Probation staff wage differentials: inflation-indexed arrears and legal interest under OMJ 2883/C/2018 and Civil Code reparation principles

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.05.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., consilieri de probaţiune în contradictoiu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei au solicitat:

1.anularea actului administrativ şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, la care se adaugă începând cu data de 01.12.2015 majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 şi începând cu data de 01.08.2016 majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

2. emiterea de îndată a ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale pentru reclamanţi calculate astfel:

- pentru perioada 09.04.2015 şi până la momentul soluţionării cererii de chemare în judecată, începând cu data stabilită prin hotărârile judecătoreşti de acordare a drepturilor salariale şi până la data de 09.04.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială care include creşterile salariale acordate pentru reclamanţii: A., B., C., D., F., G., H., I. prin sentinţa civilă nr. 654/27.03.2007, pronunţată de Tribunalul Braşov în şedinţa publică din data de 27 martie 2007, definitivă şi irevocabilă, iar pentru reclamanta E. prin decizia civilă nr. 527/30.04.2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în şedinţa publică din data de 30 aprilie 2009, definitivă şi irevocabilă, hotărâri lămurite în sensul că indexările salariale recunoscute prin acest titlu, acordate pentru anul 2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare lunară" prin încheierile de şedinţă din data de 24.03.2017, respectiv data de 06.07.2017, definitive şi irevocabile, având în vedere faptul că prin aceste hotărâri s-a admis solicitarea reclamanţilor în sensul majorării valorii de referinţă sectorială şi s-a dispus includerea în retribuţii a majorărilor în cuantum total de 18 %, calculate la valoarea de referinţă sectorială, după cum urmează, 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007, 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.

3. obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator tertiar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noilor ordine de salarizare ce vor fi emise în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în cauză, precum şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei şi a dobânzilor legale calculate de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

4. obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamanţilor, în conformitate cu noile ordine ce vor fi emise, inclusiv a celor restante, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, calculată conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

5.obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielor de judecată ocazionate cu soluţionarea litigiului.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4820 din 23 noiembrie 2018, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Direcţiei Naţionale de Probaţiune în privinţa cererii de obligare la plata diferenţelor salariale aferente perioadei anterioare înfiinţării Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

De asemenea, a respins cererea privind obligarea pârâtului Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor salariale aferente perioadei anterioare înfiinţării acestei instituţii ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor A., B., J., I. şi respectiv E. de obligare a pârâţilor la emiterea ordinelor respectiv plata diferenţelor salariale pentru perioada 01.01.2007-09.04.2015.

A respins cererea reclamanţilor A., B., J., I. şi E. de obligare a pârâţilor la emiterea ordinelor respectiv plata diferenţelor salariale pentru perioada 01.01.2007-09.04.2015 ca inadmisibilă.

A admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale ca rămas fără obiect.

A respins excepţia rămânerii fără obiect a celorlalte capete de cerere ca neîntemeiată.

A admis în parte acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Direcţia Naţională de Probaţiune să achite reclamanţilor diferenţele salariale dintre salariile achitate şi cele care vor rezulta prin aplicarea valorilor de referinţă sectorială şi a perioadelor stabilite prin Ordinul nr. 2883/19.07.2018, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

De asemenea, a respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii diferenţelor salariale ca neîntemeiat.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 4820 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Curta de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând in drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea în parte a acţiunii.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat în ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în raport cu dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei, instanţa fiind învestită cu modificarea OMJ nr. 542/C/2018, fiind greşit obligată la plata drepturilor aferente stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018.

În opinia recurentei soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata diferenţelor de drepturi acordate deja prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018, este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) si art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a pretenţiilor reclamanţilor.

Totodată, a invocat recurenta că, prin O.U.G. nr. 3/2019, s-a stabilit eşalonarea plăţii sumelor, conform calendarului menţionat, astfel că soluţia de obligare a DNP la plata diferenţelor salariale stabilite conform OMJ nr. 2883/C/2018 este nelegală.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune "la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2883 C119.07.2018, actualizate cu indicele de inflaţie ta data plăţii, precum şi la plata dobânzii legate aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective" este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe un "refuz nejustificat" al pârâţilor DNP şi MJ, în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta a susţinut că ceastă condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţii DNP şi MJ a pretenţiilor reclamanţilor, iar ordonatorul principal de credite şi-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plăţii sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018.

În opinia recurentei, în mod greşit s-a pronunţat instanţa de fond, apreciind că "nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate" în condiţiile în care nu a fost învestită cu anularea sau modificarea OMJ nr. 2883/C/2018.

În fine, recurenta a susţinut că în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanţa de fond, în lumina dispoziţiilor din O.U.G. nr. 3/2019, mai sus menţionate, acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de recurs constată că în mod corect Curtea de apel a obligat pârâta la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018, câtă vreme prin acest ordin a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017.

În aceste condiţii alegaţiile recurentei în sensul încălcării principiului disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) şi al rolului activ al instanţei (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) faţă de faptul că, în opinia sa, instanţa nu a fost învestită de către reclamantă cu solicitările asupra cărora s-a pronunţat sunt lipsite de suport, neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21.12.2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin:

"începând cu data de 21.12.2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05.02.2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON (potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) şi aplicarea majorării de 10% (potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018) s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi ale Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de recurs constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 1 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Prin urmare, reclamanţii au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei de plată astfel cum a fost stabilită prin sentinţa recurată. Din aceeaşi perspectivă, se reţine că nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate, oricum eşalonarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect a fost obligată pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 4820 din 23 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.