Regulator licence-refusal suspension appeal dismissed for lack of interest; first-instance rejection upheld.

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 06.07.2020, sub nr. x/2020 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Adresei nr. x/24.06.2020 şi a pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 662 din data de 20 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

La data de 25.11.2020, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi excepţia lipsei de interes în formularea recursului.

Critică recurenta soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii sub aspectul calificării celor două adrese contestate ca acte administrative asimilate în accepţiunea legii contenciosului administrativ.

Asimilarea răspunsului ANRSC cu "refuzul autorităţii pârâte de a da curs cererilor reclamantului" este eronată, întrucât refuzul presupune că prin exces de putere autoritatea nu soluţionează favorabil o cerere deşi avea posibilitatea să o facă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac şi excepţia lipsei de interes invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată şi va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, ca lipsit de interes.

Prin cererea de recurs pârâta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile privind nemotivarea recursului sunt nefondate, fiind identificate nemulţumirile pârâtei referitoare la maniera de interpretare a normelor aplicabile de către instanţa de fond.

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în baza prevederilor art. 14 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Adresei nr. x/24.06.2020 şi a pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020, până la pronunţarea instanţei de fond.

Instanţa de fond reţinând că este inutilă analiza îndeplinirii condiţiilor pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral impuse prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, din moment ce adresele a căror suspendare se solicită în cauză nu sunt acte administrative unilaterale tipice, putând fi calificate doar acte administrative asimilate, care înglobează refuzul autorităţii de a soluţiona favorabil cererea reclamantei, iar caracterul justificat sau nejustificat al acestui refuz poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, a respins cererea de suspendare.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea privind contenciosul administrativ, act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

De asemenea, art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, dispune în sensul că "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.".

Autoritatea pârâtă susţine că adresele a căror suspendare se solicită nu sunt acte administrative, iar asimilarea răspunsului ANRSC cu "refuzul autorităţii pârâte de a da curs cererilor reclamantei" este eronată, întrucât refuzul presupune ca prin exces de putere autoritatea nu soluţionează favorabil o cerere desi avea posibilitatea legală.".

În speţă, contrar susţinerilor părţilor, ne aflăm în prezenţa unui act administrativ asimilat, sub forma refuzului de a rezolva o cerere referitoare la un drept, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de art. 2 lit. i) ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane". Această ipoteză vizează cazul în care reclamantul solicită autorităţii emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni iar autoritatea refuză.

Refuzul nejustificat nu vizează însă situaţia în care autoritatea publică competentă a emis un act administrativ care produce în integralitate sau parţial consecinţe vătămătoare pentru reclamant şi ulterior, la cererea reclamantului, refuză modificarea actului în sensul pretins de reclamant.

În ceea ce priveşte cele două adrese a căror suspendare este solicitată, Înalta Curte constată că acestea conţin manifestarea de voinţă a autorităţii publice, exprimată în două rânduri, de a nu modifica actul administrativ în sensul cerut de reclamantă. Argumentele autorităţii pârâte care a arătat că cele două adrese nu sunt emise cu exces de putere nu pot fi primite, întrucât acestea nu privesc aspectul admisibilităţii acţiunii ci fondul acesteia.

În acelaşi sens, Înalta Curte mai arată că actul administrativ, pentru a fi supus cenzurii instanţelor judecătoreşti, trebuie să producă efecte juridice, să creeze, să modifice sau să suprime o situaţie juridică subiectivă sau obiectivă.

După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.

Or, atât Adresa nr. x/24.06.2020, cât şi pct. 3 din Adresa nr. x din 12.06.2020 a căror suspendare a fost solicitată de către reclamantă, nu cuprind dispoziţii executorii în ceea ce priveşte raporturile juridice administrative dintre reclamanta A. S.A. şi autoritatea pârâtă, astfel încât suspendarea nu se justifică.

Prin Adresa nr. x din 12.06.2020, emisă de pârâtă ca răspuns la solicitarea reclamantei intitulată "cerere pentru îndreptarea erorii şi modificarea condiţiilor asociate licenţei", pârâta a adus la cunoştinţa societăţii următoarele: necesitatea de a furniza două documente solicitate (pct. 1), faptul că nu s-a conformat solicitării ANRSC de a accepta la depozitare deşeurile colectate de către operatorul licenţiat B. S.A. (pct. 2), că nu îşi însuşeşte dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 51/2006 potrivit cărora contractele de delegare se atribuie pe o perioadă determinată şi nici dispoziţiile art. 12 alin. (12) din H.G. nr. 745/2007 (pct. 3), punând totodată în vedere reclamantei faptul că dacă nu se conformează solicitărilor reiterate la pct. 1 şi 2 din cuprinsul adresei până la data de 12.06.2020, ora 15, ANRSC va proceda la retragerea imediată a licenţei.

În acelaşi sens, prin Adresa nr. x/24.06.2020 pârâta a comunicat reclamantei inexistenţa unei erori materiale în cuprinsul licenţei anexă la Licenţa clasa 1 nr. 3683/05.05.2016, ca răspuns la adresa nr. x/18.06.2020, prin care reclamanta a solicitat pârâtei îndreptarea erorii şi modificarea condiţiilor asociate licenţei, în sensul de a elimina sintagma "până la data de 14.07.2020".

Pe cale de consecinţă, nefiind în prezenţa unui act administrativ care să producă efecte juridice de sine stătătoare posibil a fi puse în executare, nu se poate pune problema suspendării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reprezintă o operaţiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, fiind o măsură de excepţie dispusă în situaţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute cumulativ de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

De asemenea, art. 33 C. proc. civ. dispune în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

Prin urmare, având în vedere considerentele anterior antamate şi soluţia pronunţată de instanţa de fond, aceasta fiind una favorabilă pârâtei, recursul este lipsit de interes.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de către intimata reclamantă S.C. A. S.A..

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice împotriva sentinţei civile nr. 662 din data de 20 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2021.