Salarial allowance calculation: prohibition of recalculation of risk and confidentiality allowances under the 25% uniform increase rule of Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Procuror Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat:

(i) anularea în parte a Ordinului nr. 36/23.01.2018, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Procuror Şef Direcţie, în partea privind sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii;

(ii) obligarea pârâtului să emită un alt ordin în care să se stabilească distinct cota procentuală a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, distinct de cota procentuală a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cote procentuale egale între reclamanţi, pentru fiecare dintre aceştia;

(iii) stabilirea unui termen de executare de 30 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 10 RON/fiecare zi de întârziere ce depăşeşte acest termen (1 leu fiecărui reclamant);

(iv) obligarea pârâtului la plata de daune materiale pentru fiecare reclamant, egale cu diferenţa dintre cuantumul maxim al sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii prevăzute de art. 5 din Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi cel care le-a fost stabilit prin Ordinul atacat, pentru perioada 1.01.2018 până la emiterea noului act administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4047 din 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Procuror Şef Direcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei anterior referite, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că din conţinutul expunerii de motive al sentinţei, instanţa de judecată reţine, pe de o parte, că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, se impunea ca cele două sporuri (sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul de confidenţialitate) să fie stabilite şi calculate procentual, raportat la indemnizaţia brută lunară, prin ordin emis în baza legii, iar, pe de altă parte, că aceasta nu se putea realiza sau se putea realiza, dar ar fi fost inutil, datorită însăşi dispoziţiilor legii, respectiv, art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care prevăd în mod clar că în anul 2018 se vor acorda exact aceleaşi componente salariale aflate în plată în decembrie 2017, cu diferenţa că ele sunt majorate cu 25%.

Nu contestă că, potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2000, începând cu data de 1 iulie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iulie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar de la data de 01.01.2018 acestea se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017. Însă, arată recurenţii-reclamanţi, că, prin cererea de chemare în judecată nu au invocat mărirea cuantumului acestora, ci doar stabilirea modalităţii de calcul care să corespundă dispoziţiilor legale şi care să respecte, totodată, şi principiile stabilite de aceeaşi lege.

Realizarea acestui fapt nu este prematură cum s-a reţinut în motivarea sentinţei atacate atâta timp cât dispoziţiile Legii nr. 153/2017 sunt în vigoare şi, deci, aplicabile.

De asemenea, nu este întemeiată susţinerea instanţei de fond care a arătat că reclamanţii care au indemnizaţii lunare de încadrare identice primesc o sumă unică identică pentru cele două sporuri şi că prin aceasta sunt respectate principiile generale ale sistemului de salarizare menţionate în art. 6 al Legii nr. 153/2017.

Este evident că între persoane care au aceleaşi drepturi salariale principiile menţionate de lege şi invocate în cererea de chemare în judecată nu sunt respectate.

Astfel cum au arătat prin cererea de chemare în judecată, aceste principii sunt încălcate prin faptul că o parte dintre reclamanţi beneficiază de un cuantum cuvenit al celor două sporuri mai mare, deşi au vechime în funcţie, gradaţie şi indemnizaţie de încadrare mai mici.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În analiza modului de calcul şi de acordare a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de păstrare a confidenţialităţii, prevederile legale relevante sunt dispoziţiile art. 25 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017 şi ale art. 4 şi art. 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

La intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, în speţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reclamanţilor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din acelaşi act normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1-VIII", dar şi cu art. 5 din Anexa V, Cap. VIII, care prevede că "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Din interpretarea coroborată a textelor invocate supra se observă că la acordarea sporurilor prevăzute de lege nu rezultă că trebuie avut în vedere un anumit procent prestabilit, cum eronat apreciază recurenţii-reclamanţi, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

În aceste condiţii, reclamanţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel cum rezultă din anexa la ordinul nr. 36/2018 privind indemnizaţiile stabilite reclamanţilor prin actul administrativ în discuţie, aceştia au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea sporurilor de risc şi confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, cu respectarea condiţionării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VIII la lege.

Nu prezintă relevanţă că sporurile le-au fost determinate prin calcularea unei sume fixe, iar nu prin aplicarea unui procent din indemnizaţie, în condiţiile în care cuantumul cumulat al acestora nu depăşeşte pragul de 30% din cuantumul cumulat al indemnizaţiei de încadrare pe ordonator de credite, iar legiuitorul nu a garantat reclamanţilor acordarea sporurilor într-un anumit procent fix.

În ceea ce priveşte nerespectarea principiilor legalităţii şi transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, aceste critici sunt nefondate.

Prin raportare la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 153/2017, intimata-pârâtă a calculat cu prioritate recurenţilor-reclamanţi sporul pentru condiţii vătămătoare, pe care l-a acordat în cuantumul maxim de 15% stabilit prin H.G. nr. 118/2018. În continuare, la determinarea sporului de confidenţialitate şi de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a stabilit cuantumul cumulat al acestora în vederea respectării limitării impuse de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv în scopul de a nu se depăşi pragul de 30% din cuantumul total al indemnizaţiilor pe ordonator de credite.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, din anexele la ordinul nr. 36/2018 nu rezultă acordarea în cuantum diferit a celor două sporuri - de confidenţialitate şi de risc şi suprasolicitare neuropsihică - persoanelor aflate în situaţii identice.

Spre exemplu, din analiza situaţiei procurorilor cu vechime între 15-20 de ani, ce au gradaţia 5, rezultă că tuturor le-a fost recunoscut un cuantum cumulat al celor două sporuri de 2.779 RON, neexistând aşadar diferenţe între aceştia. Tot astfel, în cazul procurorilor cu vechime de peste 20 de ani, gradaţia 5, li s-a recunoscut un cuantum cumulat al sporurilor de 2.890 RON, acest cuantum fiind identic pentru toate persoanele cu aceleaşi condiţii de vechime în funcţie şi cu aceeaşi gradaţie.

Nu se poate concluziona aşadar că prin ordinul nr. 36/2018 ar fi fost încălcat principiul nediscriminării ca urmare a recalculării sporurilor potrivit art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Pe cale de consecinţă, susţine intimatul-pârât că modalitatea de calcul a sporurilor în discuţie este una legală.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentinţa recurată, reclamanţii au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 36/23.01.2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi obligarea acestui pârât la emiterea unui nou ordin prin care să se stabilească distinct cota procentuală a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de cea a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cote procentuale egale între reclamanţi, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune materiale, pentru fiecare reclamant, egale cu diferenţa dintre cuantumul maxim al sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii prevăzute de art. 5 din Capitolul VIII Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi cel care le-a fost stabilit prin ordinul atacat, pentru perioada 1.01.2018 până la emiterea noului act administrativ.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor, reiterate în calea de atac, referitoare la neindicarea în cuprinsul ordinului contestat a cotei procentuale a fiecăruia din cele două sporuri (sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, distinct de cota procentuală a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii), sporuri care nu au fost stabilite la nivelul prevăzut de lege deoarece există diferenţe salariale între angajaţi, susţinând-se astfel încălcarea principiului securităţii juridice şi al nediscriminării, instanţa de control judiciar reţine că acestea nu sunt fondate, din această perspectivă fiind relevante prevederile Legii nr. 153/2017.

Sub acest aspect, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a legii-cadru, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aşa fiind, cum în mod corect a stabilit Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

În contextul arătat, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dispoziţiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, invocate de recurenţii-reclamanţi, deşi prevăd că magistraţii beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor de confidenţialitate de până la 5% (ceea ce ar fi presupus ca ordonatorii de credite din sistemul justiţiei să emită acte administrative prin care să stabileasă în concret cota acestor sporuri), chestiunea este prematură în acest moment, atât timp cât art. 38 alin. (3) lit. a) din lege prevede în mod clar că în anul 2018 se vor acorda exact aceleaşi componente salariale aflate în plată în decembrie 2017, cu diferenţa că ele sunt majorate cu 25%.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu prevăd dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum fix, de 25% şi 5%, ci dreptul la acordarea celor două sporuri într-un cuantum de "până la 25%", respectiv "până la 5%", aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul celor două sporuri. Potrivit art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII".

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 517/2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1324 din 31 decembrie 2020, a observat că, în viziunea legiuitorului, sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă, în acest sens art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilind că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII". Ca atare, a constatat că "(...) stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării".

În speţă, după cum a arătat şi intimatul prin întâmpinare, reclamanţii au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea sporurilor de risc şi confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, cu respectarea condiţionării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanţilor respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi, se observă că reclamanţii nu au relevat existenţa unor magistraţi care sunt în aceeaşi situaţie, iar sporurile în discuţie le sunt stabilite la un nivel superior.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu ar putea reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 4047 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.