Unlawful suspension of tax dispute resolution for lack of decisive criminal investigation nexus

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit Curtea de Apel Bucureşti, la data de 10.05.2017 cu o acţiune formulată în contradictoriu cu ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Direcţia Generală de Soluţionare a Contesatiilor solicitând anularea Deciziei nr. 280/07.11.2016, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă îndreptată împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. GRG -AIF 3123/24.06.2016, cu obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2002 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Decizia nr. 280/2016 emisă de pârâta ANAF - DGSC şi a obligat pârâta ANAF - DGSC să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de către reclamantă împotriva deciziei de impunere x/2016 şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. GRG - AIF 3123/24.06.2016.

Prin încheierea din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către Societatea B. S.R.L., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că reclamantă este Societatea B. S.R.L. şi nu A. S.R.L. cum eronat s-a menţionat, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual active în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale invocată în apărarea de către pârâta ANAF, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2002/12.06.2019 şi a încheierii din data de 28.03.2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, şi, în principal, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L. şi respingerea acţiunii şi a cererii precizatoare/modificatoare a acţiunii introductive ca fiind formulate de către o persoană fără calitate procesuală activă, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii precizatoare/modificatoare a acţiunii introductive şi respingerea acestei cereri ca atare, iar în subsidiar, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de ANAF viza numai "cererea de îndreptare a erorii materiale".

Astfel, aşa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar ca urmare a dispoziţiei instanţei de fond de a preciza dacă, în raport de cererea precizatoare/modificatoare recurenta îşi menţine excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţie invocată prin întâmpinare, a arătat recurenta că, în mod clar îşi menţine excepţia lipsei calităţii procesuale active a A. S.R.L.

În consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A. S.R.L. si respingerea cererii introductive şi a cererii precizatoare/modificatoare/îndreptare eroare materială, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Precizează recurenta că, în mod vădit nelegal instanţa de fond a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de B. S.R.L, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta este B. S.R.L şi nu A. S.R.L, cum eronat s-a menţionat, a dispus rectificarea citativului in acest sens şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale invocată în apărare de către pârâta A.N.A.F., ca nefondată.

Astfel, instanţa de fond în mod vădit nelegal a recalificat cererea precizatoare/modificatoare în cerere de îndreptare a erorii materiale.

În acest sens precizează recurenta că, această recalificare nu a fost pusă în discuţia părţilor şi instituţia recurentă nu a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la acest aspect.

Mai mult decât atât, învederează că cererea de indreptare a erorii materiale era inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si susţinerile pârtilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Or, "erorile" invocate nu erau cuprinse într-o hotărâre sau încheiere.

De asemenea, precizează recurenta că formularea unei cereri de chemare în judecată de către o altă persoană juridică nu poate fi calificată, potrivit legii drept eroare materială. În acest sens, subliniază că cererea introductivă a fost formulată de către un alt contribuabil decât cel cu privire la care fuseseră emise actele administrative fiscale atacate, respectiv de către un contribuabil cu o altă denumire şi cu alte date de identificare.

Împotriva sentinţei civile nr. 2002/12.06.2019 prin care instanţa a admis acţiunea formulată de Societatea B. S.R.L., a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii ca nefondată. Apreciază că sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

Critică sentinţa civilă pentru nelegalitate, întrucât la pronunţarea acesteia, instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile legale incidente în cauză şi cuprinde motive străine de natura pricinii.

Consideră recurenta că la emiterea Deciziei nr. 280/2016 au fost respectate dispoziţiile legale aplicabile în cauză, nefiind incidente motive de nulitate relativă sau absolută a acestuia.

Consideră recurenta temeinică şi legală soluţia pronunţată de organele de soluţionare a contestaţiei administrative, având în vedere faptul că în cauză au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la indiciile săvârşirii unor fapte de natură penală, ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite, există o strânsă interdependeţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Aşa cum în mod corect s-a reţinut în Decizia nr. 280/2016, prioritatea de soluţionare în speţă o au organele de cercetare penală care se vor pronunţa asupra caracterului infracţional al faptei, potrivit principiului de drept: penalul ţine în toc civilul, consacrat prin art. 28 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 280/2016 emisĂ de A.N.A.F.-D.G.S.C, sentinţa nr. 2002/12.06.2019 este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) C. proc. civ.).

Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor legale citate anterior, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Susţine recurenta că, în prezenta cauză, nu poate fi reţinută motivarea instanţei de fond potrivit căreia măsura suspendării a fost dispusă nelegal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

La data de 10.08.2017, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit Curtea de Apel Bucureşti în contradictoriu cu ANAF- DGRFP Ploieşti şi ANAF- DGSC cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 280/2016 emisă de organul fiscal.

Prin decizia contestată s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de societatea reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligaţia fiscală suplimentară de plată nr. x/2016 emise de AJFP Giurgiu, pentru suma totală de 16.681.133 RON, precum şi a diminuării pierderii fiscale prin dispoziţia nr. x/2016.

ANAF a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei motivat în esenţă de împrejurarea că, prin decizia contestată s-a dispus soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de societatea reclamantă, iar acţiunea la instanţă a fost formulată de către Societatea A. S.R.L. .

Urmare a apărărilor invocate de pârâta ANAF, reclamanta a formulat la data de 19.07.2017, cerere precizatoare/modificatoare a acţiunii introductive, calificată ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale motivată în sensul că reclamantă în cauză este B. S.R.L. - cu sediul social în jud. Giurgiu, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2001, administrator D., eroarea fiind produsă de asemănarea între denumirile celor două societăţi şi elementele lor de identificare.

Faţă de cererea de îndreptare a erorii materiale, ANAF a formulat note scrise arătând că B. S.R.L. nu poate formula cerere precizatoare în cauză, neavând calitate procesuală; s-a invocat totodată inadmisibilitatea cererii precizatoare/modificatoare ca fiind formulată de către o altă persoană juridică, respectiv S.C. A. S.R.L..

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi reţinute în considerarea următoarelor argumente.

Înalta Curte constată că, actul administrativ contestat vizează persoana juridică Societatea B. S.R.L., iar contestaţia împotriva acestei decizii formulată de către Societatea A. S.R.L., apare ca fiind formulată de către aceasta din eroare, dată fiind asemănarea între denumirile celor două persoane juridice .

În acest context corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active în formularea cererii precizatoare/modificatoare a cererii iniţiale, invocată în apărare de către pârâta ANAF.

Nici criticile referitoare la inadmisibilitatea precizării cererii iniţiale de chemare în judecată, de către Societatea B. S.R.L., nu pot fi primite, dată fiind împrejurarea că din petitul acţiunii cu care a fost investită Curtea de Apel Bucureşti, dar şi din considerentele acesteia rezultă fără dubiu faptul că se tinde la anularea actului administrativ ce vizează o persoană juridică, iar deducerea litigiului instanţei de contencios administrativ se realizează de către respectiva persoană juridică şi nu de către un terţ.

În continuare, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond care vizează anularea Deciziei nr. 280/2016 emisă de ANAF, susţinând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că aceste critici se regăsesc şi în cuprinsul cererii de recurs formulate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, acestea vor fi analizate împreună.

Recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reţine faptul că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de părţi, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat apărările prezentate de părţile din prezentul litigiu.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Instanţa de control judiciar, apreciază că instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată.

Înalta Curte apreciază că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o "motivare în fapt şi în drept" în înţelesul pe care art. 425 alin. (1) C. proc. civ. îl atribuie acestei sintagme, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că afirmaţiile recurentei sunt nefondate şi incapabile să conducă la o eventuală reformare a hotărârii judecătoreşti ce face obiectul recursului, din această perspectivă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Prin Decizia nr. 280/2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de B. S.R.L., înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. x/18.08.2016 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de B. S.R.L, împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţie fiscală nr. x/24.06.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, respectiv pentru suma de totală de 16.681.133 RON, reprezentând: 4.074.227 RON impozit pe profit stabilit suplimentar; 2.710.116 RON accesorii aferente impozitului pe profit 6.010.474 RON TVA stabilită suplimentar; 3.886.316 RON accesorii aferente TVA, precum şi a diminuării pierderii fiscale dispuse prin Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/24.06.2016.

S-a dispus că până la finalizarea cauzei penale, se va suspenda soluţionarea contestaţiei formulare împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.06.2016 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. GRG-AIF 3123/24.06.2016, pentru suma de-16.681.133 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente acestora, precum şi pentru suma de 1.353.929 RON, reprezentând diminuarea pierderii fiscale, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu referitoare la măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate de intimata-reclamantă în ceea ce priveşte suma de 16.681.133 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesorii aferente acestora, precum şi pentru suma de 1.353.929 RON, reprezentând diminuarea pierderii fiscale, sunt neîntemeiate, instanţa de fond a constatat în mod corect că această măsură a fost dispusă în mod nelegal.

Potrivit prevederilor art. 108 din Codul de procedură fiscală, organele fiscale, atunci când constată existenta unor indicii de săvârşire a unor infracţiuni "au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie si de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului."

În cauză nu reiese existenţa acestui tip de proces-verbal.

Pe de altă parte, condiţia cerută de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală invocat nu este îndeplinită, întrucât eventualul caracter penal a faptelor pretins săvârşite nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată asupra contestaţiei.

Astfel, recurenta-pârâtă a reţinut în fundamentarea soluţiei de suspendare faptul că, între stabilirea obligaţiilor fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2016 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă iar această interdependenţă constă în faptul că în speţă se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate şi a diminuării bazelor de impunere privind impozitul pe profit şi TVA prin înregistrarea unor cheltuieli nedeductibile fiscal precum şi prin stornare de venituri sau neînregistrarea acestora şi necolectarea TVA, a faptului că intimate-reclamantă a dedus TVA pentru unele tranzacţii asupra cărora există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni, iar în baza aceloraşi tranzacţii apreciate ca fictive de organele fiscale, intimata-reclamantă a solicitat TVA, respectiv recunoaşterea dreptului de deducere al TVA de la bugetul de stat, iar acest drept nu poate fi recunoscut din punct de vedere fiscal decât în baza unei premise clare si certe, aceea a realităţii şi valabilităţii tranzacţiilor.

Or, în cauză au fost reţinute şi probate suficiente împrejurări factuale care sunt în măsură să contureze realitatea sau, după caz, fictivitatea operaţiunilor economice derulate de intimată, independent de eventualul caracter infracţional al faptelor respective, existând posibilitatea aplicării directe a prevederilor art. 11 din Codul fiscal.

Pe de altă parte, recurenta nu a făcut dovada că demersul său privind sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a avut o finalitate concretă.

Prin urmare, corect a reţinut instanţa de fond că actiunea reclamantei este întemeiată motivat de faptul că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra Deciziei nr. 280/07.11.2016, emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Dispoziţiile prevăzute în art. 277 alin. (1) lit. a) impun ca organul fiscal să indice infracţiunea a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă şi să arate şi indiciile care au stat la baza acestei sesizări. Decizia nr. 280 face referiri generice la "problema realităţii operaţiunilor înregistrate si a diminuării bazelor de impunere privind impozitul pe profit si TVA prin înregistrarea unor cheltuieli si TVA nedeductibil fiscal, precum prin stornare de venituri sau neînregistrarea acestora si necolectarea TVA", fără a preciza clar ce operaţiuni, elemente, acte sau fapte juridice se au în vedere .

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva încheierii din 28 martie 2018 şi a sentinţei civile nr. 2002 din 12 iunie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.