Taxpayer's appeal rejected: daily meal allowances upheld as salary income subject to social contributions

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.06.2014, a deciziei de impunere nr. x/06.06.2014 şi a deciziei nr. 137/01.04.2015 de soluţionare a contestaţiei.

În etapa regularizării cererea introductivă a fost comunicată pârâtei care a formulat întâmpinare, prin care pârâta DGRFP Ploiesti a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, motivat de faptul că reclamanta a înţeles să conteste suma de 1 603 399 RON, reprezentând CASS, fonduri speciale si accesorii aferente.

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2017, Tribunalul Prahova a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi prin sentinţa nr. 2156 din data de 5 noiembrie 2017 a admis această excepţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 30.11.2015 sub nr. x/2015, iar prin rezoluţia din data de 2 decembrie 2015 a fost fixat primul termen de judecată la data de 14 decembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 120/30.05.2017 Curtea de Apel Ploieşti, în primul ciclu procesual, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 137/1.04.2015 precum şi a Deciziei de impunere nr. x - PH - 256/6.06.2014 emisă de DGRFP Ploieşti în sensul că a stabilit obligaţii la plată fiscală ca impozit pe profit pentru perioada 1.10.2010 - 31.12.2013 a reclamantei în limita sumei de 864.416 RON şi a înlăturat obligaţiile fiscale privitoare la accesoriile calculate până la data de 17.05.2014 pentru anii fiscali 2012 - 2013, obligând pârâta DGRFP Ploieşti să plătească reclamantei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DGRFP Ploieşti, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond s-a mărginit la preluarea concluziilor din raportul de expertiză, fără a motiva care sunt consideraţiile pentru care a înlăturat susţinerile recurentei.

Prin Decizia nr. 5039/24.10.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2015*.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa nr. 75 din 13 iulie 2020 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, după casare, a respins contestaţia formulată potrivit Legii contenciosului administrativ şi fiscal de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI, cauză venită spre rejudecare conform Deciziei nr. 5039/24.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei nr. 75 din 13 iulie 20202 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea în tot a hotărârii atacate şi rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acţiunii, anularea Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.06.2014 a Deciziei de impunere nr. P-PH nr. 256/06.06.2014 şi a Deciziei nr. 137/01.04.2015 emise de DGRFP Ploieşti prin care s-au stabilit şi menţinut în sarcina socităţii obligaţii de plată fiscale principale - contribuţii sociale aferente drepturilor de natură salarială şi accesorii aferente diferenţelor de contribuţii sociale, în cuantum de 1.603.399 RON, cu consecinţa obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în această cauză.

În dezvoltarea criticilor sale, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut în esenţă recurenta - reclamantă că

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Împotriva recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Ploieşti, solicitând respingerea recursului ca nefondat

Împotriva apărărilor formulate în cadrul întâmpinării de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Ploieşti, a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând a se respinge argumentele invocate de intimată, dispunându-se admiterea cererii de recurs, astfel cum a fost formulată

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea părţilor de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente:

Recurenta - reclamantă a declarat recurs şi a invocat ca motive de casare a hotărârii dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat de către recurenta-reclamantă care nu a arătat în concret aspectele de nelegalitate care pot fi încadrate în cadrul acestui motiv de casare.

A invocat art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii şi de menţinere ca legale a actelor contestate.

În cadrul acestui motiv de casare recurenta-reclamantă invocă trei aspecte de nelegalitate ale sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Primul aspect de nelegalitate priveşte contradictorialitatea opiniei autorităţii pârâte cu privire la modul de constituire şi plată privind bugetul asigurărilor sociale aferente drepturilor salariale pentru perioada 1 octombrie 2010 - 1.08.2018.

Se arată că din acte emise anterior actelor, raportul de inspecţie fiscală nr. x/3.08.2012 şi respectiv decizia de impunere nr. x/3.09.2012, autorităţile publice fiscale de control au apreciat în sensul că "alimentaţia în cuantum de 15 RON/zi, reprezintă o cheltuială materială nedeductibilă fiscal, reclamanta având obligaţia de a calcula şi vira impozitul aferent dar fără a avea de plătit şi celelalte obligaţi la bugetul asigurărilor sociale.

Se invocă faptul că prima instanţă nu a sancţionat opiniile diferite ale autorităţilor fiscale emise în actele de control din anul 2012, respectiv din 2014.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte aprecierea instanţei de fond în sensul că recurenta-reclamantă a recunoscut prin virarea la bugetul de stat a impozitului privind veniturile din salarii, a naturii acestor sume ca fiind drepturi de natură salarială.

Aceasta deoarece reclamanta a contestat obligaţia de a plăti şi contribuţiile sociale obligatorii datorate de angajat şi angajator, aferente sumelor plătite.

Al treilea aspect de nelegalitate priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Se invocă faptul că din studiul art. 55 nu rezultă încadrarea sumei reprezentând "alimentaţia în cuantum de 15 RON/zi" ca venituri asimilate salariilor fiind nelegală impunerea obligaţiei de plată a contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii şi anulării ca nelegale a actelor de impunere contestate.

La dosar intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate inclusiv răspunsul la întâmpinare, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO aspect de nelegalitate invocat în cadrul acestui motiv de casare.

Recurenta-reclamantă nu a invocat în concret aspecte de nelegalitate care pot fi încadrate în cadrul acestui motiv de recurs.

Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinută încălcarea art. 6 din CEDO sub aspectul dreptului la un proces echitabil.

Sentinţa atacată a fost motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., fiind analizate pe fond susţinerile ambelor părţi şi fiind posibil a fi exercitat controlul judiciar.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 şi pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând a fi reţinute ca întemeiate aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

Primul aspect de nelegalitate invocat privind pretinsa contradictorialitate a actelor de control emise în anul 2015, faţă de acte emise în anul 2012 cu privire la încadrarea fiscală nu este fondat.

Susţinerea recurentei reclamante potrivit căreia "la inspecţia fiscală anterioară s-a acordat o altă încadrare fiscală acestui drept salarial" nu poate fii reţinuta, întrucât inspecţia fiscală din data de 06.06.2014 a fost efectuată la dispoziţia Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Prahova, instituţie care a stabilit că alimentaţia acordată salariaţilor în baza contractului colectiv de muncă se încadrează în prevederile art. 55 din Codul fiscal, respectiv reprezintă avantaje în natură care se includ în drepturi salariale şi asupra cărora se calculează contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.

Astfel, încadrare în prevederile art. 55 din Codul fiscal a sumelor acordate salariaţilor cu titlu de "alimentaţie" a fost dispusă de un alt organ de control, superior A.J.F.P. Prahova, respectiv Curtea de Conturi a României, iar această dispoziţie a Curţii de Conturi a României nu a fost contestată de către reclamanta.

Nu se poate susţine nelegalitatea actelor de impunere emise în anul 2014, respectiv a deciziei de impunere din 6.06.2014 în condiţiile în care atât în anul 2012 cât şi în 2014 s-a constatat că sumele acordate salariaţilor cu titlu de "alimente" reprezintă drepturi de natură salarială pentru care reclamanta a calculat înregistrat şi virat impozit pe veniturile din salarii.

În consecinţă pentru aceste sume se datorează contribuţie la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat nu poate fi apreciat în concret ca fiind încadrabil în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.. Reprezintă un considerent al primei instanţe privind existenţa obligaţiei de plată contestată. Aceasta deoarece, fapt în mod concret stabilit de prima instanţă, reclamanta a calculat şi virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din salarii, fără însă a calcula şi vira la bugetul de stat şi contribuţiile sociale obligatorii datorate de angajat şi angajator.

Astfel aferent sumei nete de 1.682.957 RON plătite salariaţilor conform statelor de plată, recurenta reclamanta a calculat, înregistrat şi virat la bugetul de stat impozitul pe veniturile din salarii în sumă totală de 322.159 RON, fără însă a calcula, înregistra şi vira la bugetul de stat şi contribuţiile sociale obligatorii datorate de angajat şi angajator, aferente sumelor plătite.

Prin urmare, în timpul controlului a fost recalculată suma brută acordată salariaţilor, prin aplicarea procedeului sutei mărite, iar aferent veniturilor brute au fost stabilite contribuţiile sociale obligatorii datorate de societate şi de asiguraţi în sumă totală de 1.064.385 RON, pentru care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 540.609.

Conform prevederilor legale în materie, respectiv art. 55 alin. (1), alin. (2) lit. k), alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat, coroborat cu dispoziţiile pct. 69 si pct. 82 din H.G. nr. 44/2004, precum si prevederile art. 2963si 2964din acelaşi act normativ, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv hrana acordată gratuit salariaţilor, care reprezintă un avantaj de natură salarială.

Al treilea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor 55 din Codul fiscal.

În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 55 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal în sensul că sumele acordate salariaţiilor cu titlu de "alimentaţie în cuantum de 15 RON/zi" reprezintă avantaje de natură salarială ce trebuia cuprinse în baza de calcul a contribuţiilor sociale. Aceasta deoarece această sumă reprezintă un avantaj primit în mod gratuit de salariaţi şi care se supun regulii de impozitare prevăzute de art. 55 alin. 3 lit. b) din Codul fiscal.

Recurenta-reclamantă nu a probat la dosar încadrarea ca societate comercială cu specific deosebit pentru a fi incidentă situaţia de excepţie prevăzute în Normele metodologice.

Din coroborarea prevederilor art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile pct. 82 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, rezultă că nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, printre altele, contravaloarea alocaţiei de hrană zilnică pentru consumurile colective din unităţile bugetare şi din regiile autonome/societăţile comerciale cu specific deosebit.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 75 din 13 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.