Sectoral reference value equalization for probation officers under Justice occupational family and constitutional mandate for maximum salary parity

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 2.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE, solicitând:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze CORECT salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, la nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie CALCULATE Şl APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL Şl PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariaie de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4208 pronunţată în data de 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia rămânerii fără obiect.

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE, în parte.

Anulează în parte OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi.

Obligă pe pârâţi la plata diferenţei de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite reclamanţilor şi drepturile salariale calculate conform valorii de referinţă sectoriale menţionate anterior, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la dobânda legală aferentă de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective."

Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4208 din data de 19 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs ambii pârâţi, respectiv MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE.

În cadrul recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat a se constata că la acest moment pretenţiile reclamantului au rămas fără obiect şi, ca urmare, acţiunea acestuia a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 19.07.2018, Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 121 alin. (3) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune şi ale prevederilor art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 1079/2013' pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii -asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Astfel, art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 2883/2018 prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar, stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază tunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

În acelaşi timp, alin. (3), prevede că, începând cu luna august 2016, calculul drepturilor satariale prevăzute la art. 1 alin. (2) se va realiza ţinând seama şi de majorarea de 25% prevăzută deart. lll din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. x privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Prin urmare, consideră că reclamantul nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate şi pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

La rândul său, recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susţinut în esenţă că înaintea termenului de judecată din data de 12.10.2018, respectiv la data de 09.10.2018, Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosarul cauzei, prin Registratura instanţei, noi apărări denumite "Concluzii scrise" (Anexă) şi în cuprinsul acestora a solicitat instanţei de fond admiterea probei cu încrisuri, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 2883/C/19.07.2018 şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/30.08.2018 (care au fost ataşate la concluziile scrise) şi pe cale de consecinţă respingerea ca fiind rămase fără obiect a capetelor de cerere privind obligarea MJ şi DNP la rectificarea OMJ nr. 542/C/2017 şi a OMJ nr. 603/C/2018, respectiv a celor referitoare la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor de bani rezultate ca urmare a acestei rectificări.

Menţionează că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-au acordat valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 din acest act administrativ se precizează că valoarea de referinţă sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică şi devine 463,5 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018 (Anexă), a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018 iar suma sporurilor de care beneficiază reclamantul a fost stabilită în procent total de 30% din salariul de bază, în conformitate cu_dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, adăugă că prin art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost modificată VRS stabilită prin OMJ nr. 542/C/2018, ordonatorul de credite a stabilit următoarele:

"Plata drepturilor salariate prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează:

a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018;

b) pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune".

De asemenea, art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 mai sus menţionat.

Întrucât instanţa de fond nu a observat că recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosar Ordinele ministrului justiţiei nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018, în mod greşit a respins excepţia rămânerii fără obiect reţinând în considerente că "Aceste capete de cerere nu au rămas fără obiect de vreme ce pârâtul nu a depus la dosar ordinul prin care să se calculeze drepturile satariale ale reclamantului, începând cu 09.04.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială invocată".

Prin faptul că instanţa de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise s-a produs decăderea a recurentei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune din dreptul de a solicita şi administra această dovadă, fiind încălcat dreptul la apărare al instituţiei publice.

Susţine astfel că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv dreptul la apărare al recurentei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune, precum şi principiul contradictorialităţii.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat contrarietatea flagrantă dintre considerente, precum şi dintre acestea şi dispozitiv

Susţine astfel că, prin dispozitivul sentinţei, instanţa de fond a dispus următoarele:

"Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariate ale reclamanţiloi (n.n.-ale reclamantului) prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 si de 445 RON, pe perioada 01.12.2015, la zi".

Contrar celor menţionate în dispozitiv, prima instanţă a reţinut în considerente următoarele:

"Deşi reclamantul avea dreptul la stabilirea drepturilor sale salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON pe perioada 01.12.2015 la zi, totuşi Curtea a dispus luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 421,36 iei, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 si de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a ceruţi...)."

După cum se poate observa, există contrarietate între considente în sensul că deşi instanţa motivează "pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a cerut", aceasta acordă totuşi reclamantului mai mult decât a cerut, respectiv valori de referinţă sectorială de 421,36 şi 463,5 RON.

De asemenea, există contrarietate flagrantă între dispozitiv, prin care se admite acţiunea în sensul acordării unei VRS de 405, respectiv 445 RON, şi considente, prin care acordă valori de referinţă sectorială de 421,36 şi 463,5 RON.

Având în vedere cele de mai sus, solicită a se constata incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alineat pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, arată că în mod greşit instanţa de fond a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective în temeiul dispoziţiilor art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, întrucât nu a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate.

Astfel, în ceea ce priveşte actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzilor legale aferente, solicită a se constata că nu se poate imputa pârâţilor o culpă în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate.

În acest sens, menţionează că VRS acordată personalului de probaţiune a fost stabilită sau recunoscută prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiaşi familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială, interpretare care a fost anterior aplicată şi de alţi ordonatori de credite, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii.

În sprijinul acestui argument privind caracterul de oportunitate al acordării VRS solicitate prin cererea de chemare în judecată, menţionează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 524/2018 privind "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti" (Anexă) prin care s-au subliniat următoarele:

"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu Decizia nr. 794115.12.2016 a Curţii Constituţionale, plecând de la necesitatea ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale sa nu existe o salarizare diferita, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectoriala fiind o constantă, recomandă ordonatorilor de credite să aibă în vedere următoarele aspecte:

- stabilirea drepturilor salariate raportat la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON în perioada 09.04.2015-30.11,2015 şi raportat la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 în perioada 01.12.2015- 31.12.2017 (...)".

Având în vedere dreptul de apreciere al pârâţilor cu privire la alegerea uneia sau a alteia dintre soluţiile posibile pentru executarea în concret a legilor de salarizare, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, respectiv actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, or, aşa cum am arătat mai sus, acordarea VRS are caracter de oportunitate, iar dreptul de apreciere al pârâţilor cu privire la alegerea uneia sau a alteia dintre soluţiile posibile pentru executarea în concret a legilor de salarizare, nu poate naşte o obligaţie în sarcina acestora, motiv pentru care solicită a se constata că se impune respingerea şi a acestui capăt cerere.

Deopotrivă, mai susţine recurenta că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, întrucât nu a avut în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi faptul că acestea au putere numai pentru viitor:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficiat al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Obligativitatea deciziilor CCR instituită prin textul constituţional anterior menţionat se traduce prin aceea ca, "din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficiat al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4),~art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz" al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum a fost constatat prin prezenta decizie".

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 4208/19.10.2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll!-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă şi pe fond, respingerea cererii, ca rămasă fără obiect, respectiv respingerea, ca neîntemeiate, a solicitării privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie şi cea referitoare la acordarea dobânzilor legale.

Apărările formulate în cauză

Împotriva celor două recursuri intimatul - reclamant A. nu a formulat întâmpinări, deşi cererile de recurs i-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat închisă cercetarea judecătorească, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăţi.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la recursul promovat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa niciunuia din cele trei motive de nelegalitate invocate.

Astfel, instanţa de control judiciar nu a identificat o contrarietate între dispozitiv şi considerente, neputându-se reţine că judecătorul de primă jurisdicţie a acordat " totuşi reclamantului mai mult decât a cerut, respectiv valori de referinţă sectorială de 421,36 şi 463,5 RON", astfel cum recurenta a susţinut, în condiţiile în care prin dispozitivul hotărârii recurate a fost obligat " pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi.".

Este adevărat că prima instanţa, în cadrul considerentelor hotărârii, a menţionat atât că " în baza textelor de lege menţionate şi a art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite acţiunea în parte, va anula în parte OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018 şi va obliga pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamantului prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi ", procedând întocmai prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri, cât şi că " Deşi reclamantul avea dreptul la stabilirea drepturilor sale salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, totuşi Curtea a dispus luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 421,36 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, pentru a nu acorda reclamantului mai mult decât a cerut, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ."

Analizând însă ansamblul motivării hotărârii, se constată cu uşurinţă că aceste ultime considerente ce se referă la o valoare de referinţă sectorială " de 421,36 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi, . . . . . . . . . . .", deşi străine de fondul cauzei, nu au nicio relevanţă în autonomia hotărârii, din ansamblul considerentelor acesteia rezultând cu uşurinţă că instanţa de primă jurisdicţie a respectat limitele învestirii, analizând cererea reclamantului din perspectiva aplicării unei valori de referinţă sectorială de 405 RON " începând cu data de 09.04.2015" şi " începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017".

Aşadar, având în vedere ansamblul considerentelor hotărârii, amplu motivate de prima instanţă, constată Înalta Curte că respectivul paragraf din cadrul considerentelor nu constituie fundamentul hotărârii, fiind definite de literatura de specialitate " considerente indiferente sau supraabundente", ele nejustificând soluţia din dispozitiv, motiv pentru care criticile formulate de recurenta- pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, pe acest aspect, sunt nefondate şi nu pot fi reţinute, în dispozitivul hotărârii instanţa procedând în sensul menţionat în paragraful anterior acestor considerente supraabundente, obligând "pârâtul Ministerul Justiţiei să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015 la zi", astfel cum reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Neputându-se, astfel, reţine contrarietatea dintre considerentele precum şi dintre acestea şi dispozitiv, Înalta Curte respinge, ca nefondate, criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând hotărârea recurată şi din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată instanţa de control judiciar că, subsumat acestuia, recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a susţinut că " prin faptul că instanţa de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise s-a produs decăderea .. din dreptul de a solicita şi administra această dovadă, fiind încălcat dreptul la apărare", dar şi principiul contradictorialităţii.

Aceste critici nu pot fi avute în vedere, în condiţiile în care nici în încheierea de amânare a pronunţării întocmită la termenul de judecată din data de 12.10.2018 şi nici în cadrul hotărârii recurate instanţa de primă jurisdicţie nu a decăzut această pârâtă din dreptul de a solicita şi administra proba cu înscrisuri, excepţia rămânerii fără obiect, invocată de această recurentă fiind respinsă de către instanţă, pe considerentul că nu a fost depus la dosar ordinul prin care să se calculeze drepturile salariale ale reclamantului, fiind de la sine înţeles că prima instanţă s-a referit la ordinul "individual" de acordare a respectivelor drepturi salariale.

Prin urmare, în mod greşit susţine recurenta că "instanţa de fond nu a observat că recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosar Ordinele ministrului Justiţiei nr. 2883/C/2018, respectiv nr. 3396/C/2018", respectiv că " instanţa de fond nu a observat că a fost depusă la dosarul cauzei cererea de probe cuprinsă în concluziile scrise", în condiţiile în care aceasta a reţinut că " aprobarea acordării VRS de către ordonatorul principal de credite (Ministerul Justiţiei -prin Ministrul Justiţiei, emitentul Ordinelor nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/30.08.2018), înainte de finalizarea procesului nu echivalează cu emiterea ordinului de acordare", fiind evident că probele depuse de parte în susţinerea excepţiei rămânerii fără obiect, inclusiv cele două ordine, au fost avute în vedere de judecătorul de primă jurisdicţie la soluţionarea acestei excepţii, neputându-se reţine astfel nici încălcarea dreptului la apărare al recurentei Direcţia Naţională de Probaţiune şi nici principiul contradictorialităţii.

Aşadar, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

Analizând pe fond soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, pentru a răspunde atât criticilor recurentei Direcţia Naţională de Probaţiune, cât şi criticilor celuilalt recurent -Ministerul Justiţiei, Înalta Curte o apreciază ca legală, însuşindu-şi astfel argumentele reţinute de judecătorul de primă jurisdicţie în sensul că acţiunea nu a rămas fără obiect de vreme ce nu s-a depus la dosar ordinul individual prin care să se calculeze drepturile salariale ale reclamantului, începând cu data de 09.04.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială invocată, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, astfel cum a solicitat reclamantul prin cererea de chemare în judecată.

În baza ordinelor ministrului justiţie emise la nivel general instanţa nu poate verifica dacă drepturile salariale au fost efectiv plătite conform legii sau nu, prin urmare, critica celor doi recurenţi ce vizează rămânerea fără obiect a acţiunii, nu poate fi primită.

Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite de instanţa de control judiciar.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea celor două ordine în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care a fost obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 445 RON pe perioada 01.12.2016 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi ale art. 1357 alin. (1) C. civ. şi la actualizarea sumelor cuvenite reclamantului cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] şi aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11)-14 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Înalta Curte, văzând caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantului cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Reţine instanţa de control judiciar că salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare înţelegându-se acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie.

Această concluzie este susţinută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modific7ări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se reţine că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 31 din Ordonanţă, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (11)-(14), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamant trebuie stabilită, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de asemenea, se constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant prin plata, pentru perioada de timp indicată în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care se prevede că: "În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă şi în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenţii-pârâţi nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei de plată astfel cum a fost stabilită prin sentinţa recurată.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile salariale plătite reclamantului şi drepturile salariale calculate prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, pe perioada 09.04.2015 -30.11.2015 şi de 445 RON, pe perioada 01.12.2015, la zi, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor-pârâţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 4208 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.