Dammed by Concession: Hydroelectric Company Loses Bid to Shed Reservoir Maintenance and Downstream Flow Duties Under Water Law

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2020, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române a solicitat în principal anularea în parte a autorizaţiei de Gospodărire a apelor nr. 9/21.01.2020, înregistrată la Hidroelectrica- Sucursala Hidrocentrale Bistriţa Piatra Neamţ cu nr. x din 20.02.2020, privind Lacul de Acumulare izvorul Muntelui, judeţul Neamţ, în sensul eliminării obligaţiei de a asigura dreptul de servitute prevăzut la pag. 2, în cadrul capitolelor Elemente privind regimul de exploatare, la pct. 3 şi Titularul autorizaţiei este obligat, la pct. 9 pag. 2 asigurarea în aval a unui debit de servitute de 0,25 m3/s; pct. 3 în aval de baraj se va asigura un debit de servitute de 0,25 m3/s pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, adăpatul animalelor şi morfologia albiei; pct. 9 să asigure în aval de baraj un debit de servitute de 0,25 m3/s, pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, morfologia albiei, etc. eliminarea obligaţiei de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori. - pct. 7 de la cap. Titularul Autorizaţiei este obligat.

În subsidiar solicită modificarea obligaţiei de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (2) lit. h) din Regulamentul aprobat prin Ordinul 459/07.03.2019, în sensul că Hidroelectrica trebuie să acţioneze pentru curăţarea frontului de retenţie (frontului de barare) de plutitori (pet-uri, cutii, cartoane, lemn, buşteni, etc.) ce pot crea blocaje, prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate.

Prin sentinţa nr. 5808 din 11 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică centrală (Administraţia Naţională "Apele Române") şi nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale ori accesorii ale acestora.

Dosarul a fost înregistrat la data de 10.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1222 din data de 16 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1222 din data de 16 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea, interpretarea greşită a normelor de drept material reţinute în soluţionarea cauzei.

A. Cu privire la obligaţia de a lua "măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori" - pct. 7 de la cap. "Titularul autorizaţiei este obligat" (pag. nr. 5 din Autorizaţie):

Instanţa de fond a reţinut în considerente faptul că, urmare a Hotărârii nr. 2077/2004, între Ministerul Economiei şi Comerţului şi Hidroelectrica a fost încheiat Contractul nr. x/27/12/2004, având ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii de energie electrică în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care sunt amplasate în scopul exploatării lor, implicit şi a luciului de apă.

Afirmaţia instanţei de fond nu este susţinută de prevederile legale, având î n vedere următoarele considerente:

I. H.G. nr. 2077/24.11.2004 aprobă Contractul de concesiune nr. x/27.12.2004, potrivit căreia Hidroelectrica este concesionar.

Conform art. 871 alin. (1) din Noul C. civ.:

"Concesionarul are dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia de exploatare a bunului, în schimbul unei redevenţe şi pentru o durată determinată, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege şi a contractului de concesiune". Conform art. 872 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura şi exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sancţiunea nulităţii absolute, concesionarul nu poate înstrăina şi nici greva bunul dat în concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii şi care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la încetarea, din orice motive, a concesiunii".

Din contractul de concesiune nr. x/27.12.2004, încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului şi Hidroelectrica S.A., actul adiţional nr. x şi din Anexa 7 aprobată prin Hotărâre nr. 1.705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, rezultă că lacul de acumulare Izvorul Muntelui este în concesiunea Hidroelectrica S.A.

Prin H.G. nr. 2077/24.11.2004 s-a aprobat pe 49 ani concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energiei (lacul de acumulare, barajele, diguri, ecluze, inclusiv potenţialul hidroenergetic) către Hidroelectrica S.A.

Contractul de concesiune nr. x/27.12.2004, încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului şi Hidroelectrica S.A. prevede următoarele:

Art. 3 (1) Obiectul prezentului contract îl constituie concesiunea bunurilor proprietate publică a statului român din domeniul producerii de energiei electrice în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării, precum şi construirii de noi amenajării hidroenergetice conform programelor de investiţii.

II. Legea Apelor nr. 107/1996 care prevede că Administraţia Naţională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român:

Art. 3..- (1) Aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime.

Art. (31) Pentru lacurile de acumulare permanente a căror execuţie a fost finanţată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafeţele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului şi se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noţiunea de albie minoră.

Art. 4. alin. 2 Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii.

Administraţia Naţională "Apele Române" prin art. 3, alin. (3) din O.U.G. nr. 107/2002 a fost numită operator unic al resurselor de apă de suprafaţă naturale sau amenajate, indiferent dacă amenajarea este deţinută de o altă entitate.

III. Art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 a apelor, nu prevede obligaţia de întreţinere a luciului de apă.

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 face referire la zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, stabilind că, în aceste zone, cei care le au în administrare sau exploatare, au obligaţia de a întreţine şi reface lucrările respective, precum şi de a întreţine albiile în zonele amenajate, fiind aşadar vorba despre întreţinerea şi refacerea digurilor, terasamentelor ori a altor astfel de lucrări şi nicidecum despre igenizarea luciului de apă, art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 nefăcând nicio menţiune în acest sens.

IV. Art. 42 alin. (2) lit. h) din anexa la Ordinul nr. 459/78/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică, precum şi incidente/accidente la construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră.

Potrivit prevederii legale de mai sus, Hidroelectrica asigură participarea cu forţe şi mijloace de intervenţie operativă pentru combaterea poluărilor accidentale în zona lacurilor de acumulare ale centralelor hidroelectrice din administrare, precum şi colectarea plutitorilor din zona frontului de barare al lucrărilor din administrare.

Frontul de barare sau frontul de retenţie este definit potrivit Ordinului nr. 4/2007, pentru aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice - revizia I, drept parte a nodului hidrotehnic a cărei construcţie realizează acumularea. Nodul hidrotehnic = ansamblu de construcţii hidrotehnice pe un curs de apă, care creează o retenţie. Aşadar, măsura impusă societăţii recurente, vine în contradicţie cu prevederile art. 42 alin. (2) lit. h) din Ordinul 459/78/2019 care limitează această obligaţie a Hidroelectrica la frontul de barare. Măsura care incumbă Hidroelectrica de a igieniza întreaga suprafaţă a lacului nu are niciun corespondent în legislaţia în materie, instanţa nearătând în concret un alt temei legal, prin care reclamantei îi revine obligaţia de a curăţa luciul apei pe întreaga întindere a lacului de acumulare.

V. Măsura de a asigura curăţarea luciului de apă a fost instituită cu încălcarea principiul "poluatorul plăteşte":

Cu privire la principiul "poluatorul plăteşte" argumentat de societatea recurentă în cadrul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a apreciat că "Măsura de igienizare a luciului de apă a acumulărilor aflate în administrarea reclamantei nu are drept scop remedierea lipsei de activitate a autorităţilor cu responsabilităţi în materie, în speţă a pârâtei, care realizează, conform art. 7 alin. (2) din Legea apelor 107/1996, gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi politicilor naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu. Dimpotrivă, aceasta obligaţie este stabilită în sarcina reclamantei, în calitate de administrator al lucrărilor hidrotehnice, în scopul prevenirii unor efecte negative asupra apelor şi mediului înconjurător, prin asigurarea funcţionării în siguranţă a uvrajelor şi prizelor acumulării şi a menţinerii calităţii apei în acumulare.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, nicio normă legală nu instituie în mod clar obligaţia recurentei-reclamante de a igieniza luciul de apă.

Principiul invocat are în vedere situaţia în care o entitate, în realizarea obiectului său de activitate, cauzează daune mediului înconjurător, situaţie în care este răspunzătoare pentru acestea şi trebuie să ia măsurile de reparare sau de prevenire necesare şi să suporte toate costurile aferente, vizând astfel activităţile profesionale care prezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Or, toţi utilizatorii resurselor de apă trebuie să respecte legislaţia în domeniul apelor, care interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă, aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălţilor, precum şi depozitarea deşeurilor pe malurile acestora - art. 15 şi art. 16 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 107/1996.

Principiul "poluatorul plăteşte" coroborat cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu completările şi modificările ulterioare confirmă faptul că deşeurile nu sunt în sarcina Hidroelectrica de a fi gestionate.

VI. Practica neunitară în cadrul Administraţiei Naţionale Apele Romane referitor la întinderea teritorială a obligaţiei de igienizare a luciului de apă:

Se observă o nouă abordare a acestei problematici din partea Administraţiei Naţionale "Apele Române", în sensul în care diferite Administraţii Bazinale de Apă din cadrul administraţiei naţionale, prin Autorizaţiile de Gospădărire a Apelor emise pentru lacurile de acumulare aflate în concesiunea Hidroelectrica, impun obligaţia acesteia de a acţiona pentru curăţarea frontului de retenţie (frontul deversant şi prizele de apă) de plutitorii ce pot crea blocaje (lemn, buşteni, etc.) prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate.

B. Cu privire la obligaţia de a asigura debit de servitute prevăzut pe pagina 2 şi în cadrul Capitolelor "Elemente privind regimul de exploatare" la paragraf 3 şi "Titularul autorizaţiei este obligat" la pct. 9:

a. Pag. 2: Asigurarea în aval a unui debit de servitute de 0,25 m3/s,

b. Cap. "Elemente privind regimul de exploatare" - paragraf 3:

"în aval de baraj se va asigura un debit de servitute de 0,25 m3/s pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, adăpatul animalelor şi morfologia albiei."

c. Cap. "Titularul autorizaţiei este obligat"- Pct. 9:

"Să asigure în aval de baraj un debit de servitute de 0,25 m3/s, pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, morfologia albiei, etc."

Instanţa de fond a stabilit că această măsură răspunde obligaţiei instituite prin art. 64 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, fără a se raporta şi la dispoziţiile invocate de recurenta-reclamantă, respectiv art. 53 alin. (4) din acelaşi act normativ, conform cărora:

Art. 53 alin. (4) Noile lucrări de barare sau de captare a apei amplasate pe cursurile de apă trebuie să fie prevăzute cu instalaţii care să asigure în aval debitul de servitute, aşa cum este definit la pct. 26 din anexa nr. 1, precum şi, după caz, cu construcţii care să asigure migrarea faunei acvatice, în special a ihtiofaunei, în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute la art. 2A1, cu respectarea prevederilor art. 2A4. Aceste prevederi se aplică şi lucrărilor de barare sau de captare a apei existente amplasate pe cursurile de apă, în condiţiile unor soluţii fezabile din punct de vedere tehnic si dacă realizarea acestora nu implica costuri disproporţionate.

Aşa cum s-a menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, soluţia constructivă a barajului Izvorul Muntelui nu permite asigurarea unui debit de servitute, iar prin proiectul de execuţie al acestui baraj nu a fost prevăzut a se executa o instalaţie de asigurarea debitului de servitute având în vedere că la cca. 500 m în aval de baraj debuşează pârâul Izvorul Muntelui.

Prin Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 9/2020 în speţă s-au trasat două obligaţii care intră în contradicţie şi anume: obligaţia de a asigura debitul de servitute de 0,25 m3/s şi obligaţia de a respecta prevederile Regulamentului de exploatare pentru Amenajarea hidroenergetică Izvorul Muntelui care nu prevede a se asigura un debit de servitute (a se vedea subcapitolul 1.4.7. Debit minim necesar în albie în aval de baraj).

În Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 48/28.02.2018-28.02.2019 privind Acumularea Izvorul Muntelui emisă tot de către Administraţia Naţională "Apele Române" nu a fost prevăzută obligaţia de a asigura în aval de baraj un debit de servitute.

Administraţia Naţională "Apele Române" prin adresa nr. x/04.05.2020 a respins solicitarea Hidroelectrica susţinând că prin raportul tehnic de aprobare a regulamentului de exploatare s-a menţionat acest debit şi că alin. (2) art. 41 din Legea Apelor nr. 107/1996, prevede:

"Debitele de servitute...se stabilesc de către Administraţia Naţională «Apele Române» şi sunt prevăzute în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor.

Cu privire la acest aspect invocat de A.N.A.R., menţionează că prevederile art. 41 alin. (2) din Legea Apelor nr. 107/1996 se pun în aplicare în baza unui studiu hidrologic întocmit de către instituţii publice sau private atestate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor aşa cum prevede art. 52 din Legea Apelor nr. 107/1996 şi nu în baza unui raport tehnic pentru aprobarea regulamentului de exploatare care nu se regăseşte în metodologia de aprobare a unui regulament de exploatare aprobată prin Ordinul 76/23.01.2006 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

În final, recurenta-reclamantă consideră că obligaţia de mai sus nu are susţinere şi, mai mult, intră în contradicţie cu documentele aprobate şi emise de către Administraţia Naţională "Apele Române" şi cu prevederile art. 55 alin. (4) din Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare prin care se prevede că regulamentul de exploatare face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor şi nu raportul tehnic privind aprobarea regulamentului de exploatare, document care nu se regăseşte în metodologia de aprobare a unui regulament de exploatare aprobată prin Ordinul 76/23.01.2006 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea în parte a autorizaţiei de Gospodărire a apelor nr. 9/21.01.2020, înregistrată la Hidroelectrica- Sucursala Hidrocentrale Bistriţa Piatra Neamţ cu nr. x din 20.02.2020, privind Lacul de Acumulare izvorul Muntelui, judeţul Neamţ, în sensul eliminării obligaţiei de a asigura dreptul de servitute prevăzut la pag. 2, în cadrul capitolelor Elemente privind regimul de exploatare, la pct. 3 şi Titularul autorizaţiei este obligat, la pct. 9 pag. 2 asigurarea în aval a unui debit de servitute de 0,25 m3/s; pct. 3 în aval de baraj se va asigura un debit de servitute de 0,25 m3/s pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, adăpatul animalelor şi morfologia albiei; pct. 9 să asigure în aval de baraj un debit de servitute de 0,25 m3/s, pentru satisfacerea cerinţelor de scurgere salubră, protecţia faunei acvatice, morfologia albiei, etc. eliminarea obligaţiei de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori. - pct. 7 de la cap. Titularul Autorizaţiei este obligat.

În subsidiar solicită modificarea obligaţiei de a lua măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (2) lit. h) din Regulamentul aprobat prin Ordinul 459/07.03.2019, în sensul că Hidroelectrica trebuie să acţioneze pentru curăţarea frontului de retenţie (frontului de barare) de plutitori (pet-uri, cutii, cartoane, lemn, buşteni, etc.) ce pot crea blocaje, prin colectarea şi transportul acestora în locuri special amenajate.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că măsura de igienizare a luciului de apă a acumulărilor aflate în administrarea reclamantei este o sarcină stabilită în calitate de administrator al lucrărilor hidrotehnice, în scopul prevenirii unor efecte negative asupra apei şi mediului înconjurător şi a menţinerii calităţii apei în acumulare. Cu privire la măsura de asigurare în aval a unui debit de servitute de 0,25m3/s, prima instanţă a reţinut că în calitate de persoană juridică ce are în administrare lucrări hidrotehnice, este obligată să asigure debitele necesare folosinţelor industriei, agriculturii, populaţiei şi a debitului necesar protecţiei ecosistemului acvatic, aşa cum dispune art. 64 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect se susţine că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 107/1996.

O primă critică se referă la încălcarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material referitoare la obligaţia de a lua "măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori". În acest sens se invocă faptul că, atât timp cât prin H.G. nr. 2077/24.11.2004 s-a aprobat concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul energiei (lacul de acumulare, barajele, diguri, ecluze, inclusiv potenţialul hidroenergetic) pentru o perioadă de 49 ani către Hidroelectrica S.A., în mod greşit a reţinut prima instanţă că societatea, în calitate de concesionar al construcţiilor hidrotehnice poate cumula această calitate cu cea de administrator al apei din lacul de acumulare, calitate ce-i revine intimatei-pârâte.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Aşa cum în mod corect susţine recurenta-reclamantă, prin contractul nr. x/27.12.2004 s-au concesionat pentru o perioadă de 49 ani bunuri proprietate publică a statului din domeniul energiei către Hidroelectrica S.A., în scopul exploatării, reabilităţii, modernizării, retehnologizării, precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiţii.

În acest context, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante în sensul că măsura de igienizare a suprafeţei luciului de apă nu trebuia stabilită în sarcina sa, având în vedere că întregul ansamblu - lacul de acumulare, barajele, diguri, ecluze, inclusiv potenţialul hidroenergetic - a fost concesionat în vederea producerii energiei electrice, iar prima instanţă a reţinut în mod corect că atât timp cât bunurile proprietate publică a statului din domeniul producerii de energie electrică, respectiv centralele hidroelectrice şi terenurile pe care sunt amplasate au fost concesionate în scopul exploatării lor, implicit şi luciul apei face parte din contractul de concesiune.

Prin cea de-a doua critică, recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile Legii nr. 107/1996 care prevede că Administraţia Naţională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român.

Într-adevăr, Legea apelor nr. 107/1996 prevede că Administraţia Naţională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român, însă prin încheierea contractului de concesiune nr. x/27.12.2004 ce are ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate în scopul exploatării lor, implicit şi a luciului de apă, recurentei-reclamante i s-au stabilit mai multe obligaţii între care şi aceea "de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate precum este şi aceea de a proteja mediul" ceea ce relevă faptul că acesteia îi revine responsabilitatea de a lua "măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori".

Atât timp cât în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 Administraţia Naţională "Apele Române" poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea apelor de suprafaţă sau subterane, cu excepţia apelor geotermale, a materialelor din acestea şi din maluri, precum şi pentru valorificarea vegetaţiei din albiile minore şi de pe maluri, folosirea energiei apelor, exploatarea luciului de apă pentru agrement ori sporturi, obligaţiile stabilite prin contractul de concesiune nu pot fi interpretate în sensul propus de către recurenta-reclamantă şi anume că, întreţinerea lacului de acumulare ar fi în sarcina operatorului Administraţia Naţională "Apele Române".

Prin cea de-a treia critică, recurenta-reclamantă susţine că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 nu prevede obligaţia de întreţinere a luciului de apă.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită interpretarea dată de către recurenta-reclamantă dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 în sensul că nu se prevede obligaţia de întreţinere a luciului de apă atât timp cât aceste dispoziţii menţionează în mod expres că în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective. Or, atât timp cât recurenta-reclamantă exploatează Lacul de acumulare Izvorul Muntelui, prin raportare la obiectul său de activitate "producerea de energie electrică", nu se poate impune trecerea în administrarea intimatei-pârâte a corpului de apă din cuva de acumulare şi pe cale de consecinţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurentei-reclamante îi revine obligaţia de întreţinere a luciului de apă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă obiectul de activitate al recurentei-reclamante constă în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă pe care îl are în administrare excede obiectului său de activitate, cu atât mai mult cu cât art. 11 lit. i) din Contractul de concesiune nr. x/2004 prevede că una din obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului.

Cu privire la critica recurentei-reclamante în sensul că măsura de a asigura curăţarea luciului de apă a fost instituită cu încălcarea principiului "poluatorul plăteşte" conform căruia toţi utilizatorii resurselor de apă trebuie să respecte legislaţia în domeniul apelor, care interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă, aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălţilor, precum şi depozitarea deşeurilor pe malurile acestora, Înalta Curte constată că într-adevăr, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 211/2011 stabilesc faptul că, în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte", costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor se suportă de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul actual ori anterior al deşeurilor, iar în cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale, însă aceste dispoziţii sunt aplicabile în situaţia în care luciul de apă nu face obiectul vreunui contract de concesiune, iar debitul nu contribuie în vreun fel la producerea de foloase materiale în patrimoniul unei societăţi de producere a energiei electrice.

De altfel, după identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, pentru cheltuielile prevăzute la alin. (3), cât şi pe cele legate de acţiunile întreprinse pentru identificare, recurenta-reclamantă se poate îndrepta împotriva poluatorului, aşa cum dispun prevederile art. 21 alin. (4) din actul normativ sus-citat.

Cu privire la obligaţia de a asigura debit de servitute prevăzut la pagina 2 şi în cadrul Capitolelor "Elemente privind regimul de exploatare" la paragraful 3 şi "Titularul autorizaţiei este obligat", recurenta-reclamantă învederează faptul că soluţia constructivă a barajului Izvorul Muntelui nu permite asigurarea unui debit de servitute, iar prin proiectul de execuţie al acestui baraj nu a fost prevăzut a se executa o instalaţie de asigurare a debitului de servitute având în vedere că la cca. 500 m în aval de baraj debuşează pârâul Izvorul Muntelui.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit art. 64 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 "Persoanele juridice care au în administrare sau în exploatare lucrări hidrotehnice sunt obligate să utilizeze prizele, barajele şi lacurile de acumulare conform graficelor-dispecer, pe baza programelor lunare de exploatare şi, corelat cu producerea de energie, să asigure debitele necesare folosinţelor industriei, agriculturii, populaţiei şi a debitului necesar protecţiei ecosistemului acvatic".

Având în vedere aceste dispoziţii legale, în mod corect a reţinut prima instanţă că, recurenta-reclamantă, în calitate de persoană juridică ce are în administrare lucrări hidrotehnice, este obligată să asigure debitele necesare folosinţelor industriei, agriculturii, populaţiei şi a debitului necesar protecţiei ecosistemului acvatic, astfel cum dispune art. 64 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, precum şi faptul că debitele de servitute, obligatorii în albii, se calculează în cadrul studiilor hidrologice elaborate de unităţi publice sau private atestate de autoritatea centrală din domeniul gospodăririi apelor, se expertizează de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi sunt prevăzute în avizul sau autorizaţia de gospodărire a apelor.

Concluzionând, Înalta Curte constată că obligaţia de asigurare în aval a unui debit de servitute de 0,25m3 impusă recurentei-reclamante a fost stabilită de intimata-pârâtă cu respectarea art. 41 alin. (2) şi art. 64 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei atacate, astfel că argumentele expuse de recurenta-pârâtă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor legale incidente în cauză.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1222 din 16 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022.