Disciplinary complaint delay deemed lawful; administrative action rejected and costs awarded to bar union.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.01.2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România la emiterea unui act administrativ de soluţionare a plângerii disciplinare vizând pe decanul Baroului Argeş din data de 14.02.2020, depusă la Baroul Argeş la data de 17.02.2020 şi primită la Consiliul UNBR la data de 20.02.2020.

La data de 08.10.2020 reclamantul a depus o cerere de completare şi precizare a acţiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la cercetarea şi anchetarea abaterii disciplinare, la emiterea şi comunicarea deciziei de soluţionare a acestei anchete, precum şi obligarea pârâtului să soluţioneze cererea de recuzare a Consiliului Baroului Argeş şi a fiecărui membru al Consiliului Baroului Argeş, precum şi să dispună o soluţie în plângerea îndreptată împotriva avocaţilor menţionaţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia prematurităţii, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania; a fost obligat pârâtul să emită decizie de soluţionare a anchetei disciplinare, ca urmare a plângerii reclamantului nr. 132/17.02.2020; a fost obligat pârâtul la comunicarea către reclamant a soluţiei adoptate; s-a respins cererea de obligare la soluţionarea cererii de recuzare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania a declarat recurs, iar reclamantul A. a declarat recurs incident.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanţa de fond a reprodus, in motivare - filele x si 4 din hotărâre - mai multe texte din Legea 51/1995 si din Statut, texte care nu au, neapărat, legătura cu hotărârea pronunţata. Invocarea acestor texte arata ca motivele hotărârii atacate sunt contradictorii, nerespectand logica judirica a textelor de lege invocate. Chiar prima Instanţa menţionează - fila x din hotărâre - ca prezentul demers judiciar -adică cel al intimatului-reclamant - "nu era necesar pentru anchetarea abaterii disciplinare comunicate in condiţiile prevăzute de lege si statut".

În aceasta situaţie, a susţinut că este greu de inteles de ce prima instanţa a respins excepţia prematuritatii acţiunii, atâta vreme cât actul administrativ al CUNBR, ca răspuns la sesizarea intimatului-reclamant, poate fi emis nu numai pana în 20.02.2021 - un an de la data sesizării, conform Legii - ci, având în vedere legislaţia excepţionala adoptata in timpul perioadei de stare de urgenţă, pana la data de 20.04.2021. Or, judecătorul fondului nu face nicio referire la perioada de doua luni de prelungire a termenului de exercitare a acţiunii, conform legislaţiei excepţionale generate de starea de urgenta, deşi era absolut necesar ca acesta sa aibă in considerare nu numai legea generala, ci si legislaţia excepţionala in stabilirea termenelor de soluţionare a prezentei cauze.

În concluzie, în opinia sa, chiar la momentul formulării prezentului recurs, CUNBR mai are un termen de aproape patru luni de zile pana sa soluţioneze petiţia intimatului-reclamant si sa emită actul administrativ pe care acesta ii solicita, fara a fi necesara intervenţia instanţei de contencios administrativ.

De asemenea, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţa a reţinut, in mod greşit si contradictoriu, ca nu ar fi indicat un alt termen, in afara celui de 30 de zile, prevăzut de art. 2 din Legea 554/2204, pana la care sa poată fi soluţionata petiţia reclamantului, prin emiterea unui act administrativ. Acest lucru este nereal, existând contradictorialitate in cele reţinute de judecătorul fondului.

A arătat pe tot parcursul judecării procesului in prima instanţa ca atâta vreme cat termenul de 30 de zile prevăzut de Legea 554/2004 pentru soluţionare nu este aplicabil, in speţa trebuie aplicat termenul de un an de zile de la data sesizării - adică 20.02.2021- termen care trebuie prelungit cu doua luni, având in vedere legislaţia excepţionala din perioada stării de urgenta. Deşi a afirmat, în continuu, ca este dreptul si obligaţia CUNBR sa soluţioneze prezenta speţa pana la 20.04.2021, judecătorul fondului a reţinut, în mod greşit, in opinia sa, ca este necesara intervenţia instanţei in acest moment, când procedura disciplinara a CUNBR este, inca, in plina desfăşurare. In acest fel, prima Instanţa a intervenit, fie si indirect, in jurisdicţia interna a profesiei de avocat, lucru pe care nu putea sa ii facă, din punct de vedere legal, in aceasta faza procesuala.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat faptul că hotărârea este pronunţata cu interpretarea greşita a dispoziţiilor art. 86 alin. (4) din Legea 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si la art. 266 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, a arătat că prima Instanţa a ajuns la concluzia greşita, in opinia sa, că solicitarea reclamantului sa fie soluţionata de CUNBR in termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ si fiscal si nu în termenul de un an de zile, prevăzut de art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Legea nr. 51/1995 care, in opinia sa, caracter de lege speciala, prin raportare la Legea nr. 554/2004, deroga de la legea generala (specialia generalibus derogant). Cele doua texte de lege pe care prima instanţa le-a avut in vedere - si pe care recurentul consideră ca le-a interpretat greşit - sunt, asa cum s-a arătat art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 si art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995.

Dispoziţiile art. 86 alin. (4) - completate cu cele ale art. 266 alin. (4) din Statut, ambele situate in capitolul din lege, respectiv secţiunea din Statut, intitulate "Răspunderea disciplinara" - prevăd o procedura legala speciala care face, in mod obiectiv, imposibila soluţionarea plângerii in termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, termen in mod greşit luat in calcul de prima instanţa pentru soluţionarea plângerii administrative prin formularea unui răspuns pe cale administrativa de care CUNBR, organ de jurisdicţie interna in cadrul profesiei de avocat.

Legislaţia profesiei de avocat prevede un termen de un an de zile de la data sesizării pentru emiterea unui act administrativ de soluţionare a unei plângeri disciplinare -plângere care are un caracater administrativ- termen pe care prima instanţa nu îl ia in considerare, deşi acesta a fost invocat de parat, atât pe cale de excepţie cat si prin apărările făcute in fondul cauzei.

De altfel, emiterea unui act administrativ de soluţionare a unei plângeri disciplinare in cadrul procedurii jurisdictionale interne pe care o prevede legislaţia profesiei de avocat in termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea 554/2004 este, practic, imposibila, daca se are în vedere modul în care este reglementata procedura răspunderii disciplinare in Legea 51/1995 si in Statut, procedura disciplinara care prevede mai multe etape.

Este evident, având in vedere procedura de soluţionare a plângerilor prin emiterea unui act administrativ in cadrul legislaţiei interne a profesiei de avocat, ca Legiuitorul nu a inteles sa ia în calcul termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004 pentru soluţionarea acestui tip de plângeri, asa cum in mod greşit a interpretat norma de drept material prima instanţa, termenul legal aplicabil in cauza fiind acela de un an de zile, asa cum este prevăzut de art. 86 alin. (4) din Legea 51/1995 si de art. 266 alin. (4) din Statut.

Prin recursul incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea tuturor capetelor din cererea de chemare în judecată completată şi precizată.

Astfel, a apreciat că cererea de recuzarea Consiliului trebuie soluţionată prin raportare la prevederile C. proc. civ. în vigoare şi, evident soluţia adusă la cunoştinţa părţilor, nefiind de acceptat să rămână nesoluţionată cererea ori soluţia să nu fie adusă la cunoştinţa părtilor, iar acest aspect să poată fi invocat abia odată cu contestarea soluţiei prevăzut de art. 281 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

4. Apărările formulate în recurs

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurentul-reclamant, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul recurentului-pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare, urmând ca recursul incident să fie respins, ca nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, precizată şi completată, prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România la emiterea unui act administrativ de soluţionare a plângerii disciplinare vizând pe decanul Baroului Argeş din data de 14.02.2020, depusă la Baroul Argeş la data de 17.02.2020 şi primită la Consiliul UNBR la data de 20.02.2020, respectiv la cercetarea şi anchetarea abaterii disciplinare, la emiterea şi comunicarea deciziei de soluţionare a acestei anchete, precum şi obligarea pârâtului să soluţioneze cererea de recuzare a Consiliului Baroului Argeş şi a fiecărui membru al Consiliului Baroului Argeş, precum şi să dispună o soluţie în plângerea îndreptată împotriva avocaţilor menţionaţi.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtul formulând recurs, iar reculamantul recurs incident.

2. Recursul recurentului-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România

Recurentul-pârât a înţeles să critice sentinţa, prin care a fost obligat pârâtul să emită decizie de soluţionare a anchetei disciplinare, ca urmare a plângerii reclamantului nr. 132/17.02.2020 şi a fost obligat la comunicarea către reclamant a soluţiei adoptate, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurent circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine însă incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 85 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat:

"(1) Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei, ale corpului de avocaţi sau ale instituţiei.

(2) Avocatul care conduce asistenţa judiciară de pe lângă fiecare instanţă este obligat să sesizeze în scris consiliului baroului faptele comise de orice avocat, în condiţiile prevederilor alin. (1).

(3) Instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt obligate să înainteze consiliului baroului orice plângere făcută împotriva unui avocat şi să îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecată pornită împotriva unui avocat.

(4) Constituie abatere disciplinară gravă încălcarea dispoziţiilor din lege şi din Statutul profesiei de avocat care prevăd expres o astfel de calificare.", de unde rezultă o sferă largă de acţiuni/inacţiuni care pot atrage răspunderea disciplinară a avocaţilor, după cum rezultă, de asemenea, o sferă largă a persoanelor care nu numai că sunt îndreptăţite, dar au chiar obligaţia, de a sesiza organele competente în legătură cu potenţiale abateri disciplinare ale avocaţilor.

Totodată, art. 86 din Legea nr. 51/1995 prevede că:

"(1) Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului.

(2) Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare privind decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenţa Consiliului U.N.B.R. Persoana anchetată sau trimisă în judecată disciplinară nu participă la luarea hotărârii.(...)

(4) În toate cazurile, acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data luării la cunoştinţă, de către consiliul baroului, despre săvârşirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii acesteia."

În conformitate cu dispoziţiile art. 279 din Statut:

"(1)Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.(...)

(5) În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri şi va culege informaţii, prin mijloacele prevăzute de lege.".

Potrivit dispoziţiilor art. 281:"(1) După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor. (2) Soluţia se comunică, în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzute la alin. (1), prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă, cu luare de semnătură, avocatului cercetat, la sediul profesional principal al acestuia, persoanei care a făcut plângerea, la domiciliul declarat de aceasta, precum şi, prin adresă de comunicare, preşedintelui U.N.B.R".

Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, defineşte "nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".

Aminteşte instanţa de control judiciar că, atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, însă, când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanţie a dreptului la o bună administrare.

În raport de cele reţinute în fapt din perspectiva textelor anterior enunţate, instanţa apreciază că cererea reclamantului nu este întemeiată.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale antereferite rezultă că anchetarea abaterii disciplinare se impune a fi făcută cu celeritate.

Înalta Curte apreciază că termenul de cel mult un an de la data luării la cunoştinţă, de către consiliul baroului, despre săvârşirea abaterii, în care poate fi exercitată acţiunea disciplinară astfel cum prevede art. 86 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 este un termen de prescripţie, termen de la încetarea căruia nu se mai poate remedia nimic, nereprezentând termenul după trecerea căruia se poate adresa sesizarea instituţiei, astfel cum susţine pârâtul.

Totodată, nu se poate concluziona că termenul rezonabil în raport de care se analizează conduita pârâtului a fost nesocotit, având în vedere că la data de 17 iulie 2020 s-a întocmit procesul-verbal al şedinţei Consiliului UNBR, prin care s-a decis desemnarea avocatului raportor pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, în conformitate cu prevederile art. 278 din Statutul profesiei de avocat.

Astfel, în contextul factual reţinut, instanţa de control judiciar apreciază că autoritatea competentă a efectuat demersuri rezonabile pentru soluţionarea sesizării, reclamantul neputând solicita finalizarea procedurii prevăzută de art. 279-281 din Legea nr. 51/1995, putând cere doar punctual întocmirea unor acte procedurale aferente etapelor parcurse în cadrul procedurii, care nu se poate realiza în termen de 30 de zile, astfel cum pretinde reclamantul, raportat la modul în care este reglementată procedura răspunderii disciplinare în Legea nr. 51/1995.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care se impune a fi reformată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", va fi obligat recurentul-reclamant la plata către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, conform dovezilor aflate la doar.

3. Recursul incident formulat de recurentul-reclamant

Recurentul-reclamant a înţeles să critice sentinţa, prin care s-a respins cererea de obligare la soluţionarea cererii de recuzare formulată de acesta, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru argumentele prezentate la punctul 2, sentinţa fiind motivată corespunzător, necuprinzând motive contradictorii nici în sensul invocat de reclamant.

De asemenea, nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva expusă de recurentul-reclamant, argumentele acestuia fiind nefondate.

Astfel, în mod corect a apreciat prima instanţă că cererea de recuzarea Consiliului trebuie soluţionată prin raportare la prevederile C. proc. civ. în vigoare, soluţia urmând să fie adusă la cunoştinţa părţilor, nefiind de acceptat să rămână nesoluţionată ori soluţia să nu fie adusă la cunoştinţa părtilor, iar acest aspect să poată fi invocat odată cu contestarea soluţiei prevăzută de art. 281 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

În concluzie, recursul incident formulat de reclamant este nefondat, motivele invocate de acesta nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei în sensul solicitat.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată; va respinge recursul incident formulat de reclamant, ca nefondat; va obliga recurentul-reclamant la plata către recurentul-pârât a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 125/F- C. civ. din 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata către recurentul-pârât a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.