Ministry’s appeal upheld; EU-funding reductions judgment quashed and remanded over violation of adversarial principle.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice:

- anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.07.2014 şi la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. 17894/23.07.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, şi a Deciziei nr. 292/19.09.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa nr. x/31.10.2014 înregistrată la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. 28227/13.11.2014;

- anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat cu S.C. A. S.R.L. şi anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/22.07.2014 şi la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. 17894/23.07.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 211 din 5 decembrie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi a dispus anularea actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" referitor la contractul de finanţare nr. x/22.08.2018 şi a Deciziei nr. 292/19.09.2014.

Totodată, a dispus anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 încheiat de reclamantă cu S.C. A. S.R.L. precum şi anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., aplicate prin actul administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2".

De asemenea, a luat act de faptul că reclamanta va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi pentru că este dată cu interpretarea greşită a legii.

Astfel, a arătat că prima instanţă a dispus anularea în tot a Informării nr. 51653/22.07.2014 cu ignorarea faptului că actul administrativ conţine, pe lângă reducerile procentuale aplicate, şi cheltuieli neeligibile, aspect necontestat, iar în măsura în care s-ar dispune admiterea acţiunii, Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x poate fi anulată doar în parte.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, care a apreciat că obiectul cererii vizează un act administrativ emis în baza unor note de neconformitate ce au fost anulate prin Decizia nr. 221/11.07.2014, această decizie a fost anulată doar în parte prin sentinţa nr. 39/17.02.2015 pronunţată în dosarul x/2014 (definitivă prin Decizia nr. 2337/4.06.2018 a Înaltei Curţi). Astfel, prin respectiva sentinţă, definitivă, instanţa a admis parţial cererea reclamantei, anulând parţial actele atacate, în sensul că a anulat în parte Decizia nr. 221/11.07.2014, pentru anumite capete de cerere, cu referire expresă şi strictă la punctul 2.3 şi 3 din contestaţie şi la punctul 21.3 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014, şi nu în totalitate, cum greşit a reţinut prima instanţă.

În opinia recurentului, prima instanţă a reţinut greşit că Informarea nr. x/01.04.2015 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x a fost emisă în baza unor note de neconformitate desfiinţate.

Totodată, a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că ministerul nu ar fi putut dispune refacerea ulterioară a actelor administrative desfiinţate pentru că acest demers nu ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, or, în cauză, reducerile procentuale au fost aplicate în conformitate cu art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că dreptul autorităţii de a emite un alt act administrativ subzistă, făcând trimitere la prevederile art. 50 alin. (4) din Ordonanţă.

În ceea ce priveşte faptul că Informarea nr. x/22.07.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. x nu specifică explicit şi fără echivoc, pe baza de înscrisuri justificative care sunt cheltuielile efectuate şi declarate de către beneficiar, aferente contractelor m discuţie, a invocat, aşa cum a arătat anterior, că reducerea procentuală a fost aplicată în conformitate cu art. 6 şi 9 din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu potrivit art. 21 din acelaşi act normativ.

Aşadar, a considerat că atât timp cât legiuitorul a prevăzut doar forma actelor de constatare a corecţiilor financiare, dar nu şi pe cea a actelor care constată reduceri procentuale, este evident că această formă a rămas la latitudinea autorităţilor de management. Diferenţa dintre corecţiile financiare şi reducerile procentuale este reglementată de art. 27 din H.G. nr. 875/2011.

Prin urmare, detalierea abaterii se regăseşte în cadrul notelor de neconformitate, iar prin cererea de informare se stabileşte doar cuantumul reducerii, aceasta din urmă făcând trimitere la cele două note de neconformitate care descriu abaterea.

În fine, a arătat că tot în mod greşit s-a reţinut şi inexistenţa prejudiciului, având în vedere, raportat la prevederile contractuale şi legale, că atât timp cât reclamanta a încălcat dispoziţiile legale incidente în implementarea proiectului, bugetul Uniunii Europene şi cel naţional aferent acestuia este prejudiciat.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviştea invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, având în vedere data introducerii recursului (27.05.2021) în raport cu data comunicării sentinţei (ianuarie 2019), iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

5. Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a arătat că recursul nu este introdus tardiv faţă de faptul că sentinţa atacată a fost comunicată de instanţă, la solicitarea ministerului, la data de 12.05.2021, potrivit adresei înregistrate la această dată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că sentinţa atacată a fost comunicată (la data de 11.01.2019) Ministerul Fondurilor Europene, recurentului din cauză fiindu-i transmisă, la cererea acestuia (adresa nr. x/06.05.2021), în data de 12.05.2021, potrivit adresei înregistrate la sediul acestei instituţii, nr. x/12.05.2021.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare invocat din oficiu şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea, în tot, a actului administrativ "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de plată nr. 2" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, nr. 51653/22.07.2014 şi a Deciziei nr. 292/19.09.2014 emise de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A., precum şi anularea reducerii procentuale de 25% din valoarea contractului de servicii nr. x/14.02.2011 şi anularea reducerii procentuale de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013.

Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat actele administrative atacate.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea atacată reflectă o abordare greşită a cauzei, în privinţa cadrului procesual, aşa încât controlul judiciar urmează să fie exercitat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialităţii în procesul civil, prevede la alin. (1) că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, iar la alin. (5) că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, principiul contradictorialităţii constituind o garanţie a unui proces echitabil, prin prisma exigenţelor cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este de subliniat că încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului părţii şi prin încălcarea dreptului său la apărare.

În cauză, se reţine că nu a fost respectat principiul contradictorialităţii, având în vedere că hotărârea atacată s-a pronunţat în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, fiindu-i comunicată acestei părţi, instituţie care nu este parte în proces.

Din această perspectivă este relevantă O.U.G. nr. 1/31.01.2018, care la art. 1 alin. (1) prevede că "Se înfiinţează Ministerul Fondurilor Europene prin preluarea structurilor de specialitate şi activităţilor prevăzute la alin. (2) de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (...), cu excepţia activităţilor şi structurilor aferente Programului operaţional regional 2007-2013 şi 2014-2020 (...)".

În concluzie, constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. având în vedere încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil şi, în raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la stabilirea corectă a cadrului procesual, cu respectarea principiilor care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi la un examen efectiv al argumentelor prezentate de părţi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii formulării recursului, invocată prin întâmpinare.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 211 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.