Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3946/2022 AI generated

Challenge to joint health ministry order dismissed for failure to expressly request joinder of co-issuing authority under Art. 78 CPC.

Case Number Decizia nr. 3946/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision to reject the claim without entering on the merits, which left the challenged administrative order in force. The dispute involved a challenge by an individual to a common health sector order issued jointly by the Ministry of Health and the National Quality Management Authority in Health, where the claimant sued only the Ministry. The lower court had refused to hear the case on the merits because the claimant, when explicitly invited by the judge to join the co-authority of the order as a defendant, responded ambiguously rather than expressly requesting their participation; the court held that the defendant's reference to the relevant procedural article did not constitute a valid request for joinder. The decisive legal basis was the principle of disposition in civil procedure, which requires parties to explicitly define the procedural framework and limits of the lawsuit; since the order was issued jointly by two entities, the court lacked the authority to compel the participation of the missing co-defendant or proceed to the merits without an express manifestation of will from the parties to join the co-authority, rendering the initial dismissal for lack of proper procedural framework legally correct.

Legislator headnote

AI generated

art. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 78 C. proc. civ, articolul 78 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 148 alin. (4) C. proc. civ, art. 10 alin. (1) C. proc. civ; Challenge to joint health ministry order dismissed for failure to expressly request joinder of co-issuing authority under Art. 78 CPC: De asemenea, contrar susţinerilor instanţei, pârâtul, prin referirea la aplicarea art. 78 C. proc. civ., a solicitat, implicit, introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, cu menţionarea că ordinul atacat este comun.

Keywords

AI generated
hearing of the parties joinder of claims procedural orders challenge of administrative decisions joint authority civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 78 alin. (2) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021, instanţa a dispus citarea reclamantului pentru ca, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., să indice dacă înţelege să introducă în cauză în calitate de pârâtă şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.
art. 78 C. proc. civ
De asemenea, contrar susţinerilor instanţei, pârâtul, prin referirea la aplicarea art. 78 C. proc. civ., a solicitat, implicit, introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, cu menţionarea că ordinul atacat este comun.
articolul 78 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021, instanţa a dispus citarea reclamantului pentru ca, în temeiul art. 78 alin.
art. 9 C. proc. civ
Analizând acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 C. proc. civ.
art. 148 alin. (4) C. proc. civ
Însă, părţile nu pot avea orice conduită, cererile acestora trebuind să îmbrace o anumită formă, chiar şi orală (potrivit art. 148 alin. (4) C. proc. civ.), însă din care să rezulte, explicit, intenţia acestora.
art. 10 alin. (1) C. proc. civ
De asemenea, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ.,
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 24.03.2021, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1312/2020.

La data de 21.04.2021, reclamantul a formulat şi cerere de suspendare a ordinului atacat.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021, instanţa a dispus citarea reclamantului pentru ca, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., să indice dacă înţelege să introducă în cauză în calitate de pârâtă şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Prin sentinţa civilă nr. 190 din 28 iunie 2021, Curtea, reţinând că reclamantul nu a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, alături de Ministerul Sănătăţii, ordinul atacat fiind comun, a respins cererea de suspendare şi acţiunea în anulare formulată de reclamant, fără a le cerceta pe fond.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii.

A arătat recurentul că răspunsul său din data de 28.06.2021 nu constituie un refuz, ci un accept.

De asemenea, contrar susţinerilor instanţei, pârâtul, prin referirea la aplicarea art. 78 C. proc. civ., a solicitat, implicit, introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, cu menţionarea că ordinul atacat este comun.

Mai mult, din dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reiese fără echivoc că ambele părţi pot solicita introducerea în cauză a terţului iar instanţa dacă nu considera că pârâtul a făcut solicitarea de introducere în cauză a ANMCS avea obligaţia să întrebe şi pe pârât, ceea ce reiese că nu a făcut.

A mai susţinut recurentul că instanţa a omis a se pronunţa asupra cererii de suspendare şi de sesizare a Curţii Constituţionale fără motiv întemeiat, pentru că aceste cereri trebuiau soluţionate cu prioritate.

3. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu susţinerile recurentului, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

3.1. Instanţa de fond a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că niciuna dintre părţi nu a solicitat introducerea în cauză a terţului Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, unul dintre cei doi emitenţi ai actului atacat, că instanţa nu poate dispune, din oficiu, introducerea acesteia în cauză şi că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea acestei instituţii.

Recurentul-reclamant susţine că răspunsul său depus pentru termenul din 28.06.2021 ar fi constituit un accept de introducere în cauză a instituţiei terţe şi că instanţa nu ar fi pus în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a acesteia.

3.2. Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că intervenţia forţată a terţilor într-un litigiu pendinte poate avea loc, de principiu, doar la iniţiativa părţilor.

În ceea ce priveşte articolul 78 C. proc. civ., acesta reglementează două ipoteze esenţialmente distincte, respectiv (i) introducerea obligatorie a unui terţ în proces, în cazurile expres prevăzute de lege şi în procedura necontencioasă şi (ii) în materie contencioasă, introducerea facultativă în cauză a unui terţ, la solicitarea părţilor sau a măcar a uneia dintre ele, dar la "recomandarea" instanţei, sub sancţiunea, lăsată la aprecierea instanţei, de respingere a cererii, fără abordarea fondului.

În aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuind să se pronunţe asupra cererilor formulate şi nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul.

În cauză, instanţa de fond, după ce a reţinut cauza spre soluţionare, constatând că pârâtul Ministerul Sănătăţii a precizat că ordinul atacat este un ordin comun şi că se impune a se ţine cont de dispoziţiile 78 C. proc. civ., a dispus citarea expresă a reclamantului cu menţiunea dacă solicită introducerea în cauză şi a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.

3.3. Recurentul susţine că răspunsul său depus la data de 28.06.2021 nu ar constitui un refuz de introducere în cauză a terţului, ci un accept.

Analizând acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 C. proc. civ. - Dreptul de dispoziţie al părţilor,

"(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.

(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

(3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege."

Deci, prin disponibilitate, ca şi principiu al procesului civil, se înţelege posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare.

Însă, părţile nu pot avea orice conduită, cererile acestora trebuind să îmbrace o anumită formă, chiar şi orală (potrivit art. 148 alin. (4) C. proc. civ.), însă din care să rezulte, explicit, intenţia acestora.

Formalismul dreptului procesual civil are rolul de a disciplina conduita participanţilor, aceştia fiind obligaţi, în aceeaşi manieră cu respectarea strictă a exigenţelor de formă, tocmai pentru a asigura aplicarea normei de drept substanţial.

De asemenea, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, răspunsul său, formulat urmare adresei instanţei, nu echivalează cu o "cerere" prin care "solicită" introducerea în cauză a terţului. În răspuns, a arătat că "dacă judecătorul apreciază ... poate dispune introducerea în cauză şi citarea acesteia".

Or, după cum corect a constatat şi prima instanţă, din modalitatea de formulare a răspunsului nu rezultă, nicidecum, intenţia reclamantului de introducere în cauză a terţului Autoritatea Naţională de Management al Calităţii iar, în materie contencioasă, după cum s-a reţinut mai sus, art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu acordă instanţei posibilitatea modificării cadrului procesual în lipsa unei manifestări de voinţă exprese a uneia dintre părţi.

Instanţa nu putea decât să pună în discuţie acest aspect, după cum a şi procedat.

3.4. În ceea ce priveşte argumentul recurentului-reclamant că instanţa nu ar fi pus în vedere pârâtului Ministerul Sănătăţii să precizeze dacă înţelege să solicite introducerea în cauză a terţului Autoritatea Naţională de Management al Calităţii, Înalta Curte reţine că tocmai pârâtul Ministerul Sănătăţii, prin întâmpinare, a precizat că Ordinul MS nr. 1312/2020 este comun cu Ordinul nr. 250/2020 al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate şi că reclamantul a chemat în judecată doar Ministerul Sănătăţii, solicitând, în consecinţă, a se avea în vedere art. 78 C. proc. civ.

Prin urmare, ar fi fost redundant din partea instanţei de fond, ca, repunând cauza pe rol, să pună în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a terţului amintit, de vreme ce pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat aplicarea art. 78 C. proc. civ., fără să înţeleagă, însă, să formuleze cerere de introducere în cauză a terţului.

De altfel, recurentul, deşi afirmă că instanţa nu ar fi pus în vedere pârâtului să precizeze dacă solicită introducerea în cauză a ANMCS, susţine că pârâtul, prin referirea la art. 78 C. proc. civ., ar fi solicitat, implicit, introducerea în cauză a acesteia. Or, după cum s-a reţinut mai sus, cererile părţilor trebuie să îmbrace o formă din care să rezulte, fără echivoc, voinţa acestora.

3.5. Nici restul alegaţiilor recurentului, referitoare la faptul că instanţa nu ar fi analizat cererea de suspendare şi de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. I, II, III din O.U.G. nr. 80/2020 pentru modificare şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, nu pot fi avute în vedere, fiind lipsite de fundament.

Cererea de suspendare a executării ordinului atacat, din punct de vedere al cadrului procesual şi al părţilor, nu putea fi soluţionată distinct de cererea de anulare a ordinului, de vreme ce instanţa, în lipsa stabilirii cadrului procesual în mod corect, a făcut aplicarea art. 78 alin. (2) C. proc. civ. apreciind că nu poate soluţiona pricina fără participarea terţului.

Pentru aceleaşi motive, nici cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu putea fi discutată, de vreme ce, acţiunea a fost respinsă fără a fi cercetată pe fond.

3.6. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 190 din 28 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.