Tax authority's appeal rejected; VAT assessment suspension upheld pending annulment case.

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 06.06.2022, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2011 si a Deciziei de impunere privind TVA stabilită de inspecţia fiscală nr. x/31.03.2011 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pe numele său, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2011 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, vizând acţiunea în contencios administrativ cu privire la anularea acelor acte administrativ-fiscale.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 206 din 4 iulie 2022, Curtea a respins excepţiile lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă.

A admis acţiunea formulată de reclamantă şi a suspendat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2011 şi Decizia de impunere nr. x/31.03.2011 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, a excepţiei lipsei de interes şi ca neîntemeiată.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a arătat recurenta că instanţa a reţinut aspecte care vizează soluţionarea cererii de suspendare din Dosarul nr. x/2011. Aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 3949/09.12.2015 pronunţate de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2015, în baza căreia s-a învestit Curtea de Apel Cluj cu Dosarul nr. x/2011, recurenţii nu au formulat critici cu privire la cererea de suspendare, soluţia de respingere a acesteia prin sentinţa nr. 91/2012 având caracter definitiv. Din acest punct de vedere, se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Aşadar, fiind soluţionată definitiv cererea de suspendare, instanţa de fond nu a mai fost învestită cu o astfel de cerere, aspect care rezultă din instrumentarea Dosarului nr. x/2011 care, în rejudecare, nu a antamat rejudecarea cererii de suspendare.

Excepţia lipsei de interes a fost susţinută tocmai pe considerentul că reclamanta a dat dovadă de desistare voită de soluţionare a acţiunii, solicitând suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea acţiunii în constatare ce formează obiectul Dosarul nr. x/2021.

Motivul prevăzut de pct. 7 al art. 488 C. proc. civ. se referă la considerentele Deciziei nr. 3949/09.12.2015 a ÎCCJ în care s-a reţinut expres că nu s-au formulat critici cu privire la cererea de suspendare, astfel că cererea de suspendare a rămas definitivă prin neatacare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că prima instanţă a reţinut motive rezultate din considerentele unei alte hotărâri judecătoreşti, respectiv din Dosarul nr. x/2021, care vizează alte norme de drept material.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie, iar în speţă reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor două condiţii, argumentele aduse privind fondul litigiului, nefiind îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Referitor la iminenţa pagubei, a apreciat recurenta că reclamanta a invocat un potenţial prejudiciu material, iar instanţa de fond nu a efectuat o analiză propriu zisă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. şi intimatul-intervenient B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivele de casare invocate, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurentă.

4.1. Preliminar, referitor la excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, instanţa de control judiciar apreciază că susţinerile recurentei se pot încadra, din punct de vedere formal, motivelor de casare invocate, care, însă, nu pot fi reţinute.

4.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca nu a adus critici pertinente care să poată fi încadrate în ipotezele prevăzute de acesta, în sensul că hotărârea de fond ar cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Singurul argument invocat în susţinerea acestui motiv de nelegalitate este acela că instanţa de fond ar fi reţinut aspecte care vizează soluţionarea cererii de suspendare din Dosarul nr. x/2011 şi că soluţia de respingere a cererii de suspendare dată prin sentinţa civilă nr. 91/2012 ar avea caracter definitiv, impunându-se admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Acest argument a fost invocat de recurentă şi în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Or, instanţa de fond a răspuns punctual criticilor pârâtei invocate în susţinerea excepţiei lipsei de interes şi excepţiei autorităţii de lucru judecat, în mod corect apreciind că ipoteza reţinută de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu este incidentă în cauză, de vreme ce este admisibil a se formula o cerere de suspendare câtă vreme prima cerere de suspendare nu a fost soluţionată, partea având interes în susţinerea celei de-a doua cereri, în sensul art. 33 C. proc. civ.

De asemenea, nu sunt fondate nici alegaţiile recurentei-pârâte în sensul că ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat în raport cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3949 din 9 decembrie 2015.

Contrar aprecierilor recurentei, prin decizia de casare menţionată, sentinţa civilă nr. 91 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost casată în întregime, fără a se preciza că soluţia de casare ar privi numai cererea de anulare.

Prin urmare, nu pot fi reţinute nici criticile vizând respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă.

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată corespunde cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., fiind expuse motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj Napoca, atât în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei de interes şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că Legea nr. 554/2004 prevede, în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Pe lângă aspectele avute în vedere de instanţa de fond, referitoare la aplicarea art. 1 din Legea nr. 29/2018, Înalta Curte reţine că însăşi recurenta-pârâtă a precizat, prin motivele de recurs, că modalitatea de determinare a TVA în sensul adăugării la preţul convenit între părţi a taxei pe valoare adăugată ar putea determina o anulare în parte a actelor administrativ-fiscale, aspect reţinut prin Decizia nr. 3949/09.12.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, indiciile de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale contestate pot fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor, fără o cercetare aprofundată, putându-se reţine o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ-fiscal contestat.

Aspectul criticat de recurentă, în sensul că instanţa ar fi făcut referire la cele reţinute în considerentele unor hotărâri judecătoreşti, nu este fondat, de vreme ce acestea privesc aceleaşi tranzacţii ce au făcut obiectul actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 defineşte condiţia pagubei iminente ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă

În mod temeinic, instanţa de fond a constatat că este îndeplinită, de vreme ce a fost începută executarea împotriva intimatei-reclamante A., pentru suma de 1.239.727 RON, neputându-se aprecia că s-ar fi reţinut sumar îndeplinirea acestei condiţii şi că nu ar fi motivată soluţia instanţei.

4.3. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 206 din 4 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.