Scope of judicial inspection powers: prohibition on disciplinary review of substantive judicial reasoning and proof evaluation

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să admită contestaţia sa împotriva rezoluţiei din lucrarea CI9-4408, să desfiinţeze rezoluţia inspectorului-şef şi rezoluţia de clasare nr. 3986/A/20.11.2019 şi să trimită dosarul nr. 19-4708 pentru completarea verificărilor.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 582 din 7 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 aliniat (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că toţi judecătorii reclamaţi care au judecat dosarul nr. x/2018 au comis în mod indubitabil abatere disciplinară, pentru că au încălcat prevederii art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât nu s-au pronunţat asupra unor capete de cerere.

Abaterea comisă reprezintă rea credinţă, pentru că au încălcat cu ştiinţă normele de drept aplicabile şi astfel au vătămat dreptul la un proces echitabil, garantat atât de Carta Europeană a Drepturilor Omului cât şi de art. 6 din C. proc. civ.

Cum au fost îndeplinite condiţiile în care o acţiune se califică ca şi abatere disciplinară pe care însuşi inspectorul judiciar le-a menţionat în rezoluţia sa, singura soluţie legală pe care o putea da era să constate, că cele două judecătoare au comis abatere disciplinară şi să sesizeze secţia pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii, ca aceasta să le aplice sancţiuni disciplinare, în conformitate cu prevederile art. 100 şi 101 din Legea 303/2004.

Prima instanţă a răstălmăcit starea de fapt şi a respins cererea ca neîntemeiată reţinând că nu pot forma obiect al verificărilor activitatea judecătorilor reclamaţi.

Mai arată că potrivit art. 99 din legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă" or şi în acest caz este valabil că pentru a se ajunge la concluzia că un judecător îşi exercită funţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă este indispensabil să se analizeze activitatea sa.

Afirmaţia instanţei de fond are la bază o răstălmăcire a legii, în sensul că inspectorii judiciari într-adevăr nu au dreptul de a influenţa în vreun fel judecătorii în activitatea lor, respectiv nu au competenţa de a modifica sentinţele date de judecători, dar de aici un rezultă deloc că nu ar avea competenţa de a analiza modul în care un judecător soluţionează un dosar şi de a constata dacă sunt sau nu sunt indicii că judecătorul respectiv a comis abatere disciplinară.

S-a susţinut că afirmaţia instanţei de fond în sensul că "Inspecţia Judiciară nu poate realiza o analiză a legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate de magistraţi în exercitarea atribuţiilor specifice, având în vedere limitele cuprinse în art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004…", este iarăşi o răstălmăcire evidentă a prevederilor celor două acte normative, deoarece interdicţia nu priveşte în general analizarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate. Acea activitate este interzisă dacă vizează modificarea soluţiei (...), dar permisă în mod evident dacă vizează stabilirea dacă judecătorul respectiv a comis abatere disciplinară.

Se mai precizează că în dosarul nr. x/2018 prin faptul că ne-am adresat Inspecţiei Judiciare nu vizăm modificarea sentinţelor date în dosarul nr. x/2018 ci exclusive sancţionarea judecătorilor care au comis abateri disciplinare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs pârâta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, criticile privind nemotivarea recursului sunt nefondate, fiind identificate nemulţumirile pârâtei referitoare la maniera de interpretare a normelor aplicabile de către instanţa de fond.

Aşadar, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea iniţială înregistrată la data de 14.10.2019 sub nr. x la Direcţia de inspecţie pentru judecători a Inspecţiei Judiciare, reclamanta a solicitat efectuarea de verificări în legătură cu modul de soluţionare a dosarului nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita şi Curţii de Apel târgu Mureş, solicitând tragerea la răspundere disciplinară a domnilor judecători B., din cadrul Tribunalului Harghita, C., D. şi E., din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin Rezoluţia nr. 3986/20.11.2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, pârâta a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu au rezultat indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva măsurii dispuse, reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-4408.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Aşadar, este corectă aserţiunea instanţei de fond în sensul că soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că argumentele care au stat la baza soluţiei pronunţate sunt prezentate în considerentele încheierilor şi sentinţelor pronunţate, fiind respectate dispoziţiile procedurale şi enunţate detaliat motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi argumentele care au justificat soluţiile pronunţate.

Împrejurarea că petenta a reiterat în recurs afirmaţia că prin acest demers nu doreşte modificarea celor două sentinţe ci sancţionarea judecătorilor, nu împiedică Inspecţia Judiciară să formuleze o apreciere proprie în sens contrar, prin raportare la conţinutul sesizării, cum corect a apreciat şi instanţa de fond.

În sensul celor anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi alegaţiile reclamantei în sensul că "afirmaţia instanţei de fond în sensul că "Inspecţia Judiciară nu poate realiza o analiză a legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate de magistraţi în exercitarea atribuţiilor specifice, având în vedere limitele cuprinse în art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004…", este iarăşi o răstălmăcire evidentă a prevederilor celor două acte normative, deoarece interdicţia nu priveşte în general analizarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate. Acea activitate este interzisă dacă vizează modificarea soluţiei (...), dar permisă în mod evident dacă vizează stabilirea dacă judecătorul respectiv a comis abatere disciplinară.".

Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 206/12.02.2019, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Prin decizia nr. 536/13.06.2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal fost respins ca neîntemeiat recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 206/12.02.2019, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă.

Prin urmare, verificarea susţinerilor petentei, din cuprinsul sesizării, susţineri reiterate în cererea de recurs, în sensul că acţiunea judecătorii "nu s-au pronunţat asupra unor capete de cerere", respectiv privind inscripţia de pe căminul cultural, privind indicatoarele de la intrarea şi de la ieşirea din comună şi site-ul oficial al comunei, presupun stabilirea de către inspectorul judiciar a situaţiei de fapt din speţă, prin raportare la probele administrate în acea cauză.

Or, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, acţiunea fiind respinsă în totalitate ca rămasă fără obiect, sesizarea privea, în realitate, nu o chestiune de ordin procedural, referitoare la prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., conform căruia "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", ci se solicita o veritabilă reapreciere a probatoriului, a situaţiei de fapt definitiv stabilite şi a soluţiilor pronunţate în cauză.

Pe cale de consecinţă, se apreciază că nu se poate reţine nici încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, nici "răstălmăcirea evidentă a prevederilor legale", în sensul enunţat de reclamantă.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 7 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta reclamantă A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 7 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.