Failure to examine non-existent petitioner argument in integrity assessment: violation of right to a fair trial and right of defense

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate la data de 03.07.2019, în lucrarea nr. x/11/06.04.201 5, solicitând în principal: constatarea nulităţii absolute a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de Agenţia Naţională de Integritate, în subsidiar anularea Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de Agenţia Naţională de Integritate; obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu, a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019, ora 9:00, intitulat "COMUNICAT - Incompatibilitate - 3 funcţionari publici şi o persoană cu funcţie de conducere din sistemul medical", partea referitoare la subsemnata (punctul 1), obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât şi într-un ziar de largă răspândire naţională şi locală, sentinţa de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Arată că A. este funcţionar public de conducere de 20 de ani, în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu şi îndeplineşte în prezent funcţia publică de conducere de Şef administraţie colectare.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a exercitat calea de atac a recursului, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

A solicitat astfel admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea dosarului la prima instanţă, pentru rejudecarea cauzei, respectiv, în subsidiar, Înalta Curte trecând la rejudecarea pe fond, să dispună admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. susţine recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale de constatare a nulităţii absolute de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 determinată de nelegalitatea (inexistenţa) sesizării.

Arată astfel că instanţa de fond nu a analizat deloc, practic a ignorat susţinerile sale cu privire la nelegalitatea sesizării, care echivalează cu inexistenţa sesizării, în condiţiile dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010 raportat la dispoziţiile art. 7 din O.G. mr. 7/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, situaţie de natură să ducă la clasarea sesizării.

Apreciază că, procedând astfel, judecătorul fondului i-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de dispoziţiile normative naţionale incidente şi de dispoziţiile art. 6 din CEDO.

În cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de A.N.I., în partea descriptivă a situaţiei de fapt (pag. 1), se menţionează că, "...Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată de către o persoană fizică, în lucrarea cu nr. x/06.04.2015...", cu privire la faptul că subsemnata nu aş fi respectat regimul juridic al incompatibilităţilor.

Se observă, aşadar că, în cuprinsul raportului, nu sunt indicate datele de identificare ale persoanei care a făcut sesizarea.

La termenul de judecată din data de 15.11.2019, recurenta susţine că a primit, în şedinţă publică, Notele scrise şi înscrisurile depuse la dosar de către A.N.I. iar instanţa a încuviinţat solicitarea sa de amânare a cauzei pentru a putea lua la cunoştinţă de conţinutul notelor scrise şi a înscrisurilor, printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către A.N.I. identificând un înscris, înregistrat cu nr. x din 25.03.2015, care constituie actul de sesizare a A.N.I. şi din care rezultă că sesizarea ar fi fost făcută de "B., str. x Giurgiu".

Din informaţiile obţinute de parte de la autorităţile competente, rezultă că persoana B., nu se identifică în evidenţe, respectiv este o persoană inexistentă.

Astfel, din Certificatul eliberat de Primăria municipiului Giurgiu, cu nr. x din 13.01.2020, rezultă că în anul 2015 nu exista nici un imobil construcţie care să se afle situat la adresa str. x, imobilul de la această adresă fiind demolat înainte de anul 1989, iar "Strada Bucureşti" a fost radiată din nomenclatorul străzilor din mun. Giurgiu conform HCLM nr. 9/27.06.2007.

Totodată, din adresa din 22.01.2020 emisă de Direcţia de evidenţă a persoanelor din municipiul Giurgiu, rezultă că persoana B. nu a putut fi identificată în baza de date.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, ipotezele în care A.N.l. îndeplineşte activitatea de evaluare sunt alternative: fie din oficiu, fie la sesizare.

În cauză nu există actele enumerate limitativ de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 pentru sesizarea din oficiu, fiind stabilit că activitatea de evaluare s-a efectuat ca urmare a unei sesizări.

Ori, atunci când activitatea de evaluare se efectuează la sesizare, se impune condiţia legală ca sesizarea să respecte prevederile O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 din acest act normativ, "petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi vor fi clasate."

Datele de identificare ale persoanei fizice sunt numele şi domiciliul sau reşedinţa şi potrivit art. 91 C. proc. civ., dovada acestora se face cu menţiunile înscrise în cartea de identitate.

Datele de identificare trebuie menţionate în cuprinsul sesizării tocmai pentru a se putea verifica existenţa persoanei care formulează petiţia iar acestea trebuie să corespundă unor date reale, apte de a permite identificarea persoanei.

Ca urmare, atunci când se reţine că persoana fizică pretins semnatară a sesizării în cauză nu există, nefiind o persoană reală, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse unei sesizări legale, aceasta trebuind să fie clasată.

Aşadar, în cauza de faţă, rezultă că A.N.l. în mod eronat a dat curs unei sesizări care nu îndeplinea condiţiile de formă şi a procedat la efectuarea activităţii de evaluare, deşi trebuia să o claseze în raport de dispoziţiile art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Susţine că, în acest sens sunt şi cele statuate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 1780/2019'

din 02.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, din care rezultă că neidentificarea persoanei care a făcut sesizarea ca fiind o persoană reală, impune clasarea sesizării în raport de dispoziţiile ari. 7 din O.G. nr. 27/2002, sesizarea neîndeplinind condiţiile de formă.

În consecinţă, în prezenta cauză sesizarea A.N.I. fiind nelegală, rezultă că si procedura de evaluare desfăşurată de A.N.I. a fost şi este nelegală, motiv pentru care se impune constatarea nulităţii absolute, respectiv anularea raportului de evaluare emis în baza unei proceduri nelegal desfăşurate.

Exigenţele decurgând din principiul legalităţii impun ca orice hotărâre judecătorescă să fie motivată iar judecătorul să răspundă la toate susţinerile şi argumentele părţilor şi, conform jurisprudeniei Curţii Europene, noţiunea de proces echitabil în sensul art. 6 CEDO, presupune ca o instanţa interna sa fi examinat în mod real toate problemele esenţiale ce i-au fost supuse, iar lipsa răspunsului la una dintre apărările esenţiale pentru corecta soluţionare a cauzei echivalează cu o nepronuntare pe fondul cauzei, respectiv cu o nemotivare a hotărârii şi, ca urmare, consideră că se impune casarea acesteia, deoarece instanţa nu a făcut o reală cercetare a fondului cauzei.

În acelaşi timp, apreciază că sentinţa atacată este nelegală şi prin prisma dispoziţiilor art. 488 (1) pct. 5 "când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", judecătorul fondului pronunţând o hotărâre nelegală prin ignorarea ş nepronunţarea asupra unor mijloace de apărare esenţiale pentru soluţionarea cauzei.

Acest aspect este cu atât mai evident cu cât instanţa de fond a încuviinţa probatorii pe acest aspect, respectiv a încuviinţat la solicitarea reclamantului şi a dispus efectuarea unei adrese către Serviciul public de Evidenţă Informatizată a Persoane Giurgiu pentru a comunica instanţei dacă persoana B. se identifică în evidenţe.

Instituţia solicitată a răspuns prin adresa trimisă la dosarul cauzei din care rezultă că "B." nu se identifică în evidenţe.

Aşa cum rezultă şi din încheierea de dezbateri, în concluziile orale recurenta susţine că a invocat această situaţie şi a solicitat să se dispună anularea Raportului de evaluare ca urmare a nelegalităţii sesizării, însă, cu toate acestea, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei apărări, ignorând şi probele de la dosar, legal încuviinţate şi administrate.

Astfel, judecătorul fondului a încălcat şi dispoziţiile art. 237 (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 264 C. proc. civ., art. 389 C. proc. civ., respectiv art. 397 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 (3) din Legea nr. 554/2004, apreciază că se impune casarea în tot a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, în vederea judecării fondului cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., într-o primă critică recurenta invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 13, art. 15 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010 cu privire la obligativitatea informării persoanei evaluate mai înainte de solicitarea de obţinere de informaţii nepublice

Susţine astfel că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, care declară nulitatea absolută a actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, fără ca persoana să fi fost informată şi invitată potrivit disp. art. 14.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că inspectorul de integritate ar fi comunicat persoanei evaluate informarea prevăzută de disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 176 la data de 08.04.2015, cu nr. x, în condiţiile în care, în realitate, informarea prevăzută de art. 20 alin. 1 din Lege a fost realizată doar la data de 03.06.2019, când persoana evaluată a primit de la ANI Adresa nr. x/29.05.2019.

În acelaşi timp, toate informaţiile care nu au caracter public au fost solicitate de către inspectorul de integritate mai înainte de data de 03.06.2019, data primirii informării prevăzute de art. 20 (1) din lege.

Astfel, prin Adresa nr. x/08.04.2015 inspectorul de integritate i-a comunicat recurentei - reclamante că " în lucrarea înregistrată cu numărul x/S/II/06.04.2015 s-a declanşat procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, pe perioada exercitării funcţiei/demnităţii publice.

Precizăm că, în situaţia în care din activităţile de evaluare vor rezulta elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţu, în temeiul art. 20 din acelaşi act normativ, vă vom informa despre aceasta şi veţi fi invitat pentru a prezenta un punct de vedere".

Faţă de aceasta, susţine recurenta că, prin Adresa din 08.04.2015 nu s-a realizat informarea prevăzută de art. 20 (1) din Lege, această informare obligatorie şi prealabilă solicitării de către inspectorul de integritate a unor informaţii nepublice fiind realizată abia la data de 03.06.2019, cu adresa nr. x/29.05.2019, în cuprinsul căreia se menţionează:

"Vă informăm că în lucrarea nr. x/1106.04.2015 din activitatea d evaluare efectuată în conformitate cu prevederile art. 11... au fost identificate element în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate... prin deţinerea şi exercitare simultană atât a funcţiei publice de Şef administraţie adjunct în cadrul A JFP Giurgiu ci şi a celei de expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Giurgiu (instituţie publică).

Având în vedere cele prezentate mai sus, în temeiul art. 20 alin. (2) dit Legea nr. 176/2010, vă invităm să prezentaţi un punct de vedere, orice probe, dat sau informaţii pe care le consideraţi necesare pentru lămurirea acestor aspecte".

Ori, potrivit art. 20 alin. 5, prin raportare la dispoziţiile art. 13 alin. 2 din Lege, "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14 sunt lovite de nulitate absolută.

Astfel, în prezenta cauză, inspectorul de integritate a solicitat şi obţinut date cu caracter nepublic de la Tribunalul Giurgiu şi de la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Giurgiu, mai înainte de transmiterea către persoana evaluată a informării prevăzute de art. 20 (1) din lege, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul raportului atacat.

Astfel din actele dosarului rezultă că inspectorul de integritate a trimis către AJFP Giurgiu adresa nr. x la data de 21.04.2015 prin care a solicitat informaţii nepublice (documentele aflate la dosarul profesional al subsemnatei), informaţii care i-au fost transmise de către A.N.A.F. cu adresa din 30.04.2015.

De asemenea, inspectorul de integritate a solicitat informaţii nepublice de la Tribunalul Giurgiu respectiv despre "Funcţiile, calităţile, precum şi actele administrative de numire/suspendare/încetare în cadrul instituţiei dumneavoastră; Fişele postului", cu adresa nr. x, la data de 02.07.2018, la care s-a răspuns de către Tribunalul Giurgiu cu adresa din 06.08.2018 (înscrisuri aflate la dosarul prezentei cauze).

Faţă de cele mai sus arătate, rezultă în mod indubitabil că în procedura de evaluare au fost încălcate dispoziţiile art. 13, art. 15 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu consecinţa incidenţei sancţiunii nulităţii absolute, expres edictată prin dispoziţiile art. 20 alin. 5 din Lege.

Ca urmare, apreciază că judecătorul fondului trebuia să constate că toate actele întocmite de către inspectorul de integritate, inclusiv Raportul de evaluare sunt nule absolut şi să pronunţe o soluţie în consecinţă.

Ori, respingând contestaţia în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a raportului de evaluare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea legii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii şi, în rejudecare, să se constate nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019

În cadrul celei de-a doua critici subsumate tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta mai invocă şi greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale referitoare la aplicarea în cauză a principiului neretroactivitaţii legii civile.

Astfel, susţine că instanţa de fond a respins susţinerile sale cu privire la aplicarea în cauză a principiului ne retroactivităţii legii civile reţinând că dispoziţiile legale a căror încălcare a fost reţinută în sarcina sa au avut acelaşi conţinut pe întregul parcurs al perioadei de timp în discuţie iar reglementarea unor aspecte procedurale ale procesului de evaluare realizată prin Legea nr. 176/2010 nu constituie aspecte de natură a aduce în discuţie o retroactivitate a legii, întrucât nu reglementează norme de conduită cărora reclamanta să şi conformeze comportamentul anterior intrării în vigoare a acesteia.

Apreciază astfel că aceste considerente ale instanţei de fond sunt eronate şi nu răspund argumentelor sale, expuse prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la incidenta în cauză a principiului neretroactivităţii legii civile, recurenta - reclamantă susţine că a şi depus la dosarul cauzei decizia civilă nr. 1350 din 18.03.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, iar în considerentele hotărârii atacate cu prezentul recurs, aspectele rezultate din practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nici măcar nu sunt amintite.

Ori, aşa cum rezultă din Raportul de evaluare, "Prin urmare activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilitaţilor s-a efectuat pentru perioada 19.04.2003 (data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003) - 6.08.20 (data primirii răspunsului oficial de la Tribunalul Giurgiu).

Prin urmare, raportul de evaluare atacat este nelegal deoarece derivă, în parte, din evaluarea unor fapte preexistente momentului intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, ca a intrat în vigoare la data de 5 septembrie 2010, aplicarea de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 11 (1) din Legea nr. 176/2010 fiind făcută cu încălcarea principiului neretroactivitaţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Invocând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010, de declarare a neconstituţionalităţii pentru o parte substanţială din cuprins reglementării anterioare, respectiv a Legii nr. 144/2007, privind înfiinţarea, organizarea funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, susţine în esenţă recurenta - reclamantă că, în cazul său, evaluarea trebuia să se refere numai la fapte situate în intervalul 05.09.2010, momentului intrării în vigoare a legii şi 06.04.2015, data înregistrării sesizării persoanei fizice arătate în raport şi care a prilejuit deschiderea lucrării nr. x/I1/06.04.2015.

În cauză, evaluarea fiind făcută cu încălcarea principiului neretroactivitaţii legii, raportul de evaluare este nelegal şi se impune să fie anulat, ca urmare a casării sentinţei recurate şi rejudecarii fondului.

Într-o altă critică recurenta invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept incidente cu privire la extinderea nelegală a obiectului activităţii de evaluare.

Susţine astfel că, aşa cum a arătat în cuprinsul contestaţiei, raportul de evaluare este nelegal, deoarece are în vedere şi elemente de fapt situate în timp ulterior momentului înregistrării sesizării care se pretinde că a stat la baza declanşării procedurii de evaluare, astfel că, în mod eronat şi cu interpretarea greşită a normelor de drept incidente, prin denaturarea celor clar susţinute de parte, recurenta arată că instanţa de fond a apreciat că verificarea aspectelor de incompatibilitate se realizează pe întreaga perioadă a exercitării funcţiei publice cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acesteia, iar o astfel de verificare poate fi realizată inclusiv din oficiu de către inspectorul de integritate.

Aşadar, inspectorul de integritate ar fi avut posibilitatea de a extinde verificările şi pentru o perioadă în cazul în care din verificări reieşea existenţa unor situaţii care impuneau a lucru. Or, în cauză, în urma verificărilor, inspectorul de integritate a constatat că activitatea care a determinat starea de incompatibilitate a fost desfăşurată şi ulterior sesizării, astfel că a cuprins în activitatea de evaluare şi acea perioadă.

Apreciază astfel că aceste considerente ale instanţei de fond sunt greşite şi acceptarea lor ar duce la consecinţe de-a dreptul absurde.

În primul rând, recurenta arată că este de acord că A.N.I. se poate sesiza din oficiu, însă cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Ori, în cauză nu există un proces-verbl de sesizare din oficiu (după cum nu există nici o sesizare a vreunei persoane, aşa cum a arătat deja), aşadar inspectorul de integritate, în contra a ceea ce a reţinut judecătorulfondului, nu putea sesiza aspecte de fapt privitoare la o perioadă pentru care nu exista sesizare.

În al doilea, rând, potrivit raţionamentului judecătorului fondului, ar fi posibil, în mod ipotetic, ca după verificarea aspectelor cuprinse în sesizare, inspectorul de integritate să nu identifice nici un element privitor la vreo eventuală incompatibili dar să păstreze "la sertar" sesizarea, deoarece ar fi posibil ca la un moment ulterior, totuşi, persoana evaluată să ajungă într-o situaţie de incompatibilitate care să poată fi evaluată pe baza sesizării iniţiale.

Ori, acest raţionament este, în mod vădit, eronat şi nelegal.

Aşa cum rezultă din cuprinsul Raportului de evaluare, pe baza unei sesizări a unei persoane fizice, înregistrată la data de 06.04.2015, inspectorul integritate a evaluat regimul juridic al incompatibilităţilor pentru perioada 19.04.2003- 06.08.2018, raportul de evaluare fiind întocmit la data de 3 iulie 2019.

Consideră astfel ca fiind nelegală activitatea de evaluare şi, în consecinţă, şi raportul de evaluare întocmit în cauză, pentru următoarele motive:

Susţine astfel că este de principiu că evaluarea averii ca şi a situaţiilor incompatibilitate nu poate avea ca obiect decât situaţii anterioare momentului sesizării, care are loc potrivit art. 12 din Lege, respectiv aspectele cuprinse în sesizare şi, eventual, cele decelate de către inspector la momentul analizei, legea neprevăzând posibilitatea extinderii activităţii de evaluare la aspecte viitoare incerte, respectiv la situaţii juridice viitoare.

Ori, în cazul de faţă, lucrarea înregistrată la data de 06.04.2015 a fost lăsată în nelucrare iar inspectorul de integritate a solicitat relaţii de la Tribunalul Giurgiu în cursul anului 2018 cu referire la situaţii de fapt ulterioare momentului sesizării, respectiv inclusiv cu privire la anul 2018.

Consideră astfel recurenta că analizarea şi includerea în raportul de evaluare a unor situaţii şi fapte ulterioare momentului sesizării sunt nelegale şi trebuie să atragă anularea raportului di evaluare, ca urmare a casării hotărârii şi rejudecării fondului.

Într-o altă critică recurenta invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor normative referitoare la susţinerile reclamantei cu privire la neconsemnarea în raportul de evaluare a punctului de vedere al persoanei evaluate.

Susţine astfel recurenta că, în cuprinsul contestaţiei, a arătat faptul că inspectorul de integritate nu a consemnat în integralitate punctul său de vedere şi nici nu a discutat în nici un fel în cuprinsul raportului apărările formulate de parte şi care erau de natură să ducă la concluzia inexistenţei unei stări de incompatibilitate.

Instanţa de fond a reţinut că punctul său de vedere a fost consemnat " în sinteză", în cuprinsul raportului de evaluare iar faptul că acesta nu a fost redat în integralitate sau că inspectorul de integritate nu şi-a însuşit argumentele invocate nu constituie elemente suficiente pentru a atrage anularea raportului de evaluare întrucât nu se poate face dovada existenţei unei vătămări decurgând din acest fapt în condiţiile în care argumentele prezentate au făcut obiectul examinării din partea emitentului actului.

Contrar celor reţinute eronat de către judecătorul fondului, recurenta - reclamantă arată că inspectorul de integritate NU a examinat argumentele prezentate în cuprinsul punctului de vedere scris, respectiv nu a analizat deloc argumentele aduse în sensul că nu este funcţionar public asimilat, expertul tehnic judiciar desfăşurând o activitate corespunzătoare unei profesii liberale în domeniul privat, respectiv că activitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile nu interferează nici direct nici indirect cu atribuţiile din fişa postului său ca funcţionar public la AJFP Giurgiu.

Este adevărat că, judecătorul fondului s-a substituit inspectorului de integritate şi a suplinit rolul acestuia, prin faptul că a răspuns el la aspectele respective reiterate în cuprinsul contestaţiei, însă, nu este suficient şi nici legal, ca judecătorul fondului să răspundă în considerentele hotărârii pronunţate asupra contestaţiei, în mod direct, pentru prima dată la argumentele prezentate în faţa inspectorului de integritate. Nefăcând acest lucru şi neconsemnând considerentele avute în vedere şi pentru care argumentele celui evaluat nu au fost acceptate, inspectorul de integritate a încălcat normele juridice care reglementează efectuarea procedurii de evaluare şi, ca urmare, raportul de evaluare se impune să fie anulat pentru nelegalitate.

Raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (3), art. 20 şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2000, rezultă că inspectorul de integritate este obligat să includă în cuprinsul raportului de evaluare "punctul de vedere al persoanei supuse evaluării", care poate să cuprindă orice date şi informaţii considerate necesare de către cel evaluat, iar aceste dispoziţii impun inspectorului de integritate nu numai să includă punctul de vedere al persoanei cercetate în raport, ci şi să analizeze apărările formulate de aceasta şi să exprime un punct de vedere faţă de aceste apărări mai ales dacă acestea sunt de natură că contrazică ideea existenţei unei situaţii de incompatibilitate.

Consideră deopotrivă că înlăturarea apărărilor persoanei în cauză trebuie să se facă motivat, respectiv în sensul de a justifica de ce aspectele învederate de către persoana evaluată sunt nepertinente şi nu pot să ducă la înlăturarea concluziilor din care rezultă existenţa situaţiei de incompatibilitate.

Prin urmare, încălcarea dispoziţiilor legale menţionate mai sus, cu referire la neîncluderea în raport a tuturor aspectelor în apărare învederate de parte şi lipsa analizării lor, determină nelegalitatea raportului de evaluare şi impun anularea acestuia.

În cadrul unei alte critici subsumată tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile normative de drept substanţial aplicabile, atunci când a considerat că deţinerea calităţii de expert tehnic evaluator bunuri mobile este incompatibilă cu deţinerea unei funcţii publice.

Susţine astfel că interpretarea dată de către instanţa de fond normelor juridice incidente este în mod vădit eronată, instanţa de fond încercând să denatureze înţelesul neîndoielnic al actului supus judecăţii, în scopul asanării nulităţii determinată de nelegalitatea procedurii şi a raportului de evaluare. Judecătorul a depăşit limitele învestirii, substituindu-se inspectorului de integritate şi stabilind un alt conţinut şi o altă situaţie de fapt şi de drept în cauză, deşi, instanţa nu poate judeca o altă situaţie juridică decât aceea reţinută prin actul juridic contestat, nu se poate substitui inspectorului de integritate şi să modifice temeiurile de fapt reţinute de către inspectorul de integritate, ci trebuie să se limiteze să judece ceea ce a fost dedus judecăţii.

Apreciază astfel ca fiind eronată reţinerea instanţei de fond conform căreia punctul de legătură dintre funcţia publică deţinută şi activitatea de expert tehnic îl constituie pregătirea profesională în domeniul contabilităţii.

Judecătorul fondului face o confuzie, deoarece, deşi reclamanta a dobândit şi calitatea de expert contabil, aceasta s-a declarat expert contabil inactiv încă anul 1996, tocmai pentru a nu se putea face vreo legătură directă sau indirectă cu atribuţiile de funcţionar public. În acelaşi timp, calitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile nu nimic de a face cu domeniul contabilităţii, expert tehnic evaluator bunuri mobile putând fi şi o persoană care are calificarea de inginer, de exemplu.

În acelaşi timp, susţine că aspectele extrase de către instanţa de fond din fişa postului de Şef administraţie adjunct nu pot nici la nivel "potenţial" să aibă legătură cu activitatea de expert tehnic evaluator bunuri mobile în cauze civile (partaj, succesiuni) desfăşurată sporadic "...coordonează şi îndrumă, urmăreşte şi răspunde de - Activitatea de preluare şi valorificare a bunurilor devenite proprietate de stat", neavând nici o tagenţă, nici măcar, "potenţială", cu activitatea de evaluare bunuri mobile în cauze de partaj şi succesiuni, partea susţinând că nu are, potrivit fişei postului, atribuţii de evaluare a bunurile confiscate sau intrate în alt fel în proprietatea statului, cu atât mai mult, activitatea de evaluator bunuri mobile nu are legătură cu "Activitatea de recuperare a creanţelor bugetare de la contribuabilii aflaţi în procedura de insolvenţă" (deci contribuabili persoane juridice) care nu presupune nici un fel de evaluare din partea autorităţii publice unde deţine funcţia publică.

Prin urmare, interpretarea dată art. 96 alin. 1 de către judecătorul fondului este, în mod vădit, nelegală.

Ca urmare a aspectelor de nelegalitate invocate, consideră că se impune casarea în tot a hotărârii atacate, şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019 emis de către A.N.I.

Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de recurenta A., în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, consideră că este nefondat, întrucât instanţa de fond, prin soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de reclamantă nu a încălcat nici o regula de procedură, care sa atragă nulitatea acestei sentinţe civile şi, faptul că, în speţă, instanţa de fond a dispus administrarea şi a încuviinţat proba cu înscrisurile pe care le-a apreciat ca fiind necesare, utile şi pertinente soluţionării cauzei, inclusiv cele solicitate de reclamantă, nu este de natură să formeze convingerea instanţei de recurs că instanţa de fond, procedând astfel ar fi pronunţat soluţia cu încălcarea vreunei reguli de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte presupusa incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine intimata că hotărârea atacată cuprinde toate motivele pe care se întemeiază si nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei fiind dată după ce instanţa de fond a realizat o corectă stabilire a situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la sesizarea în baza căreia s-a întocmit Raportul de evaluare, aceasta este nefondată, pe de o parte în considerarea faptului că nu a fost o sesizare "anonimă" care să impună clasarea şi, pe de altă parte raportat la faptul că Legea 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare, lege prioritară în activitatea de evaluare, nu impune verificarea petenţilor, sesizarea/petiţia cuprinzând elementele solicitate de O.G. nr. 27/200, lucrur care fi de altfel imposibil de realizat, şi nici nu se circumscrie prevederilor care atrag nulitatea raportului de evaluare.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată intimata - pârâtă că sunt, de asemenea, nefondate.

Cu privire la susţinerile recurentei referitoare la interpretarea si aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 13, art. 15 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, privind lipsa procedurilor de informare în activitatea de evaluare," mai înainte de solicitarea de a obţine informaţii nepublice", aspect ce atrage nulitatea raportului de evaluare", consideră că acestea sunt evident neîntemeiate, întrucât inspectorul de integritate a respectat întocmai procedura legală.

Atât funcţiile deţinute, cât şi perioadele de deţinere, dar şi veniturile obţinute, sunt date cu caracter public, toate acestea fiind obligatoriu a fi declarate chiar de către persoana evaluată, în cuprinsul declaraţiilor de avere şi de interese, pe care are obligaţia de a le completa şi a le depune.

În ceea ce priveşte calităţile deţinute de persoana evaluată în cadrul diverselor instituţii, acestea sunt, de asemenea, publice, pe de-o parte, pentru că există obligaţia declarării unora dintre ele în declaraţiile de avere/interese, iar, pe de altă parte, pentru că, având în vedere natura instituţiilor la nivelul cărora sunt deţinute aceste funcţii, ele sunt eminamente publice.

Cu privire la susţinerile recurentei referitore la interpretarea şi aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale referitoare la aplicarea în cauză a principiului neretroăctivităţii legii civile, susţine intimata că, contrar celor invocate de către recurentă, nu se 'poate vorbi de o aplicare retroactivă a Legii nr. 176/2010, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, lege ce reglementează procedurile derulate de către Agenţia Naţională de Integritate cu privire la evaluarea şi constatarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.

Chiar dacă Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 5 septembrie. 2010, ca urmare a declarării neconstituţionale a Legii nr. 144/2007 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010, procedura reglementată de acest act normativ privind evaluarea şi constatarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, se aplică tuturor situaţiilor juridice chiar dacă acestea s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Cu privire la susţinerile recurentei referitore la interpretarea şi aplicarea de către instanţa de fond a normelor de drept incidente cu privire la extinderea nelegală a obiectului activităţii de evaluare, respectiv neconsemnarea în raportul de evaluare a punctului de vedere al persoanei evaluate, susţine intimata că prin prevederile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010 legiuitorul nu a obligat la inserarea în integralitate în raportul de evaluare a punctului de vedere formulat.

În mod temeinic Curtea a reţinut că verificarea aspectelor de incompatibilitate se realizează pe întreaga perioadă a exercitării funcţiei publice cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora iar o astfel de verificare poate fi realizată inclusiv din oficiu de inspectorul de integritate.

Astfel că, în realizarea evaluării aspectelor de incompatibilitate inspectorul de integritate nu era limitat la perioada anterioară sesizării înregistrate, ci avea posibilitatea de a extinde verificările şi pentru altă perioadă în cazul în care din verificări reieşea existenţa unor situaţii care impuneau acest lucru.

Referitor la critica recurentei, în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile normative de drept substanţial aplicabile, atunci când a considerat că deţinerea calităţii de expert tehnic evaluator bunuri mobile este incompatibilă cu deţinerea functiei publice, susţine intimata că dispoziţiile a.rt. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 reglementează două ipoteze în care subzistă starea de incompatibilitate, în cazul în care condiţiile necesare reţinerii situaţiei de incompatibilitate, sunt îndeplinite şi anume:

- deţinerea de alte funcţii;

- desfăşurarea altor activităţi fără a condiţiona reţinerea situaţiei de incompatibilitate de primirea vreunei remuneraţii.

Ori, dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 vin în completarea celor două ipoteze al alin. (1), respectiv, ipoteza în care funcţionarul public nu poate deţine alte funcţii publice în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice şi ipoteza în care funcţionarul public nu poate desfăşura alte activită în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.

Consideră astfel că, dat fiind faptul că această din urmă ipoteză, nefiind condiţionată de existenţa unui raport de serviciu, legiuitorul sancţionează orice altă activitate desfăşurată în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice desfăşurată de funcţionarul public în afara raportului de serviciu.

În prezenta cauză recurenţa-reclamantă ocupă o funcţie publică şi are un raport de serviciu cu o instituţi publică iar în afara raportului de serviciu cu această instituţie publică desfăşoară activitate de expertiză, activitate ce este prestată în cadrul unei autorităţi publice, respectiv, în cadrul Tribunalului Giurgiu (instituţie publică), efectuând în perioada supusă evaluării un număr de 22 expertize tehnice judiciare şi încasând un venit net în sumă de 9.260 RON.

Susţine astfel că temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că, pentru existenţa incidenţei acestor prevederi este necesar ca o persoană care deţine calitatea de funcţionar public să desfăşoare activitate remunerată sau chiar neremunerată în cadrul unei alte instituţii sau autorităţi publice, lucru prezent şi în cauza de faţă, astfel cum arată chiar recurenta-reclamanta prin susţinerile sale şi este confirmat de răspunsul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Giurgiu nr. 20025/30.04.2015 în cadrul căreia deţine calitatea de funcţionar public de peste 20 de ani.

Ori, legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţile funcţionarilor publici, necondiţionat de perioade de timp, starea de incompatibilitate fiind reţinută prin simpla deţinere concomitent a celor două calităţi, legea interzicănd_cumulul defuncţii sau calităţi.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - pârâte, în cuprinsul căruia solicită a respinge susţinerile formulate de aceasta, ca fiind neîntemeiate.

Susţine că intimata-pârâtă nu neagă şi nu combate susţinerile sale referitoare la faptul că judecătorul fondului a ignorat şi nu a răspuns la criticile referitoare la inexistenţa, din punct de vedere legal, a sesizării, care trebuie să stea la baza activităţii de evaluare, intimata rezumându-se să facă afirmaţia că nu avea obligaţia să stabilească dacă persoana fizică, presupus autor al sesizării, este o persoană reală sau nu.

Mai arată, deopotrivă, că intimata denaturează situaţia de fapt şi de drept atunci când afirmă câ inspectorul de integritate ar fi reţinut că reclamanta, funcţionar public fiind, a desfăşurat activiăţi şi în cadrul altei instituţii publice.

Este neadevărată şi susţinerea potrivit căreia inspectorul de integritate a solicitat informaţii nepublice numai după informarea sa, potrivit legii.

Solicită respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 17.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele în continuare arătate:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat, în principal, a se constata nulitatea absolută a respectivului raport de evaluare şi, în subsidiar, a dispune anularea acestuia, obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate să înlăture de pe pagina de Internet proprie, www.integritate.eu, a comunicatului de presă din data de 3 iulie 2019, ora 9:00, intitulat "COMUNICAT - Incompatibilitate - 3 funcţionari publici şi o persoană cu funcţie de conducere din sistemul medical", partea referitoare la subsemnata (punctul 1), obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate să publice pe cheltuială proprie, atât pe pagina de Internet (www.integritate.eu), cât şi într-un ziar de largă răspândire naţională şi locală, sentinţa de anulare a Raportului de evaluare nr. x/03.07.2019, obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor contestaţiei, recurenta - reclamantă, în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a Raportului de evaluare, a invocat încălcarea de către inspectorul de integritate a dispoziţiilor art. 13, art. 15 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, susţinând că inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date care potrivit legii nu sunt publice, mai înainte de a proceda la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere.

În continuare, reclamanta a susţinut nelegalitatea raportului de evaluare, invocând încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, extinderea nelegală a obiectului activităţii de evaluare, neconsemnarea punctului său de vedere, aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente, susţinând în acest sens greşita calificare a expertului tehnic judiciar ca fiind funcţionar public.

Pentru primul termen de judecată stabilit în cauză la data de 15.11.2019, urmare a Rezoluţiei emisă de judecătorul fondului din data de 26.09.2019 s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a depune în fotocopie întreaga documentaţie în baza căreia a fost emis actul contestat.

Urmare a acestei dispoziţii, la data de 21.10.2019 pârâta Agenţia Naţională de Integritate, fără a formula întâmpinare în cauză a depus la dosar Note Scrise, la care a anexat şi copiile actelor ce au stat la baza întocmirii Raportului de evaluare contestat, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004

Atât Notele Scrise cât şi întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat i-au fost comunicate reclamantei, prin apărător, direct în şedinţa publică de la primul termen de judecată fixat în cauză pentru data de 15 noiembrie 2019, motiv pentru care cererea acesteia, de amânare a judecăţii, în vederea studierii notelor scrise şi a documentaţiei ce i-au fost înmânate la acest moment procesual, a fost încuviinţată de instanţă, conform încheierii de şedinţă ataşate la fila x din Volumul III al dosarului de fond.

În data de 28 ianuarie 2020 reclamanta a transmis pe fax la instanţă Note Scrise, în cadrul cărora a invocat un nou motiv de nulitate absolută a Raportului de evaluare " pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 12 (1) din Legea nr. 176/2010.", susţinând faptul că printre înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către A.N.I. a identificat un înscris, înregistrat cu nr. x din 25.03.2015, care constituie actul de sesizare ANI şi din care rezultă că sesizarea ar fi fost făcută de " B., str. x Giurgiu".

Cu privire la acest nou motiv de nulitate absolută a Raportului de evaluare, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat Punct de vedere, în cadrul căruia a combătut critica reclamantei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 22 mai 2020, instanţa de primă jurisdicţie, în cadrul probei cu înscrisuri încuviinţată ambelor părţi, a admis suplimentar reclamantei emiterea unei adrese către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Giurgiu, pentru a comunica dacă persoana B. se identifică în evidenţe, în caz afirmativ urmând a comunica instanţei şi datele de identificare ale acestei, respectiv CNP şi adresă de domiciliu, respectiva autoritate răspunzând prin Adresa ataşată la fila x din Volumul 3 al dosarului de fond.

În cadrul dezbaterilor orale de la momentul judecării pe fond a litigiului, apărătorul reclamantei a invocat nelegalitatea procedurii în considerarea faptului că persoana fizică ce a formulat sesizarea, respectiv B. - nu există, motiv pentru care a susţinut că sesizarea trebuia clasată, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării din data de 04.09.2020 (dosar de fond).

Cu toate acestea, constată Înalta Curte că motivul de nulitate absolută a Raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 12 (1) din Legea nr. 176/2010, invocat de reclamantă prin Notele Scrise formulate după depunerea de către pârâtă a documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat (filele x, respectiv 36-38 Volumul III din dosarul de fond) şi reluat de aceeaşi parte şi la momentul deschiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, din şedinţa publică din data de 04 septembrie 2020, nu a fost avut în vedere de instanţă la momentul judecării litigiului, instanţa de primă jurisidicţie ignorând, practic, această critică a reclamantei.

Astfel, din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate, se observă că instanţa de fond a reţinut şi a analizat ca şi motive de nelegalitate invocate de reclamantă următoarele:

- 1. Încălcarea de către inspectorul de integritate a prevederilor art. 13, art. 15 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010,

- 2. Încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile,

- 3. Extinderea nelegală a obiectului activităţii de evaluare,

- 4. Neconsemnarea punctului de vedere al reclamantei,

- 5. Aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente.

Reţine astfel instanţa de control judiciar că, în mod greşit, judecătorul de primă jurisdicţie nu a examinat şi motivul de nulitate absolută a raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, invocat ulterior prin Notele Scrise depuse la dosar după comunicarea de către pârâtă a documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, în considerarea faptului că abia atunci reclamanta a intrat în posesia actului de sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Deopotrivă, nici înscrisurile prezentate de reclamantă, ori Răspunsul dat de Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Municipiul Giurgiu, urmare a adresei emisă de instanţă la termenul de judecată din data de 22.05.2020, la solicitarea reclamantei, în susţinerea acestui motiv de nulitate absolută a raportului de evaluare, nu au fost avute în vedere de către instanţă, nefiind expuse argumentele pentru care respectivele înscrisuri au fost, eventual, înlăturate.

Se constată, aşadar, de către instanţa de control judiciar că judecătorul de primă jurisdicţie nu a analizat în nici un fel acest motiv de nulitate a actului administrativ contestat, ca şi când nici nu ar fi fost invocat. Practic, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor apărări, ignorând atât susţinerile reclamantei sub acest aspect, cât şi probele de la dosar ce au fost încuviinţate şi administrate.

Procedând în acest mod, instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia " 3) Părţilor să li asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege", precum şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din acelaşi act normativ, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Totodată, s-au încălcat şi prevederile art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora instanţa " va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte..", respectiv, prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor"

Conform jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de " proces echitabil" în sensul art. 6 din CEDO, presupune ca o instanţă internă să fie examinat în mod real toate problemele esenţiale care i-au fost supuse, presupunând şi " dreptul oricărei parti în cadrul unei proceduri de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele si mijloacele sale de proba, corelativ cu obligaţia instanţei de a examina efectiv aceste observaţii si argumente (cauza Albina vs. România)."

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Se constată, aşadar, că, deşi strict formal, instanţa a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, totuşi, considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor prezentate de reclamantă, având în vedere că aceasta a invocat şi nulitatea absolută a raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, iar această critică nu a fost analizată de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei recurate, nefiind întrunite, astfel, cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivul de nulitate absolută a raportului de evaluare pentru nelegalitatea sesizării determinată de încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, invocat de reclamantă în cadrul Notelor Scrise înregistrate la instanţa de fond data de 28.01.2010 (filele x Volumul III din dosarul de fond) şi probele administrate cu privire la acest motiv, care necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

Procedând astfel, prima instanţă nu a cercetat integral fondul acţiunii şi, în consecinţă, situaţia de fapt nu poate fi considerată ca fiind pe deplin stabilită.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, deşi instanţa fondului a respins acţiunea, în fapt, aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă esenţiale în dezlegarea raportului juridic dedus judecăţii.

Or, în raport cu principiile fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate de părţi.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că neregulile de ordin procedural expuse anterior nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii şi drepturi procesuale fundamentale, respectiv dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

În aceste condiţii, s-a cauzat reclamantei o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentul ce nu a făcut obiectul analizei instanţei de fond.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la un proces echitabil şi principiul dreptului la apărare.

Cu ocazia rejudecării, pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică, instanţa de fond va analiza toate motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă atât în cadrul contestaţiei cât şi în cadrul Notelor Scrise ataşate la filele x (36-38) Volumul III din dosarul de fond, toate apărările pârâtei, inclusiv cele expuse în cadrul Punctului de vedere ataşat la filele x Volumul III din dosarul de fond şi toate probele administrate, şi, implicit, criticile din cererea de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul soluţiei pronunţate în recurs

Având în vedere aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 832/2020 din 18 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.