Recognition of foreign medical specialization: validity of proficiency exam in lieu of equivalent training duration under HG 764/2017

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România, obligarea acestora la recunoaşterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit în Republica Moldova şi de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 652 din 26 aprilie 2021, respins excepţiile invocate de pârâţi şi, totodată, acţiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiate.

3. Recursul exercitat

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică se referă la faptul că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 5, 6 şi 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017 apreciind că nerespectarea acestor dispoziţii nu are niciun efect asupra situaţiei deduse judecăţii.

Susţine că autorităţile pârâte au încălcat dispoziţiile procedurale prevăzute imperativ de dispoziţiile H.G. nr. 764/2017 unde se arată că sunt implicate mai multe autorităţi, fiecare cu atribuţii proprii şi între care există o strânsă interdependenţă.

Astfel, cererea şi dosarul cu documentele prevăzute expres în art. 3 şi 4 se depun la Ministerul Sănătăţii. În termen de 30 de zile, Ministerul Sănătăţii transmite acest dosar către o comisie mixtă constituită în acest sens, care analizează documentaţia şi întocmeşte un proces-verbal cu concluziile sale. Dacă apreciază că anumite cerinţe nu sunt îndeplinite, se instituie procedura probei de aptitudini, care are drept scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitanţilor. Raportul acestei comisii se înaintează Colegiului Medicilor din România care-l avizează şi-l trimite Ministrului Sănătăţii, care aprobă recunoaşterea sau, după caz, respingerea cererii de recunoaştere. Întreaga procedură nu trebuie să depăşească 90 de zile întrucât valabilitatea unor acte este supusă unui termen extinctiv.

Or, cum cererea a fost depusă la data de 31.01.2018, iar răspunsul la plângerea prealabilă a fost primit la data de la 9.12.2019, este evident că nu a fost respectat termenul de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii şi până la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătăţii.

De asemenea, arată că nu s-a respectat procedura nici sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017, respingerea cererii de recunoaştere se aprobă de către Ministrul Sănătăţii, ceea ce conduce la concluzia că această autoritate este obligată să emită un act administrativ de respingere a cererii cu motivarea corespunzătoare a soluţiei.

Cu toate acestea, i s-a comunicat doar adresa emisă de directorul Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică (nr. x/22.03.2019) în care se arăta împrejurarea că nu există un aviz favorabil din partea Colegiului Medicilor din România întrucât stagiatura efectuată în Republica Moldova nu este echivalentă cu formarea specializată din România.

Apreciază că Colegiul Medicilor din România şi-a depăşit atribuţia stabilită expres de art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, potrivit căruia avizul Colegiului se dă pe baza procesului-verbal şi a concluziilor comisiei mixte.

Or, un proces-verbal care constată îndeplinirea cerinţelor legale nu poate fi avizat negativ, textul de lege fiind clar sub acest aspect.

În cazul său, la data de 1.02.2019, reprezentantul C.R.U.S.P. (comisiei mixte) i-a comunicat împrejurarea că dosarul a fost transmis la Colegiul Medicilor din România în vederea obţinerii avizului, urmând ca, după primirea acestuia, să se întocmească ordinul de recunoaştere, astfel încât avizul negativ al Colegiului Medicilor depăşeşte limitele stabilite de legiuitor, fiind contrar concluziilor comisiei mixte.

Instanţa de fond recunoaşte că deşi nu s-a respectat termenul legal, că notificarea sa trebuia realizată separat de către Colegiul Medicilor, iar nu direct de către Ministerul Sănătăţii, şi că lipseşte actul ulterior din partea Ministerului Sănătăţii prin care să i se comunice refuzul recunoaşterii dreptului, adică deşi autorităţile pârâte nu au respectat elemente esenţiale ale procedurii prevăzute de lege, totuşi aceste nelegalităţi nu conduc la concluzia unei conduite abuzive şi nu pot fi cenzurate de către instanţa de judecată, soluţie ce este, în mod clar, consecinţa unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale arătate şi atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cea de a doua critică se referă la faptul că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 1, 3 şi 5 din H.G. nr. 764/2017.

Susţine recurentul că, deşi a acoperit toate cerinţele prevăzute de legiuitor, cererea de recunoaştere a specialităţii medicale a fost respinsă.

Astfel, fiind absolvent al instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova, aşa încât exista o diferenţă între pregătirea sa şi cea a absolvenţilor din România, sub aspectul duratei şi a materiilor studiate, însă legiuitorul a avut în vedere şi o astfel de situaţie, reglementând-o expres în art. 5 şi 7 din H.G. nr. 764/2017, dând dreptul solicitantului să acopere neîndeplinirea cerinţei prevăzute la art. 5 alin. (3) prin susţinerea unei probe de aptitudini, pe care a susţinut-o, fiind singurul care a promovat-o, prin obţinerea unei medii mai mari de 7,00.

Ca urmare, promovarea probei de aptitudini acoperă diferenţa de durată şi programă.

După cum rezultă din dispoziţiile art. 7 din H.G. nr. 764/2017, "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3). comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului.

Proba de aptitudini constă în susţinerea şi promovarea a două componente, teoretică şi clinică sau practică, în funcţie de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obţine minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului şi Ministerului Sănătăţii împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop".

Contrar a ceea ce susţine instanţa de fond, constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaştere neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum şi nepromovarea probei de aptitudini profesionale.

În sens contrar, acest text de lege nu ar avea nicio finalitate. Proba de aptitudini se susţine atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere prevăzute de art. 5 alin. (3) tocmai pentru a acoperi eventualele lipsuri.

Astfel, constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaştere cele două situaţii împreună. Legiuitorul a prevăzut expres această împrejurare prin formularea textului de lege: neîndeplinirea criteriilor şi (nu e folosit cuvântul "sau" ci "şi") nepromovarea probei constituie motiv justificat de respingere (nu motive de respingere)

Este astfel evident că orice situaţie contrară, constituie un motiv nejustificat de respingere a acestei cereri.

Instanţa de fond susţine că rolul comisiei mixte este unul consultativ, care nu obligă nici Colegiul Medicilor şi nici Ministerul Sănătăţii să adopte actul administrativ de recunoaştere în forma propusă de comisia mixtă, însă, această abordare schimbă voluntar importanţa şi caracterul actelor emise de către organele implicate în procesul de recunoaştere a specialităţii medicale.

Subliniază că rolul atribuit de legiuitor comisiei mixte este deosebit de important, chiar primordial, pentru că aceasta analizează documentele, parcursul profesional şi aptitudinile solicitantului. Dacă rolul acesteia ar fi minim, cum pretinde instanţa, atunci întreaga procedură ar fi inutilă, Colegiul Medicilor putând lua decizii după liberul său arbitru, indiferent dacă avizul său este corect sau nu.

În fine, apreciează că soluţia la care s-a oprit instanţa de fond încalcă o serie de dispoziţii comunitare care reglementează dreptul de a circula şi dreptul de a profesa pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv articolul 53 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care prevede că recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi a altor calificări cerute în fiecare stat membru pentru a avea acces la anumite profesii reglementate poate fi folosită pentru a facilita libertatea de stabilire şi de a presta servicii, şi îl supune unei situaţii discriminatorii, iar refuzul recunoaşterii titlului de medic încălcă dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului potrivit cu care "exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".

În hotărârea dată în Cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite necomparabile".

De asemenea, ar fi încălcate dispoziţiile art. 2 al Directivei Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă (2000/78/CE) potrivit cu care "o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă decât este, a fost sau va fi tratată într-o situaţie asemănătoare o altă persoană, o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecinţă un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană".

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce priveşte contextul factual, se constată că reclamantul s-a adresat Ministerului Sănătăţii pentru recunoaşterea a titlului de medic specialist, specialitatea chirurgie generală, dobândit în Republica Moldova, arătând că este medic chirurg din 1988, a obţinut titlul de doctor în medicină, tema lucrării de doctorat fiind "Atitudinea chirurgicală asupra focarului de peritonită postoperatorie în dependenţă de localizarea lui în cavitatea peritonială", deţine 3 certificate de inovaţie în domeniul chirurgie, i s-a oferit, prin Ordin de stat, distincţia "Meritul civic" pentru contribuţia adusă sistemului medical, este autor/coautor a 24 lucrări publicate în reviste de specialitate şi 29 studii prezentate la conferinţe şi congrese de specialitate şi a participat la 10 cursuri de perfecţionare în domeniul chirurgiei şi la numeroase lucrări, congrese, conferinţe etc.

Ca urmare a analizei documentaţiei depuse de reclamant, Ministerul Sănătăţii - Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică (CRUSP) a transmis Comisiei Mixte de recunoaştere a titlului de medic specialist în specialitatea chirurgie generală adresa nr. x/04.05.2018, în vederea analizării şi comunicării opiniei conform prevederilor H.G. nr. 764/2017. Comisia a răspuns, în data de 24.05.2018, că "solicitantul nu întruneşte cerinţa alin. (3) lit. b) din art. 5, respectiv durata şi curriculumul de pregătire nu sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România", iar conform art. 7 a apreciat că nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere şi a considerat necesară instituirea procedurii probei de aptitudini.

În data de 11.10.2018 Ministerul Sănătăţii a primit procesul-verbal al Comisiei Mixte de recunoaştere a titlului de medic specialist, întocmit în urma susţinerii probei de aptitudini de către reclamant, prin care se atesta că acesta a fost declarat promovat cu media 8,03.

Prin adresa nr. x/21.02.2019, Colegiul Medicilor din România (CMR) a informat CRUSP că nu a avizat recunoaşterea specialităţii de chirurgie generală în cazul reclamantului, cu motivarea că "stagiatura nu este echivalentă cu formarea specializată, aşa cum este definită şi acceptată în România şi Europa, iar doctoratul şi educaţia continuă în domeniu nu pot fi luate în considerare ca formare specializată.

Reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei CMR, iar prin Decizia nr. 1/05.12.2019 Comisia de soluţionare a contestaţiilor constituită în baza H.G. nr. 764/2017 a validat decizia Colegiului Medicilor din România şi a apreciat că proba de aptitudini nu poate fi folosită pentru compensarea duratei de formare nerealizată, recomandând ca titlul de medic specialist chirurgie generală acordat acestuia de către statul terţ să nu fie recunoscut pe teritoriul României.

Prin cererea adresată instanţei de judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor din România la recunoaşterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală", dobândit în Republica Moldova şi de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, însă prin sentinţa recurată cererea sa a fost respinsă ca nefondată.

O primă critică formulată de către recurentul-reclamant împotriva sentinţei se referă la faptul că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 5, 6 şi 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017. Arată recurentul că deşi nu a fost respectat termenul de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii şi până la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătăţii şi nu s-a respectat procedura sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicate, în mod greşit a apreciat prima instanţă că aceste aspecte nu pot fi sancţionate.

Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile legale la care face referire recurentul-reclamant reglementează termenul şi modul în care se derulează procedura de recunoaştere a titlului de medic specialist, nu este prevăzută expres de lege natura juridică a termenului de 90 de zile şi nici sancţiunea care intervine în cazul nerespectării sale, aspecte în lipsa cărora nu se poate concluziona că nerespectarea termenului atrage nulitatea actelor emise cu depăşirea lui.

Pe de altă parte însă, analiza structurii termenului, precum şi a modalităţii de reglementare a întregii proceduri de recunoaştere, care impune acesteia un caracter obligatoriu, conduce la concluzia că autoritatea publică este obligată să respecte termenul de derulare a procedurii, iar nesoluţionarea cererii în termenul prevăzut de lege este de natură a produce părţii o vătămare în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, Înalta Curte reţine că nerespectarea termenului nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, neexistând o "tăcere a administraţiei" raportat la obiectul cererii reclamantului în condiţiile în care, în conformitate cu procedura instituită prin norme, între reclamant şi cele trei organisme cu atribuţii în soluţionarea cererii de recunoaştere a titlului s-a derulat o corespondenţă constantă în tot intervalul de timp scurs între data formulării cererii şi cea a introducerii acţiunii.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că depăşirea acestui termen nu poate avea, per se, efectul recunoaşterii specialităţii de chirurgie generală în cazul reclamantului, întrucât recunoaşterea acestui drept presupune verificarea îndeplinirii, în persoana reclamantului, a condiţiilor impuse de lege.

Acest efect nu poate fi produs nici de o eventuală nerespectare a procedurii sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicat, respectiv depăşirea de către Colegiul Medicilor a limitelor impuse de legiuitor, aşa încât susţinerile recurentului-reclamant cu privire la acest aspect urmează a fi verificate în cadrul analizei criticilor referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 5 din H.G. nr. 764/2017.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situaţiei în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub un prim aspect, prima instanţă, analizând rolul comisiei constituite în vederea derulării procedurii de urmat pentru recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, astfel cum este aceasta reglementată prin Anexa la H.G. nr. 764/2017, precum şi natura actelor emanând de la aceasta şi de la Colegiul Medicilor din România, judecătorul fondului a reţinut că din modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (4), coroborate cu prevederile art. 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017, rezultă că raportul comisiei mixte este unul consultativ, în timp ce avizul emis de Colegiul Medicilor din România este unul conform, Ministerul Sănătăţii fiind, aşadar, ţinut să respecte recomandările din acest aviz.

Sub un al doilea aspect, s-a reţinut că ceea ce vor analiza, atât comisia mixtă, la emiterea raportului/procesului-verbal, cât şi Colegiul Medicilor, în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerinţelor instituite prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

"a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României; "b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional; c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea."

Ca urmare, judecătorul fondului a reţinut că, fiind vorba despre condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaştere a titlurilor/calificărilor obţinute pe teritoriul statelor terţe, printre care şi Republica Moldova.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2017, recunoaşterea profesională a titlurilor oficiale de calificare ca medic specialist se face de către Ministerul Sănătăţii, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte.

În ceea ce priveşte rolul şi natura actelor emise de către comisia mixtă şi Colegiul Medicilor din România, Înalta Curte constată că, deşi este corectă concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că avizul emis de Colegiul Medicilor din România este unul conform, Ministerul Sănătăţii fiind obligat să ţină cont de acesta la emiterea ordinului de recunoaştere/respingerea cererii de recunoaştere, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 5-7 din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, nu susţine concluzia acestuia în ceea ce priveşte rolul consultativ al comisiei mixte în cadrul procedurii de recunoaştere.

Astfel, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1): "În cazul în care comisia mixtă stabileşte că formarea de specialist analizată întruneşte toate cerinţele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (3) aceasta înaintează către Colegiul Medicilor din România procesul-verbal cu concluziile comisiei şi o copie a dosarului titularului. Pe baza raportului emis de către comisia mixtă, Colegiul Medicilor din România transmite Ministerului Sănătăţii avizul favorabil de recunoaştere".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (8), invocate şi de către judecătorul fondului, "Respingerea cererii de recunoaştere se aprobă de către ministrul sănătăţii pe baza avizului negativ temeinic justificat înaintat de Colegiul Medicilor din România pe baza concluziilor stabilite de comisia mixtă şi a procesului-verbal detaliat întocmit în acest sens de acesta şi se aduce la cunoştinţa petentului împreună cu motivele care stau la baza acesteia".

Rezultă astfel că, deşi avizul conform se emite, în ambele cazuri de către Colegiul Medicilor, acesta are la bază raportul/procesul-verbal al comisiei mixte, căreia îi aparţine plenitudinea de competenţă în analizarea cererii de recunoaştere şi verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (3) din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist.

În ceea ce priveşte motivele de respingere a cererii de recunoaştere a specializării, Înalta Curte reţine că într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Norme, avut în vedere de judecătorul fondului "(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, echivalente specialităţilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) doar "neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum şi nepromovarea probei de aptitudini profesionale constituie motiv justificat de respingere a acesteia".

Astfel, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din acelaşi act normativ menţionează în mod expres că:

"Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum şi alte documente atestând formarea specializată, respectiv experienţa profesională a titularului şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) s-a efectuat în una dintre specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

b) condiţiile de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."

Însă, dispoziţiile art. 7 menţionează în mod expres că:

"(1) În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini" care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului. (2) Proba de aptitudini constă în susţinerea şi promovarea a două componente, teoretică şi clinică sau practică, în funcţie de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obţine minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului şi Ministerului Sănătăţii împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop."

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, iar în cadrul probei de aptitudini a obţinut un punctaj de 8,03.

În acest context, Înalta Curte constată că, atât timp cât dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist menţionează în mod expres că în cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului, în mod greşit a reţinut judecătorul fondului că promovarea acestei probe nu are aptitudinea de a suplini criteriul din art. 5 alin. (3) referitor la dovedirea condiţiilor de studiu şi practică medicală, neîndeplinit de către solicitant.

Interpretarea dispoziţiilor legale în modalitatea în care a făcut-o judecătorul fondului conduce, practic, la acreditarea ideii că proba de aptitudini nu produce niciun efect, indiferent dacă este promovată sau nu, ceea ce ar însemna de fapt că instituirea acestei probe este inutilă şi lipsită de efecte juridice.

Or, pe lângă faptul că legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei şi nu în sensul neaplicării - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat - trebuie avut în vedere şi faptul că aplicarea art. 7 alin. (1) din Norme nu poate fi restrânsă în mod aleatoriu, fără ca legiuitorul să prevadă în mod expres aceasta.

Procedând la o interpretare sistematică a legii, prin luarea în considerare a legăturilor textului de lege interpretat cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează a determina domeniul de aplicare al art. 7 alin. (1), demers în cadrul căruia va porni de la calificarea acestei prevederi legale ca normă generală ori normă specială, prin respectarea regulii potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală (generalia specialibus derogant), concluzia fiind că norma generală reprezintă regula, iar norma specială excepţia.

Se constată astfel că, deşi art. 5 alin. (3) din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, text general în materia condiţiilor ce trebuie îndeplinite de titularii cererilor de recunoaştere, impune dovedirea faptului că formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarelor cerinţe: a) s-a efectuat în una dintre specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare; b) condiţiile de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;c) competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă;d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator", legiuitorul a înţeles a institui o regulă specială, o excepţie de la regula anterior enunţată, prin art. 7 alin. (1), prin care a stabilit că "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic şi a abilităţilor practice ale solicitantului", concluzia fiind că promovarea acestei probe a fost are aptitudinea de a suplini neîndeplinirea criteriului din art. 5 alin. (3) referitor la dovedirea condiţiilor de studiu şi practică medicală.

Această concluzie este confirmată şi de dispoziţiile art. 7 alin. (4), care stabilesc că doar "neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum şi nepromovarea probei de aptitudini profesionale constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaştere".

Astfel, aplicând regulilor de interpretare gramaticală, ţinând seama de sintaxa şi morfologia propoziţiei, de semantica termenilor sau expresiilor utilizate, Înalta Curte constată existenţa în cuprinsul art. 7 alin. (4), a două teze, legate prin conjuncţia coordonatoare copulativă "precum şi" care realizează, de regulă, joncţiunea între unităţi sintactice aflate pe acelaşi plan, aspect ce impune concluzia că legiuitorul a acordat promovării probei de aptitudini aceeaşi valenţă ca şi cea acordată îndeplinirii criteriilor de la art. 5 alin. (3) din norme.

În consecinţă, contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că din conţinutul normei rezultă faptul că evaluarea parcursului teoretic şi a abilităţilor practice, prin susţinerea probei de aptitudini, echivalează cu îndeplinirea criteriului de practică medicală, care conduce, împreună cu celelalte documente anexate de candidat la dosarul de recunoaştere a titlului/calificării profesionale, la admiterea cererii acestuia de recunoaştere a titlului dobândit în Republica Moldova.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi, în rejudecare, va admite acţiunea, obligând pârâţii, conform atribuţiilor ce le revin, la recunoaşterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit de reclamant în Republica Moldova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 652 din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamant.

Obligă pârâţii la recunoaşterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit de reclamant în Republica Moldova şi de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din fond şi recurs), constând în onorariu de avocat, şi suma de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru (din fond şi recurs).

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.