Judicial verification limits for unconstitutionality exceptions: mandatory direct link between challenged norms and case resolution under Law No. 47/1992

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 16.09.2021 reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Baroul Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

o Suspendarea executării "Instrucţiunilor candidaţi" emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru participarea la examenul de admitere în profesia de avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021 (cu consecinţa suspendării/anulării examenului);

o Obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri morale pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON/fiecare reclamant, pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei;

o Obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri materiale pentru discriminare, către fiecare reclamant, pentru daunele materiale constând în taxa de înscriere, fişa medicală, cheltuielile de transport, copiile xerox, etc., precum şi la plata dobânzilor şi a inflaţiei aferente;

o Obligarea pârâţilor la anularea situaţiei create prin discriminare şi la restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

Totodată, reclamanţii au formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia "A.", a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Baroul Bucureşti, a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea executării Instrucţiunilor pentru candidaţi şi a examenului de admitere în profesia de avocat stagiar (sesiunea septembrie 2021) şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

3. Cererile de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii B., A. şi C..

3.1 Prin calea extraordinară de atac promovată, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au solicitat, invocând cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. casarea încheierii recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a întregii Legi nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel cum a fost formulată şi sesizarea Curţii Constituţionale.

În esenţă, recurenţii au arătat că prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 obligă instanţa în faţa căreia este formulată cererea de sesizare doar la verificarea condiţiilor de admisibilitate şi nu la analiza conformităţii textelor criticate cu cele constituţionale, această din urmă analiză fiind legal stabilită exclusiv în sarcina instanţei de contencios constituţional. Astfel, în opinia recurenţilor, au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, prin soluţia de respingere a excepţiei instanţa de fond substituindu-se Curţii Constituţionale, iar încheierea a fost pronunţată, pe de o parte, cu depăşirea atribuţiile puterii judecătoreşti, iar, pe de altă parte, urmare aplicării greşite a normelor de drept material, inclusiv prin încălcarea dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, au subliniat recurenţii că, în ipoteza în care prima instanţă a apreciat ca inadmisibilă excepţia invocată, respingând cererea de sesizare, prin invocarea viciului nemotivării, o astfel de soluţie este una nelegală în considerarea faptului că nu era necesară motivarea cererii, întrucât atributul verificării neconformităţii cu textele constituţionale a normelor faţă de care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate aparţine, în integralitate, Curţii Constituţionale a României.

O altă critică formulată în recurs a vizat maniera în care prima instanţă a aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenţii susţinând că excepţia de neconstituţionalitate invocată era admisibilă, fiind întrunite cumulativ condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impunea admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia ce viza neconstituţionalitatea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa.

În susţinerea afirmaţiilor expuse, recurenţii au evocat practică judiciară şi aspecte evidenţiate în doctrina relevantă, reiterând, totodată, argumentele prin care au susţinut caracterul neconstituţional al Legii nr. 51/1995.

Totodată, în cuprinsul memoriului de recurs au formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

3.2. În cauză a formulat recurs şi reclamantul C. prin care, apreciind, la rândul său, ca fiind incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa, şi sesizarea Curţii Constituţionale.

În susţinerea căii de atac promovate, recurentul a arătat, în esenţă, că soluţia pronunţată este nelegală, întrucât instanţa s-a pronunţat într-o manieră ce echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material adoptate prin Legea nr. 134/2010, republicată şi ulterior modificată şi completată prin Legea nr. 310/2018, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A învederat recurentul că excepţiile invocate, astfel cum au fost formulate, îndeplineau condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultând astfel, pe de o parte, excesul instanţei, prin depăşirea atribuţiilor cu care a fost investită (textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 obligând instanţa doar la verificarea condiţiilor de admisibilitate şi nu la analiza conformităţii textelor atacate cu cele constituţionale, verificare ce intra în aria de competenţa a instanţei de contencios constituţional), iar, pe de altă parte, încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, dar şi a alin. (5) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, recurentul a învederat că, în cazul în care prima instanţă a respins ca inadmisibilă excepţia invocată, prin reţinerea caracterului nemotivat al acesteia, se impune reformarea unei astfel de soluţii întrucât nu era necesară motivarea unei astfel de cereri, câtă vreme atributul verificării neconformităţii normei criticate cu textele constituţionale aparţine în integralitate Curţii Constituţionale a României.

La rândul său, recurentul - reclamant C. a evocat practică judiciară şi aspecte evidenţiate în doctrina relevantă, a reiterat argumentele invocate în susţinerea caracterului neconstituţional al Legii nr. 51/1995, în integralitatea sa şi a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

4. Apărările părţilor

4.1. Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimatul - pârât Baroul Bucureşti a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenţii - reclamanţi împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, dispuse prin încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2021, a invocat inadmisibilitatea recursurilor formulate împotriva modului de soluţionare a restului excepţiilor tranşate prin sus indicata încheiere, respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

4.2. Legal citaţi, intimaţii - pârâţi Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinare.

4.3. În cauză a formulat întâmpinare şi recurentul -reclamant C., prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurenţii - reclamanţi A. şi B..

4.4. Totodată, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului formulat de recurentul -reclamant C..

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul - reclamant C. a invocat excepţia lipsei calităţii doamnei av. D. de reprezentant convenţional al Baroului Bucureşti, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aplicarea prevederilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în sensul decăderii pârâţilor Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din dreptul de a mai propune probe şi invoca excepţii, iar din perspectiva fondului cauzei, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât Baroul Bucureşti, apreciind neîntemeiate susţinerile acestuia.

6. Cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

În cadrul memoriilor de recurs depuse în cauză, recurenţii B., A. şi C. au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care să se clarifice întinderea verificărilor pe care instanţa de judecată le poate realiza în considerarea condiţiilor de admisibilitate instituite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În susţinerea cererilor de sesizare, recurenţii - reclamanţi au argumentat, în esenţă, în sensul îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 519 C. proc. civ. pentru admiterea cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că practica judiciară a evidenţiat multiple contexte în care limitele verificărilor impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost extinse de instanţele de judecată, prin realizarea unor cercetări asupra conformităţii textelor criticate cu cele constituţionale sau asupra motivelor ce au dus la formularea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţele substituindu-se, astfel, celei de contencios constituţional.

7. Punctele de vedere ale intimaţilor - pârâţi cu privire la cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

7.1. În cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul cauzei, intimatul-pârât Baroul Bucureşti a formulat şi un punct de vedere cu privire la cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, solicitând respingerea acestora faţă de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 519 C. proc. civ.

7.2. Legal citaţi, intimaţii - pârâţi Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au prezentat un punct de vedere scris cu privire la cererile de sesizare sus indicate.

8. Procedura în faţa instanţei de recurs

8.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs, a cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi cea de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 7 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8.2. În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificat şi completat, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2021, având drept obiect cererile de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulate de recurenţii A., B. şi C., cu termen de judecată la data de 11 mai 2022, ce au fost soluţionate prin încheierea de şedinţă pronunţată într-un astfel de dosar la sus indicata dată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererilor de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Analizând, în mod grupat (faţă de caracterul similar al aspectelor invocate), cererile formulate de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept instanţa constată, prin raportare la dispoziţiile art. 519 din C. proc. civ., republicat, că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de textul procedural menţionat, urmând a respinge antemenţionatele cereri, pentru argumentele expuse în continuare.

Procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate, instanţa reţine că în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate "caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare" (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42, Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, pct. 61).

Aşadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziţii legale, iar nu din aplicarea acesteia în condiţiile particulare ale speţei, operaţiune ce rămâne în atribuţiile instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că, prin cererile formulate, recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul clarificării întinderii verificărilor pe care instanţa de judecată le poate realiza în considerarea condiţiilor de admisibilitate instituite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, însă modul în care au fost motivate cererile de sesizare reprezintă, în fapt, reafirmarea criticilor aduse raţionamentelor juridice dezvoltate de recurenţii - reclamanţi pe fondul recursurilor prin care aceştia au criticat încheierea de şedinţă din 9 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Din această perspectivă, instanţa constată că, prin cererile de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurenţii - reclamanţi doresc să obţină o validare a propriilor interpretări date unor astfel de texte normative şi a argumentelor pe care le-au dezvoltat în susţinerea caracterului fondat al recursurilor. Cu alte cuvinte, prin sesizările formulate, nu se urmăreşte stabilirea înţelesului sau conţinutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispoziţiilor legale, este avută în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluţia ce se doreşte a fi adoptată în cauză, astfel încât nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înţelesul art. 519 C. proc. civ., or o astfel de opţiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurenţii - reclamanţi, nu se încadrează în exigenţele sus indicatului text normativ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea, în concret, a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, în cererea de sesizare trebuie să fie invocată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul soluţionării în principiu a chestiunii de drept.

În speţă, recurenţii - reclamanţi solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluţionării cauzei presupunând doar realizarea de către instanţa de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite interpretarea, printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute în dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererile formulate de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

III. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii B., A. şi C. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte va avea în vedere precizările realizate de recurenţi în sedinţă publică, în sensul că obiectul căilor de atac promovate îl reprezintă doar soluţia primei instanţe, din cuprinsul încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2021, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în integralitatea sa, iar, faţă de similaritatea argumentelor invocate prin memoriile de recurs depuse de reclamanţii, motivele de casare invocate de aceştia vor fi analizate grupat.

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurenţi cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reţinută incidenţa unei încălcări, de către prima instanţă, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel cum au fost acestea trasate, în materia incidentă, prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanţa de control judiciar are în vedere faptul că motivul de nelegalitate în discuţie se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile reglementate prin anterior indicatul motiv de nelegalitate se poate cere şi, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative (privite lato sensu), aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească. Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.

Or, în speţă, nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune a instanţei de fond în atribuţiile Curţii Constituţionale câtă vreme instanţa s-a pronunţat, prin încheierea recurată, din perspectiva admisibilităţii excepţiei, exclusiv în limitele verificărilor trasate prin alin. (1) - (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, reţinând doar faptul că nu este întrunită condiţia existenţei unei legături între totalitatea prevederilor Legii nr. 51/1995 şi obiectul acţiunii cu care instanţa de fond a fost învestită, întrucât nu a fost indicată de către reclamanţi maniera în care eventuală declarare a neconstituţionalităţii legii ar influenţa modul de soluţionare a acţiunii. Contrar celor afirmate de recurenţi, în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 9 decembrie 2021 nu pot fi identificate considerente prin care instanţa să fi realizat o analiză a conformităţii prevederilor Legii nr. 51/1995 cu textele constituţionale evocate de recurenţii reclamanţi.

Înalta Curte reţine, că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele cerinţe:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Totodată, din cuprinsul normativ al prevederilor art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, rezultă că incumbă instanţei în faţa căreia a fost invocată excepţia competenţa de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile aferente sesizării Curţii Constituţionale, în acest sens fiind, de altfel şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1571/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 60 din 25 ianuarie 2012, par. 5).

În raport de astfel de aspecte, verificarea îndeplinirii condiţiei legăturii excepţiei invocate cu cauza intră în sfera de competenţa a instanţei în faţa căreia a fost invocată, motiv pentru care nu se poate reţine depăşirea, de către prima instanţă, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nefiind realizat de către aceasta niciun demers ce intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat.

De asemenea, nefondate sunt şi criticile subsumate de recurenţi motivului de casare reglementat de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Înalta Curte apreciază că din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulate de reclamanţi, nu rezultă care este legătura dintre prevederile Legii nr. 51/1995 (în integralitatea sa) şi soluţionarea cauzei, câtă vreme prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat suspendarea executării "Instrucţiunilor candidaţi" emise de Uniunea Naţională a Barourilor din România pentru participarea la examenul de admitere în profesia de avocat stagiar, sesiunea septembrie 2021 (cu consecinţa suspendării/anulării examenului), obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri morale pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON/fiecare reclamant, pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri materiale pentru discriminare, către fiecare reclamant, pentru daunele materiale constând în taxa de înscriere, fişa medicală, cheltuielile de transport, copiile xerox, etc., precum şi la plata dobânzilor şi a inflaţiei aferente şi obligarea pârâţilor la anularea situaţiei create prin discriminare şi la restabilirea situaţiei anterioare discriminării, coroborat cu faptul că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că organizarea examenului de admitere în profesie a fost acceptată de reclamanţi, că aceştia au dorit participarea la un astfel de examen şi au întreprins demersurile necesare pentru constituirea dosarului, au dobândit calitatea de candidat şi au încercat intrarea în sala de examen,.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie dedusă din aptitudinea prevederilor legale ce fac obiectul excepţiei de a influenţa litigiul aflat pe rolul instanţei, impunându-se o analiză în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului litigios şi a stadiului concret în care se află disputa contencioasă.

Or, în acord cu prima instanţă, în raport de textele normative ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în faţa primei instanţe (întreaga Lege nr. 51/1995) şi de obiectul cauzei principale (expus anterior), instanţa de control judiciar apreciază că, pe baza aspectelor evocate de recurenţi în faţa primei instanţe, nu poate fi decelată o legătură a excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei pendinte.

Legătura la care face trimitere art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie să existe pentru însăşi sesizarea Curţii Constituţionale, nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă a normelor cu soluţionarea cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză. Cu alte cuvinte, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să producă un efect direct şi concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune existenţa unei legături efective între normele contestate şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, aptă a permite ca aspectele statuate prin decizia Curţii să genereze concret astfel de efecte în cauză.

Totodată, Înalta Curte subliniază că aspectele învederate prin memoriile de recurs, prin care recurenţii tind la a justifica o legătură între normele în privinţa cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi obiectul cauzei, ce nu au fost invocate în faţa primei instanţe, nu pot face, în considerarea prevederilor art. 478 alin. (3), art. 483 şi art. 494 C. proc. civ., obiectul analizei în calea de atac a recursului, dat fiind obiectul unei astfel de căi extraordinare de atac, ce este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea şi din apărările formulate în faţă primei instanţe.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prima instanţă nu a reţinut viciul nemotivării acesteia, ci a evaluat legătura dintre excepţie şi obiectul cauzei inclusiv din perspectiva justificărilor furnizate de titularii unei astfel de cereri, demers pe care instanţa de control judiciar îl apreciază ca fiind conform spectrului verificărilor ce incumbau, potrivit art. 29 alin. (5) prima teză din Legea nr. 47/1992, instanţei de fond.

Nefondate sunt şi argumentele recurenţilor prin care aceştia susţin o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, din perspectiva prevederilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, din conţinutul aspectelor reţinute în filele x ale încheierii de şedinţă din data de 3 noiembrie 2021 (dată la care au avut loc dezbaterile şi ce face parte integrantă din încheierea din 9 decembrie 2021), rezultă că dreptul acestora la apărare a fost respectat, aceştia având posibilitatea de a-şi susţine, în condiţii de contradictorialitate, cererea formulată.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 4 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C., va respinge recursurile formulate de aceştia, ca nefondate.

În raport de soluţia pronunţată în recurs, dată fiind culpa procesuală a recurenţilor - reclamanţi în prezenta cauză, Înalta Curte îi va obliga pe aceştia la plata către intimatul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată specifice fazei procesuale a recursului, conform înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile formulate de recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Respinge recursurile declarate de reclamanţii B., A. şi C. împotriva încheierii de şedinţă din 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii - reclamanţi B., A. şi C. la plata către intimatul Baroul Bucureşti a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.