Vindication against defendant without passive procedural standing and appellate violation of tantum devolutum quantum apellatum
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) allowed both appeals, quashed the Court of Appeal’s decision, and partially modified the first-instance judgment to dismiss the principal vindication claim against the defendant Municipality, while upholding the first-instance rejection of the intervenors' claims, thereby leaving the Municipality as the formal party of record for future proceedings. The case involved a civil action for the recovery of an apartment and a 25% share of land, where the plaintiff, a former owner who had lost possession without title, sued the Municipality, while third-party buyers intervened claiming ownership under a private sales contract, and the lower courts had erroneously adjudicated the intervenors' intervention in the defendant's appeal and failed to address the defendant's lack of passive procedural capacity. The decisive legal basis was the requirement for proper standing in a vindication action, which is a dispute between a non-possessing owner and a non-owning possessor (here, the third-party buyers), rendering the claim against the Municipality legally unfounded; the court also applied the principle of *tantum devolutum quantum apellatum* and the res judicata effect of the first-instance judgment, holding that the Court of Appeal violated the latter by altering the status of the intervenors' claims when the intervenors had not themselves appealed, constituting essential procedural illegality.
Legislator headnote
AI generatedVindication against defendant without passive procedural standing and appellate violation of tantum devolutum quantum apellatum: Cum asemenea greșeli reprezintă, în materialitatea lor, nelegalități esențiale, se impune, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri și reformarea în întregime a deciziei din apel și, parțial, a sentinței, prin respingerea acțiunii în revendicare și păstrarea soluției, de primă instanță, a respingerii cererilor de intervenție, reconvențională și chemare în garanție.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 1998, D.E.M. a chemat în judecată Municipiul București, prin Consiliul General și Primarul General, pentru a fi obligat să-i restituie în deplină proprietate și posesie imobilul compus din construcții (un apartament de la parter și o cameră de serviciu aflată la mansardă) și cota de 25% din terenul de 395 mp, bun situat în București. Totodată, a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului.
M.S. și M.I. au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând să se constate că sunt proprietarii bunului revendicat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2 noiembrie 1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995. Separat, pentru ipoteza evingerii totale, au chemat în garanție pe pârât și pe SC A. SA București pentru restituirea prețului bunului cumpărat, iar, pe calea unei cereri reconvenționale, întoarcerea cheltuielilor utile și necesare incorporate în imobil.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 205 din 2 noiembrie 2001, a admis acțiunea principală în partea privind privatizarea imobilului solicitat și a respins atât capătul de cerere referitor la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului, cât și cererea de intervenție precum și cererea reconvențională.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 561 din 20 noiembrie 2001, a admis apelul pârâtului și, schimbând în parte sentința, a admis cererea de intervenție și a constatat că intervenienții sunt subdobânditori de bună-credință în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 00657 din 2 noiembrie 1996, soluție motivată pe ideea că reaua-credință nu a fost dovedită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, care solicită menținerea sentinței, precum și pârâtul care, invocând lipsa calității sale procesuale, cere respingerea, în întregime, a acțiunii principale.
Recursurile sunt întemeiate.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva pesesorului neproprietar, chestiune care, sub raportul condițiilor cerute pentru exercițiul dreptului la acțiune, implică justificarea calității procesuale a părților. Lipsa acestei calități, activă sau pasivă, atrage sancțiunea respingerii acțiunii.
Or, în speță, deși, activ există dovada preluării fără titlu a imobilului din patrimoniul reclamantei, totuși, pasiv, instanțele de fond au ignorat că posesorul neproprietar nu este pârâtul, ci intervenienții, ca subdobâditori cu titlu particular, oneros și derivat (în baza Legii nr. 112/1995).
Ca atare, acțiunea, fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate, trebuia respinsă cu posibilitatea pentru reclamantă de a porni din nou procesul cu respectarea regulilor imperativ prescrise justificării calității procesuale și domeniului apărărilor de fond pentru evicțiune.
Nu mai puțin, instanța de apel, violând puterea lucrului judecat și regula impusă de adagiul tantum devolutum quantum apellatum, a decis, în apelul pârâtului, asupra unor chestiuni care, cu respectarea principiului disponibilității, puteau fi hotărâte numai în apelul intervenienților. Respectiv, deși intervenienții n-au supus apelului soluția (de primă instanță) a respingerii cererilor, lăsându-o, ca atare, să treacă în puterea lucrului judecat, totuși, în apel, nejuridic, această cerere a fost admisă.
Cum asemenea greșeli reprezintă, în materialitatea lor, nelegalități esențiale, se impune, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ., admiterea ambelor recursuri și reformarea în întregime a deciziei din apel și, parțial, a sentinței, prin respingerea acțiunii în revendicare și păstrarea soluției, de primă instanță, a respingerii cererilor de intervenție, reconvențională și chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta D.E.M. și de pârâtul C.G.M.B. împotriva deciziei civile nr. 561 din 20 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Casează decizia atacată.
Admite apelul declarat de CGMB împotriva sentinței civile nr. 205 din 2 martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și schimbă în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva CGMB.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.