Insured’s appeal against Guarantee Fund rejection over unpaid premiums and unproven repair costs upheld

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.09.2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 16277/09.08.2018 (comunicată la data de 04.09.2018), emisă de Fondul de Garantare al Asiguraţilor, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea acestei decizii în totalitate şi pe cale de consecinţă să oblige această instituţie la repararea prejudiciului material creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 18.08.2013, conform procesului-verbal nr. x, eliberat de IPJ Timiş, în cuantum de 17.340 RON, reprezentând diferenţa rămasă şi neachitată şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 816 din 05 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 816 din 05 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea în totalitate a Deciziei nr. 16277/9.08.2018 şi pe cale de consecinţă obligarea FGA la repararea prejudiciului creat, în urma producerii evenimentului rutier din data de 18.08.2013, în cuantum de 17.340 RON, reprezentând diferenţa rămasă neachitată.

Consideră recurentul că hotărârea recurată este nelegală, raportat la faptul că, în mod eronat s-a reţinut că, înscrisurile existente la dosarul cauzei au fost depuse ulterior actului contestat. Precizează recurentul că, din înscrisurile depuse reiese că acestea sunt anterior emiterii Deciziei nr. 16277/9.08.2018 şi nu ulterior actului contestat.

Recurentul mai precizează că, F.G.A. nu a solicitat completarea cu documente în vederea emiterii Deciziei de plată, astfel că în speţa de faţă a fost analizată toată documentaţia anexată la cererea de plată. Totodată, arată Curţii faptul că în dosarul numărul x/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara, asigurătorul B. S.A. nu a formulat nici un fel de obiecţiuni la raportul de expertiză judiciară.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, cu privire la excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte va avea în vedere termenul de 15 de zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, calculat de la data comunicării hotărârii atacate.

În raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, recursul declarat se situează înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege şi, prin urmare, excepţia de tardivitate invocată de intimatul-pârât este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

În raport de soluţia pronunţată, cererea de repunere în termen va fi respinsă ca lipsită de obiect.

Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/09.01.2017 reclamantul A. a solicitat plata despăgubirilor în cuantum de 17.340 RON reprezentând diferenţă rămasă din despăgubirea solicitată în urma producerii evenimentului din data de 18.03.2013, în baza Contractului de asigurare facultativă Casco Exclusiv nr. x/2013.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, la dosarul de daună se regăseşte doar un deviz estimativ emis de către unitatea reparatoare C. S.R.L., nu şi factura fiscală care să ateste efectiv efectuarea reparaţiei şi existenta unui prejudiciu cert în patrimoniul recurentului-reclamant, în cuantumul solicitat de acesta, fiind necesar ca pentru existenţa prejudiciului material, aceasta să se reflecte cu certitudine în patrimoniul recurentului, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material cert şi real şi nu pentru paguba eventuală a cărei existenţă este condiţionată de un fapt viitor şi nesigur.

Trebuie menţionat faptul că, obligaţia legală a instituţiei intimate este de a analiza dosarele în nume propriu, conform dispoziţiilor legii speciale, Legea nr. 213/2015 stabilind că Fondului de Garantare a Asiguraţilor trebuie să i se adreseze în scris, prin cereri şi înscrisuri doveditoare, cerinţă legală perfect justificată în ceea ce priveşte solicitarea de plată a unor sume de bani reprezentând despăgubiri în temeiul unor contracte de asigurare, pentru prevenirea oricăror erori, dar şi a unor posibile fraude.

În speţă, instanţa a fost învestită cu verificarea legalităţii deciziei emise de intimatul-pârât FGA, în raport de înscrisurile existente la data emiterii acestui act administrativ şi nu cu verificarea unor înscrisuri sau precizări depuse ulterior emiterii actului contestat.

Recurentul susţine că a achitat toate ratele de primă scadente, însă nu au fost depuse documentele justificative în acest sens, iar din înscrisurile dosarului rezultă că la data de 11.04.2018, după formularea cererii de plată, existau 2 rate rămase de achitat în cuantum de 440,49 Euro.

Faţă de prevederile art. 8.19. din Condiţiile de asigurare Casco Exclusiv, corect s-a apreciat întemeiată susţinerea pârâtului în sensul că obligaţia asiguratului de a plăti integral primele de asigurare este corelativă obligaţiei asigurătorului de a plăti indemnizaţia ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Mai mult decât atât, dată fiind situaţia de faliment a asigurătorului, FGA procedează la plata indemnizaţiei/despăgubirii cuvenite, însă nu poate proceda la reţinerea din despăgubire a ratelor de prime de asigurare, cu scadenţă anterioară plăţii despăgubirii, sau prime cu scadenţe ulterioare, până la sfârşitul contractului de asigurare, aferente autovehiculului asigurat, dacă valoarea daunei asigurate reprezintă mai mult de 20% din suma asigurată, conform clauzelor contractuale asumate de către cele două părţi, deoarece Fondul de garantare nu are nicio atribuţie legală de încasare a ratelor de primă, substituirii asigurătorului, ci doar a plăţii indemnizaţiei/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale si contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015.

Pe de altă parte, F.G.A. analizează cererile de plată şi verifică dacă creanţele de asigurare provin din contracte de asigurare astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015. Or, în prezenta cauză, deşi creanţa rezultă dintr-un contract de asigurare, obligaţiile stabilite prin acest contract, raportat la dispoziţiile contractuale nu au fost respectate integral de către persoana asigurată. Aceasta s-a făcut având în vedere şi dispoziţiile art. 2.1 din Condiţiile generale - care defineşte perioada asigurată - "Perioada asigurată înteleasă ca fiind perioada de răspundere a Asigurătorului: a) începe la data prevăzută în contract, dar nu mai devreme de ora 00 a zilei următoare celei în care s-a încasat prima de asigurare sau, după caz, cea dintâi rată de primă (...) b) încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat Contractul sau, după caz, la ora 00 a zilei din care aceasta este anulată ori reziliată.". Conform contractului de asigurare perioada stabilită ca fiind asigurată a fost 13.04.2013 - 12.04.2014.

Instanţa de control judiciar observă că, la data analizării cererii de plată, recurentul-reclamant în calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevăzut de lege. În acest sens, sunt dispoziţiile art. 4 alin. (1) lît. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, şi anume, Fondul de garantare a asiguraţilor poate accepta la plată creanţele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurător în faliment.

Aşa fiind, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către recurentul-reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Respinge cererea de repunere în termen ca lipsită de obiect.

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 816 din 05 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.