Judicial Inspection disciplinary review barred from assessing res judicata interpretation; limits of bad faith under Law No. 303/2004

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în data de 22.05.2019, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, în temeiul art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 actualizată, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului - şef din 24.04.2019, emisă în dosar x, a rezoluţiei de clasare emise în dosarul nr. x/30.01.2019 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor şi legală soluţionare la Inspecţia Judiciară.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 428 din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, instanţa de judecată, validează raţionamentul inspectorilor judiciari, raţionament expus pe larg în rezoluţiile contestate de către recurent, prin motivarea dată, realizând o limitarea nepermisă a aplicării dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Precizează recurentul că, în plângerea adresată Inspecţiei Judiciare a pus în discuţie încălcarea de către magistraţi a normelor de drept referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată, prin care fusese deja tranşată definitiv chestiunea litigioasă pusă în discuţie şi în dosarul nr. x/2016.

Or, în aceste condiţii nu poate fi primită interpretarea dată de judecătorul cauzei art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, interpretare potrivit căreia, magistratul poate răspunde disciplinar doar pentru anumite încălcări ale normelor de drept material şi procesual.

Concluzionează recurentul că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. " Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", indicat ca temei de drept al recursului, este întemeiat, ipotezele circumscrise acestui motiv, referindu- se la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, casarea hotărârii putându-se dispune doar în cazul în care magistratul fondului nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

Hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi în ipoteza în care cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă:

- există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea ar fî întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate şti ce anume a decis instanţa;

- există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

- lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă;

- judecătorul a motivat confuz sau sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată;

Astfel, rezultă cu evidenţă că niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent soluţia dispusă.

În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată.

Instanţa de fond în mod judicios a reţinut că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei, în ipoteza în care petentul a fost nemulţumit de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul cauzei a interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei, având posibilitatea exercitării căilor de atac.

Dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Regulament statuează că "controlul exercitat de Inspecţia Judiciară nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti supuse căilor de atac prevăzute de lege (...) care pot fi verificate numai în cadrul şi limitele stabilite de (...) instanţele de judecată."

Mai mult decât atât, în mod temeinic s-a arătat că în ipoteza propusă de recurent, partea căzută în pretenţii poate sesiza Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări în legătură cu modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor legale, fapt ceea ce contravine principiilor anterior enunţate.

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că magistraţii faţă de care s-a formulat sesizarea au analizat incidenţa autorităţii de lucru judecat şi au expus pe larg motivele pentru care au considerat că nu se impune reţinerea acestei ipoteze şi în dosarul recurentului-reclamant, situaţie în care raţionamentul acestora a fost exprimat, putând face obiectul verificării doar în cadrul unor eventuale căi de atac, în condiţiile legii, iar nu în speţa de faţă.

Faţă de cel de-al doilea motiv de recurs în cauza de faţă, în mod temeinic Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa pronunţată a reţinut legalitatea soluţiei administrative dispuse prin rezoluţia de clasare, respectiv, prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, criticile formulate în cauză fiind neîntemeiate, fără a se putea reţine încălcarea vreunei dispoziţii legale.

Astfel, instanţa de fond a subliniat că, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă trebuie să se probeze încălcarea de către magistraţi în mod intenţionat, voit, cu ştiinţă, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru, iar pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Or, în prezenta cauză, în mod corect s-a apreciat că Inspecţia Judiciară a procedat corect în urma verificărilor efectuate, atât prin rezoluţia de clasare, cât şi prin cea a inspectorului-şef dată ca urmare a plângerii formulate împotriva primei rezoluţii, reţinând inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii reclamaţi a abaterii disciplinare prevăzute de arţ 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 428 din 10 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.