Ministry of Health's appeal dismissed as unfounded; action rendered moot with 600 RON litigation costs awarded to plaintiff

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.02.2019, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la emiterea unui răspuns scris, cuprinzând soluţionarea cererii înregistrată sub nr. x/13.07.2018 şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 227 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca rămasă fără obiect. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi onorariu de avocat în cuantum de 500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 227 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii criticând-o pentru nelegalitate.

În opinia recurentului, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) punctul 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa de fond în mod greşit a dispus plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON în sarcina recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care a respins acţiunea reclamantului ca rămasă fără obiect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect nu presupune că cererea reclamantului a fost considerată ca neîntemeiată.

Prin urmare, s-a apreciat că pârâtul datorează cheltuieli de judecată, culpa procesuală în intentarea acţiunii a aparţinut pârâtului.

Astfel, în situaţia în care la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, pârâtul a recunoscut pretenţiile reclamantului, acesta nu va mai fi obligat să suporte cheltuielile judecăţii, cu rezerva situaţiei în care a fost pus în întârziere înainte de pornirea procesului sau era de drept în întârziere.

În speţă, este fără îndoială că procesul a fost declanşat din culpa părţii pârâte care la data de 19 martie 2019, respectiv ulterior introducerii pe rolul instanţei a prezentei cereri de chemare în judecată, a răspuns reclamantului.

Litigiul, înregistrat pe rolul instanţei de fond a implicat cheltuieli constând în onorariul avocaţial suportat de partea reclamantă şi taxa judiciară de timbru.

Din conţinutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. reiese că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală a părţii. Evident că în speţă subzistă culpa procesuală a pârâtului atâta timp cât cererea reclamantului care formează obiectul judecăţii datează din 13.07.2018, nefiind soluţionată în termenul legal prevăzut de lege, ci doar ulterior introducerii pe rolul instanţei a prezentei cereri de chemare în judecată, respective după comunicarea cererii de chemare în judecată.

Instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiei legale mai sus enunţate, neputând fi acceptată ideea că, în speţă, culpa procesuală ar fi inexistentă, pârâta datorând cheltuieli de judecată tocmai pentru că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect pe parcursul judecării litigiului.

Nu are relevanţă că instanţa de fond nu a mai ajuns a pronunţa soluţie pe fondul cererii, ci a constatat că acţiunea a rămas fără obiect, deoarece în momentul sesizării instanţei de judecată pârâtul Ministerul Sănătăţii nu a răspuns solicitării reclamantului astfel, că se justifică pornirea procesului.

În concluzie, nu subzistă temeiuri în considerarea cărora pârâtul să fi fost exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, după cum nu subzistă nici motive pentru a beneficia de reducerea unei părţi din cheltuielile de judecată avansate de partea adversă.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 227 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2022.