Mandatory Equalization of Judicial Salaries at Maximum Paid Level Under OUG 83/2014 and Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2022

Asupra recuruslui de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat in judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea paratului Ministerul Justiţiei sa emită reclamantului, judecător in cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, un nou ordin de încadrare, începând cu data de 22.07.2019 şi in continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 19,00, stabilit in Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A).pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA si DIICOT).

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa nr. 3 din 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei; s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei; a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantului un nou ordin de încadrare, începând cu data de 22.07.2019 şi în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 19, stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A)/pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3 din 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocându-se următoarele argumente de ordin critic:

- instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017,

- cu privire la competenţă, având în vedere natura raporturilor juridice din prezenta cauza, raporturi guvernate de o lege specială, legea salarizării, prevederile Legii nr. 554/2004, reţinute de instanţa de fond şi care reprezintă o normă generală, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a prezentului litigiu, întrucât în materia dreptului muncii există reglementări speciale, care primează, astfel că se impunea judecarea potrivit acestor din urmă dispoziţii legale,

- referitor la inadmisibilitatea acţiunii, soluţia este greşită, întrucât intimatul-reclamant a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, însă fără a fi contestat modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare şi a da instanţei competente posibilitatea analizei legalităţii actului adminsitrativ prin care i s-a stabilit indemnizaţia de încadrare, în mod greşit Curtea de Apel Craiova a respins excepţia inadmisibilitaţii acţiunii,

- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes a intimatului-reclamant de a solicita emiterea unui ordin de salarizare conform sentinţei civile nr. 183/2020 privind stabilirea indemnizaţiei prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, având în vedere că finalitatea emiterii unui astfel de ordin a fost deja obţinută prin drepturile salariale câştigate prin hotărârea menţionată mai sus, iar pe de altă parte interesul obţinerii unui drept nu poate fi justificat prin încălcarea dispoziţiilor legale,

- pe fond, este greşită premisa nivelului maxim al salarizării pentru emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), prin raportare la Decizia nr. 11/2020 din 4 mai 2020 (paragraful 32) pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii,

- prin admiterea acţiunii, instanţa instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, încuviinţarea solicitării reclamantului prin hotărâre judecătorească determinând o răsturnare a salarizării instituite prin legile de salarizare ulteriore O.U.G. nr. 27/2006, fiind vorba despre "o modificare a opţiunii legiuitorului, în sensul contrar reţinut de acesta, afirmând existenţei unui drept care nu mai are temei legal", astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 51/2020 a Curţii Constituţionale,

- contrar opiniei Curţii de Apel Craiova, acordarea coeficienţilor corespunzători personalului DNA şi DllCOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariate la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nu este vorba despre drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" aşa cum era situaţia majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curţii Constituţionale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiţiei, fără niciun fel de circumstanţiere faţă de situaţia personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea indemnizaţiilor de încadrare şi ca atare, deciziile reţinute de instanţa de fond nu sunt aplicabile prezentei cauze,

- cu privire la obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, începând cu 22.07.2019 şi în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), salarizarea intimatului-reclamant nu ar putea depăşi limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că apărările formulate de recurent au făcut obiectul analizei în cuprinsul sentintei 183/2020 a Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin Legea nr. 71/2015) şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016), precum şi a dispoziţiilor relevante cuprinse în ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 şi nr. 43/2016, ce formează obiectul dosarului asociat nr. x/2020, prin încheierea din data de 19 mai 2022 această cerere fiind admisă.

Prin cererea de sesizare a CCR s-a solicitat suspendarea judecăţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecăţii solicitată de recurentul-pârât, în C. proc. civ. fiind reglementate remedii procesuale pentru situaţia admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale avute în vedere la soluţionarea cauzei.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Ministerul Justiţiei, reclamantul A., judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a solicitat emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 22.07.2019 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), prin raportare la sentinţa nr. 183 din 04.06.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, prin care se stabilise îndreptăţirea reclamantului la calcularea salariului prin raportare la acest coeficient şi la plata drepturilor salariale corespunzătoare.

Desi a solicitat pârâtului Ministerul Justiţiei emiterea noului ordin de salarizare, pârâtul nu a dat curs acestei solicitări, refuzul fiind considerat nejustificat de reclamantul A..

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamant cu acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de încadrare, începând cu data de 22.07.2019 şi în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare de 19, stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), care a fost apreciată ca întemeiată, refuzul pârâtului fiind apreciat de prima instanţă ca nejustificat.

Recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea cauzei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii. Totodată, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare neprevăzut în dispoziţii legale care reglementează salarizarea judecătorilor cu grad de judecătorie, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora şi, totodată, să reformeze în parte sentinţa recurată, cu privire la aplicarea art. 38 alin. (6) C. proc. civ., constatând că acest argument critic al recurentului este fondat.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite agumentele expuse de recurentul-pârât în susţinerea greşitei soluţionări a excepţiilor invocate de acesta în faţa primei instanţe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea cauzei, se constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanţă, care a apreciat că, în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, organ central, de a emite un ordin de încadrare, este atarsă competenţa materială a Curţii de Apel conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, conform art. 10 alin. (3), reclamantul, persoană fizică se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, se observă că, în speţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare, prin raportare şi la stabilirea, în mod definitiv, a îndreptăţirii sale la aplicarea coeficientului solicitat, fiind invocat în susţinerea acţiunii un refuz nejustificat, acesta neînvestind instanţa de contencios cu o acţiune privind anularea ordinului de reîncadrare, pentru a fi atrasă aplicarea procedurii speciale prevăzută de lege, astfel că şi această soluţie este corectă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, se constată că în cauză subzistă interesul reclamantului a obţine un nou ordin de încadrare astfel cum a solicitat.

Astfel, potrivit art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol din actul normativ, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite.

Totodată, Ministerul Justiţiei are atribuţii şi în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor şi asistenţilor judiciari, precum şi stabilirea drepturilor salariale ale acestora, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale.

Cum în speţă, raportul juridic litigios este generat de refuzul pârâului Ministerul Justiţiei de a emite un nou ordin de salarizare pentru reclamant, acesta justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni, în sensul dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că în mod judicios a constatat prima instanţă caracterul nejustificat al refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite noul ordin de salarizare pentru reclamant.

Astfel, din analizarea legislaţiei în materia salarizării pentru perioada 2010-2017 (inclusiv a O.U.G. nr. 27/2006, care stabilea la art. 11.alin. (1) că "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii (...), iar la art. 40. "(...) Conform pct. 13 de la lit. A) din anexa "Coeficienţii de multiplicare" funcţiei de "procuror" din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi corespunde coeficientul de multiplicare 19,00", Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 83/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 9/2017), rezultă că în acest interval de timp nu s-au aplicat nici coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi de Legea nr. 330/2009 şi nici valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

Această situaţie privind modalitatea de calcul a indemnizaţiei pentru judecători şi procurori s-a păstrat şi după data de 01.07.2017, a intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010.

Potrivit art. 38 din acest act normativ:

"(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

În legătură cu actele normative incidente în cauză, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1 din acelaşi act normativ, în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, soluţia primei instanţe nu contrazice nici aplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Consttuţionale a României, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Această decizie consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare, astfel că nu poate fi primită interpretarea dată de recurentul-pârât în sensul că acordarea coeficienţilor corespunzători personalului DNA şi DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariate la care se referă Decizia nr. 794/2016, nefiind vorba, în opinia sa, despre drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" aşa cum era situaţia majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curţii Constituţionale.

Prin urmare, chestiunile stabilite de forul constituţional sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, Curtea Constituţională reţinând în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Mai mult, în cauza de faţă nu s-a pus problema aplicării numai a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a Deciziei nr. 23 din 26.09.2016 şi a Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018 date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura dezlegării unor chestiuni de drept şi obligatorii pentru instanţe potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut mai sus, ci şi de interpretarea sistematică şi coroborată a unor dispoziţii legale, antereferite, începând cu data de 09.04.2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5) 1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi continuând cu Legea nr. 153/2017.

Pe cale de consecinţă, în măsura în care, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, magistraţi care deţineau aceeaşi funcţie cu a reclamantului şi îndeplineau aceleaşi condiţii de vechime cu a acestuia şi care beneficiau de o indemnizaţie de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,00, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare, indemnizaţia de încadrare pentru reclamant trebuie să fie stabilită la nivelul maxim aflat în plată.

În plus, în faţa primei instanţe, reclamantul a depus practică judiciară pronunţată recent, prin care s-a dovedit că şi în prezent s-a recunoscut dreptul unor colegi magistraţi la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 - corespunzător salarizării procurorilor DNA şi DIICOT, astfel că indemnizaţia de încadrare a reclamantului nu este stabilită la nivelul maxim aflat în plată, raportat şi la noile hotărâri judecătoreşti.

Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât în sensul că este greşită premisa nivelului maxim al salarizării pentru emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 stablit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), în susţinerea căreia a făcut trimitere la paragraful 32 (privind neîndeplinirea cerinţei de admisibilitate prevăzută de art. 515 C. proc. civ.) din Decizia nr. 11/04.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Prin această decizie, instanţa supremă a mai reţinut că "(38). Aşadar, prin hotărârile judecătoreşti din prima orientare jurisprudenţială nu s-a tranşat dacă reclamanţii judecători sunt îndreptăţiţi la beneficiul salarial prevăzut de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., precum în cazul hotărârilor din cea de-a doua orientare, ci s-a făcut doar aplicarea prevederilor legale referitoare la egalizarea indemnizaţiei de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. (39). Faţă de cele expuse, se constată că hotărârile judecătoreşti ataşate memoriului nu relevă tranşarea aceleiaşi chestiuni de drept, iar împrejurarea că atât instanţele care au admis cererile reclamanţilor, cât şi cele care le-au respins s-au raportat şi la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 nu infirmă această concluzie.", astfel că interpretarea dată de recurentul-reclamant prin raportare la decizia nr. 11/2020 este lipsită de suport.

În acelaşi sens este şi susţinerea recurentului-pârât în sensul că, prin admiterea acţiunii, instanţa instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, admiterea solicitării reclamantului prin hotărâre judecătorească determinând o răsturnare a salarizării instituit prin legile de salarizare ulteriore O.U.G. nr. 27/2006, care, pentru motivele anterior expuse, nu poate fi primită, în cauză nefiind vorba despre "o modificare a opţiunii legiuitorului, în sensul contrar reţinut de acesta, afirmând existenţei unui drept care nu mai are temei legal", astfel cum s-a reţinut în decizia nr. 51/2020 a Curţii Constituţionale la care a făcut trimitere recurentul.

Că este aşa o confirmă şi reţinerea instanţei supreme în Decizia nr. 11/2020 antereferită: "45. Astfel, reclamanţii, susţinând că, în cadrul aceleiaşi funcţii ocupaţionale, hotărâri definitive au acordat altor persoane diferenţe de drepturi salariale faţă de indemnizaţiile care se cuveneau procurorilor D.N.A şi D.I.I.C.O.T., au pretins egalizarea indemnizaţiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea; aşadar, în aceste cazuri, cererile de chemare în judecată au fost întemeiate pe dispoziţiile din ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 83/2014, nr. 57/2015, nr. 20/2016 şi nr. 43/2016, dar şi pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016; discriminarea reglementării a fost invocată din perspectiva expusă, iar cererile au fost fondate şi pe Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Astfel, plecând de la premisa afirmată de către reclamanţi, potrivit căreia coeficienţii de multiplicare în discuţie ar fi fost deja recunoscuţi altor magistraţi aflaţi în situaţii identice, instanţele au examinat discriminarea reglementărilor succesive şi au statuat asupra necesităţii egalizării indemnizaţiilor de încadrare sau a salariului de bază la nivelul celui maxim aflat în plată."

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că sunt valabile şi în dosarul de faţă aspectele reţinute de instanţă în sentinţa nr. 183/2020 a Tribunalului Gorj (definitivă) cu privire la interpretarea şi aplicarea legilor incidente salarizării reclamantului, sentinţă în raport cu care reclamantul din prezenţa cauză a adresat pârâtului Ministerul Justiţiei cererea privind emiterea unui nou ordin de încadrare în care indemnizaţia de încadrare brută lunară să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 22.07.2019 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (corespunzător salarizării procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), refuzul acestuia fiind contestat prin demersul judiciar de faţă.

Însă, instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată, prin care s-a admis acţiunea reclamantului, se impune a fi reformată, în parte.

Astfel cum s-a reţinut anterior, situaţia privind modalitatea de calcul a indemnizaţiei pentru judecători şi procurori s-a păstrat şi după data de 01.07.2017, a intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010), asa cum rezultă din dipoziţiile art. 38 alin. (1) din această lege, antereferit.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Or, prin sentinţa recurată, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantului un nou ordin de încadrare, începând cu data de 22.07.2019 şi în continuare, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00, stabilit în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 lit. A)/pct. 13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), deşi în aceeaşi sentinţă prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017, precum şi faptul că, raportat la aceste reglementari, si după data de 01.07.2017 pană in 2023 rămane acelasi mod de determinare al indemnizatiilor pentru judecători şi procurori prin înmulţirea valorii de referinţă sectoriale (stabilită prin lege) cu un coeficient de multiplicare variabil (astfel cum a fost determinat, raportat la fiecare functie, în anexa la O.U.G. nr. 27/2006), stabilit potrivit vechimii (art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 27/2006), cu aplicarea etapizata a dispozitiilor din Legea 153/2017.

Prin urmare, constatând fondat argumentul de ordin critic formulat de recurentul-pârât cu privire la acest aspect, apreciază că se impune reformarea în parte a sentinţei recurate, în sensul că va fi obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantului A. un nou ordin de încadrare în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2007, menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentul-pârât; va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3 din 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată în sensul că obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantului A. un nou ordin de încadrare în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2007 şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentul-pârât.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3 din 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată în sensul că obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamantului A. un nou ordin de încadrare în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2007.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.