Taxability of wind turbine support towers as buildings under the pre-2018 definition in the Fiscal Code

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) la data de 05.10.2016, astfel cum a fost modificată la data de 08.02.2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Primaria Fântânele şi Comuna Fântânele, a solicitat anularea deciziei nr. 3790/05.10.2016, a adresei nr. x/11.03.2016, a adresei nr. x/15.01.2016 şi a actelor/operaţiunilor premergătoare comunicate cu adresa nr. x/01.02.2016, precum şi obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 444 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei şi excepţia inadmisibilităţii.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Primaria Fântânele şi Comuna Fântânele şi a anulat decizia nr. 3790/05.10.2016, adresa nr. x/11.03.2016, adresa nr. x/15.01.2016 şi actele/operaţiunile premergătoare comunicate cu adresa nr. x/01.02.2016.

A obligat pârâtele la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

Primele critici de nelegalitate formulate au vizat soluţia de respingere, ca neîntemeiate, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a primăriei şi a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere.

Pe fondul recursului, au apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.

În esenţă, recurentele-pârâte au făcut referire la motivarea expusă în cuprinsul hotărârii atacate în care s-a reţinut faptul că raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia ICCJ nr. 2958/17.06.2020, în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", actele emise de pârâte fiind nelegale. Au apreciat că acest raţionament al instanţei de fond este total eronat, fiind dat cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauza din perspectiva aplicabilităţii prevederilor fiscale, în vigoare la data debitării contestatoarei.

Au criticat şi faptul că nu se regăseşte, în cuprinsul motivării instanţei de fond, o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, în condiţiile în care textele legale sunt identice.

Mai mult au apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii. În opinia recurentelor, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percep impozite, iar anularea Deciziei Comisiei Fiscale nr. 5/2014 nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze.

Au mai arătat că instanţa de fond trebuia sa reţină faptul că în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal fiind vorba de texte de lege identice în cuprins.

Au menţionat că prin Legea nr. 285/2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres:

"...b) clădire - orice construcţie ..., inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene. ", însă au considerat că menţiunea făcută în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă construcţii în sens fiscal nu adaugă la lege, nu modifică substanţial vechea reglementare, per a contrario turbinele eoliene tot construcţii rămân.

Întrucât turnurile au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate în prezent aşa, cum aveau şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune, structura şi modalitatea de proiectare a lor rămânând neschimbată, recurentele au arătat că este absurd a considera că nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, dar după decembrie 2018, când s-a prevăzut clar în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene, să se reţină că acestea sunt supuse impozitării.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., constatând că recurentele-pârâte au formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 218 Codul de procedură fiscală, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 453 din Legea nr. 227/2015 şi art. 453 din Legea nr. 285/2018.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtele Primăria Fântânele şi Comuna Fântânele este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin adresa nr. x/15.01.2016 emisă de Primăria Comunei Fântânele, intimata-reclamantă a fost însţiinţată că datorează către bugetul local al Comunei Fântânele, în temeiul prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, suma de 8.999.299 RON, reprezentând impozit pe clădiri şi majorări de întârziere, aferent anilor fiscali 2010-2014, pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea sa.

Prin adresa nr. x/11.03.2016 emisă de Primăria Comunei Fântânele s-a îndreptat eroarea materială de calcul strecurată în adresa x/15.01.2016 în sensul că pentru anul 2012 suma iniţială şi corectă trebuia să fie de 15265 RON în loc de 10176 RON.

Intimata-reclamantă a formulat contestaţie fiscală împotriva celor două adrese anterior menţionate, fiind soluţionată în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin decizia nr. 3790/05.10.2010 emisă de Comuna Fântânele. În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile potrivit cărora turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor avându-se în vedere Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1210/2014, prin care s-a interpretat că "turnul de susţinere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. S.R.L. cu controlul de legalitate al deciziei nr. 3790/05.10.2016 emisă de Comuna Fântânele, a adreselor nr. x/15.01.2016 şi y/11.03.2016 emise de Primăria Comunei Fântânele, precum şi a operaţiunilor premergătoare comunicate cu adresa nr. x/01.02.2016.

Prima instanţă a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâte, iar pe fondul cauzei a anulat actele administrative atacate, reţinând că sunt nelegale, prin prisma puterii de lucru judecat în cauza de faţă a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Primele critici de nelegalitate formulate au vizat soluţia de respingere, ca neîntemeiate, a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei şi a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere.

Contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, Înalta Curte reţine că este justificată pe deplin capacitatea procesuală de folosinţă a Primăriei Comuna Fântânele, întrucât aceasta se legitimează în calitate de emitent al actelor atacate. Câtă vreme acţiunea în contencios administrativ este supusă unor reguli specifice date de trăsăturile raportului de drept public dedus judecăţii, capacitatea de folosinţă se corelează cu aceea administrativă care constă în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, iar expresia acesteia în plan procesual este tocmai capacitatea autorităţii publice de a sta în proces.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere, Înalta Curte constată că a fost soluţionată corect de prima instanţă, având în vedere acţiunea modificată a intimatei-reclamante din data de 08.02.2017 în care s-a solicitat, dincolo de echivoc, anularea deciziei emisă în soluţionarea contestaţiei fiscale. În aceste condiţii, este evident că obiectul acţiunii în contencios administrativ corespunde pe deplin celui reglementat la art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Pe fondul recursului, recurentele-pârâte au apreciat că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva interpretării eronate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva reţinerii autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de control judiciar constată că puterea de lucru judecat în cauza de faţă a dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămase definitive prin Decizia nr. 2598/17.06.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost reţinută corect de prima instanţă.

Nu pot fi primite argumentele recurentelor-pârâte în sensul că aceste hotărâri judecătoreşi nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii câtă vreme principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal, este aceea dacă impozitul pe clădiri a fost sau nu aplicat în mod legal turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene pentru perioada de referinţă 2011-2014, iar prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Reţine Înalta Curte că raportul fiscal substanţial litigios este guvernat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare până la 31.12.2015), deoarece impozitul pe clădiri şi majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere, pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene aflate în proprietatea intimatei-reclamnate, a fost aferent anilor fiscali 2010-2014.

Aşadar, potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal "în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Faptul că legiuitorul prin Legea nr. 285/2018 a completat noţiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene" pe de o parte, reprezintă o chestiune de oportunitate legislativă, iar pe de altă parte, o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrativ fiscale contestate şi nu poate constitui "o situaţie absurdă" astfel cum susţin recurenţele, întrucât conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Prin urmare, se reţine că potrivit legii fiscale, forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat, nu orice construcţie este supusă impozitării ci numai acea construcţie care are caracteristicile prevăzute în definiţia citată: construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Împrejurarea că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenţii şi-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri în aplicarea legii fiscale, aşa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Constată Înalta Curte că susţinerea recurenţilor în sensul că anularea Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze este într-o vădită contradicţie cu apărările formulate de aceştia prin întâmpinarea depusă la fond prin care s-au prevalat de această decizie a Comisiei Centrale Fiscale.

Neîntemeiate se reţin şi susţinerile acestora în sensul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au suferit vreo modificare structurală astfel încât, în opinia lor, şi înaintea anului 2018 şi după anul 2018 se califică drept clădiri impozabile, în contextul în care aplicarea dispoziţiilor în materie a necesitat o interpretare a comisiei fiscale centrale, interpretare care a fost invalidată prin hotărâre judecătorească definitivă anterior menţionată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Având în vedere această soluţie, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentelor-pârâte, care au formulat recurs privind modul de soluţionare a excepţiilor şi a fondului litigiului de către prima instanţă, ceea ce a necesitat din partea intimatei-reclamante avansarea unor cheltuieli pentru asistenţă juridică calificată, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă, urmând a o încuviinţa, conform dovezii depusă de aceasta în dosarul de recurs, la fila x.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele ca nefondat şi va obliga părţile care au pierdut procesul la plata sumei de 3297 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâtele Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinţei nr. 444/2020 din 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a (veche) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3297 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.