Moral damages for annulled integrity evaluation report: sufficiency of administrative act annulment as reparation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.04.2014, sub nr. de dosar x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi B., anularea raportului de evaluare nr. x/02.04.2014, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune morale, în cuantum de 1 leu, fiecare.

De asemenea, a solicitat obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a inspectorului de integritate, pârâta B..

2. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 88 din 16 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B..

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi B., în sensul că a anulat raportul de evaluare contestat şi a respins cererile referitoare la acordarea daunelor morale, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei primei instanţe şi, în subsidiar, şi a încheierii din 3 decembrie 2018, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a promovat recurs şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat în drept pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, Înalta Curte va lua în considerare expunerea motivelor de recurs din cerere şi nu doar temeiul de drept indicat în partea introductivă a înscrisului, în care avocaţii părţii fac trimitere doar la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul recursului, referitor la motivul prevăzut la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se susţine că instanţa de fond, în rejudecare, a respins în mod nelegal proba cu interogatoriul pârâtelor, deşi aceasta era admisibilă, pertinentă utilă şi concludentă, necesitatea administrării ei fiind impusă de prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ.

În faţa instanţei de rejudecare, a solicitat concordant acţiunii iniţiale, administrarea probei cu interogatoriul pârâtei B. şi al ANI, aspect ce era de natură a contribui la dovedirea temeiniciei cererii privind acordarea daunelor morale.

Prin încheierea din 03.12.2018, în rejudecare, instanţa de fond a respins proba cu interogatoriu solicitată a fi administrată ANI, care a refuzat a răspunde în mare măsură interogatoriului iniţial, respingând totodată şi interogatoriul solicitat a fi luat dnei. B., cu motivarea că încheierea iniţială privind administrarea probelor nu a fost atacată cu recurs, aşadar, rămâne câştigată judecăţii.

Soluţia instanţei de fond încalcă prevederile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care subsecvent casării stabileşte în sarcina instanţei de fond administrarea oricărei probe, judecata reîncepând cu privire la întreaga cauză pe fondul acesteia.

Cât priveşte incidenţa pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se arată că motivarea instanţei de fond este contradictorie.

Pe de o parte, instanţa afirmă că simpla admitere a acţiunii este suficientă reparaţie morală, ceea ce conduce la concluzia că acţiunea în daune morale a fost admisă, cu acordarea a zero RON ca reparaţie şi totodată cu menţiunea că daunele morale acordare îmbracă forma simplei admiteri a acţiunii.

Pe de altă parte, prin aceeaşi sentinţă instanţa respinge cererea de acordare a daunelor morale simbolice în cuantum de 1 leu pentru fiecare pârâtă, ca neîntemeiată, admiţând totuşi că a existat un prejudiciu de natură morală.

Motivarea şi soluţia dispusă sunt contradictorii.

Motivarea instanţei de fond, este străină de natura cauzei.

Prin acţiune a solicitat acordarea daunelor morale simbolice în cuantum de un leu, atât de la pârâtă cât şi de la funcţionarul public ce a dresat raportul, susţinând şi finalmente demonstrând că acestea erau nule din mai multe motive, toate aceste motive legale fiind susţinute şi dovedite încă din etapa administrativă, dar fiind ignorate.

A aprecia că simpla admitere a acţiunii ar avea aptitudinea să reparare daunele morale într-o manieră rezonabilă şi să constituie o satisfacţie echitabilă este greşit, deoarece prejudiciul moral şi repararea acestuia prin echivalent simbolic este complet distinct de dreptul la acţiune, regimul juridic al acestor drepturi subiective civile ce nu se confundă fiind diferit ca şi efectele constatării încălcării acestora.

Raportat la ultimul temei de drept invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a pretins că instanţa nu stabileşte expres dacă daunele morale sunt sau nu cuvenite, prejudiciul moral fiind dovedit şi reţinut numai de o manieră indirectă. Cu toate acestea, din motivare, rezultă că ar fi admisă acţiunea, dar daunele ar fi prea mari (1 leu) fiind aşadar reduse conceptual la limita suficientei reparaţii a admiterii acţiunii.

Potrivit art. 253 C. civ., sediul dreptului material în materia mijloacelor de apărare a drepturilor nepatrimoniale, exclude admiterea unei acţiuni în contencios administrativ din categoria remediului echivalent unui prejudiciu de natură morală.

Admiterea acţiunii şi anularea actului nelegal, nu reprezintă o despăgubire morală, ci un mecanism procesual care supune analizei puterii judecătoreşti un act administrativ, spre a verifica legalitatea şi temeinicia acestuia în condiţiile Legii 554/2004.

Soluţia admiterii acţiunii şi a desfiinţării actului administrativ (nu şi a efectelor directe şi indirecte de orice natura pe care acesta le-a produs) nu este una corelativă dreptul subiectiv civil la repararea daunelor morale.

Din perspectiva normelor de drept material, identificăm două drepturi subiective civile distincte, i) dreptul la acţiune reglementat de art. 29, 30 C. proc. civ. şi i) prejudiciul însuşi reclamat ce dă dreptul la repararea daunelor morale, potrivit art. 2528 C. civ., acestea fiind distincte atât prin conţinut normativ cât şi prin finalitate.

Aprecierea instanţei de fond în sensul că admiterea acţiunii poate constitui o reparaţie morală nu este concordantă normelor de drept material.

Daunele morale, au fost solicitate numai simbolic, câte 1 leu pentru fiecare pârâtă, aşadar raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia, este suficientă admiterea acţiunii în sine, nu poate fi primit deoarece acordarea daunelor morale, în cuantum total de doi RON, nu putea sub nicio formă depăşi o reparaţie realizată de o manieră rezonabilă sau să reprezinte o satisfacţie inechitabilă, ceea ce s-ar traduce juridic într-o îmbogăţire fără justă cauză.

Instanţa de fond nu a aplicat corect prevederile art. 1530, 1531 C. civ.

În recursul pârâtei ANI s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia calităţii procesual pasive a inspectorului de integritate raportat şi la dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ..,calitatea procesuala, rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus, judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Astfel, calitatea procesuală este una din condiţiile necesare pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte în proces, presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care, este titular al dreptului juridic dedus judecăţii, respectiv între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic iar excepţia lipsei caliţăţii procesuale reprezintă mijlocul procedural prin care se invocă, fie existenţa încălcării unui drept izvorât dintr-un raport juridic de drept material fie inexistenţa unei legături de conexitate cu un astfel de raport care să-i confere îndreptăţirea acelei persoane de a sta în judecată fie lipsa abilităţii pe care legea o conferă în mod excepţional unor persoane străine de raportul juridic de drept substanţial pentru ocrotirea unor drepturi legitime ale unor persoane sau interes social.

Agenţia Naţională de Integritate este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în sensul dispoziţiilor art. 116 alin. (1), coroborate cu art. 117 alin. (3), raportate la disp.art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţia României, republicată.

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate este organizată ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică potrivit dispoziţiilor Legii nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 158/25.03.2013, Inspecţia de Integritate funcţionează ca şi Direcţie Generală în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind fără personalitate juridică, în cadrul căreia îşi desfăşoare activitatea inspectorii de integritate, funcţionari publici cu statut special. De menţionat că aceştia, în activitatea de evaluare pe care o desfăşoară, nu emit rapoarte de evaluare în nume propriu, ci în numele Agenţiei Naţionale de Integritate.

Raportul de evaluare a fost întocmit de către doamna B. în calitate de inspector de Integritate prin interpretarea documentelor primite de la diferitele entităţi precum şi a legislaţiei în vigoare.

Potrivit procedurii stabilite de Legea nr. 176/2010, repartizarea lucrărilor către inspectorii de integritate se face în mod aleatoriu, de către conducerea inspectorilor de integritate, prin sistem electronic. De asemenea, repartizarea lucrării iniţiate la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât şi a celei din oficiu, se face în mod aleatoriu.

Totodată, prin gestionarea unei lucrări repartizate aleatoriu inspectorul de integritate nu poate aduce vreun prejudiciu, astfel încât în speţă nu poate fi incident art. 16 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Inspectorul de integritate procedează la verificarea existenţei conflictelor de interes sau incompatibilităţilor numai cu privire la acele persoane faţă de care a fost sesizat cu o lucrare repartizată în mod aleatoriu.

Astfel că, inspectorii de integritate, ca angajat al Agenţiei de Integritate nu are calitate procesuală pasivă în plângerea celui evaluat Instituţia ANI este emitenta raportului de evaluare şi instituţia, se foloseşte de serviciile unor angajaţi fie că sunt agenţi de integritate, consilieri juridici, secretare ş.a.m.d.

Pe fondul recursului s-a arătat că la data de 13.02.2012 A., în calitate de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin a semnat două adrese (înregistrate sub acelaşi număr, respectiv nr. 196/13.02.2012) cu conţinut diferit, cu care a fost transmisă Sindicatului Direcţiei Financiare Caraş-Severin, situaţia întocmită, la cererea Sindicatului, de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin privind calculul suplimentului postului şi suplimentului treptei de salarizare aferente perioadei 22.03.2004 -28.10.2008, pentru 444 de angajaţi ai Direcţiei (calcul efectuat pentru 25% din salariul de încadrare pentru suplimentul postului şi 25% din salariul de încadrare pentru suplimentul treptei de salarizare).

În perioada executării funcţiei publice de conducere (director executiv) în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara), Caraş Severin aflată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara A. s-a aflat în situaţia - ce constituie conflict de interese,

În perioada exercitării funcţiei publice de conducere (director executiv) în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin (în prezent Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, aflată în raport cu dispoziţiile art. 70 şi art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003 în care interesele sale patrimoniale i-au influenţat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin, cu care avea relaţii cu caracter patrimonial) de a semna adresele nr. x/13.02.2012 emise de Direcţia Generală a Finanţelor, Publice Caraş-Severin (adrese cu care au fost transmise situaţiile solicitatei de Sindicat, întocmite folosindu-se procentul indicat în cerere de Sindicat, respectiv procentul de 25% din salariu brut pentru fiecare supliment, neîndeplinindu-şi cu obiectivitate atribuţiile ce-i reveneau în exercitarea funcţiei publice de conducere.

Contrar celor reţinute de instanţei de fond dacă reclamantul şi-ar fi îndeplinit cu obiectivitate atribuţiile ce-i reveneau în exercitarea funcţiei publice de conducere, s-ar fi abţinut de la rezolvare cererii nr. x/08.02.2012 a Sindicatului Direcţiei Financiare Caraş-Severin şi implicit de la luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012 (întrucât, pe de o parte se afla în relaţii cu caracter patrimonial cu Sindicatul, iar pe de altă parte cunoştea că instanţa nu a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 1843/28.10.2008, cuantumul procentului de calcul al drepturilor băneşti şi că situaţiile respective erau ..solicitate de Sindicat în scopul efectuării silite a plăţii de către Direcţia Financiare Caraş-Severin -aşadar erau solicitate în scopul producerii de efecte juridice şi l-ar fi informat de îndată, cu privire la această situaţie, pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct (persoană care avea obligaţia să procedeze la aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (2) teza ultimă şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003).

Domnul A. nu numai că nu s-a abţinut de la rezolvarea cererii nr. x/08.02.2012 a Sindicatului Direcţiei Financiare Caraş-Severin şi implicit de la luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012, dar a şi folosit (atât indirect prin Sindicat, cât şi direct şi personal) în vederea executării silite a Direcţiei Financiare Caraş-Severin, situaţia drepturilor băneşti calculată pentru sine la procentul de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment

Cu alte cuvinte, interesul său patrimonial constând în obţinerea, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a sumei maxime pe care o putea obţine (procentul de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condiţiile în care instanţa nu a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului), i-a influenţat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin, cu care avea relaţii cu caracter patrimonial) de a semna-adresele x nr: 196/13:02.2012, neîndeplinindu-şi cu obiectivitate atribuţiile ce-i reveneau în exercitare funcţiei publice de conducere. Astfel persoana evaluată a încălcat obligaţia ce-i revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (2) din acelaşi act normativ obligaţia de se abţine de la rezolvarea cererii respectiv luarea deciziei de a semna adresele nr. x/13.02.2012), şi implicit, obligaţiile ce-i reveneau în conformitate cu dispoziţiile Codului de conduită a funcţionarilor publici.

Astfel, cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, domnul A., se află, din anul 2008, în relaţii cu caracter patrimonial cu persoana juridică Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin (a ales să fie reprezentat de sindicat în cauza civilă dosar nr. x/2008 în care a solicitat Tribunalului Caraş Severin, să-i plătească drepturi băneşti reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% din salariul de bază fiecare, începând cu 22.03.2004).

La data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 184/2008 pronunţate de către Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2008 definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 419/02.04.2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara domnul A. (prin reprezentant Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş Severin), a avut cunoştinţă despre faptul instanţa a obligat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin să-i plătească drepturile băneşti reprezentând suplşimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03.2004 - 28.10.2008, fără să stabilească cuantumul acestor suplimente.

Cu toate că atât reclamantul cât şi Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin cunoşteau că instanţa nu a stabilit cuantumul suplimentelor la plata cărora a fost obligată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, după data (02.04,2009) rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 1843/28.10.2008 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin, în vederea punerii în executare a acesteia, cel din urmă, la data de 08.02.2012 (cu adresa nr. x/08.02.2012 formulată "în atenţia d-nului director executiv A.") a solicitat -inclusiv în numele şi pentru A. - Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, ca, "ţinând cont... de necesitatea punerii în aplicare a acestei sentinţe, necesitate determinată de dreptul solicitanţilor de a beneficia de aceste sume să i să pună la dispoziţie o situaţie reprezentând sumele cuvenite salariaţilor menţionaţi în hotărârea judecătorească, sume calculate la procentul estimat de noi de câte 25% asupra salariului de încadrare(25% suplimentul postului şi 25% la sută suplimentul treptei de salarizare.

Cu toate acestea reclamantul, aflată în relaţii cu caracter patrimonial cu Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin, cunoscând atât faptul că instanţa nu a stabilit cuantumul suplimentelor la plata cărora a fost obligată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, cât şi faptul că Sindicatul a solicitat - inclusiv pentru şi în numele său - respectivele situaţii în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 1843/28.10.2008, la data de 13,02,2012, în calitate de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caras-Severin, a semnat adresele înregistrate sub nr. x/13.02.2012, cu care a fost transmisa Sindicatului Direcţiei Financiare Caraş-Severin situaţia solicitată, conţinând sume calculate (pentru fiecare dintre cei 444 de reclamanţi menţionaţi în sentinţa civilă nr. 1843/28.10.2008, printre care şi A.) la procentul de 25% pentru fiecare supliment, aşa cum a fost indicat şi solicitat de Sindicat.

Situaţiile transmise, cu cele două adrese au fost folosite de persoana evaluată atât indirect de către creditorul Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin - reprezentant al persoanei evaluate, pentru întocmirea "cetralizatorului" anexat cererii de încuviinţare a executării silite a debitorului Direcţia Financiare Caraş-Severin, de Executorul Judecătoresc C.),.cat şi direct de către creditorul A., prin anexarea situaţiei personale la cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Executorul Judecătoresc D..

Faţă de cele anterior menţionate şi in dezacord cu instanţa de fond considerăm că interesul patrimonial al contestatorului, subzistă fiind reprezentat de obţinerea, de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caras-Severin a sumei maxime pe care o putea obţine (procentajului de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condiţiile în care instanţa nu a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului), i-a influenţat decizia (luată ca urmare a faptului că a fost chemat să ia o astfel de decizie, cu privire la o persoană juridică - Sindicatul Direcţiei Financiare Caraş-Severin, cu care avea relaţii cu caracter patrimonial) de a semna adresele nr. x/13.02.2012, neîndeplinindu-şi cu obiectivitate atribuţiile ce-i reveneau în exercitarea funcţiei publice de conducere.

În concluzie sunt nefondate susţinerile instanţei de fond potrivit cărora, raporturile reclamantului cu sindicatul nu sunt relaţii care să aibă caracter patrimonial (...). Faptul că reprezentarea s-a realizat în scopul obţinerii unor drepturi patrimoniale nu conferă raporturilor dintre reprezentant şi reprezentat un caracter patrimonial.

Ca urmare, folosul material/patrimonial despre care face referire Legea nr. 161/2003 este reprezentată de obţinerea sumei maxime pe care o putea obţine (procentajului de 25% din salariul brut pentru fiecare supliment reprezenta cuantumul maxim prevăzut de lege, în condiţiile în care instanţa nu a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 1843/28.10.2008 cuantumul procentului),

De asemenea, sunt nefondate şi concluziile instanţei de fond, conform cărora: "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârşit-o si a vinovăţiei acesteia.". (hotărârea nr.,311/P/16.12.2013 pronunţată de secţia Penală a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2013).

Faţă de aceasta, nu poate constitui cauză de înlăturare a acestui caz de conflict de interese în materie administrativă împrejurarea că drepturile salariale erau stabilita prin hotărâre judecătorească şi nu prin documentul semnat de acesta. Hotărârea invocată de instanţa de fond se refera exclusiv la elementele constitutive ale Infracţiunii de conflict de interese, iar nu la un conflict de interese în materie administrativă.

Instanţa de recurs va analiza cu prioritate recursul pârâtei întrucât o eventuală admitere, cu schimbarea soluţiei, ar face de prisos analiza recursului reclamantului, vizând acordarea daunelor.

Astfel, faptul criticat constă în aceea că "în dezacord cu instanţa de fond", a existat un interes patrimonial al reclamantului prin aceea că în cele două adrese din data de 13.02.2012 nu s-a abţinut de la rezolvarea cererii.

Din tot acest lanţ de gândire dezvoltat în recurs şi subliniat, ar rezulta aceea că

1.dacă acel cuantum al suplimentelor era stabilit prin SC nr. 1843/2008 al Tribunalului Caraş-Severin, nu exista conflict de interese

2.dacă acel cuantum nu era mai mic de 25% din salariu de încadrare nu exista conflict de interese.

Acest mod de interpretare este nu doar contrar dispoziţiilor prevăzute de art. 70 din Legea nr. 161/2003 orice restrângere de drepturi trebuind să fie expres prevăzută, dar şi a logicii normale câtă vreme se evaluează interesul funcţie de cuantum.

Problema cuantumului de altfel a fost tratată în sentinţa atacată, care, în mod corect face trimitere la autoritatea de lucru judecat rezultând din considerentele instanţelor în cadrul contestaţiilor la executare în pricina principală.

În fapt obligaţia comunicării tabelului de la data de 13.02.2012 a fost una profesională, modalitatea de utilizare subsecventă de către Sindicat chiar în condiţia în care se regăsea pe listă şi reclamantul neputându-i fi incumbată.

A admite această gândire fără a extinde prea mult, ar face răspunzător orice emitent al unui act administrativ, chiar corect emis, dacă a fost folosit într-un litigiu (plângere) prejudiciind astfel un terţ.

Pe de altă parte, critica utilizării soluţiei date în conflictul de interese penal - reamintim că soluţia Parchetului a fost confirmată prin sentinţa penală nr. 311/P/16.12.2019 a Curţii de Apel Timişoara relevă o necitire a sentinţei atacate.

Judecătorul fondului a descris aspectul de netăgăduit al faptului că cele două conţinuturi constitutive ale faptelor, penale respectiv administrative, se suprapun în parte.

Or, şi instanţa penală a analizat atât problema interesului patrimonial şi cea a cuantumului 25%, apărând astfel o reală autoritate de lucru judecat.

Câtă vreme, astfel cum se iterează în cererea de recurs, prejudiciul este legat de cuantumul de 25%, analiza judecătorului legat de raportul de evaluare ANI este corectă şi urmează a fi menţinută.

În ceea ce priveşte motivul de recurs generat de respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a judecătorului de integritate trebui subliniate următoarele.

- însăşi partea interesată în soluţionarea favorabilă a excepţiei nu a atacat cu recurs respingerea ei.

- analiza acestui motiv de recurs se realizează doar pentru că ANI este cea care a invocat excepţia la fond, în alte situaţii excepţia lipsei de interes având a fi analizată.

- ca un corolar nici la fond pârâta B. nu a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Instanţa de fond a arătat că aceasta a fost chemată în judecată faţă de prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, deci în legătură şi cu cererea de acordare daune morale.

Mai important, judecătorul fondului a reţinut faptul că şi în primul ciclu procesual această excepţie a fost respinsă prin încheierea din 14.11.2014 şi nu a fost recurată intrând în autoritatea de lucru judecat.

Critica din recurs nu se referă de fel la aceste afirmaţii ci este o simplă explicitare a atribuţiilor ANI şi ale inspectorilor de integritate.

A afirma că inspectorii, ca de altfel şi instituţia în sine nu răspund pentru faptele lor culpabile este greşit, răspunderea civilă sau cea generată de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 - art. 16 fiind general aplicabil.

Din cuprinsul Legii nr. 144/2007 nu rezultă că inspectorii, răspund şi disciplinar, dar acesta ţine de organizarea internă a ANI.

Referitor la recursul reclamantului, faţă de solicitarea acestuia ca motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. să fie analizat doar în situaţia admiterii recursului ANI, analiza nu are a mai fi făcută.

Celelalte motive se raportează la respingerea cererii de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale.

Astfel, în raport de motivul prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a afirmat că hotărârea este contradictorie întrucât "simpla admitere a acţiunii este suficientă ca reparaţie morală, şi totodată motivarea este străină de natura cauzei faţă de aceeaşi apreciere citată.

În fapt prin sentinţă s-a afirmat că "obţinerea unei soluţii favorabile (...) este de natură să conducă la repararea daunelor morale produsă reclamantului şi să constituie o satisfacţie echitabilă pentru aceasta".

Apare destul de clar faptul că judecătorul fondului a apreciat că se cuvin acordate în favoarea reclamantului reparaţii morale, pârâtele din cauză necontestând printr-un recurs incident aceste afirmaţii.

Astfel, se poate statua faptul că aprecierea asupra reparaţiilor morale nu mai poate fi repusă în discuţie. Rămâne atunci a analiza dacă este corectă afirmaţia conform căreia admiterea cererii şi anularea actului (raportului) vătămător este suficientă ca reparaţie morală.

Concluzia Înaltei Curţi este că nu, altfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitor la fapta funcţionarului care a elaborat actele din cadrul instituţiei care a emis actele, care au produs prejudiciu persoanei fizice, rămânând fără efect.

Cât priveşte cuantumul daunelor chiar Instrucţiunile CEDO afirmă aceste sunt dificil de evaluat în concret, raportându-se la art. 41 din Constituţie în ceea ce priveşte reparaţia "echitabilă".

Astfel, instanţa de recurs apreciază faţă de atitudinea pârâtelor - instituţie şi angajat care au emis actul (raportul) anulat şi toată durata ciclurilor procesuale, satisfacţia reclamantului nu poate consta doar în "ridicarea anatemei" aruncată asupra sa.

Faptul cuantificării la minim a contravalorii băneşti a acestui prejudiciu, provine chiar din sensul acestor daune, respectiv "morale" nu materiale.

De altfel, jurisprudenţa proprie (ex. Decizia nr. 824/6 aprilie 2016 - a secţiei I ÎCCJ a definit prejudiciul moral ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestată prin suferinţa morală pe care o resimte victima".

Or, aproape un deceniu cât a durat prezenta cauză timp în care pârâta ANI nu s-a derobat, indiferentă la cele statuate de instanţe judecătoreşti cu autoritate de lucru judecat, se încadrează în dispoziţiile normative sens amintite pentru acordarea de daune morale.

Faţă de această concluzie, Înalta Curte apreciază de prisos a mai cerceta şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Astfel, cum motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. apare ca întemeiat, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, şi în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va casa sentinţa în parte, admiţând şi capătul de cerere privind daunele morale.

Cât priveşte recursul pârâtei ANI cum acesta nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 88 din 16 martie 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Admite şi capătul de cerere privind daunele morale.

Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 1 leu, cu titlu de daune morale.

Menţine soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei B..

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 88 din 16 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Cu opinia separată a doamnei judecător E., în sensul:

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 88 din 16 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Menţine soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei B..

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 88 din 16 martie 2020 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Motivarea opiniei separate

În dezacord cu opinia exprimată de majoritatea membrilor completului de judecată, consider că în cauză se impunea respingerea recursului recurentului reclamant A. şi admiterea recursului Agenţiei Naţionale de Integritate, cu consecinţa casării în parte a sentinţei (cu păstrarea soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive) şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâta A.N.I. ca neîntemeiată.

Cât priveşte recursul formulat de Agenţia Naţională de Integritate, se constată că acesta este fondat, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea de către recurentul reclamant a regimului juridic al conflictului de interese, reglementat de Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale:

"art. 70 - Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

art. 71- Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Este evident că starea de conflict de interese administrativ este distinctă de infracţiunea privind conflictul de interese şi trebuie stabilită în concret, iar nu pur teoretic şi formalist, scopul reglementării legale fiind acela de a asigura o garanţie pentru exercitarea funcţiei publice în condiţii de imparţialitate şi transparenţă.

Prin urmare, este irelevant pentru examinarea legalităţii raportului de evaluare faptul că, prin ordonanţă a procurorului, rămasă definitivă, s-a dispus clasarea cauzei pe motivul neîntrunirii elementelor infracţiunii.

Contrar opiniei recurentului reclamant, argumentele recurentei sunt fondate, având în vedere faptul că textul de lege are în vedere calităţile/funcţiile deţinute şi emiterea de acte care aduc în coliziune interesul personal patrimonial cu interesul public girat de autorităţile administraţiei publice din care funcţionarul face parte.

În acest sens, trebuie observat că, deşi a reţinut corect în cauză situaţia de fapt, constând în aceea că, în calitate de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, recurentul reclamant a emis două adrese prin care a transmis sindicatului Direcţiei, la cererea acestuia, situaţia privind calculul suplimentului postului şi suplimentului treptei de salarizare aferente perioadei 2004-2008 pentru 444 de angajaţi ai Direcţiei între care se regăsea şi el în calitate de creditor, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile Legii nr. 161/2003.

Astfel, judecătorul fondului a considerat, fără temei, că nu sunt incidente în situaţia dată prevederile art. 70, 71 din lege, apreciind că adresele comunicate nu au fost rezultatul unei decizii sau deliberări personale a reclamantului, de natură să fie influenţată de interesul patrimonial al acestuia în calitatea sa de creditor al sumelor calculate, astfel că nu s-ar putea reţine lipsa de obiectivitate în emiterea respectivelor adrese.

Or, în cauză au fost evident încălcate principiile de exercitare a funcţiilor publice, nu doar la nivel de aparenţă, ci şi în concret, recurentul reclamant emiţând situaţia de calcul a pretinselor sume cuvenite lui însuşi.

În ceea ce priveşte recursul recurentului reclamant A., acesta se impunea a fi respins ca nefondat.

Astfel, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat în recurs, se constată că, în raport cu actele dosarului şi teza probatorie propusă de reclamant, prima instanţă a respins justificat (astfel cum impune art. 258 şi urm. din Cod) proba cu interogatoriu, care apare, într-adevăr, ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Cât priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., trebuie observat că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, se constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru daune morale cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Împrejurarea că instanţa de fond a arătat că soluţia de anulare a raportului de evaluare constituie per se suficientă reparaţie în raport cu prejudiciul moral invocat de reclamant, neconsiderând necesară şi admiterea cererii de acordare a unor despăgubiri pecuniare (chiar "simbolice"), nu constituie nicidecum o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Totodată, faţă de împrejurarea că raportul de evaluare se impunea a fi menţinut ca temeinic şi legal, nu se mai punea problema primirii criticilor recurentului reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în mod corect fiind respinsă solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru daune morale, având în vedere însă, nu argumentul instanţei de fond referitor la reparaţia suficientă şi echitabilă prin însăşi pronunţarea hotărârii judecătoreşti, ci împrejurarea determinantă că nu este îndeplinită o condiţie de bază a angajării răspunderii civile delictuale: aceea a faptei ilicite a pârâţilor. Aceasta întrucât activitatea de evaluare, emiterea şi comunicarea raportului de evaluare fiind reglementate în mod expres de dispoziţiile Legii nr. 176/2010, care în cauză au fost respectate întocmai.