Defense industry licensing: Procedural fault and liability for litigation costs when an administrative decision becomes moot due to the defendant’s late compliance

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Economiei, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 30484/1R din data de 17.04.2019 emise de Ministerul Economiei, prin care s-a dispus neacordarea avizului prealabil şi, implicit, refuzul eliberării autorizaţiei prevăzută la art. 3 lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi neînscrierea în registrul prevăzut la art. 3 lit. x) din acelaşi act normativ

- obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a Cererii pentru eliberarea autorizaţiei prevăzută la art. 3 lit. b) din Legea nr. 232/2016 şi de înscriere în registrul prevăzut la art. 3 lit. x) din acelaşi act normativ

- obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată. Totodată, instanţa a admis excepţia lipsei de interes (a rămânerii fără interes) şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, ca rămasă fără interes, obligând, însă, pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.050 de RON, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, exonerarea recurentului de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5050 RON şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi nelegală.

În susţinerea căii de atac promovate, recurentul a învederat, în esenţă, că prima instanţă a procedat la o eronată aplicare a normelor legale, în contextul în care, deşi a respins acţiunea ca rămasă fără interes, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, ignorând faptul că partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces doar dacă se află în culpă procesuală. Or, în opinia recurentului, în mod eronat s-a reţinut o astfel de culpă în sarcina sa, fiind nefondate aspectele reţinute în considerentele primei instanţe expuse în fila x a sentinţei.

Totodată, recurentul a învederat că principiul care trebuie sa guverneze soluţionarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata este acela conform căruia partea va putea obţine rambursarea cheltuielilor de judecata doar în măsura în care se stabileşte realitatea lor şi caracterul rezonabil al cuantumului lor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.R.L a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esenţă, în sensul caracterului temeinic şi legal al hotărârii pronunţate de prima instanţă, în contextul în care demersul judiciar iniţiat de aceasta a fost determinat de conduita culpabilă a recurentului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în vederea delimitării verificărilor pe care instanţa de control judiciar este chemată să le realizeze, Înalta Curte constată că, deşi prin memoriul de recurs recurentul a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca netemeinică şi nelegală, în esenţă, în raport de argumentele evocate prin calea de atac promovată, acesta a înţeles să critice exclusiv soluţia primei instanţe de admitere a cererii intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, iar nu soluţia pronunţată asupra restului petitelor acţiunii (ce, de altfel, a fost respinsă ca rămasă fără interes).

În contextul unui astfel de cadru procesual, instanţa de control judiciar observă că recursul promovat de pârât vizează motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă nu se poate reţine, însă, incidenţa unui astfel de caz de casare, Înalta Curte apreciind că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. este una conformă spiritului şi literei sus indicatei norme ce dispune că: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, pârâtul fiind într-un astfel de tip de culpă (procesuală) atât când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte, dar şi atunci când îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului sau întreprinde, ulterior învestirii instanţei, demersuri ori emite actele solicitate de reclamant, pe care anterior a refuzat să le emită, astfel încât cererea reclamantului ajunge să fie respinsă ca lipsită de interes ("rămasă fără interes").

Din această perspectivă, trebuie realizată o departajare a ipostazei "lipsei interesului" reclamantului la momentul formulării cererii de chemare în judecata, de cea a "lipsei de interes actual" în raport de un moment ulterior învestirii instanţei, întrucât între cele două nu există identitate. Lipsa de interes ce vizează chiar promovarea acţiunii reprezintă un viciu al cererii de chemare in judecata, ce, din punct de vedere temporal, este contemporan cu momentul învestirii instanţei, unde culpa pentru viciile cereri aparţine subiectului activ al procesului civil (i.e. reclamantul). Pe de altă parte, "rămânerea" fără interes a acţiunii reprezintă un eveniment ulterior momentului învestirii instanţei, cu impact asupra unei cereri ce, la data depunerii sale, îndeplinea condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 30 si urm. C. proc. civ.. Or, într-o astfel de ipostază, elementul apreciat ca nefiind îndeplinit este cel al actualităţii interesului, în sensul că partea reclamantă nu mai are, în esenţă, motive spre a continua demersul judiciar, iar pierderea caracterului actual al interesului este cauzată (ca în situaţia de faţă) de demersuri întreprinse sau acte ce provin de la pârât, astfel încât faptul generator ajunge să fie independent de voinţa reclamantului.

Pe cale de consecinţă, în ipoteza pierderii caracterului actual al interesului, drept efect al îndeplinirii de către pârât, cu întârziere, pe parcursul procesului, a obligaţiilor pentru executarea cărora reclamantul a recurs la forţa de coerciţie exercitată prin intermediul instanţelor de judecată, nu poate fi reţinută teza unei lipse de culpă procesuală a pârâtului, în contextul în care demersul judiciar a fost generat tocmai de conduita acestuia, iar cererea reclamantului nu a fost respinsă ca neîntemeiată.

De asemenea, după cum s-a reţinut şi în pct. 24 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 463 din 28 iunie 2016:

"Buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, între partea care a obţinut câştig de cauză, dreptul ei fiind recunoscut prin hotărâre, şi partea care acceptă judecata şi pierde procesul, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de această din urmă parte care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat pe partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces. Aşa fiind, textul criticat induce o culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia desfăşurării procesului".

Aplicând astfel de aspecte teoretice elementelor concrete ale cauzei de faţă, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata - reclamantă la data de 17.07.2019, iar prin intermediul acesteia s-a solicitat anularea Deciziei nr. 30484/1R din data de 17.04.2019 emise de Ministerul Economiei, prin care s-a dispus neacordarea avizului prealabil şi, implicit, refuzul eliberării autorizaţiei prevăzute la art. 3 lit. b) din Legea nr. 232/2016 şi neînscrierea în registrul prevăzut la art. 3 lit. x) din acelaşi act normativ. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a cererii pentru eliberarea autorizaţiei sus indicate şi de înscriere în registrul relevant, precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul - pârât a emis Autorizaţia nr. x/2019 abia la data de 13.09.2019 (urmare reiterării, pentru a treia oară, de către intimata -reclamantă, a aceleiaşi solicitări respinse prin Decizia nr. 30484/1R din data de 17.04.2019), o astfel de dată plasându-se temporal ulterior învestirii instanţei. Totodată, prin întâmpinarea depusă, recurentul - pârât a solicitat expres respingerea cererii de chemare în judecată (neexistând, astfel, un act de recunoaştere a pretenţiilor reclamantei).

Astfel, litigiul a implicat cheltuieli de judecată pentru partea reclamantă constând atât în taxă judiciară de timbru, achitată potrivit chitanţei aflate la dosarul instanţei de fond, dar şi în onorariul avocaţial în sumă de 29.878,62 RON, achitat de reclamantă potrivit dovezilor aflate la dosarul instanţei de fond şi redus de prima instanţă la suma de 5.000 RON.

Nefondate sunt şi criticile aduse de recurent considerentelor primei instanţe, expuse în fila x a sentinţei atacate, potrivit cărora: prima cerere de autorizare a fost respinsă fără a se evidenţia care ar fi înscrisurile lipsă de la dosar sau care ar fi fost normele nerespectate de către reclamantă, iar pe de alta pârâtul nu a expus concret (inclusiv pe parcursul judecării prezentei cauze) care ar fi fost aspectele remediate de reclamantă cu ocazia depunerii celei de-a doua cereri, se constată că emiterea autorizaţiei, ca urmare a celei de-a doua cereri, reprezintă o recunoaştere implicită a caracterului nejustificat al refuzului iniţial, evidenţiind astfel şi culpa procesuală a pârâtului.

Contrar celor învederate de recurent, Înalta Curte observă din examinarea Deciziei nr. 30484/1R din data de 17.04.2019 că neacordarea avizului prealabil nu a avut drept raţiune caracterul incomplet al documentaţiei depuse de intimată, în fila x a întâmpinării formulate în faza procesuală a fondului recurentul arătând expres că intimata a furnizat, la 12.03.2019, clarificările solicitate. Totodată, după cum corect a reţinut şi prima instanţă, prin aspectele învederate de recurent în faţă primei instanţe nu au fost expuse elementele ce au generat o soluţie diferită dată celei de-a treia cereri (iar nu a doua, cum eronat a menţionat prima instanţă) a intimatei de acordare a avizului prealabil şi de eliberare a autorizaţiei, iar astfel de explicaţii nu au fost expuse nici în recurs.

Într-un astfel de context, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia judecătorului fondului conform căreia emiterea autorizaţiei are valenţa unei recunoaşteri implicite a culpei recurentului în generarea situaţiei de fapt ce a determinat disputa judiciară pendinte.

Pe cale de consecinţă nu poate fi reţinută teza unei lipse a culpei procesuale a recurentului sau inexistenţa cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

În concluzie, aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, aceasta fiind apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 92 din 11 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cât priveşte cererea de "restituire a cheltuielilor de judecată" formulată la data de 05.05.2022 de către recurent, instanţa de control judiciar apreciază că, în realitate, aceasta are natura juridică a unei cereri de acordare a cheltuielilor de judecată, în sensul art. 453 C. proc. civ. (temei de drept invocat, de altfel, chiar în susţinerea cererii), or, în raport de soluţia pronunţată în recurs, nu se impune acordarea unor astfel de cheltuieli către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei civile nr. 92 din 11 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.