Auxiliary public sector staff wage discrimination; application of maximum cumulative allowance caps under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul parchetelor din circumscripţia teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

2. revocarea Deciziei nr. 14 din data de 05.03.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a mea ca personalului auxiliar de specialitate cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

3. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

4. repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

5. obligarea pârâţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor,

6. actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În esenţă, reclamanta a arătat că, în prezent, la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Astfel, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul parchetelor aflate în aria teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a prevăzut prin Decizia nr. 14/05.03.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti că începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor aflate în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3, 4, 6,10 alin. (1)-(5), art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1)-(3), art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea 554/2004, art. 268, art. 5, art. 159, art. 166 Codul muncii, art. 2523 şi 1535 C. civ. art. 14 al Convenţiei Europeană a Drepturilor Omului; paragraful 1 din Protocolul 12 CEDO; Deciziile nr. 2/2014, 21/2015 şi 23/2016 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii.

De asemenea, pârâţii au invocat excepţia lipsei de interes a cererii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1172 din 26 martie 2019 a respins excepţia lipsei de interes, invocată de ca nefondată.

Totodată, a respins cererea de chemare in judecată cererea de chemare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Reclamanta A. a promovat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie, invocând în mod generic dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, în esenţă, a învederat că sentinţa instanţei de fond este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, în contextul unui scurt istoric procesual, recurenta-reclamantă a prezentat argumentele sale cu referire la motivele de recurs dezvoltate, raportat la considerentele hotărârii atacate, făcând trimitere la normele de drept prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind legea unică a salarizării.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum reiese din motivele expuse în cererea de recurs, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea instanţei de fond este o consecinţă a aplicării greşite a normelor de drept material.

În opinia recurentei, sintagma "unică" din denumirea legii nr. 153/2017 privind legea unică a salarizării a fost omisă de către instanţa de fond, precizând că prin această sintagmă prevăzută de lege, toţi grefierii din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, indiferent de ordonatorul de credite trebuie să aibă acelaşi cuantum al salariului brut, bineînţeles cu respectarea principiului al muncă egală plată egală.

În continuare în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că interpretarea noii legislaţii în materie de salarizare în funcţie de ordonatorul principal de credite duce, în mod nelegal şi, prin urmare, inadmisibil, la diferenţe salariale importante, care se perpetuează şi se răsfrâng asupra altor drepturi, mai exact asupra cuantumului pensiei.

De asemenea, a mai susţinut recurenta că, potrivit art. 5 din acelaşi act normativ judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până Ia 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite reclamantei ca drept ar fi de 45% (25%+1 5%+5%), cum eronat s-a apreciat în cererea de chemare în judecată, în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Cât priveşte suma sporurilor, recurenta a subliniat că instanţa de fond a apreciat eronat că acesta este de 45%, de moment de ce, prin decizia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, arată, fără echivoc, că sporul de condiţii grele şi vătămătoare (toxicitate J este de 15%, sporul de suprasolicitare neuropsihică este de 25% iar sporul de vechime şi de confidenţialitate sunt incluse in salariul de bază.

Curtea a reţinut, în mod greşit nu este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim.

Astfel cum rezultă din Anexa la decizia atacată, reclamanta a beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor 3 categorii de sporuri. Individual, fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Capitolul VIII la Legea -cadru.

În acest context, devin aplicabile întru totul disp. art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea - cadru nr. 153/2017, revenind ordonatorului de credite să stabilească nivelul sporurilor în discuţie în limitele prevăzute de lege, ceea ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a tăcut prin neacordarea sumelor indicate anterior (cel mult 15%, cel mult 25%, ce] mult 5%) prin raportatare la indemnizaţie.

În fine, susţine recurenta, aceste dispoziţii nu au fost aplicate corect prin decizia contestată, nefiind acordate toate sporurile în discuţie, in cuantumul corect, chiar dacă reflectarea unora nu s-a făcut diferenţiat, ci cumulat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a formulat întâmpinare cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la rândul său, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului au fost administrate proba cu înscrisuri noi.

1.5. Procedura derulată în recurs

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 aprilie 2021, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei- reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurentă procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Aşa cum reiese din lucrările dosarului, recurenta-reclamantă are funcţia de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, judeţul Vâlcea, fiind încadrată în categoria personalului auxiliar de specialitate, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei .

Recurenta- reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva Deciziei nr. 14 din data de 05.03.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin care, s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor aflate în raza teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, între care şi reclamanta, beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, respinsă de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin hotărârea pronunţată la 25.04.2018.

Soluţionând acţiunea reclamantei instanţa fondului a constatat că este neîntemeiată, reţinând, pentru situaţia reclamantei, aplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 5 din Anexa V, Capitolul VIII.

Astfel, în mod corect s-a reţinut că decizia contestată a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017, cu privire la criticile care vizează încălcarea dispoziţiilor din Constituţie urmând a se pronunţa Curtea Constituţională, care a fost sesizată prin sentinţa recurată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Curtea de Apel Timişoara.

Reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respective:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamantei nu îi este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum a susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Recurenta-reclamantă, va beneficia cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiţii grele de 15% din indemnizaţia lunară şi spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi spor pentru păstrarea confidenţialităţii.

Cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reţinând că "limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanţii nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Aşadar, recurenta nu învederează că prevederile legale au fost incorect applicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare şi de Constituţia României, făcând trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap şi la incidenţa Protocolului nr. 12 la CEDO cu privire la discriminare, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

Cât priveşte pretinsa discriminare la care este supusă recurenta în raport de situaţia colegilor enunţati prin sentinţele depuse la dosar, nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Aşadar, nu poate proceda, sub pretextul înlăturării unei discriminări, la înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială, statuare ce este la adăpost de critică, apreciază instanţa de control judiciar, reflectând o corectă aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/2008.

Nu în ultimul rând, invocarea unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a dreptului la acordarea celor trei sporuri nu îşi găseşte suport în probele administrate în proces, astfel că nu reiese faptul că prin actul administrativ litigios s-ar fi diminuat un cuantum atestat judiciar anterior. În plus, reclamanţilor le sunt acordate sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale şi se plăteşte efectiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1172 din 26 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.