Civil revision petition dismissed for failure to establish contradictory res judicata between distinct liability bases in prior judgments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision, leaving the Court of Appeal’s 2019 decision—which upheld a lower court's ruling against the former public official and ordered the claimant to pay the defendant 10,000 RON in solidary liability for civil delictual damages—in force. The dispute concerned a former public official's attempt to annul a civil judgment regarding a recovery action for damages, arguing that it violated the res judicata of a prior administrative litigation decision that had annulled a specialized liability decree for lack of legal grounds and jurisdiction. The court ruled that no contradictory final judgments existed because the two cases involved different legal bases (general civil delictual liability vs. specific statutory liability under Law No. 188/1999) and the appellate court had already examined and rejected the res judicata defense in its reasoning; consequently, the revision was inadmissible as the second judgment did not breach the authority of the first.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 75 din Legea nr. 188/1999, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 430 din C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Civil revision petition dismissed for failure to establish contradictory res judicata between distinct liability bases in prior judgments: The dispute concerned a former public official's attempt to annul a civil judgment regarding a recovery action for damages, arguing that it violated the res judicata of a prior administrative litigation decision that had annulled a specialized liability decree for lack of legal grounds and jurisdiction. The court ruled that no contradictory final judgments existed because the two cases involved different legal bases (general civil delictual liability vs. specific statutory liability under Law No. 188/1999) and the appellate court had already examined and rejected the res judicata defense in its reasoning; consequently, the revision was inadmissible as the second judgment did not breach the authority of the first.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the petition for revision as inadmissible or unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de revizuire
Prin Decizia nr. 603/R din 12 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel galaţi, secţia I civilă, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi şi de pârâta A., obligându-i, totodată, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B..
2. Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.01.2020, sub nr. x/2020, împotriva deciziei de la pct. 1 a promovat calea de atac a revizuirii petenta A., solicitând anularea deciziei.
Cererea de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta, expunând, în esenţă, criticile arătate în continuare:
Prin decizia nr. 603/12.12.2019, supusă revizuirii, Curtea de Apel Galaţi, secţia a I civilă a respins ca nefondate recursurile formulate de reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi, fiind menţinută decizia civilă nr. 582/20.05.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Susţine revizuenta că între soluţiile pronunţate prin hotărârile date în dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 s-au creat dispoziţii potrivnice împotriva revizuentei.
Arată în acest sens în dosarul nr. x/2016 instanţa a stabilit că Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Giurgiu avea posibilitatea angajării răspunderii revizuentei în temeiul dispoziţiilor art. 84-85 din Legea nr. 188/1999.
În dosarul nr. x/2016 a fost obligată revizuenta la plată în temeiul răspunderii civile delictuale întemeiată pe dreptul comun.
Susţine că soluţiile sunt conflictuale, iar motivările contradictorii câtă vreme în soluţionarea apelului din dosarul nr. x/2016 Tribunalul Galaţi a stabilit că Decizia de imputare emisă de Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi în privinţa lui B., neatacată de acesta, constitue un veritabil titlu executoriu împotriva sa. Dacă împotriva acestuia se validează antrenarea răspunderii în temeiul Legii nr. 188/1999 este imposibil ca în privinţa revizuentei să nu funcţioneze acelaşi tip de răspundere în baza legii speciale care exclude răspunderea civilă delictuală de drept comun conform art. 75 din Legea nr. 188/1999.
Afirmă revizuenta că, din moment ce în dosarul nr. x/2016 Decizia de imputare nr. 2/01.07.2016 a fost anulată în mod definitiv cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 5.000 RON, soluţie firească ce ţine de autoritate de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 448/25.05.2017 a Tribunalului Galaţi, în dosarul nr. x/2016 soluţia era de respingere a acţiunii în regres. În schimb, s-a stabilit în sarcina revizuentei obligaţii de plată care au depăşit chiar întinderea deciziei de imputare, respectiv obligaţia de plată a sumei de 10.000 RON stabilită în solidar cu pârâtul B., care însă nu este obligat la plată în baza aceluiaşi titlu executoriu - hotărâre judecătorească, ci doar la plata sumei de 5.000 RON în baza deciziei de imputare care îl viza în mod direct şi personal.
Aşadar, în dosarul nr. x/2016, numai în privinţa revizuentei divizibilitatea răspunderii civile enunţată prin actul administrativ ca fiind în cuantum de 5.000 RON conform deciziei de imputare s-a transformat în obligaţie de plată solidară pentru întreaga valoare a prejudiciului de 10.000 RON.
3. Apărările intimaţilor
Nu au fost formulate întâmpinări în cauză.
4. Aspecte procesuale
Revizuenta a cerut şi suspendarea executării deciziei nr. 603/R din 12 decembrie 2019 a Curtţii de Apel Galaţi, iar prin încheierea din 10 iunie 2020, Înalta Curte a respins această cerere, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Revizuenta a formulat cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 509. - Obiectul şi motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
[…]
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Astfel, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este necesar ca a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare invocate de revizuentă.
Prin decizia civilă nr. 603/R pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi şi de pârâta A..
Prin decizia nr. 2973 din 31 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi.
Înalta Curte reţine că motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sancţionează încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, făcând astfel imposibilă executarea simultană a hotărârilor, iar ieşirea din aceasta situaţie nu se poate realiza decât prin admiterea cererii de revizuire şi anularea ultimei hotărâri pronunţate în dosar.
Trebuie a fi avut în vedere faptul că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 430 din C. proc. civ., ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat, raţiunea reglementării fiind necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi care conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză, nu sunt întrunite elementele autorităţii de lucru judecat.
Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, reclamanta Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de prejudiciu, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, temeiul de drept al cererii fiind reprezentat de dispoziţiile art. 1384 alin. (1) şi (3) din C. civ.
Cererea a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 225 din 17 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care a fost admisă, în parte, cererea reclamantei şi obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 10.000 RON reprezentând cuantumul prejudiciului suferit de către aceasta, fiind respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a fost formulat apel de către cei doi pârâţi, soluţionat prin Decizia nr. 582/2019/din 20 mai 2019, prin care Tribunalul Galaţi a admis apelul formulat de pârâtul B., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 225/17.01.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi şi în consecinţă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul B. ca fiind formulată de o persoană lipsită de interes.
Totodată, a respins apelul formulat de pârâta A. ca fiind nefondat, fiind menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În recursul formulat împotriva acestei decizii, soluţionat prin decizia civilă nr. 603/R din 12 decembrie 2019, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, a fost invocat, ca motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., de către recurenta-pârâtă A., excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la hotărârea nr. 448/25.05.2017, pronunţată în dosarul civil nr. x/2016 de Tribunalul Galaţi.
Această excepţie a fost analizată de către instanţa de recurs, care a stabilit ca autoritatea de lucru judecat presupune, potrivit art. 430 C. proc. civ. existenţa triplei identităţi, de părţi, cauză şi obiect, or, este evident că prezentul proces şi cel care a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Galaţi sunt diferite, din toate punctele de vedere.
Astfel, s-a constatat că în cauză trebuie avută în vedere doar puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în litigiul anterior, cu privire la faptul că poate fi atrasă răspunderea revizuentei doar pe calea dreptului comun, respectiv aceea a răspunderii civile delictuale, ceea ce s-a şi întâmplat prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
În cuprinsul Deciziei nr. 2973/31.10.2017 care a avut ca obiect contestaţia formulată de revizuenta A. împotriva deciziei de imputare nr. 2/2016, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu era funcţionar public numit de către conducătorul unităţii iar competenţa de aplicare a dispoziţiilor art. 84 - 85 din Legea nr. 188/1999 aparţinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, astfel că, decizia emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa este nulă.
Tribunalul a mai constatat că decizia este nulă şi pentru că nu s-a prevăzut niciun temei de drept dintre cele prevăzute de art. 84 din Legea nr. 188/1999, menţionându-se alte dispoziţii, precum şi pentru că la data emiterii deciziei de imputare, pârâta nu mai avea raporturi de muncă cu reclamanta.
Este evident, aşadar, că la anularea deciziei de imputare au fost avute în vedere doar chestiuni de formă şi nu de fond, în sensul că nu s-a făcut nicio analiză cu privire la fapta imputată, la vinovăţie, etc., instanţa reţinând că nu mai poate fi atrasă răspunderea pârâtei în calitate de fost funcţionar public, deci în temeiul Legii nr. 188/1999, ci doar pe calea dreptului comun, respectiv a răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, în dosarul nr. x/2017 în cadrul căreia Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi încearcă recuperarea pe calea dreptului comun a prejudiciului cauzat de revizuentă nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat a sentinţei anterioare, neexistând în cuprinsul acesteia nicio dezlegare care să se opună celor stabilite prin hotărârea instanţei de apel sau a celei de fond.
Odată invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi fondată doar în ipoteza în care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a omis a se pronunţa asupra acestui incident procedural.
Or, după cum reiese din examinarea deciziei nr. 603/R din data de 12 decembrie 2019, ce formează obiectul revizuirii de faţă, instanţa de recurs, învestită cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la "încălcarea autorităţii de lucru judecat", a examinat criticile recurentei-pârâte A., stabilind că în dosarul nr. x/2017 în cadrul căreia Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Galaţi încearcă recuperarea pe calea dreptului comun a prejudiciului cauzat de revizuentă nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat a sentinţei anterioare, neexistând în cuprinsul acesteia nicio dezlegare care să se opună celor stabilite prin hotărârea instanţei de apel sau a celei de fond.
În atare condiţii, nu se poate invoca o pretinsă contrarietate de hotărâri, întrucât s-a examinat excepţia autorităţii de lucru judecat în decizia a cărei revizuire se solicită; odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmăreşte, în realitate, să supună unei alte instanţe discutarea aceloraşi aspecte pe care o instanţă anterioară s-a pronunţat deja, ceea ce ar conduce la o încălcare a autorităţii de lucru judecat a considerentelor decizorii ce au fost reţinute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Este inadmisibilă exercitarea, practic, a unui recurs la recurs, prin care partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească încearcă să obţină retractarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar o astfel de cerere este condiţionată de împrejurarea că judecătorul cauzei ce a pronunţat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existenţa primei hotărâri ori să fi omis a se pronunţa asupra autorităţii de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 603/R din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 603/R din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.
Cu recurs la Completul de 5 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.