Nullity of cassation appeal for failure to substantiate grounds in challenge to persecution indemnity statute

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 23.06.2021, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava, anularea în parte a Deciziei nr. 1732/27.04.2021 emise de pârâtă şi stabilirea calităţii reclamantului de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, respectiv să se stabilească indemnizaţia cuvenită pentru situaţia în care s-a aflat tatăl său, B., în calitate de titular al persecuţiei prev. de art. 1 alin. (2) lit. b), şi anume prizonier în Germania în perioada 20.01.1945-12.11.1945, în condiţiile art. 4 rap. la art. 17, începând cu data de 01.04.2021.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 641 din 7 octombrie 2021, Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei primei instanţe. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva sentinţei Tribunalului Suceava, reclamantul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.12.2021.

În susţinerea recursului, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În cursul soluţionării recursului, la data de 21.03.2022, recurentul-reclamant a formulat două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, teza vizând "Hotărârea tribunalului este definitivă", şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la sintagma "partea sovietică".

2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin decizia civilă nr. 403 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Suceava a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a sesizat Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă.

A respins cererea de suspendare, ca nefondată.

A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 641 din 7 octombrie 2021 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionare excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 referitoare la sintagma "partea sovietică".

A susţinut recurentul că în mod nelegal instanţa a reţinut că dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, interpretând eronat dispoziţiile de drept procesual şi normele de drept substanţial.

Instanţa a apreciat că nu s-a dovedit legătura dintre cauză şi excepţia de neconstituţionalitate invocată, ori, legătura cu soluţionarea litigiului având ca obiect acordarea unor drepturi stipulate în Decretul-lege nr. 118/1990 rezidă tocmai în modul în care urma instanţa de recurs să constate lipsa de previzibilitate a textului legal incident.

A precizat recurentul că, criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizează modalitatea de reglementare a sintagmei criticate care contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţia României, cât şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dispoziţiilor art. 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi a dispoziţiilor art. 20, art. 52 alin. (3) din Carta Drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dispoziţii legale pe care le-a reprodus.

În continuarea alegaţiilor sale, recurentul-reclamant a reprodus conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa Curţii de Apel Suceava.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

5.1. Instanţa de control judiciar constată că recursul recurentului-reclamant A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului, rezultă că acesta a invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pentru că nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. 3 al prezentei decizii, s-a limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi la a reitera cuprinsul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de recurs, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi pronunţat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar având competenţa de a verifica exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menţionat.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 403 din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.