Denial of technical expertises in administrative challenge to historical monument classification order

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 18.09.2020, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, anularea răspunsului nr. x/08.07.2020, a comunicării de clasare nr. 495/06.04.2020, a Ordinului de clasare nr. 2765/12.03.2020 şi a tuturor actelor administrative care au stat la baza emiterii ordinului de clasare contestat, respectiv anularea clasării ca monument istoric sub denumirea "B. şi Depozit - Rizerie", imobil situat în Craiova, judeţul Dolj şi radierea înscrierii acestui imobil în lista monumentelor istorice clasate cuprinse în anexa 1 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2020, Curtea a respins proba cu trei expertize tehnice, respectiv expertiza în specialitatea monumente istorice: studiu istorico-arhitectural, expertiză evaluare imobiliară şi expertiza construcţii industriale, apreciind că nu este necesară efectuarea în cauză a unei expertize tehnice. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 18.12.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 290 din 18 decembrie 2020, Curtea a respins excepţia nulităţii Ordinului de clasare nr. 2765/2020 şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, inclusiv împotriva încheierii de amânare a pronunţării prin care a fost respinsă proba cu expertizele solicitate, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probei cu expertizele tehnice, sau, în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând fondul, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

2.1. După ce a prezentat situaţia de fapt, referitor la teza principală a recursului, de trimitere a cauzei spre rejudecare din prisma motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a susţinut recurenta că în mod subiectiv, nejustificat şi fără a motiva în vreun fel instanţa a respins proba cu expertizele tehnice solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Prin probele cu expertizele solicitate a urmărit să facă dovada faptului că imobilele nu întrunesc criteriile de clasare conform Legii nr. 422/2001, Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, Cap. III din Ordinul nr. 2260/2008, raportat la vechime, valoare arhitecturală, artistică, unicitate, tipicitate, valoare memorial-simbolică, precum şi dovada existenţei intervenţiilor asupra celor două clădiri privind lucrările de construcţii necesare consolidării, inclusiv dovada intervenţiilor efectuate pentru modernizarea tehnologicei de fabricaţie, inclusiv cele efectuate după cutremurele din 1940 şi 1977.

Respingând proba cu expertizele solicitate, instanţa a avut în vedere exclusiv studiul istorico-arhitectural şi înscrisurile întocmite de intimat, apreciind, strict formal, că imobilele în discuţie prezintă condiţii suficiente pentru a fi înscrise în Lista monumentelor istorice în grupa B, fără a acorda eficienţă probatorie lucrărilor de specialitate întocmite extrajudiciar de A. S.A. şi depuse la dosar.

Astfel, instanţa, pentru a reţine legalitatea ordinului de clasare contestat, a reţinut în considerente în totalitate argumentele de fapt şi de drept din cuprinsul întâmpinării, ordinului de clasare şi al răspunsului intimatului prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, fără a proceda la o cercetare şi analiză reală a fondului cererii cu care a fost învestită, contrar art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că utilitatea administrării probei cu expertizele solicitate reiese şi din lipsa expertizei tehnice din dosarul de clasare, iar, în ceea ce priveşte Studiul arhitectural întocmit în etapa clasării, acesta prezintă o serie de neajunsuri tehnice, neputând fundamenta în mod legal un ordin de clasare.

Prin urmare, prin omisiunea instanţei de a analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, nu numai motivele de fond expuse prin acţiune ci şi pertinenţa şi concludenţa unui mijloc esenţial de probă, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi i-a fost încălcat, astfel, dreptul la un proces echitabil.

2.2. În ceea ce priveşte teza subsidiară de admitere a recursului şi de rejudecare pe fond a acţiunii, a susţinut recurenta că motivarea succintă a hotărârii echivalează cu nemotivarea dar şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A opinat recurenta că instanţa a intepretat greşit dispoziţiile art. 5 şi art. 25 din Ordinul nr. 2260/18.04.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice şi ale art. 14, Cap. IV din Normele metodologice din 2008 privind Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Instanţa a reţinut, pe de o parte, că s-ar fi efectuat cercetarea pe teren a imobilului şi, pe de altă parte, a apreciat că nu este necesară prezenta vreunei persoane din partea reclamantei la data cercetării pretins a fi efectuate, acordând forţă probantă maximă actelor întocmite unilateral de către intimat.

Deşi rezultă că nu au fost respectate dispoziţiile art. 14 pct. 3 lit. a) din Normele metodologice, nefiind anexate copii legalizate ale actelor de proprietate, lipsind şi expertiza tehnică de specialitate şi fotografii din interior, în vederea acordării calificativelor conform Normelor metodologice, instanţa a apreciat că intimatul avea posibilitatea şi nu obligaţia de a depune aceste documente şi că fotografiile din interior nu ar prezenta relevanţă.

A mai arătat recurenta, în ceea ce priveşte nulitatea ordinului de clasare din perspectiva lipsei obiectului, că instanţa a apreciat eronat că aspectele legate de denumirea sub care a fost clasat imobilul nu ar fi de natură a conduce la nulitatea ordinului. Însă, în opinia sa, numele greşit prin care se identifică imobilele reprezintă o gravă eroare care alterează întreg demersul propunerii pentru clasare în Lista Monumentelor Istorice, fiind evidentă confuzia creată cu privire la cele două imobile total diferite, fiind clasat ca monument istoric un imobil care, în prezent, nu mai există, B..

De asemenea, instanţa a aplicat eronat şi dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi art. 14 din Ordinul nr. 2260/2008 şi ale art. 3 din acelaşi ordin.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă nu a analizat motivele invocat prin acţiune, din perspectiva art. 9 din Legea nr. 422/2001, referitor la legalitatea ordinului de clasare şi urmare a derulării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la imobilul în discuţie, cu consecinţa nerespectării zonei de protecţie aferentă monumentului istoric şi din perspectiva inexistenţei Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aferent zonelor construite protejate a monumentelor istorice, prin raportare la art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 422/2001 şi nici motivele din acţiune privind soluţionarea contestaţiei administrative peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. x şi emiterea răspunsului la contestaţia sa din perspectiva nemotivării acestuia.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că, din analiza cererii de recurs, nu reies motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii instanţei de fond.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este fondat, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

4.1. Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în esenţă, anularea Ordinului de clasare nr. 2765/12.03.2020 emis de Ministerul Culturii, prin care se clasează ca monumente istorice cu denumirea B. ca ansamblu respectiv cu denumirile B. şi Depozit - Rizerie, imobil situat în Craiova, judeţul Dolj, şi radierea înscrierii acestui imobil în lista monumentelor istorice clasate cuprinse în anexa 1

Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2020, Curtea a respins proba solicitată de reclamanta A. S.A. cu trei expertize tehnice, respectiv expertiza în specialitatea monumente istorice: studiu istorico-arhitectural, expertiză evaluare imobiliară şi expertiza construcţii industriale, apreciind că nu este necesară, iar, prin sentinţa civilă nr. 290 din 18 decembrie 2020, a respins excepţia nulităţii Ordinului de clasare nr. 2765/2020 şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

4.2. Potrivit dispoziţiilor art. 5 şi 14 din Ordinul nr. 2260/18.04.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, dosarul de clasare trebuie să cuprindă, printre altele, cercetarea pe teren a imobilului (fotografii), documentaţia tehnică (fotografii interioare şi exterioare ale imobilului), expertiza tehnică (facultativă), documentaţia privind situaţia juridică.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a adus mai multe argumente privind nelegalitatea ordinului atacat şi a solicitat încuviinţarea probei cu trei expertize judiciare pentru lămurirea situaţiei imobilului şi a mai multor aspecte în sensul dacă cele două imobile clasate întrunesc criteriile de clasare conform Legii nr. 422/2001.

Într-adevăr, potrivit normelor legale, expertiza tehnică este facultativă, însă, în contextul în care dosarul de clasare are mai multe lipsuri, evidenţiate mai sus, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită.

Instanţa de judecată nu are competenţa de a aprecia asupra unor aspecte strict tehnice, pentru a căror lămurire este necesar punctul de vedere al unui expert, astfel că soluţia de respingere a probelor cu expertiză de specialitate, ca nefiind necesară cauzei, de către prima instanţă, este criticabilă. De altfel, respingerea probei cu expertizele tehnice de specialitate a fost motivată lacunar de instanţa de fond.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.

4.3. Având în vedere că, numai pe baza actelor depuse la dosar şi a argumentelor intimatului-pârât Ministerul Culturii, în lipsa unui/unor raport/rapoarte de expertiză instanţa de judecată nu poate tranşa problema dedusă judecăţii şi nu se poate pronunţa asupra îndeplinirii condiţiilor tehnice privind clasarea imobilelor în discuţie ca monumente istorice, Înalta Curte apreciază că, pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii, este necesar punctul de vedere al unui expert şi examinarea punctuală a situaţiei relevate de actul administrativ atacat, dar şi a motivelor de nelegalitate şi a apărărilor formulate de recurenta-reclamantă, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între părţile litigante să fie asigurat.

Această situaţie nu permite efectuarea controlului judiciar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., astfel că motivele de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale nu vor fi analizate în această fază procesuală.

În consecinţă, în condiţiile în care prima instanţă în mod greşit a respins proba cu expertizele solicitate de reclamantă, soluţionând cauza fără să lămurească pe deplin împrejurările de fapt, limitându-se la consideraţii agreate doar de partea pârâtă, Înalta Curte, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, apreciază că se impune casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, se va proceda la administrarea probei cu expertiza/expertizele de specialitate, în funcţie de pertinenţa şi utilitatea acesteia astfel cum va reieşi în cursul cercetării procesului, se va analiza fondul cauzei şi se va lămuri în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept, cu luarea în considerare a tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 14 decembrie 2020 şi sentinţei nr. 290 din 18 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărările recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.