Exclusion of age-retirement candidates from hiring in collective labor agreement as age-based discrimination

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.11.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 546 din 11.09.2019, pronunţată de C.N.C.D. şi, pe cale de consecinţă, anularea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 RON dispusă prin această hotărâre.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 651 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 651 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea în tot a hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării hotărârii emise de CNCD şi implicit a amenzii contravenţionale de 2.000 RON.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 CEDO, întrucât nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului şi implicit motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale şi probele administrate în dovedirea acestor argumente.

S-a susţinut că nu a fost săvârşită nicio contravenţie în sensul discriminării şi că actul negocierii în sine nu poate fi supus cenzurii unui alt organ jurisdicţional sau a unei instituţii publice.

A arătat recurenta-reclamantă că procedurile de concurs, etapele de selecţie a dosarelor şi concursul pentru ocupare celor 3 posturi vacante de execuţie (specialişti resurse umane) din cadrul Departamentului Resurse Umane, nu au conţinut elemente de restricţionare a participării la concurs, astfel cum se poate observa din anunţurile publice ale tuturor concursurilor organizate şi desfăşurate la nivel de Companie.

Consideră aceasta că nu se poate reţine existenţa vreunei discriminări raportat la categoriile de pensionări prevăzute de lege, categoriile de persoane care pot dobândi calitatea de pensionar, în baza unor legi speciale, fiind persoanele care au avut un statut prevăzut de lege fără ca acest lucru să aibă semnificaţia vreunei favorizări. Diferenţierea, ca mod de dobândire a calităţii de pensionar o face numai legea, fără a constitui câtuşi de puţin discriminare.

În opinia recurentei-reclamante, reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare, ci constituie un mod de încurajare a reintegrării în câmpil muncii, în funcţii civile a persoanelor ce beneficiază de pensii speciale.

În final, a precizat aceasta că, în măsura în care se va aprecia întemeiată sancţionarea sa pentru săvârşirea unei fapte de discriminare, solicită diminuarea amenzii contravenţionale, până la minimul stabilit de prevederile O.G. nr. 137/2000.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată la solicitarea recurentei-reclamante pentru termenul din data de 25 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul acţiunii judiciare din prezentul litigiu priveşte solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 546 din 11.09.2019 a Colegiului Director al Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.

Prin această hotărâre Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentului, invocată de părţile reclamate, a respins excepţia lipsei obiectului cererii invocată de părţile reclamate, a constatat că aspectele analizate reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată şi a aplicat părţii reclamate Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. o amenda contravenţională de 2.000 de RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Prin aceeaşi decizie a fost admisă excepţia de necompetenţă a CNCD raportat la capătul de cerere referitor la solicitarea de a se dispune înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

Ca stare de fapt, în cuprinsul hotărârii s-a reţinut că Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de angajator, şi Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în calitate de sindicat reprezentativ, au convenit şi parafat prevederi cu caracter discriminator, adică limitarea angajării numai a persoanelor pensionate conform legilor speciale, la art. 13 alin. (2) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă fiind menţionat că:

"nu se permite angajarea: a) persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu excepţia persoanelor pensionate conform unor legi speciale (…)".

Colegiul Director a apreciat că acest articol este discriminatoriu, statuând o diferenţiere care permite angajarea unei categorii de persoane în detrimentul altora, concluzionând că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale faptei de discriminare prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea în totalitate a Hotărârii nr. 547/11.09.2019, prin care s-a decis că fapta analizată reprezintă discriminare, prin sentinţa recurată acţiunea fiind respinsă, recurenta-reclamantă formulând critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Totodată, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă (…);

De asemenea, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prevede că: " Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pentru motivul că aceasta aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate ori din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Astfel, orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

În ceea ce priveşte examinarea condiţiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispoziţiilor ordonanţei rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile); existenţa unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Recurenta-reclamantă a criticat sentinţa de fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând, în esenţă, lipsa motivării prin raportare la faptul că aceasta nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului în pronunţarea soluţiei şi nici motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale şi probele administrate în dovedirea acestora, susţinând totodată că reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare ci un mod de încurajare a reintegrării în câmpul muncii.

Potrivit textului de lege invocat de recurentă: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Aminteşte instanţa de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acţiunii reclamantei.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din considerentele (motivarea) sentinţei civile recurate se desprinde cu uşurinţă examinarea efectiva realizata de judecătorul fondului. Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent şi suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguităţi şi contradicţii, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conţinutul unui asemenea act procedural.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte nu poate reţine nici alegaţile recurentei-reclamante referitoare la faptul că reglementarea introdusă în Contractul Colectiv de Muncă nu constituie un aspect de discriminare, ci constituie un mod de încurajare a reintegrării în câmpul muncii, în măsura în care, prin fapta sa aceasta a creat o deosebire, excludere, preferinţă pe baza criteriului de vârstă, care are ca efect restrângerea dreptului fundamental la muncă, drept garantat de Constituţia României.

În ceea ce priveşte solicitarea de diminuare a sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 RON, se poate observa că, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, asupra acesteia a fost făcută o corectă analiză a proporţionalităţii, aceasta corespunde scopului preventiv şi represiv al sancţiunii contravenţionale.

Mai mult, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din O.G nr. 137/2000 ce stabilesc că: Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 30.000 RON, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, se poate observa că a fost oricum orientată spre minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârşită.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei nr. 651 din 21 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.