Classification of public domain certification as individual administrative act triggering one-year peremptory deadline for annulment

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi U.A.T Comuna Podu Turcului, a solicitat anularea în parte a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziţiei nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Podu Turcului, anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Podu Turcului nr. 1 din 29.02.2000 privind aprobarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare, depusă la data de 10.02.2021, reclamantul a arătat că solicită anularea în parte a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziţiei nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Podu Turcului, anularea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Podu Turcului nr. 1 din 29.02.2000 privind aprobarea Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al comunei, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre, obligarea pârâţilor/intimaţilor, în solidar, la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 476 din data de 26 martie 2021pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii, fiind respinsă acţiunea modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi U.A.T. Comuna Podu Turcului, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 476 din data de 26 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a apreciat de către recurentul-reclamant că natura juridică a hotărârii de guvern este aceea a unui act administrativ normativ, iar nu a unui act cu caracter individual, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Consideră acesta că natura juridică de act normativ a hotărârii de guvern este confirmată şi de faptul că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonal, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, nominalizate expres în conţinutul acestor acte, iar hotărârea atacată în prezenta cauză produce, în opinia sa, efecte erga omnes, întrucât este aplicabilă oricăror persoane, indiferent de localitatea în care locuiesc

Recurentul-reclamant a mai arătat că în mod eronat prima instanţă a admis excepţia tardivităţii acţiunii, în condiţiile în care, prin raportare la dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatului, reiterând argumentele din calea de atac promovată.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a H.G. nr. 1347/2001, respectiv anularea poziţiei nr. 171 din Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Podu Turcului.

Acţiunea reclamantului a fost respinsă ca tardiv formulată, prin prezenta cale de atac, acesta criticând sentinţa instanţei de fond prin prisma interpretării naturii juridice a H.G. nr. 1347/2001, care, în opinia sa, este un act administrativ normativ, căruia i se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar nu un act administrativ individual, care atrage incidenţa prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a considerat instanţa de fond, critica ce vizează caracterul normativ al hotărârii fiind, astfel cum a precizat şi apărătorul recurentului în şedinţă publică, singura critică adusă hotărârii primei instanţe, pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Aminteşte Înalta Curte că actul administrativ individual reprezintă manifestarea de voinţă a organului competent în sensul de a crea, a modifica sau a stinge drepturi sau obligaţii în sarcina uneia sau mai multor persoane determinate, emiterea lui făcându-se cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorităţii publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001 emisă în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, versiunea în vigoare la data adoptării actului în discuţie, priveşte atestarea domeniului public al judeţului Bacău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bacău.

Această hotărâre este un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, întrucât priveşte subiecte de drept determinate, urmărind stabilizarea unei situaţii juridice precise în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept, respectiv unităţile administrativ-teritoriale de pe raza judeţului Bacău, neputând fi calificată ca act administrativ normativ, astfel cum susţine recurentul, întrucât nu conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, care să producă efecte erga omnes.

Aşa fiind, Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Bacău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Bacău, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Constituţia României şi a căror comunicare este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în raport de calificarea actului contestat ca fiind act administrativ individual, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ, în conformitate cu care:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale şi care nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripţie, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz, care este termen de decădere, astfel cum se menţionează expres la alin. (5) al aceluiaşi articol.

Or, în speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamant cu acţiunea formulată împotriva pârâţilor Guvernul României şi UAT Comuna Podu Turcului la data de 28 iulie 2020, în condiţiile în care Hotărârea Guvernului nr. 1347/2001, a cărei anulare a solicitat-o, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 305 din data de 9 mai 2002, astfel, acţiunea a fost promovată cu depăşirea termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 anterior enunţat.

Înalta Curte va reţine şi necesitatea respectării principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridic, amintind că, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acţiune, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative şi că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată prin care s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a respins acţiunea, ca tardiv formulată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 476 din 26 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.