Religious property retrocession compensation: judicial limits on substituting administrative authority for legal condition assessment under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/11.04.2017 reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşu Mic în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei anularea deciziei 6602 din 26.01.2017 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul înscris în CF x Finteuşul Mic cu nr. top xB având în vedere că pentru această suprafaţă nu este posibilă restituirea în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşu Mic, împotriva deciziei 6602/26.01.2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Prin decizia nr. 3174 din data de 07.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Finteuşul Mic împotriva sentinţei civile nr. 271/2017 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 02.10.2020 sub nr. dosar x/2017

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşu Mic, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială De Retrocedare A Unor Bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită o decizie conţinând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localităţii Finteuşu Mic nr. topo xb.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 500 C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că în mod eronat a reţinut prima instanţă autoritatea de lucru judecat cu privire la faptul că imobilul care face obiectul litigiului a apartinut cultului religios, a fost preluat abuziv şi că în mod greşit a apreciat CSR că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament (...), în condiţiile în care prin decizia nr. 3174/2020 a fost admis recursul Parohiei şi a fost casată în tot hotărârea şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 1 alin. (1) coroborat cu pct. 3 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 alin. (1), art. 5 alin. (5) si art. 3 alin. (6) din acelaşi act normativ şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru imobilul solicitat, Parohiei fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în temeiul legislaţiei fondului funciar.

Astfel, terenul nr. top. xb CF nr. x nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, întrucât a făcut obiectul restituirii potrivit legilor fondului funciar, iar prin titlul de proprietate emis în favoarea reclamantei i-a fost atribuită în compensare suprafata de 2 ha, care, deşi situată în extravilan, acoperă şi compensează în mod evident suprafata solicitată, 980 stînjeni pătraţi (cca 3500 mp).

Prin urmare, prin respingerea cererii Comisia a înlăturat în mod corect posibilitatea unei duble reparatii si, implicit, a unei îmbogăţiri fără just temei.

În fine, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa nu poate hotărî asupra conţinutului actului ce urmează a fi emis în procedura administrativă.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a fost invocată de recurentă încălcarea dispoziţiilor art. 500 C. proc. civ., susţinându-se că în mod eronat a reţinut prima instanţă autoritatea de lucru judecat cu privire la faptul că imobilul care face obiectul litigiului a apartinut cultului religios, a fost preluat abuziv şi că în mod greşit a apreciat Comisia că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în condiţiile în care prin decizia nr. 3174/2020 a fost admis recursul Parohiei şi a fost casată hotărârea şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.

Dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. sunt aplicabile atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Aceste prevederi vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, care a fost recurată doar de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Finteuşu Mic şi doar sub aspectul argumentului ce a stat la baza respingerii acţiunii. S-a reţinut în esenţă că argumentul din Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat de reclamantă pe un alt amplasament, în temeiul legislaţiei din domeniul fondului funciar, este greşit, deoarece în baza Legii 18/1991 reclamanta nu putea primi teren pe un alt amplasament în condiţiile în care terenul ce face obiectul cauzei nu era un teren cooperativizat astfel încât doar dacă cele două terenuri aveau aceeaşi situaţie juridică se putea elibera un titlu de proprietate pentru un alt teren, iar adresa nr. x/03.11.2008 a Primăriei comunei Satulung nu este sprijinită de înscrisuri din care să rezulte că într-adevăr titlul de proprietate x/23.06.2003 a fost emis pentru terenul înscris în CF x cu nr. top xb. Totodată, s-a reţinut că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a aparţinut cultului religios şi a fost preluat abuziv.

În aceste condiţii, în mod corect a apreciat prima instanţă că, având în vedere şi dispoziţiile art. 494, art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea primei instanţe a fost recurată doar parţial, ceea ce nu a fost supus recursului dobândind autoritate de lucru judecat, iar instanţa de recurs nu poate modifica acele aspecte sau afecta situaţia părţilor care nu au făcut recurs.

Aşadar, cu ocazia prezentei rejudecări, reclamantei nu i se poate crea o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea iniţială, aspectele referitoare la faptul că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu a aparţinut cultului religios, a fost preluat abuziv, şi că în mod greşit s-a apreciat de pârâtă că pentru imobilul solicitat reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament în baza legislaţiei din domeniul fondului funciar a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum s-a reţinut anterior, neputându-se reţine că problema reconstituirii dreptului de proprietate a fost tranşată de prima instanţă, partea din hotărâre care nu a fost recurată nefiind desfiinţată, chiar dacă formularea instanţei de casare este generică.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat sub aspectul încălcării prevederilor art. 1 alin. (1) coroborat cu pct. 3 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 6 alin. (1), art. 5 alin. (5) si art. 3 alin. (6) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Astfel, prin Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă, cererea reclamantei de retrocedare nr. x/19.01.2006 a fost respinsă pe motiv că cererea de retrocedare nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul solicitat, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe un alt amplasament, în temeiul legislaţiei din domeniul fondului funciar. Pentru a justifica această soluţie, pârâta a făcut trimitere la pct. 3 din normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit pct. 3 din Normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate.

Prin urmare, cum în raport de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 obiectul acţiunii în contencios administrativ îl reprezintă analiza legalităţii deciziei comisiei, iar limitele învestirii instanţei sunt stabilite în raport de soluţia pronunţată de organul administrativ, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că cererea reclamantei de retrocedare a fost respinsă pentru unicul motiv dat de incidenţa în cauză, din perspectiva pârâtei, a pct. 3 din Normele de aplicare ale art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. Or, sub acest aspect, în raport de cele anterior arătate, trebuie avute în vedere considerentele sentinţei civile nr. 271 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj în baza cărora s-a reţinut că argumentul din Decizia nr. 6602/26.01.2017 emisă de pârâtă privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat de reclamantă pe un alt amplasament, în temeiul legislaţiei din domeniul fondului funciar, este greşit.

Având în vedere că celelalte motive de respingere a cererii nu figurează în cuprinsul deciziei suspusă cenzurii pe calea acţiunii în contencios administrativ, Înalta Curte consideră că prima instanţă nu putea complini motivele care au stat la baza emiterii de către recurenta-pârâtă a deciziei în discuţie.

Instanţa de control judiciar apreciază că argumentele recurentei-pârâte privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare exhaustivă a cererii formulată de reclamantă, neverificând dacă există şi alte impedimente cu privire la admiterea acesteia, instanţa nu se poate substitui organului administrativ şi să aprecieze în mod direct asupra îndeplinirii de către reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa trebuie reformată sub acest aspect, urmând să respingă cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conţinând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localităţii Finteuşu Mic nr. topo xb, cu privire la celelalte aspecte motivele expuse prin memoriul de recurs nefiind fondate, astfel cum s-a reţinut anterior, urmând să fie menţinute în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conţinând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localităţii Finteuşu Mic nr. topo xb şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 220 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de obligare a pârâtei să emită o decizie conţinând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul înscris în CF nr. x a localităţii Finteuşu Mic nr. topo xb.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.