Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2893/2022 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision on re-examination of procedural cancellation

Case Number Decizia nr. 2893/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicant against the Court of Appeal's decision, leaving the lower court's ruling in force, and rejected the applicant's request for legal costs. The dispute involved a procedural sanction where the Court of Appeal had previously cancelled the applicant's initial complaint for failure to clarify the subject matter, defendants, and evidence within the court-ordered deadline, and subsequently cancelled the applicant's request for re-examination of that cancellation due to non-payment of the stamp duty. The decisive legal basis for the High Court's decision was the inadmissibility of the appeal, as Articles 457(1) and 483(2) of the Civil Procedure Code restrict parties to only the appeals provided by law, and Article 200(5) and (7) of the Civil Procedure Code specifically establishes that a request for re-examination is the sole remedy against a cancellation of an initial complaint, resulting in a final decision that cannot be challenged further by appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 alin. (3) C. proc. civ, art. 200 alin. (4) din C. proc. civ, art. 9 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against final decision on re-examination of procedural cancellation: The dispute involved a procedural sanction where the Court of Appeal had previously cancelled the applicant's initial complaint for failure to clarify the subject matter, defendants, and evidence within the court-ordered deadline, and subsequently cancelled the applicant's request for re-examination of that cancellation due to non-payment of the stamp duty. The decisive legal basis for the High Court's decision was the inadmissibility of the appeal, as Articles 457(1) and 483(2) of the Civil Procedure Code restrict parties to only the appeals provided by law, and Article 200(5) and (7) of the Civil Procedure Code specifically establishes that a request for re-examination is the sole remedy against a cancellation of an initial complaint, resulting in a final decision that cannot be challenged further by appeal.

Keywords

AI generated
article of civil procedure procedural orders matter in dispute appealability of remand decision judicial review administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 200 alin. (3) C. proc. civ
Urmare verificării cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în vedere reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin.
art. 200 alin. (4) din C. proc. civ
Întrucât reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2019, a anulat cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 9 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013
Prin citaţia emisă la data de 05 iunie 2019, şi primită de acesta la data de 11 iunie 2019 conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x (dosar Curtea de Apel Bucureşti), i s-a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 9 lit.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
art. 200 alin. (5) C. proc. civ
Dispoziţiile art. 200 alin. (5) C. proc. civ.
art. 200 alin. (7) C. proc. civ
menţionează că împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării, iar prevederile art. 200 alin. (7) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 457 C. proc. civ.

Explicitly cited in the reasoning immediately preceding the decision to establish the inadmissibility of the appeal because only specific appeals are provided by law for such orders.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrata la data de 13.03.20219, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea mai multor rezoluţii de clasare.

Urmare verificării cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în vedere reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., să precizeze în mod clar şi neechivoc obiectul cererii, respectiv care sunt rezoluţiile de clasare pe care înţelege să le conteste prin prezentul demers judiciar, să depună la dosar rezoluţiile respective, sub semnătură pentru conformitate, să precizeze dacă a parcurs procedura prealabilă şi, dacă da, să depună dovezi în acest sens, să precizeze cadrul procesual pasiv, respectiv cu cine sau pe cine înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârâţi.

Întrucât reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 24.04.2019, a anulat cererea de chemare în judecată, în baza dispoziţiilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, la data de 02.05.2019, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, prin care a solicitat să se revină asupra sancţiunii de anulare a cererii.

Prin citaţia emisă la data de 05 iunie 2019, şi primită de acesta la data de 11 iunie 2019 conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x (dosar Curtea de Apel Bucureşti), i s-a pus în vedere reclamantului să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 9 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, aferentă cererii de reexaminare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a anulat cererea de reexaminare formulată de către reclamantul A. împotriva încheierii de anulare a contestaţiei ca netimbrată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs reclamantul A. solicitând casarea acestei încheieri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. condiţia de admisibilitate a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul recursului vizează încheierea din 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 în soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Dispoziţiile art. 200 alin. (5) C. proc. civ. menţionează că împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării, iar prevederile art. 200 alin. (7) C. proc. civ. stipulează că cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu.

În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a României a reţinut că procedura prevăzută de art. 200 din C. proc. civ. are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din C. proc. civ.. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 din C. proc. civ.. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Atât timp cât procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum prevede art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 407 din 3 iulie 2014, paragrafele 14-15).

Aşadar, procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanţele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale, iar principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 670 din 18 mai 2011).

În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).

Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar recurentul a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, fiind singura cale de atac prevăzută de art. 200 alin. (5) C. proc. civ., pe care a şi exercitat-o.

În acest context, caracterul definitiv al încheierii pronunţate în soluţionarea cererii de reexaminare determină imposibilitatea părţii care a exercitat această cale de atac să promoveze, ulterior, o altă cale de atac neprevăzută de lege.

Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă - cererea de reexaminare - în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din acest punct de vedere este esenţial ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Faţă de dispoziţiile exprese ale textelor legale mai sus citate care stabilesc că împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată se poate formula numai cerere de reexaminare, precum şi caracterul definitiv al încheierii prin care se soluţionează cererea de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 457 C. proc. civ. urmează a se admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, cu consecinţa respingerii ca inadmisibil a recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.