Local councilor's challenge to integrity agency's incompatibility finding rejected on appeal

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 161 din 24 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 2 martie 2021, sub nr. x/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 254 din data de 5 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva sentinţei de fond nr. 154 din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi anulării Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea recursului promovat recurentul-reclamant a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a soluţionat litigiul cu încălcarea mai multor prevederi legale.

Astfel, în susţinerea încălcării art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a arătat, contrar argumentelor primei instanţe, că la dosarul cauzei nu există dovada respectării de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate a dispoziţiilor legale evocate, iar Raportul de repartizare aleatorie nr. x/26.03.2020 nu poate constitui o dovadă incontestabilă în acest sens, întrucât reprezintă doar o declaraţie a inspectorului de integritate că lucrarea de verificare i-a fost repartizată aleatoriu.

În plus, a arătat că pârâta nu a putut depune o captură din aplicaţia electronică cu privire la modalitatea de repartizare a acestei lucrări, deşi s-a adresat cu o solicitare în acest sens prin intermediul răspunsului la întâmpinare, astfel încât a considerat că nu sunt fondate susţinerile primei instanţe potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate a făcut dovada repartizării lucrării în mod aleatoriu, în sistem electronic, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate.

În continuare a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, redate în cuprinsul cererii de recurs, arătând în acest sens că, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a încercat să demonstreze că pârâta a respectat procedura de emitere a Raportului de evaluare întocmit, nesocotind astfel sensul clar al dispoziţiilor legale menţionate, potrivit cărora Agenţia Naţională de Integritate putea solicita şi prelucra "informaţii care nu sunt publice" numai după "invitarea" reclamantului pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu situaţia de incompatibilitate constatată, nefiind suficientă informarea generală pe care a făcut-o cu ocazia declanşării verificărilor cu privire la persoana sa, aşa cum în mod greşit a înţeles prima instanţă, care nu a făcut distincţia operată de textul de lege citat.

Aşadar, a considerat că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informaţii/date cu caracter privat în legătură cu persoana sa şi a soţiei ce vizau situaţia veniturilor nete, pe categorii de venituri, precum şi copii certificate ale declaraţiilor şi fişelor fiscale aferente, pe care pârâta Agenţia Naţională de Integritate le-a solicitat la data de 13.05.2020 de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, înainte de a-i transmite invitaţia din 03.08.2020 pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu pretinsa situaţie de incompatibilitate constatată, încălcând astfel dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 176/2010, la care face trimitere art. 20 din aceeaşi lege.

A opinat că prin încălcarea acestor dispoziţii legale pârâta Agenţia Naţională de Integritate a nesocotit şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza Bara C-201/14, din această perspectivă susţinând că, deşi nu era necesar consimţământul său pentru obţinerea de către pârâtă a informaţiilor/datelor personale pentru realizarea activităţii de verificare, este greşită aprecierea instanţei de fond potrivit căreia pârâta ar fi respectat procedura de obţinere şi prelucrare a datelor personale în condiţiile în care aceasta nu l-a informat în concret şi în prealabil despre schimbul de informaţii de natură fiscală efectuat cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, cu încălcarea art. 11 alin. (1) din Directiva 95/46/CE, ignorat de prima instanţă.

În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, citate în cuprinsul cererii de recurs, a afirmat că prima instanţă a reţinut că s-a aflat în situaţia de incompatibilitate constatată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pornind de la o premisă greşită că textul de lege menţionat reglementează o situaţia de incompatibilitate cu caracter special, ignorând faptul că situaţiile de incompatibilitate sunt expres prevăzute de lege, iar art. 90 alin. (1) în discuţie prevede, în realitate, o interdicţie a consilierilor locali de a încheia contracte cu autorităţile publice dacă deţin una dintre calităţile enumerate expres de acest text de lege. Astfel, spre deosebire de efectele generate de starea de incompatibilitate, art. 92 din Legea nr. 161/2003 prevede că, în situaţiile prevăzute de art. 90 din lege, nu intervine încetarea mandatului de consilier local dacă acesta renunţă la contractele încheiate cu autoritatea publică sau dacă renunţă la una din calităţile prevăzute de acest din urmă articol.

În plus, prima instanţă a ignorat faptul că art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu îi este aplicabil întrucât se referă la persoanele care deţin funcţia de consilier local şi, în paralel, o altă funcţie sau calitate în cadrul societăţilor "cu capital privat sau capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale", adică în cadrul societăţilor comerciale înfiinţate şi aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, a susţinut că prima instanţă a ignorat faptul că art. 90 alin. (1) interzice persoanelor care întrunesc această dublă calitate să încheie contracte comerciale sau de asociere cu "autorităţile administraţiei publice din care fac parte", situaţie care nu se regăseşte în speţă, întrucât însăşi pârâta Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un nou Raport de evaluare înregistrat sub nr. x/19.01.2021, prin care a constatat că nu s-a aflat în conflict de interese pentru că "nu au existat hotărâri ale consiliului local ce au stat la baza încheierii şi derulării contractelor de prestări servicii de pază între Primăria Oraşului Oraviţa şi S.C. B. S.R.L., societate la care persoana evaluată a deţinut calitatea de asociat, acestea fiind încheiate în urma achiziţiilor directe."

Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, a arătat că răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.

În final, recurentul-reclamant a citat dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 161/2003 şi a susţinut că prima instanţă a considerat că aceste dispoziţii legale nu prezintă relevanţă în cauză, ignorând condiţiile de valabilitate ale actelor administrative de autoritate, între care şi cerinţa conformităţii actului cu scopul legii.

Prin urmare, contrar susţinerilor primei instanţe, a considerat că Raportul de evaluare este nelegal, întrucât pârâta Agenţia Naţională de Integritate a emis acest act în condiţiile în care se împlinise termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 pentru angajarea răspunderii sale administrative, care a început să curgă la 10.07.2017, când a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/10.07.2017.

Totodată, a arătat că incompatibilitatea pe care a constatat-o pârâta nu poate atrage încetarea calităţii de consilier local în baza art. 92, deoarece calitatea sa de consilier local în mandatul 2016-2020 a încetat prin expirarea duratei acestui mandat, iar încetarea calităţii actuale de consilier local în mandatul 2020-2014 nu poate avea loc, întrucât contractul de prestări servicii a fost reziliat la 12.02.2020, ulterior acestei date nepunându-se problema vreunei incompatibilităţi.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor depuse în dovedire.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neformularea unor critici de nelegalitate ce se pot circumscrie motivului de casare invocat, considerând că susţinerile formulate de recurent reprezintă argumente de netemeinicie, astfel încât recursul este nemotivat. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică. În esenţă, a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile, constatând legalitatea actului administrativ contestat sub aspectul existenţei stării de incompatibilitate reţinute.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, în cuprinsul căreia a combătut punctual apărările formulate de partea adversă, pe care le-a apreciat a fi nefondate. Astfel, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, considerând că reiterarea în recurs a motivelor de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 emis de către intimată, pe care le-a invocat şi în primă instanţă şi pe care aceasta le-a respins în mod greşit, nu constituie un impediment pentru ca instanţa de recurs să verifice legalitatea sentinţei sub aspectul respingerii acestor motive de nulitate. Totodată, a solicitat respingerea ca nefondate şi a celorlalte susţineri ale intimatei, conform argumentelor expuse în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

La termenul din data de 2 iunie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reţinând că recurentul-reclamant a dezvoltat prin cererea de recurs critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a reţinut spre soluţionare recursul pe fondul acestuia.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge în consecinţă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute în mod greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă prin prisma situaţiei de fapt rezultate din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a soluţionat litigiul cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 referitoare la repartizarea aleatorie a lucrărilor de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate; a prevederilor art. 13 din aceeaşi lege referitoare la procedura de informare a persoanei evaluate; a celor cuprinse la art. 90 alin. (1) din legea nr. 161/2003 referitoare la situaţia de incompatibilitate reţinută în cauză; precum şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 în ceea ce priveşte intervenţia prescripţiei răspunderii administrative.

Cât priveşte contextul factual, se reţine că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, cu consecinţa constatării inexistenţei stării de incompatibilitate reţinute.

În fapt, prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât, în perioada în care a exercitat funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Oraviţa, respectiv 24.06.2016-22.07.2020, a încheiat două contracte de prestări servicii de pază şi un act adiţional în calitate de administrator al societăţii B. S.R.L. cu Primăria oraşului Oraviţa, încălcând astfel dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, fiind menţionate şi prevederile art. 25 alin. (1)-(4) din Legea nr. 176/2010 referitoare la consecinţele constatării stării de incompatibilitate reţinute.

Raportul menţionat a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluţionând contestaţia, curtea de apel a respins acţiunea reclamantului, apreciind că sunt nefondate toate argumentele de nelegalitate invocate.

În esenţă, criticile recurentului-reclamant vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în materie atât sub aspect procedural, cât şi în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina sa din perspectiva intervenirii prescripţiei răspunderii administrative şi a fundamentului legal al stării de incompatibilitate prevăzut în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pretins a fi fost reţinut în mod greşit.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză prin raportare la situaţia de fapt reţinută, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

5.1. În referire la criticile formulate sub aspect procedural, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, probatoriul administrat în cauză infirmând susţinerile părţii, iar soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu respectarea normelor legale incidente.

Astfel, cât priveşte repartizarea lucrării în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, instanţa de fond a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 la începerea activităţii de evaluare, inspectorul de integritate fiind învestit cu soluţionarea sesizării formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Oraviţa în urma repartizării aleatorii realizate prin utilizarea unei aplicaţii în sistem electronic, conform raportului de repartizare aleatorie nr. x.

Din această perspectivă Înalta Curte constată că recurentul-reclamant afirmă fără temei că nu ar fi fost dovedită în cauză împrejurarea obiectivă care a condus la efectuarea repartizării aleatorii a lucrării inspectorului de integritate dat fiind faptul că raportul respectiv ar fi o simplă declaraţie a acestuia şi că pârâta nu a depus o captură din aplicaţia electronică cu privire la modalitatea de repartizare a lucrării, elementele evidenţiate nefiind de natură a susţine ipoteza avansată de parte privind încălcarea principiul imparţialităţii.

Dimpotrivă, instanţa de control judiciar consideră că probatoriul coroborat administrat în cauză de către Agenţia Naţională de Integritate pe acest aspect este edificator, fiind evidenţiat concret în motivarea sentinţei recurate, motiv pentru care apreciază că aspectele invocate de recurent sub acest aspect procedural nu sunt apte să conducă la nelegalitatea actului administrativ contestat şi, implicit, la demonstrarea caracterului nelegal al hotărârii de fond atacate.

În concluzie, în ceea ce priveşte încălcarea principiului repartizării aleatorii, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a înlăturat în mod corect motivul de nulitate invocat întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă neîndoielnic că intimata-pârâtă a respectat dispoziţiile art. 12 alin. (4) raportat la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în condiţiile în care prin Raportul de repartizare aleatorie din data de 26 martie 2020 inspectorul de integritate a primit spre soluţionare lucrarea privind pe reclamantul A., acesta din urmă fiind informat cu adresa primită la data de 30 aprilie 2020 despre declanşarea activităţii de verificare.

5.2. Cu privire la cea de-a doua critică formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată, prima instanţă reţinând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile legale menţionate conform cărora Agenţia Naţională de Integritate putea solicita şi prelucra informaţii care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu situaţia de incompatibilitate constatată, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informaţii/date cu caracter privat.

Sub acest aspect instanţa de control judiciar urmează a avea în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 conform cărora prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

În raport de definiţia legală enunţată, Înalta Curte reţine că sunt de interes public informaţiile solicitate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului reiese că recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la posibilitatea Agenţiei de a solicita date şi informaţii care nu sunt publice, necesare desfăşurării activităţii de evaluare a incompatibilităţii constatate, ce poate fi realizată şi anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză.

Astfel, este de observat că prin adresa nr. x/22.04.2020 a Agenţiei Naţionale de Integritate reclamantul a fost informat cu privire la înregistrarea lucrării sub nr. x/26.03.2020 având ca obiect sesizarea nr. 5702/13.03.2020 formulată de Primarul oraşului Oraviţa şi înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/13.03.2020, privind declanşarea unei activităţi de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor, aducându-i-se la cunoştinţă prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, care permit inspectorului de integritate să solicite tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, documentele şi informaţiile necesare desfăşurării activităţii de evaluare, precum şi date care nu sunt publice, tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum şi persoanelor fizice, pe tot parcursul desfăşurării procesului de evaluare, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

Ulterior, urmare emiterii adreselor din 13.05.2020, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin situaţia veniturilor realizate începând cu anul 2016, precum şi copii ale declaraţiilor fiscale şi ale fişelor fiscale aferente, de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a solicitat informaţii cu privire la calităţile şi funcţiile deţinute de reclamant, iar de la Primăria oraşului Oraviţa au fost solicitate copii ale hotărârii de validare a mandatului şi ale contractelor încheiate între Unitatea Administrativ Teritorială Oraviţa şi societatea B. S.R.L., precum şi ale documentelor ce au stat la baza încheierii acelor convenţii, iar ca informaţii suplimentare să comunice date referitoare la condiţiile de încheiere şi executare a contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea în discuţie, în adresele amintite precizându-se faptul că datele relevante trebuie transmise în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului general privind protecţia datelor.

Aşadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanţa de control judiciar constată că verificările efectuate până la informarea reclamantului nu au avut la bază alte informaţii decât cele publice, împrejurarea că s-au întocmit adrese către diversele instituţii pentru comunicarea oficială a informaţiilor referitoare la "situaţia veniturilor nete, pe categorii de venituri, precum şi copii certificate ale declaraţiilor şi fişelor fiscale aferente" nefiind de natură a le schimba natura de informaţii publice în aceea de informaţii cu caracter privat, cum în mod greşit susţine partea.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, câtă vreme din probatoriul administrat în procedura administrativă şi în cea judiciară rezultă fără putinţă de tăgadă că acesta a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, iar prin adresa nr. x/03.08.2020 a fost invitat să prezinte un punct de vedere şi orice date sau informaţii considerate relevante (lucru pe care l-a şi făcut) şi i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în temeiul cărora inspectorul de integritate poate solicita date şi informaţii care nu sunt publice, necesare desfăşurării procedurii de evaluare.

În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a procedurii de informare, Înalta Curte mai reţine că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice" reiese că voinţa legiuitorului în materia conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obţinerea de date şi informaţii cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii.

Or, în prezenta cauză recurentul-reclamant a fost informat prin adresa emisă de Agenţia Naţională de Integritate la data de 22.04.2020 şi primită de acesta la 30.04.2020 cu privire la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, fiind invitat la sediul intimatei-pârâte pentru a prezenta un punct de vedere, pe care, de altfel, l-a şi formulat şi înaintat Agenţiei, fiind însoţit de înscrisurile considerate de parte relevante.

5.3. Nefondate sunt şi alegaţiile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa nelegalitate derivând din caracterul nelegal al procedurii de comunicare a informaţiilor cu caracter personal în ceea ce îl priveşte pe acesta şi pe soţia sa, mai exact alegaţiile referitoare la prelucrarea de către pârâtă a unor date personale fără informarea prealabilă a persoanei evaluate, pornind de la statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-201/14 Bara şi alţii.

O primă observaţie care se impune a se face din această perspectivă este aceea că Hotărârea CJUE invocată nu se poate aplica mutatis mutandis în prezenta cauză, ţinând cont de particularitatea cauzei evocate, aspectul care a antrenat concluzia neconformităţii cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995, a procedurii de transmitere a datelor cu caracter personal vizând nepublicarea Protocolului, astfel cum rezultă din paragrafele 37-41 ale hotărârii menţionate care reflectă premisa adoptării acesteia. Or, în prezenta cauză nu este vorba despre aceeaşi premisă.

Astfel, informaţiile solicitate de către Agenţia Naţională de Integritate în privinţa reclamantului şi a soţiei sale nu doar că sunt informaţii publice, ci şi de interes public, în condiţiile în care se referă la situaţia veniturilor realizate şi a altor informaţii de natură fiscală, deci exclusiv date publice ce se impuneau a fi cunoscute în virtutea funcţiei deţinute în calitate de ales local, astfel încât nu se poate susţine că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor părţii reclamante.

Pe de altă parte Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că în cuprinsul hotărârii preliminare adoptate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 01.10.2015 s-a statuat în sensul că prelucrarea datelor cu caracter personal fără informarea prealabilă a persoanelor vizate este permisă, în virtutea Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, în măsura în care este în mod expres permisă printr-o dispoziţie legală, reţinându-se însă că în cazul particular care vizează preluarea informaţiilor din baza de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către structurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate acest transfer de date a operat doar în baza unui protocol încheiat între aceste autorităţi publice, nepublicat, şi nu în baza unei prevederi legale exprese.

Pornind de la acest raţionament, în cauza de faţă intimata-pârâtă avea posibilitatea de a solicitata, fără acordul reclamantului, datele cu caracter personal care îl vizau pe acesta şi pe soţia sa, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010, aşadar, în temeiul unei prevederi legale exprese.

În speţă însă intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a respectat prevederile legale incidente în materie, îndeplinindu-şi obligaţia de a a-l informa pe reclamant cu privire la prelucrarea datelor personale, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. x/22.04.2020, aşa încât nu poate susţine cu suficient temei că ar fi vorba despre o încălcare a drepturilor sale, cu atât mai puţin vreuna care să determine nulitatea procedurii de informare, astfel cum pretinde acesta.

5.4. Nefondată este şi susţinerea recurentului în sensul că instanţa de fond a plecat de la premisa greşită conform căreia situaţia prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează o situaţie de incompatibilitate ce nu îi este aplicabilă, ea reprezentând de fapt o interdicţie a consilierilor locali, în acest sens invocând art. 92 alin. (2) din aceeaşi lege care prevede că nu intervine încetarea mandatului de consilier dacă renunţă la contractele încheiate cu autoritatea publică sau dacă renunţă la una dintre calităţile prevăzute de acest text de lege.

Potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referinţă, "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local".

De asemenea, la art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 legiuitorul a prevăzut că "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi"; la art. 92 alin. (1) din acelaşi act normativ a statuat în sensul că " încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor" iar alin. (2) al acestui din urmă text prevede că, "Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale."

În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu analizarea legalităţii Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 şi, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că instanţa de fond a apreciat asupra existenţei situaţiei de incompatibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ce au reprezentat temeiul de drept al raportului de evaluare. În cuprinsul sentinţei recurate s-a reţinut că art. 90 din Legea nr. 161/2003, amplasat în secţiunea legii referitoare la "Incompatibilităţi privind aleşii locali", reglementează o situaţie de incompatibilitate cu caracter special, care presupune existenţa simultană a calităţii de asociat/administrator la o societate cu capital privat şi a celei de ales local-consilier local, precum şi cumularea acestor calităţi cu cea de semnatar al unui contract comercial încheiat cu autorităţi ale administraţiei publice locale din care alesul local face parte.

Mai reţine Înalta Curte că, în cuprinsul hotărârii de fond, curtea de apel a analizat existenţa cazului de incompatibilitate reţinut în Raportul de evaluare contestat, prin raportare la calitatea reclamantului de consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Oraviţa, precum şi aceea de administrator al societăţii B. S.R.L., societate care a încheiat două contracte de prestări servicii de pază şi un act adiţional cu Primăria oraşului Oraviţa, adică exact ipoteza reglementată de teza I a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Aşadar, în mod corect această analiză a fost circumscrisă strict dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, ce reglementează situaţia dedusă judecăţii, neputându-se susţine cu suficient temei că prima instanţă a ignorat faptul că acest text de lege nu i-ar fi aplicabil recurentului-reclamant întrucât nu deţine o funcţie în cadrul societăţilor comerciale înfiinţate şi aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice. Alegaţia recurentului-reclamant reflectă o interpretare trunchiată, scoasă din contextul întregului articol, prin adăugarea unei condiţii neprevăzute de legiuitor în cuprinsul acestui text pentru situaţia supusă analizei, ipoteza avansată de parte negăsindu-şi, prin urmare, justificare în conţinutul normelor legale evocate.

Dimpotrivă, din interpretarea acestor dispoziţii rezultă în mod clar şi fără echivoc că există situaţie de incompatibilitate în cazul în care consilierul local care are funcţia de administrator la o societate cu capital privat a încheiat contracte comerciale de prestări de servicii cu autorităţile administraţiei publice locale din care face parte, nefiind prevăzută în acest caz condiţia ca societatea comercială cu capital privat să fie înfiinţată şi aflată în subordinea autorităţilor administraţiei publice respective, cum în mod eronat susţine partea. Nu prezintă relevanţă în cauză nici susţinerea recurentului-reclamant, în acelaşi context al greşitei aplicări a art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, referitoare la inexistenţa conflictului de interese constatată prin Raportul de evaluare nr. x/19.01.2021 întocmit tot de către Agenţia Naţională de Integritate, în considerarea faptului că nu au existat hotărâri ale consiliului local ce au stat la baza încheierii şi derulării contractelor de prestări servicii de pază între Primăria oraşului Oraviţa şi societatea B. S.R.L..

În speţă, prima instanţă a apreciat asupra existenţei situaţiei de incompatibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ce au reprezentat temeiul de drept al raportului de evaluare, aşa încât criticile recurentului-reclamant privind greşita interpretare a dispoziţiilor acestui articol din perspectiva inexistenţei conflictului de interese se raportează la aspecte străine de obiectul cauzei şi de considerentele hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

5.5. Înalta Curte constată că este nefondată şi susţinerea recurentului referitoare la nelegalitatea sentinţei de fond din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, considerând partea că pârâta Agenţia Naţională de Integritate a emis raportul de evaluare în condiţiile în care se împlinise termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de textul de lege citat.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010 a fost respectat în prezenta cauză.

În acest sens are în vedere faptul că în conformitate cu textul de lege sus-menţionat, "(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.";"(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice."

Prin urmare, legiuitorul s-a raportat în stabilirea termenului de desfăşurare a activităţii de evaluare la durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi la momentul încetării funcţiilor sau demnităţilor publice, iar nu la acela al rezilierii contractului de prestări servicii, pentru a avea relevanţă rezilierea contractului în discuţie din data de 12.02.2020, aşa cum fără temei consideră recurentul.

Din această perspectivă sunt relevante considerentele instanţei de contencios constituţional reţinute în Decizia nr. 456/2018, pronunţată ulterior emiterii Deciziei nr. 449/2015: "79. Or, C. civ., care cuprinde Cartea a VI-a "Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor" şi care este reglementarea comună în materie de prescripţie extinctivă, la art. 2.500 alin. (1), prevede că dreptul material la acţiune se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în termenul general de prescripţie de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen [art. 2.517 din C. civ..], în timp ce textul criticat se referă la faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ce se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor. Însă, prescripţia extinctivă este definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

80. Ca atare, nu se prescrie fapta, ci dreptul material la acţiune, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, corelativ, se înlătură şi răspunderea juridică civilă, administrativă sau penală, după caz, ca efect al prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv dacă Agenţia Naţională de Integritate nu a îndeplinit niciun act de întrerupere a prescripţiei, potrivit legii, răspunderea juridică nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie. Dacă, în schimb, conform art. 2.537 din C. civ., prescripţia se întrerupe printr-un act al autorităţii îndrituite prin lege în acest sens, devin aplicabile prevederile art. 2.541 din C. civ. cu privire la efectele întreruperii prescripţiei."

Aceste statuări referitoare la incidenţa, nu doar a termenelor de prescripţie, ci a întregii instituţii a prescripţiei extinctive, inclusiv a prevederilor legale referitoare la întreruperea sau suspendarea termenelor în discuţie sunt reiterate identic şi în cuprinsul paragrafelor 33 şi 34 din Decizia nr. 682/2018 a instanţei de contencios constituţional, fiind pe deplin valabile şi în prezenta speţă, în care declanşarea procedurii de evaluare a recurentului-reclamant a avut loc înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani de la data semnării actului în legătură cu care s-a reţinut starea de incompatibilitate.

De altfel, chiar şi modificarea adusă prin Legea nr. 54/2019 face referire la termenul general de prescripţie, fără vreo derogare de la prevederile C. civ. care stipulează cazurile de întrerupere şi suspendare ale termenului respectiv (împrejurare valabilă şi pentru situaţiile în care prescripţia a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958).

În plus, este de observat că Raportul de evaluare nr. x/05.11.2020 a fost emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate în interiorul termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 176/2010, anterior expirării termenului de 3 ani de la încetarea mandatului de consilier local deţinut de reclamant în perioada 2016-2020, astfel încât nu poate fi primit argumentul că a intervenit prescripţia dreptului de constatare a situaţiei de incompatibilitate în baza prevederilor legale evocate, şi anume dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aplicabile în ipoteza antrenării răspunderii civile, disciplinare, administrative, subsecvent şi ca o consecinţă a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin care se constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, şi că, implicit, actul administrativ ce face obiectul analizei de faţă ar fi nelegal din această perspectivă.

Pentru aceste motive, instanţa de control judiciar consideră că susţinerile recurentului-reclamant în sensul decăderii pârâtei Agenţia Naţională de Integritate din dreptul de a întocmi raportul de evaluare, ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aspect de natură a demonstra emiterea unui raport cu nerespectarea legii, nu sunt fondate şi vor fi înlăturate.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/05.11.2020 întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea sentinţei de fond, întrucât a fost pronunţată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în materie.

Referitor la solicitarea din cererea de recurs a recurentului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de soluţionarea prezentului litigiu, Înalta Curte reţine că, deşi partea a precizat cuantumul acestora (3570 RON) şi în ce constau (onorariu de avocat), depunând şi dovezi ale efectuării acestora, conform înscrisurilor aflate la dosar, în acord cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) şi art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluţionare a recursului, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, întrucât este partea aflată în culpă procesuală, în accepţiunea normelor legale în materie.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 254 din 5 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.