Clawback contribution notice upheld in substance; pharmaceutical company's partial annulment of RON 20,128.74 from consumption base stands, both appeals rejected.

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanţei:

- anularea notificării nr. x/27.10.2016, transmisă reclamantei de către CNAS, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului III al anului 2016;

- anularea adreselor nr. x/21.11.2016 şi nr. y/12.01.2017, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat parţial notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, în sensul excluderii sumei de 20.128,74 RON din totalul valoric al consumului de medicamente suportat din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul III al anului 2016, pentru reclamantă, a respins restul pretenţiilor reclamantei.

Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 30,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, proporţional cu măsura admiterii acţiunii, iar pe reclamantă a obligat-o să achite expertului judiciar B. suma de 1000 de RON, diferenţă rămasă neachitată, încuviinţată de instanţă.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi recurs incident reclamanta A. S.R.L.

1.3.1. Recursul principal formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, apreciind că au fost interpretate şi aplicate greşit prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

În completarea cadrului legal aplicabil speţei deduse judecăţii, recurenta-pârâtă a redat dispoziţiile art. 1 - 3 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 927/2011, arătând că, în consecinţă, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, în baza raportărilor făcute de farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente.

În continuare, a susţinut că în mod eronat instanţa de fond şi-a însuşit opinia expertului desemnat în cauză cu privire la valoarea consumului de medicamente, că nu a avut în vedere obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, cât şi prevederile legale invocate de pârâta CNAS.

În final, a criticat soluţia primei instanţe privind obligarea CNAS la plata sumei de 30,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în limita pretenţiilor admise şi după cenzurarea onorariului de avocat, arătând că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar dovada acestora se face cu acte, documente justificative.

A apreciat că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată având în vedere obiectul litigiului, complexitatea cauzei, precum şi existenţa multor hotărâri judecătoreşti pronunţate în speţe asemănătoare.

1.3.2. Recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate patru critici de nelegalitate:

1. Nemotivarea notificării x/27.10.2016 şi imposibilitatea verificării datelor privind consumul de medicamente şi procentul "p".

În opinia recurentei-reclamante, prima instanţă în mod greşit a constatat că CNAS s-a conformat obligaţiilor legale aflate în sarcina sa prin emiterea acestei notificări, nefiind analizate aspectele invocate privind imposibilitatea verificării realităţii datelor comunicate.

A arătat că CNAS are obligaţia de a transmite debitorilor taxei clawback valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente aferentă vânzărilor debitorului, cu includerea motivelor de fapt şi de drept care au condus la stabilirea acestor valori. Or, în prezenta cauză, notificarea contestată nu cuprinde nicio explicaţie a valorilor comunicate şi niciun mecanism de control a validităţii acestor date, în realitate, notificarea fiind motivată doar în drept, nu şi în fapt.

Instanţa de fond a analizat doar aspectele care ţin de motivarea în drept, iar nu şi cele referitoare la motivarea în fapt a notificării, fiind greşite considerentele reţinute de prima instanţă, în sensul că notificarea cuprinde elementele obligatorii potrivit specificului său şi că CNAS a respectat obligaţia de motivare a actului administrativ.

Totodată, prin neindicarea clară a elementelor de calcul (care să poată fi verificate de contribuabil) se încalcă şi principiul certitudini fiscale, cată vreme taxa clawback este asimilată obligaţiei fiscale. A arătat că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 77/2011 obligă CNAS să comunice consumul de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor iar nu o valoare economică a acestora, raportată la valoarea preturilor de referinţă/decontare ale acelor medicamente.

Mai mult, o parte a datelor transmise de CNAS au fost eronate, aspecte care au reieşit din raportul de expertiză realizat în cauză.

2. Greşita includere a TVA în valoare de calcul.

În mod greşit a considerat instanţa de fond că sunt neîntemeiate argumentele reclamantei privind includerea TVA în datele care i-au fost comunicate, în condiţiile în care exluderea TVA din cadrul CTT şi BAT este doar aparentă şi are doar nivel declarativ. Astfel, BAT are aceeaşi valoare cu cea avută anterior modificării legislative care a impus excluderea TVA din această valoare, iar CTT este folosit pentru decontarea sumelor incluse în consum, care sunt întotdeauna purtătoare de TVA.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că datele incluse în Anexa Notificării conţin TVA, în consecinţa, procentul "p" este aplicat unei valori ce conţine TVA. Or, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, indiferent de forma diferită a legislaţiei clawback aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuţiei prin raportare la o bază de calcul conţinând şi TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

Câtă vreme contribuţia clawback aferentă trimestrului III al anului 2016 se calculează prin raportare la preţul medicamentelor incluzând TVA, această situaţie, echivalează cu impozitul la impozit, constituind o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, cât şi a principiului general valabil în materie fiscală conform căruia impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile. Deopotrivă, câtă vreme procentul "p" se calculează asupra unei valori ce include TVA, se menţin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013.

În opinia recurentei-reclamante, menţiunea în sensul posibilităţii deducerii TVA-ului nu este de natură să înlăture elementul de nelegalitate, întrucât obligaţia legală a sa este de a calcula, declara şi achita contribuţia clawback în conformitate cu datele comunicate în notificare, respectiv procentul "p" şi consumul de medicamente aferent vânzărilor sale. În aceste condiţii s-ar expune riscului de a suporta sancţiuni, inclusiv fiscale, atât timp cât administrarea şi implicit încasarea contribuţiei nu sunt în sarcina CNAS, ci a organelor fiscale. De aceea, este nevoie de comunicarea unor valori care sa nu conţină TVA, ab initio.

3. Caracterul discriminatoriu al taxei clawback prin raportare la includerea în valoarea de calcul a adaosurilor care nu aparţin recurentei-reclamante, respectiv nelegalitatea includerii adaosurilor celorlalţi participanţi în lanţul de distribuţie (distribuitori şi farmacie) în baza de calcul a taxei.

Recurenta-reclamantă a considerat că sunt greşite reţinerile instanţei de fond potrivit cărora, anterior, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la aceste aspecte, în sensul că nu există discriminare în materia taxei clawback.

A arătat că, în realitate, opinia Curţii Constituţionale constantă în toate deciziile pronunţate, este în sensul că nu există discriminare între deţinătorii de APP (plătitorii taxei) şi distribuitori şi farmacii (neplătitori ai taxei), câtă vreme taxa clawback se stabileşte prin raportare la valoarea vânzărilor fiecărui plătitor în parte. Or, raportarea la valoarea de compensare a medicamentelor şi consecinţele acesteia nu rezultă din lege, pentru a putea fi controlate de Curtea Constituţională, ci dintr-o interpretare şi aplicare a legii care trebuie controlată de către instanţe. În consecinţă, revine instanţelor de judecată sarcina de a verifica dacă mecanismul avut în vedere de CNAS la momentul emiterii actului atacat este conform cu dispoziţiile legale incidente. În opinia, recurentei-reclamante, acestor critici instanţa de fond nu a înţeles să le dea nicio dezlegare.

A arătat că dispoziţiile art. 3 si 5 din O.U.G. nr. 77/2011 nu prevăd în mod concret că stabilirea valorii consumului de medicamente se face prin raportare la valoarea de referinţă, respectiv la valoarea de decontare a medicamentelor, astfel încât adaosurile de distribuţie şi farmacie să facă parte din structura preţului de referinţă respectiv a preţului de decontare a medicamentelor.

Totodată, prin acţiunea introductivă, recurenta-reclamantă a arătat expres că nu contestă faptul că este singura categorie care suportă taxa, ci că este nelegal ca taxa suportată doar de recurentă să fie stabilită prin raportare şi la valori pe care nu le încasează (adaosurile comercianţilor) respectiv la un prejudiciu pe care nu îl generează în bugetul CNAS.

În plus, a susţinut că în măsura în care taxa clawback ar urma să fie stabilită prin raportare la preţurile de referinţă ale medicamentelor, ar fi vorba despre o taxă discriminatorie, care încalcă principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale şi protecţia proprietăţii şi principiul certitudinii impunerii fiscale.

În realitate, comunicarea consumului de medicamente la valoarea de referinţă/decontare a medicamentelor este greşită câtă vreme în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

4. Aspecte privind determinarea corectă a consumului aferent fiecărui plătitor de contribuţie

În mod eronat, prima instanţa a reţinut ca notificarea comunicată este legală. În realitate, recurenta a susţinut că modalitatea de efectuare a raportărilor şi respectiv de stabilire a consumului de medicamente este clar reglementată de dispoziţiile legale în vigoare. Astfel, conform art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS avea obligaţia să le comunice atât valoarea procentului "p" cât şi consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7), iar nu valoarea pecuniară a acestui consum, determinată prin raportare la preţurile de referinţă/decontare a medicamentelor din Fondul Naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aşa cum în mod greşit a fost reţinut în speţă. A mai subliniat faptul că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă acest mod de raportare a consumului.

Înregistrarea acestor date în sistemul informatic de către unităţile sanitare cu paturi/farmaciile cu circuit închis nu poate fi considerată o probă absolută în acest sens şi, aşa cum CNAS a recunoscut parţial că datele aferente unor coduri CIM au fost înregistrare eronat în consumul comunicat, cu atât mai mult se impunea acordarea posibilităţii de verificare a corectitudinii consumului aferent Trimestrului III 2016. În lipsa probei cu expertiză nu există nicio posibilitate concretă de verificare dacă dispoziţiile legale au fost în mod real respectate şi dacă baza de impozitare nu a fost mărită artificial. Deopotrivă, nici instanţa de fond nu putea verifica în mod concret respectarea dispoziţiilor legale.

Or, toate aceste aspecte au influenţă directă asupra bazei impozabile, câtă vreme medicamentele au preţuri diferite. Diferenţele de preţ atrag automat diferenţe în ceea ce priveşte consumul suportat din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, cu impact corespunzător asupra taxei clawback pe care trebuie să o suporte recurenta. Mai mult, a arătat faptul că este obligată să se raporteze strict la datele comunicate de CNAS, fără a avea posibilitatea de a interveni asupra acestora, sens în care a apreciat greşită soluţia instanţei sub acest aspect.

Motivaţia instanţei de fond în sensul că, ulterior recunoaşterii erorilor, s-a procedat la rectificarea acestora este neconformă realităţii. În realitate, deşi s-a recunoscut nu s-a şi rectificat în concret consumul prin emiterea unei noi notificări.

De asemenea, Notificarea x/27.10.2016 conţine date aferente unui consum în valoare de 417.306,11 RON care nu a putut fi în concret verificat de către expertul desemnat de instanţă, sens în care a apreciat că actul administrativ atacat a fost emis în mod eronat şi din acest punct de vedere, respectiv prin raportare la o bază eronată şi supradimensionată (consumul comunicat nefiind susţinut cu documente) în proporţie de 3,66%. În consecinţă, şi această valoare ar fi trebuit eliminată, consumul nefiind susţinut cu documente, aşa cum rezultă din Raportul de expertiză contabilă realizat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului şi casarea parţială a Sentinţei atacate, iar pe fond, admiterea integrală a acţiunii în anulare formulată împotriva notificării nr. x/27.10.2016 şi a adreselor nr. x/21.11.2016 şi respectiv P/9864/12.01.2017.

1.4. Apărările formulate în cauză

În cauză, atât recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cât şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. a supus instanţei de contencios administrativ şi fiscal legalitatea actelor administrative reprezentate de notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferente trimestrului III al anului 2016, precum şi de adresele nr. x/21.11.2016 şi nr. y/12.01.2017, prin care CNAS a răspuns contestaţiei administrative.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat parţial notificarea nr. x/27.10.2016 emisă de CNAS, în sensul excluderii sumei de 20.128,74 RON din totalul valoric al consumului de medicamente suportat din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul III al anului 2016 şi a respins restul pretenţiilor reclamantei.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea notificării x/27.10.2016 şi imposibilitatea verificării datelor privind consumul de medicamente şi procentul "p", instanţa de control judiciar constată că notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalităţii de calcul a contribuţiei şi valoarea procentului "p", în raport de care recurenta poate stabili dacă în cazul său au fost sau nu respectate dispoziţiile legale incidente.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate.

Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei aşa cum au fost comunicate CNAS.

Critica privind lipsa motivării notificării nu este fondată, cu atât mai mult cu cât, în chiar cuprinsul actului normativ incident în cauză, O.U.G. nr. 77/2011, se arată care este cuprinsul notificărilor "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate" (art. 5 alin. (7).

Ca atare, formularul notificării fiind aprobat prin normele juridice incidente citate mai sus, nu se poate concluziona că este afectat de viciul nemotivării, în condiţiile în care autoritatea nu a făcut decât să respecte şi să pună în aplicare prevederile legale ce reglementează taxa claw back.

A doua critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate a vizat includerea TVA în valoarea de calcul, critică pe care Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În acest sens, constată Înalta Curte că începând cu trimestrul IV 2012 s-a revenit asupra formulei de calcul a contribuţiei trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuţiei se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanţă, unde CTt şi BAt nu includ TVA.

Totodată, prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională calcularea contribuţiei la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituţională includerea TVA în baza de impunere a contribuţiei claw-back. Însă, Curtea Constituţională nu a stabilit că CNAS are obligaţia de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligaţia de a calcula contribuţia îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă, în speţa de faţă recurentei-reclamante, aceasta având obligaţia de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuţia trimestrială.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menţionată în notificarea contestată, respectă în totalitate atât prevederile legale ale art. 7 din O.G. nr. 17/2012 cât şi Decizia CCR nr. 39/2013, având în vedere că CTt şi BAt, componente de calcul ale contribuţiei, nu includ TVA.

Mai mult, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, menţionează în mod expres faptul că stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, după deducerea TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Astfel, obligaţia de deducere a TVA revine recurentei-reclamante şi nicidecum CNAS.

Nu pot fi reţinute nici criticile de nelegalitate referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei clawback prin raportare la includerea în valoarea de calcul a adaosurilor care nu aparţin recurentei-reclamante, respectiv nelegalitatea includerii adaosurilor celorlalţi participanţi în lanţul de distribuţie (distribuitori şi farmacie) în baza de calcul a taxei.

Se observă că, în fapt, recurenta-reclamantă a urmărit prin demersul său judiciar, nu înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăşi a normei legale interne care a permis, în accepţiunea sa, existenţa unei situaţii discriminatoare între anumite categorii de persoane impozabile.

În deplin acord cu instanţa de fond, instanţa de control judiciar reţine că problema adaosurilor distribuitorilor/farmaciilor a fost supusă analizei Curţii Constituţionale care a pronunţat Decizia nr. 484/2014, prezentând relevanţă sub aspectul analizat pct. 36 şi 37 ale deciziei.

Pe lângă această decizie pot fi reţinute şi Deciziile nr. 665/2014 şi Decizia nr. 789/2015 ale Curţii Constituţionale.

În motivarea acestor decizii, instanţa de contencios constituţional a avut în vedere, în esenţă, că nu poate fi reţinută o încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, atâta timp cât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. La punerea în aplicare a politicilor statale, mai ales a celor sociale şi economice, această marjă de apreciere vizează atât aprecierea cu privire la existenţa unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi alegerea modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc".

Din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar, o exclusivitate în a se îndestula din cele două fonduri.

Ca urmare, având în vedere vasta jurisprudenţă a instanţei de contencios constituţional potrivit căreia, au caracter obligatoriu nu numai dispozitivul, ci şi considerentele deciziilor acesteia, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea includerii adaosului comercial practicat de farmacii şi distribuitori în calculul contribuţiei clawback.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că dispoziţiile legale incidente impun CNAS să comunice debitorilor taxei consumul aferent vânzărilor fiecărui debitor în parte, iar nu valoarea economică a acestui consum raportată la preţurile de referinţă şi că instanţa de fond nu a înţeles să dea acestor critici nicio dezlegare.

Înalta Curte reţine că valoarea de compensare este exprimată de legiuitor în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ prin sintagma "valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii". Suportarea valorii acestui consum de medicamente reprezintă decontarea valorii medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi medicamentelor utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, medicamente pe care plătitorii contribuţiei le au în portofoliu şi le declară trimestrial C.N.A.S.

Aşadar, în condiţiile în care s-ar accepta opinia recurentei, este evident că nu s-ar mai putea stabili procentul "p", de vreme ce, în cuprinsul formulei de calcul, se include valoarea consumului de medicamente, iar nu consumul.

Legiuitorul nu a stabilit că această contribuţie trimestrială se aplică vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, ci consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Or, consumul trimestrial de medicamente poate să difere de vânzările trimestriale ale DAPP-urilor, acest consum fiind cunoscut doar de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente, care raportează consumul de medicamente către casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, norma legală reprezentată de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe CNAS consumurile astfel centralizate. CNAS centralizează consumul de medicamente şi îl comunică DAPP. În plus faţă de consumurile individuale, CNAS determină şi valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Aşadar, valoarea consumului de medicamente se determină în funcţie de valoarea de compensare a medicamentelor şi nu în funcţie de preţul de vânzare practicat de deţinătorul de APP în lanţul de distribuţie. În acest context, este de menţionat faptul că existenţa intermediarilor în lanţul de distribuţie al medicamentelor este impusă prin lege, farmaciile şi distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la deţinătorul de APP la pacienţi.

Este evident că, în accepţiunea O.U.G. nr. 77/2011, vânzările realizate de către recurenta-reclamanta nu au relevanţă în stabilirea, calcularea şi declararea contribuţiei trimestriale, legiuitorul reglementând expres că la calculul contribuţiei trimestriale se au în vedere datele aferente valorii consumului din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv medicamentele eliberate asiguraţilor.

Avându-se în vedere aceste considerente, constată Înalta Curte că este corectă determinarea valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie plecând de la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, iar faptul că, atât preţul de referinţă cât şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, nu este un aspect de nelegalitate, deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor şi influenţa adaosurilor, pe care le pot negocia, pentru plata unei contribuţii într-un cuantum mai redus.

Înalta Curte nu poate accepta nici punctul de vedere al recurentei-reclamante în sensul eliminării valorii de 417.306,11 RON şi exonerării sale de la plata acestei valori ca urmare a faptului că nu a putut fi verificată de către expert corectitudinea consumului comunicat de către două case judeţene de sănătate.

Această situaţie nu poate influenţa semnificativ contribuţia totală datorată de recurenta-reclamantă în valoare de 10.976.286,03 RON câtă vreme, în urma expertizei efectuate în prima instanţă, pentru 96,34% din consum s-a reţinut o diferenţă de 20.128,74 RON, adică de 0,18% din totalul contribuţiei datorate.

Prin urmare, nu se poate considera că întreg consumul evidenţiat de cele două case judeţene de sănătate este eronat, pentru a o exonera pe recurenta-reclamantă de la plata valorii de 417.306,11 RON.

Având în vedere toate aceste considerente, recursul incident formulat de recurenta-reclamantă apare ca fiind nefondat.

2.3. Analizând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că aspectele invocate nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în vederea analizării existenţei sau nu a consumului în trimestrul III 2016 pentru codurile de medicamente contestate de reclamantă, s-a dispus şi efectuat în cauză o expertiză contabilă, din care a reieşit o diferenţă de 20.128,74 RON calculată în plus.

Recurenta-pârâtă a criticat reţinerile primei instanţe cu privire la faptul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS. În concret, a susţinut că instanţa de fond şi-a însuşit eronat reţinerile expertului desemnat în cauză şi nu a avut în vedere obiecţiunile sale la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, cât şi prevederile legale invocate prin cererea de recurs.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă.

Or, ceea ce critică recurenta-pârâtă prin motivele de recurs este chiar modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator administrat, ceea ce excede obiectului analizei instanţei de recurs.

Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a probelor de la dosar (raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză), nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanţa de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanţei probelor administrate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin care a fost obligată să achite reclamantei suma de 30,4 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, proporţional cu măsura admiterii cererii, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Recurenta-pârâtă a apreciat că nu este în culpă procesuală în această cauză şi că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, raportat la obiectul şi complexitatea litigiului.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, admiterea, fie şi în parte, a acţiunii formulate de reclamantă, înseamnă că pârâta a căzut în pretenţii şi ca atare, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile legale anterior enunţate.

În speţă, recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, atât timp cât a susţinut în mod constant legalitatea actului administrativ fiscal contestat (notificarea nr. x/27.10.2016), solicitând respingerea acţiunii formulate de reclamantă şi determinând efectuarea cheltuielilor de judecată în legătură cu procesul de către partea potrivnică.

Celelalte susţineri reiterate de recurenta-pârâtă cu privire la faptul că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influenţe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi a calităţii serviciilor acordate acestora, nu pot fi reţinute pentru exonerarea recurentei-pârâte de la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme temeiul acordării acestora îl reprezintă culpa procesuală.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 378 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.