Judicial classification of Securitate officer as "worker" under O.U.G. 24/2008 based on political surveillance and restriction of fundamental rights

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 martie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ("CNSAS"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei să constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 514 din 30 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 514 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 2 lit. b) raportat la lit. a) aceluiaşi articol din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând fără temei că recurentul ar fi desfăşurat activităţi care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Motivarea primei instanţe, în sensul că reprezintă încălcarea dreptului la viaţă privată realizarea de către recurentul-pârât a măsurilor trasate, dirijarea informatorilor şi obţinerea unor informaţii cu caracter personal de la cei urmăriţi de securitate, fără acordul şi cunoştinţa acestora şi pentru motive ce ţineau de apărarea intereselor naţionale, nu se circumscrie cerinţelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nici legilor în vigoare la acel moment.

Arată recurentul-pârât că, potrivit art. 28-29 din Constituţia României de la 1965, art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 8 alin. (2) din Convenţia EDO, dar şi doctrinei de specialitate, dreptul la viaţă privată are un conţinut diferit în funcţie de societatea în care individul trăieşte sau grupul social căruia îi aparţine, iar în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut că orice măsură de supraveghere trebuie să fie special clară, precisă şi detaliată, să aibă un scop legitim în legătură cu securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei.

Mai învederează recurentul-pârât că activitatea informativă a fost desfăşurată în scopul cunoaşterii şi prevenirii unor situaţii de ordin economic, fiind sesizată conducerea întreprinderii în vederea detensionării situaţiei generate de conflictele dintre mineri şi persoane din conducere. De aceea, majoritatea informaţiilor furnizate de informatori erau exploatate la nivelul întreprinderii, conducerea acesteia având posibilitatea de a dispune măsuri pentru a preîntâmpina evenimente cu consecinţe economice negative.

Prin urmare, conchide recurentul-pârât, scopul muncii informativ-operative a fost acela al cunoaşterii şi prevenirii unor situaţii de ordin economic, prin sesizarea conducerii întreprinderii. Totodată, trebuie avută în vedere împrejurarea că măsurile dispuse prin planul de măsuri au fost executate doar parţial, persoana urmărită fiind supravegheată doar prin reţeaua informativă şi că nu a fost pusă în aplicare nicio altă măsură din plan, aspecte de natură să demonstreze că nu a fost îngrădit dreptul la viaţă privată al persoanei urmărite şi activitatea desfăşurată a fost în consonanţă cu legea şi jurisprudenţa CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., având gradul de locotenent (1984), respectiv locotenent major (1988) în IJS Caraş-Severin Serviciul 2, a participat activ la urmărirea informativă a lui B., vagonetar în cadrul C..

Activităţile desfăşurate de pârât au constat în întocmirea Raportului cu propunerea de deschidere a dosarului de urmărire informativă din data de 12.11.1985, întocmirea la aceeaşi dată a unui plan de măsuri în vederea documentării activităţii persoanei urmărite şi a clarificării intenţiilor acesteia, încadrarea informativă şi dirijarea informatorilor pe lângă persoana urmărită, întocmirea Referatului din 29.05.1986, prin care pârâtul a propus avertizarea persoanei urmărite.

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În recurs, pârâtul a susţinut argumente de nelegalitate subsumate greşitei aplicări a prevederilor art. 2 lit. b) raportat la lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi neîncadrării activităţilor desfăşurate de pârât în cele care, potrivit legii, au drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica referitoare la greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, acest text de lege cuprinzând definiţia şi condiţiile de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii, iar nu a calităţii de lucrător al acestei structuri, situaţie incidentă în cazul recurentului-pârât. Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu verificarea cerinţelor prevăzute de lit. a) a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că, în mod corect, a analizat şi soluţionat sesizarea formulată de CNSC prin prisma acestui text de lege, iar nu a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care reglementează o altă ipoteză legislativă.

Cât priveşte criticile referitoare la neîntrunirea în cauză a condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata calitatea de lucrător al Securităţii, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, aceasta nu reprezintă o chestiune disputată, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei pârâtul deţinând gradul de locotenent şi, ulterior, de locotenent major în cadrul în IJS Caraş-Severin Serviciul 2 în perioada 1984-1988.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, anume aceea ca, prin activităţile desfăşurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă ar fi apreciat şi încadrat greşit activităţile pe care le-a desfăşurat, scopul lor nefiind acela de a îngrădi ori suprima drepturile şi libertăţile persoanei urmărite, ci de a depista şi dispune măsuri care să preîntâmpine producerea unor evenimente cu consecinţe economice negative în cadrul C..

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât referitoare la desfăşurarea activităţii în scopul evitării unor probleme de ordin economic nu pot fi primite, câtă vreme, prin Raportul cu propunerea de deschidere a dosarului de urmărire informativă din 12.11.1985, pârâtul A. a consemnat că motivul propunerii avansate este acela că B. "face comentarii duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului" şi că "are rude apropiate în Republica Federală Germania şi Statele Unite ale Americii (...) spunând că în occident este mult mai bine şi că el îşi va învăţa şi ajuta copii să părăsească în mod fraudulos ţara".

Totodată, în planul de măsuri elaborat la aceeaşi dată, recurentul-pârât a reiterat afirmaţiile lui B. referitoare la părăsirea frauduloasă a teritoriului ţării şi la comentariile negative faţă de regimul politic comunist, arătând că acesta "comentează ştirile difuzate la posturile de radio reacţionare" şi "preamăreşte viaţa lumii capitaliste" şi propunând documentarea informativă în vederea stabilirii scopului în care B. face comentariile negative, a stabilirii existenţei altor persoane care îi împărtăşesc ideile şi a prevenirii intenţiei lui şi a copiilor săi de părăsire fraduluoasă a ţării.

Consemnări similare ale recurentului-pârât se regăsesc şi în cuprinsul Referatului din 29.05.1986, unde se menţionează că B. "(...) la locul de muncă, a făcut comentarii negative în legătură cu aprovizionarea, a elogiat modul de viaţă din occident, susţinând că bine fac cei care fug în ţările capitaliste şi totodată a colportat unele ştiri provenind din emisiunile postului de radio D.."

Din toate aceste înscrisuri rezultă că scopul urmăririi informative dispuse de recurentul-pârât nu este cel susţinut în cererea de recurs, respectiv acela de protejare a intereselor economice ale întreprinderii unde activa B.. Motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, respectiv comentariile negative ale lui B. la adresa regimului politic şi intenţia acestuia de a părăsi teritoriul României într-o perioadă când o astfel de faptă era interzisă sau cu greu permisă de autorităţile statale, precum şi motivul continuării acestei activităţi, inclusiv măsurile dispuse şi aspectele ce urmau a fi stabilite, confirmă că activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanei vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, scopul real fiind acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist. Astfel, informaţiile care interesau, conform planului de măsuri elaborat de recurentul-pârât, erau cele referitoare la discuţiile purtate de B. pe teme politice, cu colegii de muncă, colportarea de către acesta a ştirilor difuzate de postul de radio D. şi alte posturi considerate "reacţionare", intenţia sa de părăsire frauduloasă a ţării; or, aceste informaţii nu au nicio legătură cu interesele economice ale întreprinderii angajatoare, ci exclusiv cu atitudinea lui B. faţă de regimul politic comunist, considerată a fi una "duşmănoasă".

Recurentul-pârât a mai susţinut că activitatea de urmărire informativă a fost dispusă într-un context de tensiuni existente între mineri şi conducerea întreprinderii, însă din propunerile şi rapoartele întocmite de pârât nu rezultă că acesta ar fi fost motivul începerii urmăririi informative împotriva lui B., ci, aşa cum s-a arătat anterior, scopul a fost acela de a supraveghea şi controla acţiunile lui B. şi ale persoanelor cu idei similare din anturajul său, precum şi de a exercita presiuni asupra lui pentru a renunţa la exprimarea opiniilor anticomuniste şi la trecerea frauduloasă a graniţei.

Pe de altă parte, şi dacă ar fi reală, intenţia preîntâmpinării unor conflicte de muncă nu justifică în vreun fel ingerinţa în drepturile fundamentale ale persoanei urmărite. Din această perspectivă, nu este relevant nici argumentul recurentului-pârât în sensul că informaţiile obţinute erau folosite de conducerea întreprinderii pentru a dispune măsuri, un astfel de argument nefiind susţinut de piesele dosarului, iar pe de altă parte, culegerea de informaţii pentru uzul altei structuri/persoane juridice neconstituind, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere.

Cât priveşte argumentul recurentului-pârât referitor la stipularea, în dreptul naţional şi internaţional, precum şi în jurisprudenţa CEDO, a posibilităţii afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că, deşi prevederile invocate de recurentul-pârât nu pot fi contestate, totuşi acestea menţionează o serie de condiţii, de strictă interpretare şi aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parţială a unor drepturi şi libertăţi, iar în speţă nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerinţa pârâtului în viaţa privată a persoanei urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viaţă privată al persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

În egală măsură, nu prezintă relevanţă nici împrejurarea că măsurile din planul de urmărire informativă propus de recurentul-pârât au fost implementate parţial, legea neprevăzând o astfel de cerinţă pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, ci doar condiţia desfăşurării de activităţi, indiferent de numărul sau durata lor, care să fi avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 514 din 30 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.