Recovery of EU rural development funding for artificial creation of eligibility conditions and linked enterprise status

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 14814/23.04.2015 de soluţionare a contestaţiei şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţele bugetare nr. x/20.02.2015 emis de AFIR, cu consecinţa menţinerii contractului de finanţare nr. x/11.06.201.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1658 din 08 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care pârâta a depăşit limitele contestaţiei şi, prin decizia de respingere a contestaţiei, cu nesocotirea principiului procesual al neagravării situaţiei contestatorului în propria cale de atac, a adus noi argumente şi a suplimentat motivarea actului administrativ iniţial, practică vădit nelegală care atrage anularea deciziei emise, întrucât îngreunează situaţia contestatoarei, privând-o în acelaşi timp pe aceasta de dreptul de a contesta pe cale administrativă aceste aspecte noi.

Astfel, prin decizia de respingere a contestaţiei, pârâta a invocat, suplimentar faţă de procesul-verbal, şi faptul că reclamanta a prezentat date neconforme cu realitatea, acesta fiind motivul pentru care experţii evaluatori nu au identificat condiţiile artificiale create, întrucât existenta acestor condiţii la momentul evaluării Cererii de Finanţare a fost verificată prin prisma Declaraţiei pe proprie răspundere privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, beneficiarul declarând şi faptul că întreprinderea sa este una autonomă.

Deşi acest aspect nu a fost menţionat în procesul-verbal, recurenta a reiterat faptul că Declaraţia pe proprie răspundere corespunde realităţii, că societatea reclamantă se încadrează atât în categoria microîntreprinderilor şi, mai mult, este autonomă, întrunind condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. a) şi art. 42 din Legea nr. 346/2014, reclamanta neavând nici un număr mai mare de 9 salariaţi, nici o cifră de afaceri mai mare de 2.000.000 euro anual şi nici nu deţine procente din capitalul social sau din drepturile de vot în una ori în mai multe întreprinderi. De asemenea, nicio altă întreprindere nu deţine niciun procent din capitalul social sau din drepturile de vot ale reclamantei, care este deţinută în proporţie de 100% de către dl. B..

Recurenta a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu se putea recurge la procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din Anexa 1 la contractul de finanţare, întrucât de la data transmiterii proiectului procesului-verbal şi până la întocmirea acestuia, reclamanta a avut la dispoziţie 20 de zile, timp în care putea remedia deficienţele.

Conform art. 8 alin. (3) din Anexa I, parte integranta din Contractul de finanţare, autorităţii contractante îi incumba obligaţia de a soma cu termen beneficiarul să remedieze deficienţele identificate în maxim de 30 de zile de la somare şi, doar în cazul în care deficienţele nu sunt remediate în termen, autoritatea contractantă va proceda la recuperarea integrală a contravalorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit.

Împrejurarea că pârâta a comunicat reclamantei, înainte de întocmirea procesului-verbal, proiectul acestuia, nu suplineşte şi nici nu înlocuieşte obligaţia pârâtei prevăzută de art. 8 alin. (3) din Anexa I, parte integranta din Contractul de finanţare, situaţie în care este evident ca pârâta AFIR a procedat prematur şi abuziv la măsura recuperării ajutorului financiar, fără a soma beneficiarul pentru remedierea acestor aşa zise nereguli.

De asemenea, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul CE nr. 65/2011, conform cărora, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii pentru care s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Raportat şi la dispoziţiile art. 9 din Regulamentul nr. 65/2011 conform cărora « nu se efectuează nicio plată legată de vreo măsură înainte de finalizarea controlatelor asupra măsurii cu privire la criteriile de eligibilitate», este evident că la data efectuării plăţilor, controalele efectuate de către structurile pârâtei au constatat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi necrearea de condiţii artificiale, pentru că, în caz contrar, cererea de plată a reclamantei ar fi fost respinsă.

Recurenta a mai apreciat că în mod greşit instanţa de fond a aplicat prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 şi prevederile art. 44 din Legea 346/14.07.2014.

Astfel, a susţinut că în mod eronat prima instanţă a considerat că acţiunea beneficiarului de a presta servicii şi de a furniza produse către entităţi juridice aparţinând membrilor familiei sale (PFA C.) sau către entităţi în care administratorul beneficiarului A. S.R.L. este asociat cu un procent de 18% (D. SRL) ori că administratorul unuia dintre clienţii săi (E. SRL) a fost angajat al beneficiarului, reprezintă o neregulă în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care, prestarea de servicii, chiar şi către membrii familiei (în condiţii de totală transparenţă şi în aceleaşi condiţii contractuale cu cele folosite în relaţiile cu ceilalţi clienţi) nu reprezintă o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, şi nici de la prevederile contractuale, întrucât acest lucru nu este interzis de nicio reglementare naţională sau europeană şi nici de contractul încheiat între părţi, iar aceste entităţi menţionate în procesul-verbal nu sunt societăţi legate, conform art. 44 din Legea nr. 346/14.07.2004, astfel încât să existe suspiciunea de condiţii artificiale.

În acest context, în mod greşit prima instanţă a aplicat şi prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, constatând că sunt îndeplinite condiţiile obligatorii pentru a concluziona că reclamanta şi celelalte entităţi au creat condiţii artificiale necesare obţinerii finanţării, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv, în mod greşit instanţa de fond a constatat existenţa acestuia, întrucât, prin implementarea proiectului reclamantei, a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, dat fiind ca acest proiect este autonom şi că respectă obiectivele schemei de ajutor şi prin urmare nu se poate vorbi despre o divizare artificială a investiţiei, cu atât mai mult cu cât niciuna dintre entităţile menţionate în procesul-verbal nu este beneficiară de fonduri nerambursabile.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care finalitatea urmărită de schema de ajutor a fost atinsă, obligarea de către instanţă a recurentei reclamante la restituirea fondurilor încalcă prevederile Regulamentului nr. 1698/2005, astfel cum au fost interpretate de CJUE, inclusiv în jurisprudenţa sa recentă.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut existenţa unor legături de rudenie între reprezentantul reclamantei şi clienţii acesteia, însă aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a justifica rambursarea finanţării, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte împrejurări care să constituie indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, mai ales în condiţiile în care aceste obiective au fost atinse, după cum s-a arătat anterior.

Recurenta a reiterat faptul că nu există nicio interdicţie, nici în legislaţia naţională, nici în cea europeană, ca membrii familiei unui beneficiar să nu aibă acces la serviciile prestate de către acesta. De altfel, o atare interdicţie ar fi de natură să încalce dreptul fundamental la muncă şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, garantate atât de Constituţia României, cât şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Autoritatea pârâtă nu a dovedit că societatea reclamantă a fost creată cu scopul de a eluda regula de minimis, ci doar a constatat existenţa unor elemente de fapt, pe care le-a cunoscut, de altfel, încă de la momentul depunerii cererii de finanţare şi care nu pot fi în măsură să fundamenteze cele reţinute în procesul-verbal contestat.

Recurenta a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că finalitatea generală urmărită de schema de ajutor şi obiectivele specifice ale măsurii 312 nu au fost atinse, având în vedere aceleaşi considerente, respectiv faptul că serviciile oferite de către reclamantă au fost prestate către entităţi deţinute de către beneficiar sau de rudele acestuia.

Recurenta a arătat că îndeplinirea obiectivelor Măsurii 312 este evidentă, având în vedere faptul că fondurile au fost învestite conform contractului de finanţare, utilajele achiziţionate se află în continuare în proprietatea beneficiarului, acestea au fost folosite doar în scopul destinat prevăzut în cererea de finanţare - crearea şi diversificarea de servicii în mediul rural - s-a creat o noua micro-întreprindere de către un tânăr întreprinzător, s-au produs şi realizat venituri din comercializarea de produse meşteşugăreşti, iar beneficiarul a creat locuri de muncă într-o perioada economică dificilă.

Totodată, între reprezentantul reclamantei şi clienţii către care acesta prestează servicii există doar legături de familie şi nu legături în sensul art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Relaţia reclamantei cu celelalte entităţi menţionate în procesul-verbal este una strict comercială, de tipul furnizor-client şi s-a desfăşurat în termeni şi condiţii similare cu cele folosite în relaţiile cu ceilalţi clienţi: aceleaşi preţuri, aceleaşi modalităţi şi termene de plată, aceleaşi prevederi contractuale, aceleaşi proceduri de lucru etc.

Invocarea celorlalte aspecte - ca indicatori fizici şi funcţionali - cum ar fi faptul că spaţiul în care beneficiarul realizează investiţia este deţinut în baza unui contract de comodat încheiat cu membrii familiei sau că asociatul unic al beneficiarului şi reprezentantul PFA C. şi PFA B. au acelaşi domiciliu, este o împrejurare firească în opinia recurentei, în condiţiile în care asociatul unic al beneficiarului şi titularul PFA B. sunt una şi aceeaşi persoană, iar titulara PFA C. este soţia acestuia. Mai mult, contractul de comodat a fost încheiat la data de 10.12.2009, înainte chiar de încheierea contractului de finanţare x din 11.06.2010; deci autoritatea contractantă nu a considerat o neregulă acest aspect la data încheierii contractului şi a efectuării plăţilor.

Cu privire la nemenţinerea de către reclamantă a celor şase locuri de muncă propuse prin cererea de finanţare, instanţa a apreciat în mod greşit că beneficiarul nu îndeplineşte criteriul de selecţie S.2, întrucât îndeplinirea acestui criteriu rezultă în mod evident din Contractele de munca şi Statele de plată, din care reiese în mod clar că beneficiarul a creat atât pe parcursul implementării proiectului cât şi în perioada de monitorizare mai mult de şase locuri de muncă, aşa cum era prevăzut prin memoriul justificativ aferent cererii de finanţare declarate eligibile de către autoritatea contractantă.

Este adevărat că nu a avut în mod constant un număr de şase angajaţi dar, de altfel, beneficiarul nici nu s-a obligat şi nici nu era obligat în acest sens. El s-a obligat la crearea a şase locuri de muncă în perioada de implementare şi în cea de monitorizare şi nu la un personal permanent de 6 angajaţi, care de altfel nici nu se justifica pe durata unui întreg an calendaristic, dată fiind activitatea beneficiarului, aceea de prestări servicii agricole, care se efectuează doar în anumite perioade ale anului.

Împrejurarea că o parte dintre angajaţii beneficiarului îşi au domiciliul legal în mediul urban este lipsit de relevanţă pentru îndeplinirea unuia dintre Obiectivele Măsurii 312, şi anume:

"crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural". Este evident că acest obiectiv a fost îndeplinit cu succes, întrucât toţi angajaţii şi-au desfăşurat activitatea în spaţiul rural, respectiv în comuna Vânători, judeţul Galaţi, aspect ce se găseşte prevăzut şi în cuprinsul contractelor individuale de muncă încheiate cu fiecare angajat în parte.

În ceea ce priveşte nerespectarea Criteriului de selecţie S3, şi anume nerealizarea de venituri din comercializarea produselor meşteşugăreşti, beneficiarul a făcut dovada că a produs şi comercializat astfel de produse, chiar dacă veniturile din vânzarea unor astfel de produse sunt mai mici decât estimările iniţiale, însă acest aspect nu este de natură a conduce la recuperarea sprijinului acordat, care, conform art. 3 alin. 1 si 7(8) din Anexa 1 la contract, va fi retras doar dacă obiectivele finanţate nu sunt utilizate conform scopului destinat, utilajele au fost vândute sau închiriate, dacă se modifică substanţial proiectul sau dacă îşi modifică destinaţia.

În condiţiile în care toate utilajele achiziţionate pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti pot fi folosite doar la realizarea măturilor, veniturile realizate din vânzarea acestora arată clar faptul că obiectivele finanţate au fost folosite conform scopului destinat.

În concluzie, recurenta a susţinut că au fost respectate dispoziţiile Contractului de Finanţare, în sensul că: sprijinul acordat a fost utilizat exclusiv în scopul destinat prin Cererea de finanţare, respectiv achiziţionarea unor utilaje în vederea prestării de servicii către terţi, în baza contractelor aferente; utilajele finanţate nu au fost vândute sau închiriate, fiind respectate toate condiţiile de eligibilitate, condiţii care nu s-au modificat ulterior; proiectul a fost implementat cu succes şi a atins pe deplin obiectivele generale şi specifice ale măsurii 312, respectiv dezvoltarea de noi microîntreprinderi şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, reducerea gradului de dependenţă de agricultură; beneficiarul a menţinut în funcţiune investiţia realizată; proiectul nu a fost modificat; nu au existat condiţii artificiale şi nici legături între beneficiar şi alte entităţi; ajutorul nu a fost acordat nejustificat.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de finanţare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în vederea finanţării proiectului intitulat "Achiziţie de maşini agricole pentru prestări servicii şi dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti în localitatea Odaia Manolache, judeţ Galaţi", cuantumul finanţării nerambursabile acordate fiind de maxim 637.840,18 RON, din care 80% contribuţie din fondurile Uniunii Europene şi 20% contribuţie publică naţională de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului a fost de 6 luni, în prezent proiectul fiind finalizat, iar suma nerambursabilă de 637.840,18 RON a fost achitată în două tranşe, ultima plată fiind efectuată la data de 16 decembrie 2010.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.02.2015, încheiat ca urmare a controlului ex-post efectuat la locul de realizare al investiţiei, Sat Odaia Manolache, comuna Vînători, jud. Galaţi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a stabilit că beneficiarul S.C. A. S.R.L. a încălcat prevederile art. 1 (3) din contractul de finanţare nr. x/01.04.2011 şi art. 1, 3, şi 8 din Anexa 1 la acest contract, precum şi legislaţia europeană şi naţională în vigoare, astfel că investiţia realizată a devenit neeligibilă, motiv pentru care s-a dispus recuperarea integrală a sprijinului financiar acordat, respectiv 637.840,18 RON.

Împotriva acestui proces-verbal a formulat contestaţie administrativă beneficiarul S.C. A. S.R.L., contestaţie care, prin decizia nr. 14914/23.04.2015, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei şi a procesului-verbal, susţinând că au fost respectate atât prevederile contractuale, cât şi legislaţia incidentă în materie, astfel încât se impune menţinerea contractului de finanţare.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reţinând, în esenţă, că actele contestate sunt legale şi temeinice, pârâta dispunând în mod corect recuperarea sprijinului financiar acordat reclamantei S.C. A. S.R.L..

Prin motivele de recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incitente în cauză, reiterând criticile formulate prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte îşi însuşeşte concluzia instanţei de fond care, după analiza detaliată a tuturor susţinerilor reclamantei, a reţinut legalitatea actelor contestate, întrucât aceasta reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011. În esenţă, recurenta reclamantă a susţinut că prin decizia de respingere a contestaţiei, intimata pârâtă a nesocotit principiul procesual al neagravării situaţiei contestatorului în propria cale de atac, întrucât a adus noi argumente şi a suplimentat motivarea actului administrativ iniţial.

Înalta Curte reţine că respectarea prevederilor art. 50 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 se apreciază prin raportare la dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative. Or, prin Decizia nr. 14914/23.04.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.02.2015, fiind menţinută sancţiunea aplicată.

Aşadar, prin Decizia de respingere a contestaţiei administrative, recurentei reclamante nu i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac, iar legalitatea şi temeinicia Deciziei de respingere a contestaţiei administrative va fi analizată prin raportarea la temeiurile de fapt şi de drept care au fundamentat emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.02.2015.

În plus, trebuie subliniat că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nu a fost modificat ori completat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, ci doar s-a examinat, prin prisma motivelor invocate, contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva acestuia, respectiv s-a analizat legalitatea şi temeinicia procesului-verbal. Cu alte cuvinte, prin aspectele suplimentare reţinute în cuprinsul deciziei, intimata pârâtă doar a răspuns criticilor formulate de recurenta reclamantă, fără a-i impune acesteia constrângeri suplimentare care să-i creeze o situaţie mai grea în propria cale de atac.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei reclamante referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanţare, potrivit cărora autoritatea contractantă somează beneficiarul finanţării să remedieze deficienţele identificate în maxim 30 de zile de la somaţie, iar în caz de neremediere se procedează la recuperarea integrală a contravalorii ajutorului financiar public nerambursabil plătit, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că, urmare a unui control ex-post efectuat la locul de realizare al investiţiei, au fost constatate o serie de nereguli (existenţa unor întreprinderi legate, crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării). Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, procedura prevăzută de art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanţare nu este aplicabilă în cauză întrucât neregulile constatate sunt structurale, viciind în întregul său finanţarea - crearea de condiţii artificiale - şi nu mai pot fi remediate ulterior în condiţiile reglementate de prevederile invocate de recurentă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care, în fapt, s-a reţinut crearea unor condiţii artificiale, nu sunt aplicabile prevederile art. 8 pct. 3 din Anexa I la contractul de finanţare care obligă autoritatea pârâtă la notificare şi la acordarea unui termen, întrucât aceste nereguli nu sunt susceptibile de a fi remediate.

Înalta Curte constată că este nefondată şi critica formulată de recurenta reclamantă care vizează încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (8) şi art. 9 din Regulamentul nr. 65/2011. În esenţă, recurenta a susţinut că verificarea creării condiţiilor artificiale poate forma doar obiectul unui control ex-ante, iar în cauză, la data efectuării plăţilor, controalele efectuate de către structurile pârâtei au constatat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi necrearea unor condiţii artificiale, pentru că, în caz contrar, cererea de plată ar fi fost respinsă.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă, instanţa de control judiciar constată că, prin dispoziţiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres şi posibilitatea unor controale ex post.

Astfel, deşi la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, Agenţia nu a avut la dispoziţie toate datele privind implementarea proiectului şi modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptăţită ca în perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex-post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, aşa cum sunt definite de O.U.G. nr. 66/2011.

Aşadar, stabilirea faptului că la momentul încheierii contractului au fost create condiţii artificiale pentru accesarea finanţării poate fi efectuată şi ulterior acestui moment, cu atât mai mult cu cât existenţa condiţiilor artificiale se verifică atât în raport de conduita beneficiarului la momentul încheierii contractului, cât şi în raport cu activitatea sa ulterioară.

Prin urmare, verificarea formală a îndeplinirii condiţiilor de accesare a finanţării, la momentul încheierii contractului, nu împiedică autoritatea să verifice menţinerea acestor condiţii şi a scopului măsurii pe toată durata de derulare a contractului, inclusiv din perspectiva celor declarate iniţial, care, coroborate cu activitatea ulterioară, pot conduce la concluzia existenţei unei nereguli.

De altfel, în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în contractul de finanţare s-a prevăzut atât posibilitatea verificării respectării de către beneficiar a tuturor angajamentelor asumate în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil (art. 1 alin. (1) din contract), cât şi posibilitatea invalidării ulterioare a cererilor de plată în ipoteza în care se constată nereguli (art. 5 alin. (2) din contract).

Mai mult, stabilirea existenţei condiţiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente, care luate în ansamblu au creat convingerea autorităţii că s-au încălcat dispoziţiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condiţiilor de la momentul acordării finanţării.

Examinând, în continuare, criticile recurentei reclamante vizând reţinerea greşită a creării condiţiilor artificiale pentru accesarea fondurilor europene, Înalta Curte constată că sunt nefondate, autoritatea intimată reţinând, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011.

Prin hotărârea pronunţată în data de 12 septembrie 2013, în cauza C-434/12, invocată atât de către judecătorul fondului, cât şi de părţile din proces, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/11 trebuie interpretat în sensul că aceste condiţii de punere în aplicare a textului de lege necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit elementului obiectiv, este necesar să se identifice împrejurările obiective ale speţei, care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, iar elementul subiectiv vizează crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea finanţării, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, concluzia se bazează nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecăţii, motivarea actelor administrative şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta reclamantă a creat condiţii artificiale necesare pentru a obţine finanţarea nerambursabilă, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, echipa de control a constatat că există o serie de indicatori fizici, funcţionali-legali şi de afacere/contabili/financiari care conduc la concluzia creării de condiţii artificiale.

În acest sens, se observă că, potrivit constatărilor echipei de control, recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. are ca administrator pe B., iar pe parcursul implementării proiectului, beneficiarul a prestat servicii către entităţile juridice deţinute de membrii familiei administratorului S.C. A. S.R.L., respectiv P.F.A. B. şi P.F.A. C.. De asemenea, contractul de comodat prin care a fost dobândit spaţiul în care a fost realizată investiţia a fost încheiat cu membri familiei domnului B., administratorul S.C. A. S.R.L. Totodată, din documentele justificative prezentate cu ocazia controlului a rezultat că S.C. A. S.R.L. a prestat servicii preponderent către P.F.A. B. (100% - în 2011, 85% - în 2012) al cărei titular este administratorul unic al S.C. A. S.R.L. În plus, în anul 2012 a vândut mărfuri către S.C. D. S.R.L., din acţionariatul căreia fac parte administratorul S.C. A. S.R.L. (domnul B. - 18,18%), doamna F. (mama domnului B. - 45,46%) şi doamna G. (angajată a S.C. A. S.R.L. - 18,18%), iar în anul 2014 a vândut mărfuri către S.C. E. S.R.L., la care asociat unic şi administrator este domnul H. (angajat la S.C. A. S.R.L.).

Înalta Curte constată că toate aceste aspecte denotă caracterul artificial al condiţiilor create în vederea obţinerii finanţării, iar susţinerile recurentei reclamante în sensul că acestea nu sunt relevante şi că legislaţia în vigoare nu le interzicea nu pot fi primite, câtă vreme ajutorul financiar de care a beneficiat recurenta reclamantă nu a condus la realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice ale Măsurii 312, respectiv de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală. Astfel, nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale se desfăşoară între beneficiar şi entităţi ce au aceeaşi asociaţi/administratori şi, mai mult, sunt membri ai aceleiaşi familii. Cu alte cuvinte, prin activitatea recurentei reclamante, nu au crescut şi nu s-au diversificat serviciile pentru populaţia rurală, aşa cum aceasta se angajase prin memoriul justificativ din cererea de finanţare.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut în actele contestate că recurenta reclamantă se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" (conform art. 44 din Legea 346/14.07.2004) cu societăţile către care prestează preponderent servicii sau vinde mărfuri, în condiţiile în care singurul beneficiar real al proiectelor a fost familia Tănăsache, care a acţionat împreună gestionându-şi afacerile în comun.

Totodată, recurenta S.C. A. S.R.L. a urmărit să obţină în mod artificial o intensitate mai mare a sprijinului financiar nerambursabil, întrucât în cea mai mare parte a perioadei de implementare nu a menţinut cele şase locuri de muncă, deşi acesta era unul din obiectivele specifice al proiectului. Mai mult, persoanele angajate nu făceau parte din mediul rural. Ca atare, în mod corect organele de control au concluzionat că nu a fost îndeplinit criteriul de selecţie S.2.

Din perspectiva elementului subiectiv, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că indicatorii reţinuţi de echipa de control permit concluzia unei divizări artificiale a investiţiei, respectiv dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între beneficiar şi entităţi ce au aceiaşi asociaţi/administratori, ori sunt membri ai aceleiaşi familii, cu scopul de a obţine un avantaj care contravine schemei de ajutor F.E.A.D.R.

În sfârşit, având în vedere existenţa unor nereguli în ceea ce priveşte finanţarea acordată, conform celor mai sus reţinute, atât din perspectiva creării de condiţii artificiale în vederea obţinerii finanţării, dar şi a nerespectării obligaţiei asumate prin contractul de finanţare, de creare a unor noi locuri de muncă, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenta reclamantă referitoare la faptul că nu a existat o intenţie şi o conduită frauduloasă pentru accesarea finanţării nerambursabile, că împrumutul a fost utilizat pentru achiziţionarea utilajelor şi că toate prestaţiile au fost reale, iar plăţile au fost efective ori că obiectivul contractului de finanţare a fost atins, nu prezintă relevanţă în cauză.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar provizoriu I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator judiciar provizoriu I. împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 08 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 ianuarie 2021.