Partial referral to Constitutional Court upheld in challenge to judicial fine review ruling

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 27.07.2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului, prin Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), să oblige pe prestatorul C. la intrarea în legalitate, în sensul: 1. să fie scris corect numele străzii pe care se găseşte locul de consum apartamentul 78, cum figurează în evidenţele PMB, şi anume "str. x 6" şi nu "str. x 3" şi "Toma Caragiu 3" - unde sunt doar scările 1-2, idem blocul care este "Colonade" încă din 1978; 2. pârâtul să le comunice o copie conformă cu originalul a certificatului de deces al numitei D.; prestatorul C. să le prelungească contractul.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 7577 din 12 decembrie 2017, Tribunalul a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat recurs reclamanţii A. şi B., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.03.2018.

Prin decizia civilă nr. 3308 din data de 31 mai 2018, pronunţată de Curtea a respins recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

1.4. Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare reclamanţii A. şi B., înregistrată, la data de 11.06.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 4603 din 17 septembrie 2018, Curtea a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 3308 din 31 mai 218, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată

1.5. Împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs contestatorii A. şi B., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.11.2018.

Prin Decizia nr. 3118 din data de 25 mai 2021, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 4603 din 17 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil, şi, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat reclamanţilor sancţiunea amenzii judiciare în cuantum 1000 de RON.

2. Cererea de reexaminare amendă judiciară

Împotriva sancţiunii amenzii judiciare aplicate prin Decizia nr. 3118/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurenţii-reclamanţi B. şi A. au formulat cerere de reexaminare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018/a2.

Pentru soluţionarea cererii de reexaminare, s-a pus în vedere recurenţilor să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

3. Cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru stabilite pentru soluţionarea cererii de reexaminare amendă judiciară, recurenţii-reclamanţi B. şi A. au formulat cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018/a2.1.

În cursul soluţionării cererii de reexaminare taxă judiciară de timbru, la data de 07.06.2022, recurenţii au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 lit. e) şi art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 şi a art. 190 C. proc. civ. prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, au suţinut recurenţii că art. 9 lit. e) şi art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 190 C. proc. civ. sunt neconstituţionale şi încalcă exigenţele de previzibilitate şi predictibilitate a art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind calitatea legislaţiei, realizând interpretarea lor în concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa CEDO, deşi Curtea Constituţională a stabilit o serie de criterii: precizie, previzibilitate şi predictibilitate.

Art. 9 lit. e) şi art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie să prevadă gratuitate în litigiile privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, altfel este discriminare conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Au fost amendaţi pentru că au cerut aplicarea Deciziei Curţii Constituţioanle nr. 397/2013 şi dacă se aplica această decizie nu ar mai fi fost constrânşi la acţiuni în instanţă şi nu ar mai fi fost amendaţi de judecători care refuză aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397/2013.

Conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi nimeni nu este mai presus de lege. Ei sunt discriminaţi pentru că au primit amendă pentru că au solicitat respectarea legii şi a Constituţiei. Art. 190 C. proc. civ. este neconstituţional deoarece nu prevede faptul că părţile vătămate nu pot fi amendate şi nici faptul că justiţiabilii care solicită aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale a României nu pot fi amendaţi.

Cererile pentru aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nu sunt de rea-credinţă, pentru că deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii.

2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2022, Înalta Curte a admis în parte cererea formulată de A. şi B., a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 190 din C. proc. civ.

A apreciat instanţa, în esenţă, că, în ceea ce priveşte art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 190 C. proc. civ., nu este îndeplinită una dintre condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv condiţia ca dispoziţiile legale criticată prin intermediul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, reexaminare amendă judiciară.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, recurenţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ.

Au susţinut recurenţii că cererea de sesizare este admisibilă conform art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, excepţiile ridicate au legătură de cauzalitate directă cu soluţionarea cauzei şi pot fi ridicate de către una din părţi în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., au apreciat recurenţii că prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi şi-a încălcat îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele, pentru a preveeni orice greşeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Rolul judecătorului este acela de a stărui în aflarea adevărului şi, în acest caz, cererea trebuie trimisă la Curtea Constituţională care este garantul supremaţiei Constituţiei.

Au mai arătat recurenţii că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Art. 9 lit. e) şi art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 190 C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încalcă exigenţele de previzbilitate şi predictibilitate a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind calitatea legislaţiei.

Art. 9 lit. e) şi art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 trebuie să prevadă gratuitate în litigiile pentru aplicarea Deciziilor CCR, altfel este discriminare conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

Au reiterat recurenţii argumentele din cererea de sesizare, în sensul că au fost amendaţi pentru că au cerut aplicarea CCR nr. 397/2013 şi, dacă s-ar fi aplicat această decizie, nu ar mai fi fost constrânşi la acţiuni în instanţă şi nu ar mai fi fost amendaţi.

Cererile pentru aplicarea deciziilor CCR nu sunt de rea-credinţă, pentru că deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii, însă, în practică, deciziile CCR nu se aplică.

În continuarea susţinerilor lor, recurenţii au făcut trimitere la aspecte vizând neaplicarea Deciziei nr. 397/01.10.2013 emise de Curtea Constituţională, susţinând că Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în ciuda acestei decizii, nu întocmeşte dosare de pensionare pentru limită de vârstă şi pensionarii sunt reîncadraţi fără concurs conform art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, omiţând alin. (7) găsit neconstituţional de Curtea Constituţională.

Au arătat că ISMB a încălcat principiul egalităţii de tratament şi dreptul la muncă, gravă discriminare între profesorii activi şi cei pensionari fără concurs prin neaplicarea Deciziei CCR nr. 397/2013, pentru că nu face dosare de pensionare pentru limită de vârstă şi pensionarii sunt reîncadraţi fără concurs.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte reţine că, prin această sintagmă, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Recurenţii A. şi B. afirmă că, prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, apreciind că judecătorul nu ar fi respectat dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi nu ar fi stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului.

Înalta Curte reţine că instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Deci, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat.

Or, alegaţiile recurenţilor nu se pot circumscrie acestui motiv de casare. Soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul admiterii/respingerii acesteia, constituie atributul instanţei de judecată în faţa căreia a fost formulată cererea de sesizare, neputându-se vorbi, nicidecum, de depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

De asemenea, se constată că recurenţii se referă la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate inclusiv a art. 9 lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi, prin încheierea recurată, instanţa a dispus sesizarea instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a acestui articol.

4.2. Constată Înalta Curte că nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Acest motiv de casare este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Înalta Curte constată că, în susţinerea acestui motiv de casare, recurenţii nu fac altceva decât să reitereze argumentele formulate prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se referi la motivarea instanţei sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare.

Fără a relua considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că instanţa a motivat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, care se referă la condiţiile de admisibilitate a unei astfel de cereri.

Pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Reţine Înalta Curte că obiectul pricinii cu care a fost învestită instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale priveşte reexaminare amendă judiciară, pentru soluţionarea căreia nu prezintă interes procesual soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013 (care se referă la scutirile pentru plata taxei judiciare de timbru) şi art. 190 din C. proc. civ. (care priveşte modalitatea de stabilire a amenzii).

Instanţa, prin încheierea recurată, a precizat de ce nu este îndeplinită condiţia vizând interesul procesual al soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, soluţia adoptată, de respingere parţială a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind motivată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate aprecia că ar fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, încheierea recurată oferind garanţiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra acesteia.

4.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva încheierii din 23 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în Dosarul nr. x/2018.1.1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.