Inadmissibility of constitutional referral requests following rejection of main administrative claims due to lack of procedural interest and capacity

Şedinţa publică din data de 20 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti Comisia de evaluare a activităţii si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020, a solicitat următoarele:

- în baza prevederilor art. 9 din Legea 544/2004, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor acte normative:

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot şi, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

- să se dispună, în baza prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi: art. I punctele 59-63, punctul 73 alin. (3)-(5), pct. 101 şi punctul 102 alin. (2) din Legea 242/2018;

- anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent,

- anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020, în forma în vigoare în prezent;

- anularea Hotărârii nr. 1.347din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor şi a regulamentului anexa la aceasta.

Ca o consecinţă a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acţiunii, dreptul de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcţie de execuţie la orice curte de apel din ţară, precum şi faptul că are dreptul de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţa din ţară la care are dreptul să funcţioneze - judecătorie, tribunal şi curte de apel.

La data de 09.02.2021, reclamanta A. a formulat cerere adiţională prin care a completat acţiunea cu noi capete de cerere:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secţia de judecători de respingere a contestaţiei formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obţinut la evaluarea activităţii şi conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de evaluare a activităţii si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel Bucureşti, la una din Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 198/23.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contenmcios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Hotărârea nr. 20 pronunţată la data de 3 februarie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de completare, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis cererea de completare a hotărârii nr. 176 din data de 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispunând completarea sentinţei civile nr. 176 din 19.10.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamantă.

A respins cererea de suspendare a judecăţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ. susţine recurenta că modalitatea de soluţionare a capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la sesizarea pentru neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 7/2019 şi O.U.G. nr. 92/2018 şi a cererii de sesizare a CCR cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, după ce a fost soluţionat capătul de cerere principal, afectează legalitatea hotărârii pronunţate.

Redând în integralitate dispoziţia art. 9 din Legea nr. 554/2004 susţine că în situaţia unei acţiuni întemeiată pe această normă juridică trebuie soluţionată cu prioritate cererea de sesizare a CCR urmând ca apoi să fie soluţionate capetele de cerere principale, modalitatea de soluţionare a cauzei depinzând de modalitatea de soluţionare a cererii de sesizare.

Şi în raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, al cărui conţinut îl redă în integralitate, acţiunea şi excepţiile trebuie soluţionate într-un fel sau altul în cadrul litigiului, nu după ce instanţa s-a pronunţat deja asupra litigiului principal, cererile de sesizare a CCR fiind cereri incidentale, şi au drept consecinţă suspendarea litigiului principal în caz de admitere.

Totodată, arată că în raport de prevederile art. 41 din C. proc. civ. instanţa de judecată avea obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cererii de completare a hotărârii faţă de împrejurarea că, în fapt, îşi expusese deja părerea cu privire la admisibilitatea şi la fondul cererilor de sesizare, aspect ce rezultă cu uşurinţă din considerentele sentinţei nr. 176/2021 în care instanţa face analiza admisibilităţii celor două cereri de sesizare, analiza constituţionalităţii textelor criticate precum şi analiza excepţiei de inadmisibilitate ridicate de pârâtul CSM în prezenta cauză, în care, de asemenea, instanţa arată că deşi a făcut analiza admisibilităţii cererilor de seizare totuşi nu există o pronunţare formală asupra lor.

Procedând în această manieră susţine recurenta că instanţa de fond şi-a depăşit competenţele legale atâta vreme cât a schimbat procedura prevăzută de lege pentru soluţionarea cererilor deduse judecăţii şi a soluţionat o cauză pe care nu mai avea dreptul să o judece, fiind incompatibilă, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine recurenta că motivele sentinţei civile sunt, în parte, contradictorii, în parte străine de natura pricinii şi în parte lipsesc, susţinând în esenţă că prin excepţia de neconstituţionalitate invocată şi prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a criticat tocmai prevederile legale pe care instanţa s-a întemeiat când a decis admiterea excepţiilor faţă de acţiunea de fond, iar în ce priveşte respingerea cererii de suspendare arată că aceasta este total nemotivată.

În ce priveşte raţionamentul ca atare, arată că instanţa a aplicat greşit prevederile legale fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată în acest sens că din perspectiva dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 29 din Legea nr. 47/1992 respingerea cererilor de sesizare a CCR cu aceste excepţii apare ca vădit nelegală faţă de modalitatea de soluţionare, prin excepţii, a cauzei. În soluţionarea cererilor formulate instanţa s-a întemeiat exact pe prevederile legale criticate ca fiind neconstituţionale de către recurentă.

Afirmă că între cererile formulate pe fond şi prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate există o strânsă legătură de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrativ normative, acte administrativ individuale, operaţiuni administrative, refuz nejustificat şi drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate.

În ce priveşte raportul de evaluare, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acesta trebuia analizat de instanţa de judecată, raportul de evaluare fiind un act care a stat la baza adoptării HCSM 1550/2020 a secţiei pentru judecători şi a HCSM 1552/2020.

De asemenea, afirmă recurenta că instanţa de judecată a schimbat obiectul dedus judecăţii, sens în care arată că nu a solicitat instanţei să acorde noi note în cadrul evaluării, ci să observe că acest raport de evaluare este întocmit nelegal, că procedura stabilită pentru întocmirea sa nu a fost parcursă în mod corect, precum şi că acest raport de evaluare este întocmit în baza unor prevederi normative neconstituţionale şi a unui act administrativ normativ secundar nul.

Esenţa cercetării legalităţii raportului de evaluare presupunea analiza constituţionalităţii prevederilor legale în baza cărora a fost întocmit, a legalităţii Regulamentului de promovare în funcţii de execuţie, şi doar în subsidiar a procedurii legale în baza căruia a fost întocmit. Or acest demers a fost deturnat de către instanţă către un demers de cenzurare a notelor acordate, aspect care nu a fost dedus niciodată prezentului litigiu, motivele indicate de instanţă fiind străine de obiectul dedus judecăţii.

Cu referire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent, anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020, anularea Hotărârii nr. 1.347din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor şi a regulamentului anexa la aceasta, anularea Hotărârii 1551/18.12.2020 şi a Hotărârii nr. 1552/18.12.2020, arată recurenta că urmare formulării cererii de promovare efectivă pentru sesiunea august - decembrie 2020 a fost întocmit raportul de evaluare contestat prin care cererea acesteia a fost respinsă.

Afirmă că acest raport de evaluare este un act nelegal care se află în circuitul civil şi care a stat la baza adoptării a două acte administrative nelegale, ca atare are un interes real şi actual de a solicita anularea lor şi înlăturarea din circuitul civil.

În ce priveşte cererea de înscriere la un examen pentru funcţii de conducere, cerere ce a fost respinsă în baza textelor declarate neconstituţionale şi a Regulamentului de concurs pentru funcţii de conducere. Ca atare, criticile pentru contituţionalitate realizate faţă de o serie de prevederi legale au relevanţă absolută faţă de cererea de anulare a actelor administrative normative de reglementare a unor proceduri de concurs şi transfer adoptate în baza acestor prevederi legale, cererea de anulare a actelor administrative care o priveau şi au fost adoptate în baza acestor proceduri administrative nelegale şi, în final, faţă de cererea de constatare a intervenirii unor drepturi profesionale. În acest context condiţiile de admisibilitate a cererilor de sesizare prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1991 erau îndeplinite în totalitate, soluţia corectă urmând a fi de admitere a cererii de sesizare şi de suspendare a cauzei.

Dreptul la exercitarea carierei profesionale aşa cum este definită cariera de art. 40 din Legea nr. 317/2004 constituie un drept direct, personal, concret şi actual, acest drept fiind ocrotit prin formularea acţiunii din prezenta cauză iar respingerea cererilor de sesizare recurenta este in imposibilitate de a susţine demersul judiciar, instanţa de judecată negându-i recurentei accesul la justiţie fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 6 din CEDO, recurenta redând considerente din Ghidul privind art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului Dreptul la un proces echitabil (aspectul civil) actualizat la 30 aprilie 2018 pct. 70-86.

Faţă de toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererilor de sesizare a CCR cu excepţiile de neconstituţionalitate formulate urmând a fi dispusă şi suspendarea judecăţii recursului formulat faţă de sentinţa nr. 176/2021 până la soluţionarea cererilor de seizare a CCR menţionate.

Recurenta a depus la dosar şi Note scrise.

4. Apărările intimaţilor

Au fost depuse la dosarul cauzei întâmpinări atât de către Consiliul Superior al Magistraturii cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de evaluare a activităţii şi conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectivă sesiunea august - decembrie 2020 în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

1. sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor acte normative:

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 7 din 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în tot şi, în subsidiar, cu referire la art. 13 punctele 1-4;

- Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

2. în baza prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi: art. I punctele 59-63, punctul 73 alin. (3)-(5), pct. 101 şi punctul 102 alin. (2) din Legea 242/2018;

3. anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea secţiei pentru Judecători nr. 1348 din data de 17 septembrie 2019, în forma în vigoare în prezent,

4. anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 188/20.02.2020, în forma în vigoare în prezent;

5. anularea Hotărârii nr. 1.347din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor şi a regulamentului anexa la aceasta.

Ca o consecinţă a admiterii capetelor de cerere anterioare, reclamanta a solicitat a se constata că are, la data depunerii acţiunii, dreptul de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii 303/2004 cu modificările ulterioare, ca judecător cu funcţie de execuţie la orice curte de apel din ţară, precum şi faptul că are dreptul de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţa din ţară la care are dreptul să funcţioneze - judecătorie, tribunal şi curte de apel.

Cererea de chemare în judecată a fost completată prin cererea adiţională formulată la data de 09.02.2021, cu noi capete de cerere, respectiv:

- anularea Hotărârii nr. 1550/17.12.2020 a CSM, secţia de judecători de respingere a contestaţiei formulate de candidatul având codul 1057, împotriva punctajului obţinut la evaluarea activităţii şi conduitei din ultimii 3 ani de activitate;

- anularea raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectiva pe post, în contradictoriu cu Curtea de Apel Bucureşti - Comisia de evaluare a activităţii si conduitei judecătorilor pentru examenul de promovare efectiva sesiunea august - decembrie 2020;

- anularea Hotărârilor 1551/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si in parte a Hotărârii 1552/18.12.2020 CSM, secţia de judecători si anularea examenului de promovare efectiva sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti;

- constatarea promovării sale efective la Curtea de Apel Bucureşti, la una din Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 176 pronunţată la data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, invocată de ambii pârâţi, ca nefondată, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă, invocate de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondate. A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi a dreptului reclamantei de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze - judecătorie, tribunal şi curte de apel, şi drept consecinţă a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, şi a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

A admis excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secţia pentru judecători şi, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, şi a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

Reclamanta A. a formulat la data de 21 octombrie 2021 cerere de completare a hotărârii menţionate anterior prin care a solicitat completarea sentinţei pronunţată în cauză cu o soluţie la cele două cereri formulate şi nesoluţionate, respectiv cererea de a fi declarate ca neconstituţionale, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, prevederile O.U.G. nr. 7/2019 şi prevederile O.U.G. nr. 92/2019 şi cererea de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a tuturor prevederilor legislative invocate.

Prin Hotărârea nr. 20 pronunţată la data de 3 februarie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de completare, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis cererea de completare a hotărârii nr. 176 din data de 19 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispunând completarea sentinţei civile nr. 176 din 19.10.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamantă.

A respins cererea de suspendare a judecăţii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs reclamanta înţelegând să formuleze critici în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ. susţine, în esenţă, recurenta că instanţa de fond şi-a depăşit competenţele legale atâta vreme cât a schimbat procedura prevăzută de lege pentru soluţionarea cererilor deduse judecăţii şi a soluţionat o cauză pe care nu mai avea dreptul să o judece, fiind incompatibilă, situaţie în raport de care instanţa de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 41 din C. proc. civ., avea obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cererii de completare a hotărârii faţă de împrejurarea că, în fapt, îşi expusese deja părerea cu privire la admisibilitatea şi la fondul cererilor de sesizare.

Critica formulată este nefondată, iar motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depăşirea de către curtea de apel a limitelor atribuţiilor sale, prin soluţionarea cererii de completare a hotărârii nr. 172/2021.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situaţia în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat sau imixtiunea instanţelor în domenii excluse puterii judecătoreşti, neputându-se identifica cu depăşirea competenţei. Prin excesul de putere se încalcă, aşadar, ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că prin prezenta cale de atac, instanţa de casare a fost chemată a se pronunţa asupra legalităţii hotărârii atacate nr. 20 din 3 februarie 2020 din perspectiva soluţionării de către instanţa de fond a cererii de completare a hotărârii nr. 176 din 19 octombrie 2021, cerere de completare formulată chiar de către reclamanta A..

Potrivit art. art. 444 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. "dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor art. 443 alin. (3) C. proc. civ. "Încheierea se va ataşa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei".

Rezultă din conţinutul normelor precitate că legiuitorul a înţeles ca, spre deosebire de procedura îndreptării ori a lămuririi hotărârii, în situaţia soluţionării cererii de completare a hotărârii, să fie pronunţată o "hotărâre separată" potrivit art. 444 alin. (2) C. proc. civ.. Sintagma "hotărâre separată" are în vedere acelaşi tip de hotărâre ca cea anterioară, prin care s-a omis pronunţarea pe capătul de cerere în privinţa cărora se solicită completarea.

Totodată, menţionarea expresă făcută de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 443 alin. (3) C. proc. civ. a faptului că încheierea/hotărârea se va ataşa la dosarul cauzei indică în mod clar că cererea de completare nu poate fi soluţionată decât de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei completare se solicită.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 111 alin. (6) din Hotărârea nr. 1375/2015 Regulamentelor de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti obligă în mod expres ca cererile de îndreptare a erorilor materiale şi cererile de completare sau lămurire a hotărârii să fie soluţionate de completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită.

În plus, ceea ce trebuie reţinut este şi faptul că acest motiv de casare nu se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 4, ci art. 488 alin. (1) pc.t 1 şi anume "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", dar şi în privinţa acestui text pot fi reţinute, ca fiind aplicabile, textele legale mai sus menţionate, ce exclud incompatibilitatea judecătorului, în completarea hotărârii judecătoreşti.

Pentru aceleaşi considerente şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, neputând fi reţinută nicio neregularitate procedurală care să determine reformarea hotărârii atacate. În cauză, hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv art. 444 C. proc. civ. şi art. 111 din Hotărârea nr. 1375/2015, instanţa dispunând cu privire la cererea formulată de recurenta reclamantă de completare a hotărârii nr. 176 din 19 octombrie 2021.

Din această perspectivă nu există nicio încălcare în cauză a dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ., judecătorul fondului neavând obligaţia, la soluţionarea cererii de completare, să formuleze cerere de abţinere. De altfel, instanţa de recurs observă faptul că la judecarea cererii de completare în fond, recurenta-reclamantă nu a înţeles a formula cerere de recuzare împotriva judecătorului instanţei de fond, ceea ce indică faptul că recurenta reclamantă a apreciat ca în cauză nu există vreun motiv pentru recuzarea judecătorului.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de considerentele hotărârii recurate, constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

În cauză, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., instanţa de fond arătând argumentele pentru care a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă, respectiv prin prisma excepţiilor peremptorii invocate în cauză şi admise de instanţă. Faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea cererii de suspendare, în condiţiile în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, motivarea cererii de suspendare nu se mai impunea, atâta vreme cât această din urmă cerere are caracter accesoriu celei de sesizare a Curţii Constituţionale.

Nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin intermediul acestui motiv de recurs s-a invocat, în esenţă, faptul că respingerea cererilor de sesizare este vădit nelegală faţă de modalitatea de soluţionare a cauzei prin excepţii, cât şi faptul că există strânsă legătură între cererile formulate pe fond şi prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrative normative, acte administrativ individuale, operaţiuni administrative, refuz nejustificat şi drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate.

Prioritar, reiterează Înalta Curte faptul că analiza prezentei căi de atac se limitează strict numai la motivele de recurs ce vizează aspectele de nelegalitate a hotărârii nr. 20 din 3 februarie 2022 şi numai la ceea ce instanţa de fond a soluţionat prin această hotărâre, astfel că toate celelalte critici ce vizează aspecte nesoluţionate prin hotărârea nr. 20 din 3 februarie 2022 nu pot fi avute în vedere la soluţionarea prezentei căi de atac.

Modalitatea în care judecătorul fondului a soluţionat prezenta cauză pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiilor peremptorii invocate este una corectă în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ. care impun instanţei de judecată obligaţia de a se pronunţa, mai întâi, asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Reglementarea cuprinsă în art. 9 din Legea nr. 554/2004 trimite la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul că acţiunea în contencios administrativ trebuie să privească în mod necesar o vătămare într-un drept sau interes legitim aparţinând unei persoane, tocmai datorită caracterului subiectiv al unei asemenea acţiuni întemeiate pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Vizând obiectul acţiunii, un obiect complex, textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune existenţa unei cereri principale, specifică contenciosului administrativ, de tip subiectiv (şi anume anularea unui act administrativ care aduce o vătămare concretă a unui drept sau interes legitim, iar actul administrativ este emis sau adoptat în baza ordonanţei guvernului, atacată, în cauză), iar în secundar, textul impune formularea excepţiei de neconstituţionalitate .

Prin urmare, în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 instanţei de judecată îi revine obligaţia de a verifica atât îndeplinirea cerinţelor legale prevăzute de dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ. ce instituie condiţii pentru orice cerere de chemare în judecată, respectiv: are capacitate procesuală în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes legitim, născut şi actual, personal şi direct, cerinţe cumulative a cător neîndeplinire paralizează declanşarea sau continuarea acţiunii civile, cât şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, prin sentinţa 176/2021 (hotărârea judecătorească pronunţată în primă instanţă asupra fondului cauzei) se constată că cererile formulate în susţinerea existenţei unei vătămări aduse dreptului reclamantei, la carieră, nu îndeplinesc condiţiile generale ale acţiunii civile, astfel cum sunt acestea reglementate de textul art. 32 mai sus citat .

Astfel, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere formulate de reclamanta A. având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de a funcţiona, prin delegare, detaşare sau transfer în condiţiile Legii nr. 303/2004, ca judecător cu funcţie de execuţie, la orice curte de apel din ţară şi a dreptului reclamantei de a candida pentru funcţii de conducere la orice instanţă din ţară la care are dreptul să funcţioneze - judecătorie, tribunal şi curte de apel, şi drept consecinţă a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Totodată, a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 1550 din 17.12.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M şi a raportului de evaluare întocmit în cadrul concursului de promovare efectivă pe post, iar în subsidiar obligarea la refacerea raportului de evaluare, şi a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

De asemenea, a admis excepţia lipsei de interes în privinţa capetelor de cerere având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 1348 din 17.09.2019 şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, anularea Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 şi a Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, anularea Hotărârii nr. 1347 din 17.09.2019 pentru aprobarea transferului judecătorilor şi a regulamentului anexat, anularea Hotărârilor nr. 1551 din 18.12.2020 emis de secţia pentru judecători şi, în parte, a Hotărârii nr. 1552 din 18.12.2020, anularea examenului de promovare efectivă sesiunea august 2020 - decembrie 2020 pentru Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa constatării promovării reclamantei la Curtea de Apel Bucureşti, una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal, şi a respins aceste capete de cerere ca lipsite de interes.

În condiţiile în care, pentru capetele de cerere principale, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul admiterii excepţiilor anterior menţionate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată în condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă.

Reţinând, în esenţă, faptul că soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate "a posteriori" este interdependentă de validitatea cererii principale, instanţa de judecată va proceda şi la verificarea condiţiilor impuse de norma art. 9 din Legea nr. 554/2004 ce reglementează o procedură specială de soluţionare a cererilor formulate de persoana ce se pretinde vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din acestea, doar dacă cerinţele impuse de art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 precum şi cele ale art. 32 C. proc. civ. sunt îndeplinite.

În acelaşi sens trebuie reţinute şi considerentele Deciziei CCR nr. 660/2007, potrivit cărora posibilitatea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004, presupune existenţa unui litigiu pe rolul instanţei, iar soluţionarea acestuia depinde de rezolvarea de către Curtea Constituţională a unei excepţii care are legătură cu cauza.

Iar din perspectiva art. 29 din Legea 47/1992, inadmisibilitatea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să vizeze texte care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar această condiţie nu este îndeplinită în speţă, în raport de soluţiile pronunţate de către prima instanţă, prin Sentinţa 176/2021.

Astfel, corect a reţinut judecătorul fondului că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, respectiv normele a căror neconstituţionalitate este criticată nu au, în substanţă, legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul de a putea influenţa soluţia asupra excepţiilor invocate. Textele legale care fac obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate cuprinse atât în ordonanţe de Guvern dar şi în legi, după cum reiese din cererea de sesizare astfel cum a fost precizată de reclamantă prin notele scrise depuse la data de 21.09.2021 la dosar, vizează fondul cauzei, neavând legătură cu soluţionarea excepţiilor invocate.

În raport de acest aspect, alegaţiile recurentei referitoare la faptul că între cererile formulate pe fond şi prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate există o strânsă legătură de vreme ce obiectul cererilor îl constituie acte administrativ normative, acte administrativ individuale, operaţiuni administrative, refuz nejustificat şi drepturi profesionale care se întemeiază în mod concret pe prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate, nu pot fi primite.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Hotărârii nr. 20 din 03 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2022.