Recalculation of magistrates' sectorial salary reference value and entitlement to legal interest on back wages

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.08.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

1. Anularea ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru fiecare dintre reclamanţi, astfel:

- A., Ordinul nr. 1085 din 23 aprilie 2019, a cărui contestaţie a fost respinsă la data de 3 iunie 2019;

- B., Ordinul nr. 1432 din 17 mai 2019, a cărei contestaţie a fost respinsă la data de 19 iunie 2019; prin care, conform Ordinului nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a recalculat indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015; la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON pentru perioadele 1 decembrie 2015-31 iulie 2016, 1 august 2016-30 septembrie 2016 şi 1 octombrie 2016-31 decembrie 2017;

2. Obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, prin care să se acorde o valoare de referinţă sectorială majorată cu 8,5%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2008, astfel:

• pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 majorarea de 8,5% a valorii de referinţă sectorială prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menţionate, rezultând o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON;

• pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 majorarea de 8,5% a valorii de referinţă sectorială, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, rezultând o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON;

• începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, majorarea cu 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 să se aplice faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON.

3. Obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială menţionată anterior şi venitul efectiv plătit;

4. Obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate până la data plăţii efective;

5. Obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 385 din 9 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei, invocată prin întâmpinare, pe capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015 - 22.08.2016 şi a respins această cerere ca prescrisă;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

A anulat în parte Ordinul nr. 1432/17.05.2019 în privinţa cuantumului drepturilor salariale stabilite reclamantei B. pentru perioada 23.08.2016-30.11.2016;

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să recalculeze drepturile cuvenite reclamantei B. în perioada 23.08.2016-30.11.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON;

A respins capetele de cerere formulate de reclamanta B. cu privire la emiterea unui nou ordin şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, ca rămase fără obiect;

A respins capetele de cerere formulate de reclamantul A. cu privire la emiterea unui nou ordin şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi, ca rămase fără obiect;

A obligat pârâtul la plata diferenţelor de drepturi ce se cuvin reclamanţilor începând cu data de 23.08.2016, ca urmare a recalculării drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 385 din 9 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare, sens în care invocă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, din care reiese că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei sunt cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, la care se adaugă sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege, iar principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. În acest sens invocă prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 284/2010.

Susţine că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

Consideră că în mod greşit prima instanţă a acordat reclamanţilor valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Arată că în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile, iar C.E.D.O. a reţinut în jurisprudenţa sa, că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu.

Mai arată că prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De asemenea, invocă prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, cu precizarea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007. Mai invocă dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 din O.G. nr. 13/2008, apreciind că reclamanţii solicită creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, în cursul anului 2008, cu referire la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015.

Precizează că prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, avându-se în vedere salarizarea la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Susţine că, ulterior, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe, iar prin Ordinul nr. 907 din 24.05.2018 au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018. arată că toate ordinele anterior menţionate, nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, îşi produc pe deplin efectele juridice.

De asemenea, invocă Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, arătând că după publicarea acestei decizii, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09.04.2015.

Menţionează că de la data de 09.04.2015 s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar începând cu 01.12.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Totodată, susţine că în mod greşit instanţa de fond a dispus actualizarea diferenţelor de drepturi salariale în funcţie de rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale penalizatoare, în condiţiile în care reclamanţii nu au contestat Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îşi produce în continuare efectele juridice. Prin ordinul anterior menţionat se prevede că plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestuia urmează să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public.

Precizează că dobânda este o sancţiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată; daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei; noul C. civ. permite repararea prejudiciului moratoriu concret şi variabil probat de partea care îl pretinde în condiţiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condiţiile acordării acestui tip de despăgubiri ţin de răspunderea civilă contractuală, iar pentru a fi în prezenţa răspunderii civile contractuale trebuie ca între cel chemat să răspundă şi cel care răspunde să existe un contract, motiv pentru care apreciază că în speţă este vorba de o răspundere civilă delictuală.

Consideră că dobânda moratorie nu poate fi prezumată, fiind un sistem de reparaţie ataşat răspunderii contractuale, întrucât vizează doar obligaţiile băneşti contractuale şi, cum între reclamanţi şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.

Astfel, arată că art. 1 din O.G nr. 13/2011 se aplică întârzierii în executarea oricărei creanţe băneşti (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte, se aplică ori de câte ori o creanţă bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanţei sau motivul pentru care aceasta generează dobânda (dobânda remuneratorie). În acest sens, invocă şi dispoziţiile art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011 şi arată că începând cu data intrării în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101, care prevede că dispoziţiile art. 1535 şi 1538 - 1543 din C. civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare. Or, termenul de dobândă este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi.

Apreciază că deşi art. 1535 alin. (1) C. civ. prevede că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, condiţia o constituie existenţa unui contract, motiv pentru care susţine că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile, aşa încât în cauză se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, iar nu dobânda legală penalizatoare, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019.

4. Apărările intimaţilor

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Examinând cererea de recurs formulată de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse la fond în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la filele x, aspectele invocate făcând obiectul analizei primei instanţe, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar în privinţa acestor aspecte care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

Cu titlu exemplificativ, se constată că ultimele 4 paragrafe de la pagina 1 din cererea de recurs şi primele 3 paragrafe de pe pagina următoare au fost preluate de la dosarul de fond; paragrafele 5-10 de la pagina 2 din cererea de recurs au fost preluate de la dosarul de fond; paginile 3, 4 şi 5 din cererea de recurs au fost preluate de la filele x şi primele 2 paragrafe de la dosarul de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat faptul că intimaţii-reclamanţi nu au contestat Ordinul nr. 3206/29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îşi produce în continuare efectele juridice, acest act prevăzând că plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin urmează să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public.

Critica este nefondată, în condiţiile în care dispoziţia din respectivul ordin vizează modalitatea de executare a obligaţiilor salariale restante rezultate din aplicarea ordinului, în timp ce instanţa l-a obligat la plata diferenţelor de drepturi salariale pe care instanţa le-a recunoscut reclamanţilor nu numai în raport cu Ordinul nr. 3206/29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci şi în raport cu celelalte aspecte reţinute prin sentinţa recurată.

De altfel, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi actualizarea cu rata inflaţiei.

Cu privire la critica recurentului-pârât referitoare la cererea reclamanţilor de actualizare cu dobânda legală a drepturilor salariale solicitate, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi prin plata, pentru perioada de timp indicată în cererea de chemare în judecată, a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit posibilitatea de acordare a dobânzii legale, decizia de mai sus fiind pronunţată în aplicarea dispoziţiilor 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., ce a fost invocat chiar de către recurentul-pârât în susţinerea criticii formulate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 385 din 9 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 385 din 9 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022.