Contribution collection after five-year limitation period quashed for 2007–2012; balance upheld.

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la nr. x/2018, reclamanta A. Arad, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, a solicitat anularea Notei de Control emisă la data de 27.04.2018 şi a răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/07.06.2018.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa nr. 722 din 28 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii invocate de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Arad ca neîntemeiată.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. Arad. În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei. Având în vedere că instanţa de fond a apreciat în mod judicios că prevederile Codului de procedură fiscală nu au legătură cu Nota de control emisă de A.N.R.S.C., consideră că până la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt incidente prevederile art. 7, coroborate cu prevederile art. 18 din Decretul - lege nr. 167/1958, excepţie de fond peremptorie şi absolută, pe care instanţa de fond era obligată să o invoce din oficiu şi să o soluţioneze, astfel că dreptul la acţiune pentru perioada aprilie 2007 - 26.04.2015 este prescris.

4. A mai arătat recurenta că a invocat dispoziţiile vechiul Codul de procedură fiscală (art. 91), şi nu prevederile noului Codul de procedură fiscală, întrucât a considerat că, în ce priveşte situaţiile juridice ivite în trecut şi care produc efecte succesive, care se prelungesc în timp până la intrarea în vigoare a legii noi, efectele acestora sunt şi rămân în întregime supuse legii vechi. Astfel, în situaţia în care instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt incidente prevederile Decretului - lege nr. 167/1958, respectiv prevederile noului C. civ. privind prescripţia dreptului material la acţiune, consideră că dreptul A.N.R.S.C. de a stabili pretinsele creanţe datorate se prescriu în termen de 5 ani pentru debitele născute anterior anului 2016, conform prevederilor art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu a fost exercitat în interiorul termenului de prescripţie.

5. Cu privire la fondul cauzei, a arătat că instanţa de fond în mod eronat reţine că activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral din venituri proprii. După intrarea în vigoare a Legii nr. 204/09.11.2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 241/2006, se modifică art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, anume "Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor". Astfel, după data de 29.11.2012 şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2016, contribuţia de 0,1%, respectiv 0,12%, nu a constat în această perioadă venit propriu pentru A.N.R.S.C. Mai mult, în perioada 9.11.2012 - 17.11.2016. A.N.R.S.C. nefiind beneficiarul acestor sume, nu are niciun drept să le revendice în prezent.

6. Având în vedere că A.N.R.S.C. are calitatea de organ de control la nivel central, mai mult, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 225/17.11.2016, art. 14 alin. (1) se modifică, raportat la această reglementare invocând excepţia lipsei calităţii de organ de control al A.N.R.S.C. la nivel local.

7. Recurenta a invocat art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, în vigoare la data controlului, faptul că este reglementat de legiuitor controlul privind respectarea obligaţiilor stabilite în sarcina operatorilor şi la art. 9 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/2006, toate acestea venind în spiritul garantării de către Guvernul României a principiului descentralizării serviciilor de utilităţi publice şi consolidarea autonomiei locale cu privire la înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi controlul funcţionării acestora, prevăzut explicit la art. 11 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 51/2006, şi întăririi capacităţii decizionale şi manageriale a autorităţilor administraţiei publice locale în exercitarea atribuţiilor acestora privind înfiinţarea, coordonarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, prevăzut la art. 11 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 51/2006.

8. În continuare, recurenta a arătat că, având în vedere că instanţa de fond a respins în mod eronat cererea de chemare in judecată ca neîntemeiată, reiterează poziţia detaliată în acţiunea introductivă, cât şi în răspunsul la întâmpinare. A menţionat faptul că nu are nicio obligaţie de a depune declaraţiile lunare şi de a plăti contribuţia de 0,10%, respectiv 12 %, către o autoritate în a cărei sferă de reglementare nu intră activitatea operatorului de transport public local. A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare pentru transport public local, conform competenţelor acordate prin legea specială, respectiv Legea nr. 92/2007. Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, autoritatea de reglementare competentă, la nivel central, pentru serviciul de transport public local auto, este A.R.R., iar conform prevederilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 92/2007, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene sunt autorităţi de reglementare în domeniul transportului public local şi prin autorităţile de autorizare îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr. 51/2006 şi prin Legea nr. 92/2007. Potrivit art. 2 pct. 2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al A.N.R.S.C., aceasta are competenţele şi atribuţiile prevăzute de Legea nr. 51/2006 şi de legislaţia specifică fiecărui serviciu comunitar de utilitate publică. Conform Legii nr. 51/2006, art. 13 alin. (1), autorităţile de reglementare naţionale sunt A.N.R.S.C., A.N.R.E. şi A.R.R.

9. A subliniat recurenta că relaţiile legal reglementate dintre A.N.R.S.C. şi autorităţi nu pot constitui o sursă de obligaţii pecuniare în sarcina unor terţe persoane juridice (A.), care nu numai că nu beneficiază de niciun avantaj sau serviciu din aceste norme, dar sunt, uneori, chiar îngrădite în desfăşurarea activităţii comerciale de aceste norme şi regulamente în negocierea clauzelor contractuale. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 92/2007, respectiv a Legii nr. 51/2006, mai exact cu 21.03.2007, nu mai avea obligaţia de a depune aceste declaraţii lunare şi nici pe aceea de a plăti contribuţia de 0,10 %, respectiv de 0,12%, către A.N.R.S.C. Conform legii speciale, Legea nr. 92/2007, atribuţiile A.N.R.S.C. sunt reglementate limitativ în cadrul art. 20 alin. (5), rezultând, fără niciun dubiu, că acestea se manifestă numai asupra administraţiilor publice locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ori asupra autorităţilor de autorizare din cadrul acestor administraţii.

10. Singura prevedere a Legii nr. 92/2007 care face o legătură directă între A.N.R.S.C. şi operatorii de transport este cea prevăzută la lit. e) a aceluiaşi articol şi alineat, care se referă la atribuţia de monitorizare şi sancţionare a abaterilor din activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a operatorilor de transport şi a transportatorilor autorizaţi. Astfel, nu poate fi obligată la plata contribuţiei, în condiţiile în care singurele competenţe ale A.N.R.S.C. menţionate în legea specială sunt monitorizare şi sancţionare, invocând şi textul art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 92/2007, conform căruia A.R.R. are, printre alte atribuţii, pe aceea de a elabora, "în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum şi ale legilor în vigoare, regulamente-cadru şi caiete de sarcini-cadru pentru efectuarea transportului public local, cu excepţia transportului public pe căi navigabile interioare, a transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere şi a transportului cu metroul". Or, nu efectuează niciuna dintre variantele de transport exceptate de acest articol, rezultă că, în ce o priveşte, A.N.R.S.C. nu are nicio competenţă directă asupra transportului rutier cu autobuze şi tramvaie, această competenţă fiind a A.R.R.

IV Apărările formulate de intimata pârâtă

11. Intimata pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a depus întâmpinare prin care a arătat că recurenta aduce parţial critici asupra sentinţei, fără a face o încadrare a motivelor de recurs conform dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., şi, de asemenea, a reiterat poziţia procesuală exprimată în faţa primei instanţe, fără ca, prin raportare la considerentele sentinţei recurate, să prezinte elemente de nelegalitate, limitându-şi criticile la aprecierile instanţei de fond referitoare la greşita interpretare a excepţiei prescripţiei, precum şi invocarea unei noi excepţii, a lipsei calităţii de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local.

12. A mai arătat că instanţa de fond în mod corect a apreciat că dispoziţiile legale invocate, art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu au legătură cu actele contestate, acestea nefiind acte administrative fiscale emise de un organ fiscal, recurenta reclamantă face confuzie între prescripţia dreptului material la acţiune şi prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale conform O.G. nr. 92/2003 şi Legii nr. 207/2015, în privinţa nedepunerii declaraţiilor pentru perioada 2007 - prezent nefiind incidentă prescripţia dreptului material la acţiune.

13. Cu privire la excepţia lipsei calităţii de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local, instanţa de fond în mod corect a reţinut că serviciul de transport public local intră în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., recurenta reclamantă prestează un serviciu de utilitate publică aflat în sfera de reglementare a A.N.R.S.C, respectiv serviciul de transport public local, conform atribuţiilor stabilite prin lege, iar A.N.R.S.C. reglementează, monitorizează aplicarea şi respectarea de către operatori a legislaţiei primare din domeniu, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia şi aplică sancţiuni în cazul nerespectării acestora. Aşa cum reiese din documentele prezentate la fond, operatorul A. prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Arad, serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate şi serviciul de transport public local şi judeţean de persoane prin curse speciale.

14. Potrivit art. 1 alin. (2) lit. h) coroborat cu art. 13 alin. (2) lit. li) din Legea nr. 51/2006, A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare pentru serviciile de utilităţi publice, printre care şi transportul public local, conform competenţelor acordate prin legea specială, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, care, la art. 20 alin. (5), stabileşte în mod imperativ calitatea de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local şi judeţean.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

15. Cu privire la apărările pârâtei referitoare la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrare conform dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., că a fost reiterată parţial poziţia procesuală exprimată în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată faptul că, deşi reclamanta a reluat o parte din susţinerile invocate la instanţa de fond, au fost formulate şi motive care pot fi circumscrise şi analizate, având în vedere conţinutul acestora, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind invocate motive de nelegalitate privind aplicarea greşită a normelor de drept care prevăd prescripţia şi a celor în temeiul cărora a fost emisă Nota de control contestată.

16. Înalta Curte reţine că reclamanta A. Arad a solicitat, prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentinţa recurată, anularea Notei de Control încheiată la data de 27.04.2018, prin care, ca urmare a acţiunii de control planificat desfăşurată în perioada 23.04 - 27.04.2018 la sediul reclamantei, având ca obiectiv verificarea respectării reglementărilor specifice serviciului de transport public local, s-a reţinut că reclamanta A. prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Arad, serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate şi serviciul de transport public local şi judeţean de persoane prin curse speciale.

17. S-a constatat, în ceea ce priveşte modul de respectare a prevederilor Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 privind modul de achitare a contribuţiei prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, că operatorul Companía de Transport Public S.A. nu a întocmit şi transmis la A.N.R.S.C. declaraţiile privind contribuţiile datorate, conform art. 3 alin. (1) din actul normativ menţionat, şi nu a achitat sumele datorate ca urmare a prestării de servicii de transport public local de persoane.

18. S-a menţionat că reprezentanţii Companiei de Transport Public S.A. Arad au pus la dispoziţia echipei de control situaţia veniturilor înregistrate ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane în perioada 2013 - 2017 şi s-au dispus următoarele măsuri:

"5.1 A. Arad va întocmi şi va transmite la A.N.R.S.C. declaraţiile privind contribuţia datorată ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane (locale prin curse regulate, judeţene prin curse regulate şi locale şi judeţene prin curse speciale) conform prevederilor Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 pentru perioada aprilie 2007 - prezent.

5.2 A. Arad va deduce contribuţia datorată ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane (locale prin curse regulate, judeţene prin curse regulate şi locale şi judeţene prin curse speciale) conform prevederilor Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 pentru perioada aprilie 2007- prezent şi va face plăţile aferente către A.N.R.S.C."

19. Cu titlu prealabil, este de precizat faptul că instanţa de fond a reţinut, cu privire la inadmisibilitatea invocată de pârâtă, că, în privinţa Notei de control nr. x/27.04.2018, "se impun cu putere de lucru judecat considerentele sentinţei civile nr. 185/28 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara in soluţionarea cererii de suspendare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin care instanţa a stabilit că aceasta este un act administrativ în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004, susceptibil de a fi atacat la instanţa de contencios administrativ fiscal". Soluţia cu privire la acest aspect, nerecurată de către pârâtă, beneficiază, astfel, de autoritate de lucru judecat.

20. Înalta Curte reţine că Nota de control din data de 27.04.2018 contestată priveşte respectarea prevederilor legale care reglementează achitarea contribuţiei prevăzute de Legea nr. 51/2006 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

21. Potrivit dispoziţiilor Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2016, A.N.R.S.C. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare competentă pentru servicii de utilităţi publice, printre care, potrivit art. 13 alin. (2) lit. g)^1) din Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, este şi "transportul public local, conform competenţelor acordate prin legea specială" (potrivit modificării prin Legea nr. 225/2016, de la data 26.11.2016, "h) transport public local de călători, conform competenţelor acordate prin legea specială"). În ceea ce priveşte contribuţiile în discuţie:

- potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/2006, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, "Activitatea A.N.R.S.C. se finanţează integral din venituri proprii obţinute din tarifele percepute pentru acordarea licenţelor, din tarifele percepute pentru eliberarea autorizaţiilor, din tarifele pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere, din contribuţii ale operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare sau ale organismelor internaţionale, precum şi din alte surse, potrivit prevederilor legale privind finanţele publice";

- începând cu data de 12.11.2009, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 329/2009, "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanţare internaţională. Tarifele percepute pentru acordarea licenţelor, tarifele percepute pentru eliberarea autorizaţiilor, tarifele pentru consultanţă şi prestări de servicii acordate la cerere, contribuţii ale operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare şi orice alte sume încasate în condiţiile legii se fac venit la bugetul de stat";

- în acelaşi sens a fost şi modificarea din Legea nr. 204/2012, în vigoare de la data de 29.11.2012, şi anume "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanţare internaţională. Tarifele percepute pentru acordarea licenţelor, cele pentru eliberarea autorizaţiilor, contribuţiile operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare şi orice alte sume încasate în condiţiile legii se fac venit la bugetul de stat;

- potrivit modificărilor din Legea nr. 225/2016, de la 26.11.2016, "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral din venituri proprii obţinute din: d) orice alte sume încasate în condiţiile legii, precum şi contribuţiile în cuantum de 0,12% datorate de: (i) furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.; (ii) operatorii economici care prestează activităţi specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi care nu exploatează sisteme publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor".

22. În ceea ce priveşte motivele de recurs privind prescripţia, referitor la care instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale invocate, art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2016, conform art. 353 şi art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind noul Codul de procedură fiscală, şi, totodată, nu au legătură cu actele contestate, acestea nefiind acte administrative fiscale, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile Decretului - lege nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în vigoare până la data de 30.09.2011, şi ale C. civ., în vigoare de la data de 1.10.2011, care se referă la stingerea prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, a dreptul material la acţiune. Sunt incidente, având în vedere natura juridică a obligaţiilor în discuţie, dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru motivele ce urmează.

23. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015, "(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codul fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora. (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ..".

24. Noţiunea de "contribuţie" este definită de art. 2 pct. 19) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, şi anume "prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii", act normativ care se aplică şi pârâtei, aceasta fiind instituţie publică finanţată, în perioada vizată de prezentul litigiu, cum s-a reţinut anterior, de la bugetul de stat, respectiv din venituri proprii, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (2), care prevăd că se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, coroborate cu art. 2 pct. 30), care defineşte instituţia publică, iar potrivit art. 2 pct. 42), resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte, sunt venituri bugetare.

25. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, termenul de "buget general consolidat" are înţelesul prevăzut de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, ale cărei dispoziţii sunt aplicabile, de altfel, reclamantei, instituţie publică în sensul art. 2 pct. 30) din Legea nr. 500/2002. Conform art. 3 pct. 2) din Legea nr. 69/2010, bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar şi include bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.

26. Conform acestor dispoziţii legale, contribuţiile operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare a A.N.R.S.C. (respectiv, ale furnizorilor/prestatorilor de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.) constituie venituri proprii ale acesteia, respectiv venit la bugetul de stat, venituri bugetare în sensul art. 2 pct. 42) din Legea 500/2002, parte a bugetului general consolidate.

27. Administrarea contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se îndeplineşte conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015, care constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

28. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 207/2015, în vigoare de la data de 1.01.2016, care prevede, la art. 3, că aceasta constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2. Conform alin. (2), în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, se aplică şi pentru alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale, iar art. 1 pct. 7) defineşte creanţa bugetară ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat.

29. În raport de cele reţinute, în condiţiile în care perioada care priveşte Nota de control contestată se referă la contribuţiile pretins datorate de reclamantă pentru perioada 2007 - 27.04.2018, abrogarea O.G. nr. 92/2003 nu produce efecte în sensul reţinut de instanţa de fond. Pe de o parte, O.G. nr. 92/2003 era în vigoare în perioada 2007 - 2015, pe de altă parte, ulterior datei de 01.01.2016, a intrat în vigoare noul Codul de procedură fiscală, Legea nr. 207/2015.

30. Or, potrivit art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel". De asemenea, potrivit art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Conform art. 93 din O.G. nr. 92/2003, "Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală", iar potrivit art. 112 din Legea nr. 207/2015, dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţei fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.

31. În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, art. 91 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevede că "(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel", iar art. 23 din O.G. nr. 92/2003 prevede că "Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. De asemenea, potrivit art. 110 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel". Potrivit acestor dispoziţii se naşte şi dreptul organului competent de a stabili şi a determina obligaţia datorată.

32. Rezultă că termenul de prescripţie este de 5 ani, iar începutul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili contribuţiile este legat de momentul la care se constituie baza care le generează. Aşadar, dreptul de a stabili şi a determina contribuţiile se prescrie în termen de 5 ani, anterior datei de 1.01.2016 începea să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se constituia baza care genera contribuţiile, iar începând cu data de 1.01.2016, de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorau contribuţiile.

33. Referitor la susţinerile pârâtei privind faptul că reclamanta a fost informată de către A.N.R.S.C. despre obligaţia de a depune declaraţiile privind contribuţia, precum şi despre situaţia declaraţiilor nedepuse la A.N.R.S.C (în acest sens fiind adresele şi extrasele de cont depuse la dosar prin care s-a comunicat reclamantei că, în calitate de operator de servicii de utilităţi publice, datorează contribuţia, respectiv faptul că are obligaţia de a depune lunar Declaraţia şi de a achita contribuţia), nu au fost indicate dispoziţii legale în baza cărora aceste adrese şi extrase de cont comunicate reclamantei ar produce efecte cu privire la curgerea termenului de prescripţie, raportat la dispoziţiile art. 92 din O.G. nr. 92/2003.

34. Având în vedere toate aceste motive, sunt corecte motivele de recurs privind faptul că, raportat la data Notei de control, 27.04.2018, este prescris, potrivit prevederilor art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru perioada aprilie 2007-2012, dreptul pârâtei de a stabili obligaţiile constând în contribuţiile de 0,1% şi 0,12%, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ.

35. Celelalte motive de recurs, care vor fi analizate în raport de dispoziţiile legale în vigoare în perioada 2013-2018, sunt nefondate.

36. Deşi în mod corect susţine recurenta că instanţa de fond a reţinut eronat că activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral din venituri proprii, după data de 29.11.2012 şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2016, sunt nefondate susţinerile privind faptul că A.N.R.S.C., nefiind beneficiarul acestor sume în această perioadă, nu are niciun drept să le solicite.

37. Astfel cum s-a reţinut anterior, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2016, forma în vigoare potrivit Legii nr. 204/2012, de la data de 29.11.2012 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2015, la data de 26.11.2016, activitatea A.N.R.S.C. a fost finanţată integral de la bugetul de stat, însă s-a prevăzut faptul că se fac venit la bugetul de stat contribuţiile operatorilor de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare şi orice alte sume încasate în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că aceste contribuţii sunt încasate de A.N.R.S.C. şi virate la bugetul de stat. În acest sens, de altfel, este şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, care prevede faptul că instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate.

38. Este nefondată şi susţinerea privind faptul că relaţiile legal reglementate dintre A.N.R.S.C. şi autorităţile locale în administrarea serviciului de transport public local nu constituie o sursă de obligaţii pecuniare in sarcina reclamantei, care nu beneficiază de niciun avantaj sau serviciu. Noţiunea de contribuţie este definită de art. 2 pct. 19) din Legea nr. 500/2002 ca reprezentând o prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii, existenţa acestei contribuţii nefiind condiţionată de o contraprestaţie de care recurenta să fi beneficiat.

39. Contribuţiile sunt datorate, conform art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/2016, forma în vigoare de la data de 29.11.2012, de operatorii de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., modalitatea de stabilire şi aprobare a contribuţiilor menţionate fiind prevăzută în regulamentul de organizare şi funcţionare al A.N.R.S.C., iar potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/2016, în vigoare de la 26.11.2016, de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., fiind stabilit şi cuantumul de 0,12% al acestora, modalitatea de achitare şi cuantumul stabilindu-se prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C.

40. Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.R.S.C., aprobat prin H.G. nr. 671/2007, în vigoare până la data de 6.08.2013, iar ulterior prin H.G. nr. 527/2013, în vigoare până la data de 8.02.2017, prevede cuantumul de 0,1%, respectiv 0,12%, al contribuţiei datorate de operatorii de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. (art. 16).

41. Ulterior, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 22 din 07.02.2017, în vigoare de la 9.02.2017, a prevăzut faptul că modalitatea de achitare a contribuţiei şi cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C., conform reglementărilor legale în vigoare (art. 18). Au fost emise de A.N.R.S.C. Ordinul nr. 493/2009 privind modul de achitare a contribuţiei de 0,1% fixate în anexa la H.G. nr. 671/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.N.R.S.C., în vigoare până la 12.10.2015, Ordinul nr. 472/2015 privind modul de achitare a contribuţiei de 0,12% fixate în anexa la H.G. nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a A.N.R.S.C., în vigoare până la 3.04.2017, Ordinul nr. 79/2017 privind modalitatea de achitare a contribuţiei prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.R.S.C., aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017, în vigoare de la 4.04.2017.

42. Acestea au prevăzut faptul că se achită lunar contribuţia de 0,1%, respectiv 0,12%, de către furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., aceştia având obligaţia să transmită lunar Declaraţia privind contribuţia datorată la bugetul de stat, care constituie titlu executoriu prin neachitare la scadenţă. Era prevăzut, de asemenea, că, în situaţia nedepunerii declaraţiei în termen, A.N.R.S.C., prin organele de control, poate stabili nivelul contribuţiei datorate, Nota de control constituie titlu de creanţă, iar prin neachitare devine titlu executoriu.

43. Având în vedere aceste dispoziţii, sunt nefondate, din perspectiva modului de reglementare de către legiuitor a contribuţiei de 0,1%, respectiv 0,12%, susţinerile recurentei privind lipsa calităţii de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local, faptul că autorităţile administraţiei publice au obligaţia de a monitoriza şi controla modul de respectare a obligaţiilor stabilite in sarcina operatorilor, iar atribuţiile A.N.R.S.C. se manifestă numai asupra administraţiilor publice locale şi judeţene, ori asupra autorităţilor de autorizare din cadrul acestor administraţii, că singura prevedere a Legii nr. 92/2007 care face o legătură directă între A.N.R.S.C. şi operatorii de transport se referă la atribuţia de monitorizare şi sancţionare a abaterilor din activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a operatorilor de transport şi a transportatorilor autorizaţi, autoritatea de reglementare competentă la nivel central pentru serviciul de transport public local auto fiind A.R.R., astfel că A.N.R.S.C. nu are nicio competenţă directă asupra transportului rutier cu autobuze şi tramvaie, competentă fiind A.R.R.

44. Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale faţă de utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt reglementate în cadrul raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi utilizatori. Potrivit art. 20 alin. (6) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, "Autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene sunt autorităţi de reglementare în domeniul transportului public local şi prin autorităţile de autorizare îşi exercită faţă de toţi operatorii de transport şi transportatorii autorizaţi, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuţiile şi competenţele acordate prin Legea nr. 51/2006 şi prin prezenta lege".

45. De asemenea, şi în raport de Autoritatea Rutieră Română, dispoziţiile legale sunt clare, în sensul că atât A.N.R.S.C., cât şi A.R.R. au calitatea de autorităţi de reglementare în sensul Legii nr. 51/2006, coroborată cu prevederile legilor speciale corespunzătoare fiecărui serviciu de utilităţi publice în parte. A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local, conform competenţelor acordate prin legea specială, iar A.R.R. este, de asemenea, autoritate de reglementare competentă pentru serviciul de transport public local, potrivit competenţelor acordate de Legea nr. 51/2006 şi de legea specială (art. 13 din Legea nr. 51/2006).

46. Relevante, pentru obligaţia de plată a contribuţiilor, sunt sfera de reglementare pe care legiuitorul a atribuit-o A.N.R.S.C. şi faptul că acestea sunt datorate de operatorii de servicii de utilităţi publice aflaţi în sfera sa de reglementare, de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.

47. În ceea ce priveşte serviciile comunitare de utilităţi publice aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., aceasta este autoritate de reglementare competentă, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, pentru transportul public local, prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, fiind modificat art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, în sensul că în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., potrivit lit. g)^1), s-a introdus "transportul public local, conform competenţelor acordate prin legea specială" (ulterior, potrivit modificării prin Legea nr. 225/2016, de la data de 26.11.2016, lit. g)^1) a devenit "h) transport public local de călători, conform competenţelor acordate prin legea specială").

48. Legea nr. 51/2006 se coroborează, în ceea ce priveşte calitatea A.N.R.S.C. de autoritate de reglementare cu privire la serviciile de utilităţi publice constând în transportul public local, cu Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, care prevede, la art. 3, că "(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprind totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum şi a transportului public judeţean de persoane".

49. Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, forma în vigoare incidentă în cauză, stabilesc că "Autorităţile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor de transport public local sunt Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română şi Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, denumite în continuare A.R.R., A.N.R. şi, respectiv, A.F.E.R., precum şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C".

50. În ceea ce priveşte atribuţiile A.R.R. ca autoritate de reglementare pentru transportul public local, sunt prevăzute de alin. (2) al art. 20 din Legea nr. 92/2007, iar alin. (5) reglementează în mod distinct principalele atribuţii care revin A.N.R.S.C., circumstanţiind sfera de reglementare a acesteia cu privire la serviciile de transport public local, şi anume: "a) reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor de autorizare din cadrul administraţiei publice locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti; b) elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizaţiilor de transport, a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor, precum şi norme-cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor, stabileşte indicatorii de performanţă şi modalităţile de evaluare a serviciilor de transport public local; c) elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administraţiei publice locale atât ca autorităţi de autorizare, cât şi ca operatori de transport rutier, dacă este cazul, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.R.S.C.; d) autorizează, după caz, structurile proprii ale consiliilor locale, consiliilor judeţene, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi ale asociaţiilor de dezvoltare care solicită să devină transportatori autorizaţi; e) monitorizează şi sancţionează abaterile din activitatea autorităţilor administraţiei publice locale, a operatorilor de transport şi a transportatorilor autorizaţi, cu privire la: 1. respectarea procedurilor legale de atribuire a gestiunii serviciului; 2. respectarea procedurilor de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor, în conformitate cu normele-cadru".

51. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că Nota de control din data de 27.04.2018 a fost emisă, în ceea ce priveşte perioada 2013-27.04.2018, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale care reglementează achitarea contribuţiei prevăzute de Legea nr. 51/2006 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aceasta fiind autoritate de reglementare pentru serviciile de utilităţi publice privind transportul public local, conform Legii nr. 51/2006 şi competenţelor acordate prin legea specială, Legea nr. 92/1997.

VI Soluţia instanţei de recurs

52. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată. Va anula în parte Nota de control din data de 27.04.2018, emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în ceea ce priveşte măsurile stabilite pentru perioada aprilie 2007 - 2012, şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 722 din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Nota de control din data de 27.04.2018, emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în ceea ce priveşte măsurile stabilite pentru perioada aprilie 2007-2012.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.