Limits on hunting weapon calibers: validity of administrative order defining permissible rifles under statutory delegation

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat anularea articolului 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 şi 2 ale Ordinului şi anularea Adresei nr. x/23.07.2018, emisă de pârât, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 219 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs formulată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 219 din 10 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată este greşită deoarece prima instanţă nu a observat că ordinul atacat conţine restricţii care nu sunt prevăzute de lege, cu încălcarea art. 108 alin. (2) din Constituţia României coroborat cu prevederile art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000.

Astfel, ordinul contestat a interzis de la vânătoare arme care sunt permise de lege adaugă la lege şi impune ca vânătoarea mai multor specii de mamifere şi a tuturor speciilor de păsări, în afara cocoşului de munte, să fie vânate doar cu arme de vânătoare cu ţeavă lisă, în condiţiile în care în legislaţia în vigoare nu există nicio asemenea interdicţie, care nu era, de altfel, prevăzută nici în vechiul ordin. Totodată, art. 4 alin. (2) interzice vânarea mai multor specii de mamifere cu arme lise şi proiectil unic, deşi legea, prin art. 39 lit. i), permite această modalitate de vânătoare.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a apreciat că sentinţa atacată este greşită întrucât instanţa de fond nu a observat că ordinul contestat stabileşte restricţii aplicabile tuturor speciilor permise la vânătoare, cu încălcarea prevederilor art. 6 lit. s) raportat la art. 39 lit. i) şi p) din Legea nr. 407/2006.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că judecătorul fondului nu a ţinut cont de faptul că ordinul atacat produce o expropriere ilicită, încălcând astfel prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, respectiv art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO, iar în acest sens a indicat cauza Sporrong şi Lonnroth c. Suedia.

Recurenta-reclamantă a arătat şi că prima instanţă nu a observat că ordinul discriminează, în mod ilicit, în funcţie de avere, fiind astfel încălcat art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Nu în ultimul rând, a apreciat că instanţa de fond a omis să observe că actele care au stat la baza ordinului şi răspunsul la interogatoriu al intimatului au confirmat nelegalitatea ordinului atacat, în condiţiile în care acesta nu are suport în referatul de aprobare, ba chiar contrazice motivele expuse în acesta, cu încălcarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/20007, fiind emis fără a se face nici cea mai rudimentară analiză de proporţionalitate, fără a se analiza efectele acestuia asupra drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, cu încălcarea art. 7 alin. (31) din Legea nr. 24/2000 şi fără a se analiza raportul său cu legislaţia comunitară şi tratatele internaţionale, cu încălcarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte aminteşte că pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului este un element esenţial, întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părtile din proces.

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei.

Faptul că recurenta nu a fost de acord cu raţionamentul judecătorului fondului ori cu modul în care acesta a înţeles să răspundă criticilor de nelegalitate invocate, nu poate echivala cu o nemotivare, în conţinutul cererii de recurs neidentificându-se argumente viabile referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate întrucât judecătorul fondului a expus considerentele care au fundamentat soluţia adoptată (asupra cărora instanţa de recurs se va apleca o dată cu verificarea incidenţei pct. 8 al art. 488).

Înalta Curte reţine totodată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamanta A. a solicitat anularea art. 4 din Ordinul nr. 395/2018, respectiv anexele 1 şi 2 ale Ordinului emis de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi anularea adresei nr. x/23.07.2018 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, invocând ca motive de nelegalitate depăşirea competenţelor legale acordate administratorului, faptul că ordinul conţine reglementări care adaugă la lege, provoacă o expropriere de fapt ilicită aducând atingere dreptului de proprietate al posesorilor de arme interzise la vânătoare şi discriminează în mod ilicit, în funcţie de avere.

Prin Ordinul nr. 395/2018 din 12 aprilie 2018, emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor, au fost stabilite caracteristicile armelor de foc, a calibrelor acestora şi a categoriilor de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România.

Potrivit menţiunilor din preambulul ordinului contestat, acesta a fost emis având în vedere Referatul de aprobare înregistrat cu nr. x din 9.11.2017 la Direcţia Generală Păduri, Avizul nr. x/2018 al Consiliului Naţional de Vânătoare, Adresa nr. x/2018 a Ministerului Afacerilor Interne, în baza prevederilor art. 6 alin. (1) lit. s) şi ş), art. 33 alin. (1) lit. a), art. 39 alin. (1) lit. i), p) şi u) şi art. 56 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în temeiul art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 4 din Ordin:

"(1) Vânarea exemplarelor din speciile de mamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder şi nevăstuică, precum şi din speciile de păsări admise la vânătoare, cu excepţia speciei cocoş de munte, prevăzute în anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se poate face numai cu arme de vânătoare cu ţevi lise şi ţevi slug-ghintuite şi muniţia aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Vânarea exemplarelor din speciile capră neagră, căprior, cerb comun, cerb lopătar şi muflon, precum şi din specia urs, în situaţiile în care se emite derogare pentru recoltare, se poate face numai cu arme de vânătoare cu ţevi ghintuite şi muniţia aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Vânarea exemplarelor din speciile mistreţ, şacal, viezure, vulpe, marmotă şi cocoş de munte, precum şi a exemplarelor din speciile castor, lup, pisică sălbatică, râs şi vidră, în situaţiile în care se emite derogare pentru recoltare, se poate face cu arme de vânătoare atât cu ţevi lise, cât şi cu ţevi ghintuite şi muniţia aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2".

Anexele 1 şi 2 din Ordin stabilesc categoriile de muniţie şi caracteristicile minime ale acestora care se pot folosi pentru vânarea exemplarelor unor specii de vânat în România cu arme de vânătoare cu ţevi lise şi ţevi slug-ghintuite şi, respectiv, categoriile de muniţie şi caracteristicile minime ale acestora permise pentru vânarea exemplarelor unor specii de vânat în România cu arme de vânătoare cu ţevi ghintuite.

Criticile recurentei-reclamante privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

Înalta Curte aminteşte că legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenţei sale, în forma şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituţia, legile şi actele normative în vigoare.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 1 alin. (2), "Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.", iar principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 impune ca actele normative să se elaboreze în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte, iar cele date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului să se emită în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

În ceea ce priveşte ordinele cu caracter normativ, dispoziţiile art. 77 prevăd că se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar potrivit art. 78, ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, examinând conţinutul normelor contestate prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 407/2006 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformităţii acelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit, instanţa de control judiciar nu poate reţine elemente de nelegalitate a normelor contestate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prevederile art. 4 din Ordinul nr. 395/2018 nu sunt contradictorii celor prevăzute de art. 6 lit. s) şi art. 39 lit. i) şi p) din Legea nr. 407/2006, prin care se stabilesc, pe de o parte, principalele atribuţii ale administratorului faunei cinegetice, iar pe de altă parte, restricţii în ceea ce priveşte practicarea vânătorii.

Instanţa de control judiciar are în vedere că art. 56 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic stabileşte că "(1) În scopul administrării şi gestionării fondului cinegetic într-o concepţie unitară, administratorul elaborează şi aprobă, cu avizul Consiliului Naţional de Vânătoare, în limita prevederilor prezentei legi, regulamente, instrucţiuni şi reglementări tehnice. (2) Actuala strategie cinegetică şi actualele regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice privind vânatul şi vânătoarea vor fi revizuite în concordanţă cu prezenta lege şi cu reglementările internaţionale la care statul român este parte, ori de câte ori este necesar, cu consultarea asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la nivel naţional şi internaţional".

Conform art. 6 lit. s) şi ş) din Legea nr. 407/2006:

"(1) Principalele atribuţii ale administratorului faunei cinegetice sunt următoarele: (…) s) stabileşte calibrele armelor de foc şi categoriile de muniţie, capcanele şi rasele de câini care pot fi folosite la vânătoare în România; ş) stabileşte, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Omologarea Armelor şi Muniţiilor, armele şi categoriile de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România;".

Potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 407/2006 " (1) Vânătoarea se practică cu: a) arme de foc de vânătoare;", iar potrivit art. 39 lit. i), p) şi u) din lege "(1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sunt interzise şi următoarele: … i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreţilor şi urşilor prin utilizarea altor cartuşe decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici sunt prevăzute prin reglementările tehnice emise de administrator; …p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei pentru care este autorizată acţiunea de vânătoare; … u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor şi muniţiei neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;".

Astfel, din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii legale, rezultă că ministerul de resort, în calitate de administrator al fondului cinegetic, are competenţa de a stabili armele şi categoriile de muniţie care se pot folosi la vânătoare în România, precum şi obligaţia de a revizui actuala strategie cinegetică şi actualele regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice privind vânatul şi vânătoarea în concordanţă cu legislaţia internă şi cu reglementările internaţionale la care statul român este parte, ori de câte ori este necesar.

De asemenea, aşa cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte are în vedere că prin art. 39 lit. i) din lege a fost prevăzută categoria muniţiei care poate fi folosită la vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreţilor şi urşilor, respectiv numai cartuşe cu proiectile unice, fără ca legea să prevadă, cum susţine recurenta-reclamantă, posibilitatea vânării oricărei specii de păsări (în afara cocoşului de munte) cu arme cu ţeava ghintuită, pentru a se reţine teza acesteia în sensul că ordinul adaugă la lege prin prevederea de la alin. (1) a art. 4 care permite vânarea exemplarelor din speciile de mamifere: bizam, câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder şi nevăstuică, precum şi din speciile de păsări admise la vânătoare, cu excepţia speciei cocoş de munte, prevăzute în anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai cu arme de vânătoare cu ţevi lise şi ţevi slug-ghintuite şi muniţia aferentă ale cărei caracteristici minime sunt prevăzute în anexa nr. 1.

În acest context, instanţa de recurs respinge ca nefondată şi critica recurentei-reclamante potrivit căreia ordinul contestat nu are suport în referatul de aprobare, fiind emis fără o analiză prealabilă de proporţionalitate, în condiţiile în care la stabilirea strategiei cinegetice şi la elaborarea regulamentelor, instrucţiunilor, normelor tehnice privind vânatul şi vânătoarea este avut în vedere cu prioritate interesul public, după cum rezultă şi din Referatul de aprobare nr. x/09.11.2017, respectiv recoltarea etică a vânatului, folosind muniţii suficient de puternice pentru vânatul urmărit, aducerea la zi a legislaţiei în considerarea dezvoltărilor în materie tehnologică, în particular a pulberilor folosite de producătorii de muniţie, precum şi alinierea legislaţiei la cea a statelor europene cu tradiţie în domeniu, iar nu interesele particulare ale deţinătorilor de arme de vânătoare.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că, prin emiterea ordinului contestat autoritatea intimată s-a aflat nu doar în exercitarea unui drept conferit de legiuitor într-o marjă cu limite largi, ci şi în îndeplinerea unei obligaţii instituite prin prevederile art. 56 din Legea nr. 407/2006 anterior citate, astfel că nici celelalte critici ale recurentei-reclamante privind exproprierea de fapt, atingerea adusă dreptului de proprietate al posesorilor de arme interzise la vânătoare şi discriminarea vânătorilor în funcţie de avere, nu pot fi reţinute.

În acest sens, în acord cu opinia instanţei de fond, se reţin prevederile art. 2 şi 3 din Legea nr. 407/2006 potrivit cărora fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional, precum şi faptul că exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv, primând astfel interesul public.

De asemenea, proprietarilor de arme ale căror caracteristici nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 395/2018, nu le sunt afectate drepturile, aceştia beneficiind de dreptul de deţinere, port şi folosire a acestora în poligoane autorizate şi la practicarea tirului sportiv. În plus, conform susţinerilor recurentei-reclamante, există state în Uniunea Europeană care nu utilizează criteriul lungimii tubului, astfel că vânătorii au posibilitatea să îşi folosească aceste arme la vânătoare în alte state comunitare.

Nu în ultimul rând, nu poate fi reţinută nicio discriminare pe bază de avere a proprietarilor de arme ale căror caracteristici nu se încadrează în dispoziţiile Ordinului nr. 395/2018, deoarece ordinul contestat nu a impus un anumit barem în ceea ce priveşte calitatea, preţul, marca sau modelul armelor, elemente care ar fi putut restricţiona achiziţionarea şi folosirea acestora. De altfel, dacă s-ar da curs raţionamentului exhibat de recurenta-reclamantă, ar însemna ca orice persoană care nu deţine mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii privind vânătoarea să reclame o discriminare pe bază de avere din partea statului român.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine că art. 4 din Ordinul nr. 395/2018 din 09 mai 2017, respectiv anexele 1 şi 2 ale Ordinului, au fost emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 407/2006 anterior citate, adică în executarea unei reglementări primare, a unui act normativ superior, în limitele marjei de apreciere conferite emitentului de legiuitor.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 219 din 10 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2022.