Clawback tax calculation base: inclusion of distribution margins and VAT in centralized drug consumption values

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 5 februarie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: - anularea actului administrativ prin care C.N.A.S. a comunicat reclamantei elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului II al anului 2013, act administrativ materializat prin adresa nr. x/01.08.2013, comunicată reclamantei, prin e-mail, la data de 01.08.2013; - obligarea autorităţii la soluţionarea plângerii prealabile formulate de reclamantă înregistrate la C.N.A.S. sub nr. x/09.08.2013 şi comunicarea răspunsului către reclamantă; - obligarea autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3131 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de deţinător al autorizaţiilor de punere pe piaţă, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat notificarea nr. x/01.08.2013, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de obligare la soluţionarea plângerii prealabile şi a obligat pârâta C.N.A.S. să achite reclamantei suma de 10.050 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată, reduse de instanţă.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L. cât şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ambele criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta S.C. A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii cu privire la toate motivele de nelegalitate invocate (inclusiv a celor privind greşita determinare a consumului individual prin includerea consumului aferent vânzărilor altor persoane juridice, respectiv prin includerea TVA).

În motivarea recursului reclamanta a arătăt că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, incidenţa în cauză a dezlegărilor date de Curtea Constituţională a României prin deciziile nr. 484/2014 şi nr. 144/2015 şi, ignorând efectele strict inter partes litigantes ale acestor decizii, a respins ca neîntemeiate criticile referitoare la nelegala includere a adaosurilor distribuitorilor/farmaciilor în baza de calcul a taxei clawback şi nelegala includere a TVA în valoarea consumului de medicamente.

Sentinţa primei instanţe a fost apreciată ca fiind nelegală şi pentru denegare de dreptate şi lipsa motivării, câtă vreme aceasta reprezintă o preluare a considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014, fără a fi expuse considerente proprii ale judecătorului fondului, acesta din urmă fiind ţinut doar de o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, nu şi cea de respingere şi, în toate situaţiile, este ţinut de aplicarea legii.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat şi greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, referitoare la modul de calcul al contribuţiei trimestriale, prin aplicarea procentului "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, cosum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Reluând expunerea efectelor juridice ale deciziilor instanţei de contencios constituţional, recurenta a arătat că decizia CCR nr. 484/2014 nu prezintă relevanţă întrucât aceasta analizează constituţionalitatea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, neaplicabile în cauză. Aceste prevederi sunt incidente în raport de taxa clawback datorată în trimestrele I-III 2012, determinată potrivit formulei care include "valoarea vânzărilor", iar în cauza de faţă se aplică formula de calcul din cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, relevantă fiind "valoarea consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie".

Analiza de neconstituţionalitate din cuprinsul deciziei CCR nr. 484/2014 nu este relevantă şi datorită faptului că motivul de nelegalitate invocat de reclamantă nu are în vedere existenţa unei discriminări între DAPP, alţi DAPP şi restul comercianţilor din lanţ şi nu este invocat în scopul de a impune taxa clawback şi altor entităţi juridice ce intervin în lanţul de comercializare a medicamentelor, motivul de nelegalitate invocat având în vedere strict corecta aplicare a legii în raport societatea reclamantă.

De asemenea, considerentele deciziei CCR nr. 665/2013 nu se verifică în cauză şi nu sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, întrucât motivul de nelegalitate invocat are în vedere tocmai situaţia acelor entităţi care beneficiază de decontare şi pentru ale căror valori decontate, reclamanta este obligată să plătească taxa clawback.

Punctul de vedere al reclamantei este susţinut şi de motivarea opiniei separate din cadrul deciziei CCR nr. 668/2014, conform căreia impunerea taxei la valorile consumului aferente altor entităţi încalcă principiile justei aşezări a taxelor fiscale, certitudinii impunerii fiscale.

Aşadar, pentru determinarea valorii vânzărilor decontate, C.N.A.S. ar fi trebuit să comunice consumul de medicamente aferent vânzărilor reclamantei decontate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, iar nu valoarea decontată din aceste bugete, care poate include şi vânzările distribuitorilor şi farmaciilor (adaosul acestora), potrivit regulilor de determinare a preţului de decontare şi preţului de referinţă stabilite prin normele legale.

Nu în ultimul rând, recurenta a invocat nelegalitatea sentinţei şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor deciziei CCR nr. 39/2013 şi ale art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, fiind de necontestat faptul că TVA nu poate constitui bază de calcul pentru alte taxe/contribuţii. De asemenea, includerea TVA în consumul individual comunicat nu are bază legală, în trimestrul II 2013 nicio dispoziţie din cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011 sau alte acte normative neimpunând DAPP să-şi deducă/scadă TVA din valorile comunicate de C.N.A.S., ci doar obligă C.N.A.S. să comunice aceste valori fără TVA.

Pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii primei instanţe, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut faptul că C.N.A.S. nu a fost în măsură a da detalii, a proba corectitudinea/realitatea datelor centralizate primite de la casele de asigurări de sănătate, întrucât C.N.A.S. a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile care au stat la baza emiterii notificării contestate de reclamantă, înscrisuri din rezultă foarte clar consumul de medicamente aferent trimestrului II 2013.

Având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-pârâtă a arătat că datele transmise de C.N.A.S. sunt conforme cu realitatea, datorită faptului că datele raportate de furnizorii de medicamente (farmacii) reprezintă medicamentele înregistrate ca fiind eliberate asiguraţilor, care se decontează din FNUASS în sistemul de asigurări de sănătate, iar datele raportate de unităţile sanitare şi centrele de dializă sunt înregistrate în evidenţele acestora, urmare a procedurilor de achiziţii derulate pentru procurarea medicamentelor necesare acordării serviciilor medicale către asiguraţi.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 77/2011 reclamanta a transmis lista medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială, iar C.N.A.S. a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului II 2013 pe baza acestei liste, prin depunerea căreia reclamanta şi-a asumat corectitudinea datelor comunicate.

Astfel, singura posibilitate de identificare a medicamentelor este cea de consultare a bazelor de date raportate şi validate de către casele judeţene de asigurări de sănătate în sistemul informatic, date care au fost comunicate de C.N.A.S. atât instanţei cât şi expertului desemnat în cauză.

Pe de altă parte, actele normative aplicabile speţei, O.U.G. nr. 77/2011 şi Legea nr. 95/2006, nu stabilesc în sarcina C.N.A.S. obligaţia urmăririi trasabilităţii unui medicament pe piaţă, astfel încât la nivelul acesteia să existe informaţii legate de activitatea comercială a unui DAPP. Din modul de formulare a cererii de chemare în judecată se observă că reclamanta contestă chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, iar instanţa de fond, deşi nu a fost învestită cu o astfel de solicitare, a reţinut susţinerile reclamantei pe acest aspect.

În privinţa expertizei efectuate în cauză, recurenta-pârâtă a arătat că expertul desemnat a precizat faptul că nu sunt diferenţe între datele provenind de la furnizori şi datele pe care casele de asigurări de sănătate le-au folosit la realizarea calculelor, cu privire la medicamentele S.C. A., însă instanţa a dat o interpretare eronată şi nelegală raportului de expertiză.

A mai arătat recurenta-pârâtă că în valorile consumului trimestrial individual se regăseşte şi TVA, întrucât pentru calculul consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie se are în vedere preţul de referinţă suportat din FNUASS, care include şi TVA, iar în această situaţie consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul C.N.A.S. conţine şi el TVA.

De altfel, la acest moment, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, prevăd că după comunicarea valorii consumului de medicamente, D.A.P.P. are obligaţia de a deduce TVA în vederea calculării contribuţiei trimestriale.

Întrucât pentru trimestrul II 2013 din bugetul FNUASS a fost decontată integral farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate contravaloarea medicamentelor eliberate de acestea, reclamanta a încasat şi ea, la rîndul ei, contravaloarea acestor medicamente în urma plăţilor făcute de către farmacii şi nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate şi nici consumul de medicamente aferente.

O ultimă critică formulată de recurenta-pârâtă a vizat şi soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în contextul în care şi-a executat toate obligaţiile pe parcursul procesului, raportat la dispoziţiile aplicabile în speţă, astfel încât acordarea cheltuielilor de judecată este apreciată ca nejustificată, având în vedere obiectul litigiului şi complexitatea cauzei.

Fiecare dintre cele două recurente, atât S.C. A. S.R.L. cât şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, au depus întâmpinare faţă de celălalt recurs promovat în cauză, solicitând, în esenţă, respingerea acestuia ca nefondat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ adresa nr. x/01.08.2013 emisă de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, precum şi pretinsul refuz de soluţionare a plângerii prealabile formulate împotriva acesteia.

În concret, prin adresa/notificarea menţionată, reclamantei i-au fost comunicate următoarele: - valoarea procentului "p" de 14,55 % pentru trimestrul II 2013; - valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul IV 2012 suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, aceasta fiind prevăzută în Anexă şi conţinând T.V.A., ce urmează să fie dedus de fiecare DAPP.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii reclamantei şi de anulare a Notificării nr. x/01.08.2013 emise de pârâtă, a fost recurată de ambele părţi, acestea solicitând admiterea tuturor argumentelor de nelegalitate invocate în susţinerea acţiunii, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea ca legală a notificării contestate.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

În privinţa recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., se constată că aceasta a apreciat că sentinţa primei instanţe este nemotivată, reprezentând o preluare a considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014, fiind criticată în acelaşi timp şi analiza motivelor de nelegalitate a actului contestat vizând greşita determinare a consumului individual prin includerea consumului aferent vânzărilor altor persoane juridice, respectiv prin includerea T.V.A.

Primul motiv de recurs formulat de reclamantă, respectiv cel întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată, sentinţa primei instanţe îndeplinind exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme aceasta conţine o analiză detaliată a dispoziţiilor legale aplicabile şi a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. De asemenea, nu se poate pretinde că preluarea considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014 echivalează cu lipsa motivării, dat fiind caracterul obligatoriu al statuărilor instanţei de contencios constituţional.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa a înlăturat, în mod greşit, unele dintre motivele de nelegalitate a actelor administrative supuse controlului în contencios administrativ.

Cât priveşte includerea în valoarea consumului de medicamente a valorii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie, criticile recurentei sunt nefondate întrucât, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate şi cu Decizia nr. 665/2014 a Curţii Constituţionale, contribuţia clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea T.V.A.), aşa cum este suportat din FNUASS şi din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deţinătorului de autorizaţii de punere pe piaţă.

Cu alte cuvinte, soluţia legislativă este în sensul includerii valorii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie în valoarea consumului de medicamente, fiind nefondate susţinerile recurentei, conform cărora C.N.A.S. ar fi aplicat greşit sau arbitrar legea.

Curtea Constituţională a subliniat în decizia menţionată că această contribuţie trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi implicaţi în distribuţia medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat chiar cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuţiei.

În privinţa criticii recurentei referitoare la includerea T.V.A.-ului în consumul individual de medicamente transmis de C.N.A.S., Înalta Curte constată că formula de calcul a contribuţiei datorate este cea prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi BAt nu includ T.V.A. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligaţia plăţii acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Este adevărat că prin Decizia CCR nr. 39/2013 s-a statuat că este neconstituţională calcularea contribuţiei la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituţională includerea T.V.A. în baza de impunere a contribuţiei clawback, însă Curtea Costituţională nu a stabilit că C.N.A.S. are obligaţia de a deduce T.V.A.-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă T.V.A., iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligaţia de a calcula contribuţia îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă, în speţa de faţă recurentei-reclamante, aceasta având obligaţia de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuţia trimestrială.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menţionată în notificarea contestată, respectă în totalitate prevederile art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012, având în vedere că CTt şi BAt, componente de calcul ale contribuţiei, nu includ T.V.A. Consumul de medicamente comunicat recurentei-reclamante a fost cel înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma în vigoare în perioada de referinţă. Valoarea consumului de medicamente include T.V.A., pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincţia între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere preţurile de decontare care cuprind T.V.A. şi stabilirea bazei de impunere în vederea declarării şi plăţii contribuţiei clawback.

De altfel, prin modificările aduse ulterior dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, respectiv art. 5 alin. (3) şi (7), prin O.U.G. nr. 69/2014, legiuitorul a devenit mai explicit cu privire la noţiunea de consum de medicamente, care are aceeaşi semnificaţie cu noţiunea de valoare a consumului de medicamente (la care se referă art. 3 alin. (1) din actul normativ de bază), arătând expres faptul că acesta include T.V.A., iar stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plată, după deducerea de către acestea a T.V.A.-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În consecinţă, în condiţiile în care notificarea contestată a indicat dreptul contribuabilului de a scădea din valoarea consumului valoarea T.V.A. pentru obţinerea valorii bazei de impunere, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, caracterul neîntemeiat al acestor argumente de nelegalitate .

De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a principiului predictibilităţi fiscale, se constată că nemulţumirile reclamantei referitoare la reglementarea legală a contribuţiei clawback nu pot constitui temei pentru anularea actului administrativ supus controlului judiciar. Criticile recurentei-reclamante la adresa certitudinii impunerii se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalităţii de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei, iar aceste critici nu ar putea fi valorificate decât prin controlul de constituţionalitate al O.U.G. nr. 77/2011.

Analizând criticile din cuprinsul recursului declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte apreciază ca fiind eronate constatările primei instanţe referitoare la imposibilitatea efectivă/reală de a verifica legalitatea şi acurateţea bazei de impunere comunicată de C.N.A.S.

Astfel cum s-a arătat în precedent, prin notificarea ce face obiectul prezentei acţiuni s-a adus la cunoştinţa reclamantei procentul de contribuţie pentru trimestrul II 2013 suportat din FNUASS şi din bugetul MS aferent, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Aşadar, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât şi indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalităţii de calcul a contribuţiei şi valoarea procentului p, în raport de care reclamanta poate stabili dacă, în cazul său, au fost sau nu respectate dispoziţiile legale incidente.

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui D.A.P.P. şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi T.V.A.

Recurenta C.N.A.S. a transmis reclamantei, dar şi expertului desemnat, toate elementele necesare pentru stabilirea contribuţiei, notificarea cuprinzând elementele la care face referire O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului p si valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu. Faptul că debitorul obligaţiei nu poate verifica, în concret, datele primare pe care C.N.A.S. le-a folosit la stabilirea taxei, constituie o critică ce priveşte actul normativ prin care este stabilită contribuţia trimestrială, în condiţiile în care acesta nu instituie alte obligaţii în sarcina pârâtei C.N.A.S. şi nu poate atrage nelegalitatea actului, cât timp nici legiuitorul nu a prevăzut o atare obligaţie în sarcina C.N.A.S.

Pe de altă parte, ceea ce prezintă importanţă în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuţiei trimestriale este data consumului de medicamente (data eliberării efective către consumatorul final), şi nu data comercializării în lanţul de distribuţie (distribuitori en-gros, farmacii de circuit deschis şi/sau farmacii de circuit închis); între datele de comercializare şi datele de consum poate exista un decalaj de timp, iar consumul de medicamente raportat de canalele de eliberare poate proveni din stocurile anterioare sau din achiziţiile curente; de asemenea, există posibilitatea ca un medicament să fie introdus în consum nu doar de persoana juridică deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă, ci şi de un distribuitor.

Este adevărat că O.U.G. nr. 77/2011 face referire şi la consumul de medicamente, însă, din coroborarea sistematică a dispoziţiilor legale, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită interpretarea reclamantei, întrucât, în caz contrar, nu s-ar mai putea stabili procentul p, iar în cuprinsul formulei ar fi unităţi de lucru diferite, respectiv număr de cutii, bucăţi, pastile etc. şi sume de bani reprezentând bugetul aprobat trimestrial, ceea ce ar face imposibilă efectuarea unui calcul matematic. Pe de altă parte, dacă C.N.A.S. i-ar fi comunicat reclamantei doar consumul de medicamente pe cantitate, aceasta ar fi fost în imposibilitatea de a calcula valoarea consumului, având în vedere că procentul de compensare este diferit în funcţie de fiecare situaţie în parte, iar cei care pot stabili trimestrial care este valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul MS, în funcţie de procentul de compensare, sunt doar furnizorii de servicii medicale şi medicamente.

Validitatea tezei ce susţine comunicarea valorii consumului de medicamente rezultă şi din conţinutul prevederilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, conform cărora, în cazul soluţionării contestaţiilor administrative până la termenul de plată prevăzut de lege, "se vor plăti contribuţiile aferente noilor sume comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate". Este deci, evident, în opinia Înaltei Curţi, că transmiterea în format electronic a consumului centralizat de medicamente la care se referă prevederile art. 5 alin. (7) din ordonanţa de urgenţă reprezintă comunicarea valorii băneşti a consumului şi nu a cantităţii de medicamente consumate exprimate în termeni fizici, iar o atare concluzie trebuie coroborată cu considerentele anterior arătate, din care rezultă faptul că instituirea în sine a contribuţiei clawback nu constituie o formă de impozitare indirectă a subiectelor din sfera de referinţă a actului normativ ci o contribuţie menită a asigura finanţarea sistemului public de sănătate.

De altfel, chiar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)."

Înalta Curte constată, astfel, incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, soluţia de admitere a argumentului de nelegalitate a notificării pentru imposibilitatea de verificare a corectitudinii/realităţii elementelor bazei de calcul a contribuţiei fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor legale sus-enunţate.

În legătură cu ultimul motiv de recurs invocat, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care a apreciat ca fondate toate celelalte argumente de nelegalitate, iar ca o consecinţă, acţiunea reclamantei va fi respinsă, ca efect al casării hotărârii primei instanţe, analiza acestui motiv nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul autorităţii pârâte, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge în tot acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată, respingând, totodată, recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Menţine dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei de obligare la soluţionarea plângerii prealabile.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.