Municipal discrimination claim against mayor’s council remarks: appeal dismissed, upholding annulment of administrative sanction

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.03.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., anularea hotărârii nr. 36 din 23.01.2019, emisă de Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 950 din 10 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 anterior, a declarat recurs reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 Bucureşti, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, anularea hotărârii nr. 36 din 23.01.2019, emisă de Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării.

În susţinerea căii de atac, reclamantul a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, consecutivă stabilirii greşite a situaţiei de fapt. A menţionat reclamantul că O.G. nr. 137/2000 reglementează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancţionat şi eliminat, însă, în sentinţa pronunţată, prima instanţă a reţinut eronat că hotărârea nr. 36 din 23.01.2019, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat că recurentul a săvârşit o faptă de discriminare, a fost emisă cu respectarea unor astfel de mecanisme.

A arătat recurentul că afirmaţiile sale din cadrul şedinţei de consiliu local din data de 30.05.2018 au fost analizate izolat, făcându-se abstracţie de contextul mai larg în care acestea au fost exprimate, respectiv de faptul că discuţiile contradictorii dintre acesta şi intimatul - pârât B. şi-au avut punctul de plecare în dificultatea intimatului de a înţelege obiectiv subiectul dezbaterii la care participa, adresând întrebări fără legătură cu acesta.

Totodată, a învederat recurentul că nu a existat o diferenţiere de tratament şi o situaţie comparabilă între intimatul-pârât B. şi ceilalţi consilieri locali, întrucât aceştia din urmă nu au adus în discuţie aspecte care nu ţineau de subiectele dezbătute, astfel că nu s-a impus cenzurarea lor. De asemenea, ceilalţi consilieri locali stăpânesc foarte bine limba română, astfel că nu a fost necesară recomandarea de a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare în această limbă.

În opinia recurentului, pârâtului nu i-a fost atins niciun drept dintre cele recunoscute şi ocrotite de lege, iar afirmaţiile făcute de recurent şi analizate de instanţă nu au avut nicio legătură cu cetăţenia franceză a intimatului-pârât ci, dimpotrivă, au avut la bază motive obiective, generate de faptul că, în cadrul şedinţei de consiliu local din data de 30.05.2018, doar intimatul-pârât B. a fost cel care a avut intervenţii care nu aveau legătură cu proiectul pus în dezbatere, lăsând senzaţia că nu înţelege subiectul acesteia, motiv pentru care, constând că pârâtul B. are dificultăţi de exprimare în limba română, recurentul a formulat recomandarea de a învăţa această limbă în vederea unei mai bune comunicări. Astfel, a apreciat recurentul că nu a existat nicio legătură de cauzalitate între pretinsul tratament diferenţiat şi criteriul de discriminare reţinut de instanţa de fond (dubla cetăţenie, română şi franceză, a pârâtului B.).

În concluzie, recurentul apreciază că sentinţa atacată este nelegală, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează faptele de discriminare şi stabilesc criteriile care se impun a fi îndeplinite cumulativ pentru a se reţine săvârşirea unei astfel de fapte.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul - pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esenţă, că nu se poate reţine o aplicare sau interpretare eronată a dispoziţiilor normative incidente cauzei, în contextul în care judecătorul fondului a demonstrat că, în speţă, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, elementele constitutive ale faptei de discriminare, existând raport de cauzalitate între criteriu şi tratament, iar autorul unei astfel de fapte este reclamantul, drept autor al afirmaţiilor ce au adus atingere dreptului său la demnitate, fără a avea o justificare obiectivă şi fără a exista un scop legitim.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aduse de recurent manierei în care prima instanţă a dezlegat chestiunea existenţei faptei de discriminare, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, câtă vreme nu se poate reţine că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin textele normative apreciate de recurent ca fiind eronat aplicate de prima instanţă, legiuitorul a reglementat astfel:

- art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

- art. 15 din acelaşi act normativ:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Se observă că, pentru ca o faptă să fie calificată ca ilicit contravenţional în sensul dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv caracterul public al comportamentului, scopul sau vizarea lezării dreptului la demnitate prin discriminare şi criteriul de discriminare. Totodată, în virtutea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pentru reţinerea discriminării este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente constitutive: existenţa unui tratament diferit, existenţa unui criteriu ca motiv determinant al tratamentului diferit, atingerea adusă unui drept sau unei libertăţi şi absenţa unei justificări obiective.

Din elementele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine, în limitele învestirii sale generate de memoriul de recurs (prin care au fost, în realitate, contestate doar parte dintre aspectele dezlegate de prima instanţă) că activitatea/acţiunea apreciată ca având natura unei fapte de discriminare a fost cea constând în comportamentul recurentului, în calitatea acestuia de Primar al Sectorului 4 Bucureşti, manifestat public cu ocazia şedinţelor de consiliu local din datele de 30.05.2018 şi 25.07.2018, prin care acesta s-a adresat consilierului local B., în cadrul dezbaterilor asupra unor proiecte supuse analizei, într-o manieră prin care a pus în discuţie, în raport de naţionalitatea sa franceză şi de dubla sa cetăţenie (inclusiv cea franceză) a capacităţii unui astfel de consilier locat de a citi şi scrie bine în limba română, recurentul afirmând că sus indicatul consilier local are o deficienţă majoră de înţelegere, denumită în limbajul specific "analfabetism funcţional".

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că afirmaţiile analizate nu au fost extrase din context şi nu au fost examinate izolat, ci prin aprecierea în ansamblu a comportamentului recurentului faţă de intimatul B.. Concluziile primei instanţe au fost, de altfel, confirmate chiar de aspectele învederate de recurentul-reclamant în cuprinsul motivelor de recurs, unde acesta a recunoscut că scopul afirmaţiilor sale a fost de a evidenţia ceea ce acesta numeşte "dificultăţi de comprehensiune a limbii române" întâmpinate de consilierului local B.. Or, un astfel de aspect se traduce în limbajul juridic folosit de O.G. nr. 137/2000 în existenţa unui comportament care are ca scop sau care vizează atingerea demnităţii umane, fiind suficient a se constata cea mai mică culpă şi fără a exista o intenţie de a discrimina.

Din această perspectivă, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că intimatul - pârât B. nu a fost cenzurat, în intervenţiile sale din cadrul şedinţelor consiliului local, prin indicarea faptului că aspectele expuse nu au legătură cu obiectul dezbaterilor purtate, ci acestuia i-au fost, în mod public şi repetat, contestate capacităţile de a scrie şi citi în limba română, fiind chiar evocat un analfabetism funcţional. Or, un astfel de context este apt a crea o atmosferă degradantă, umilitoare sau ofensatoare la adresa unei persoane de naţionalitate franceză, ce a dobândit, însă, cetăţenia română şi ale cărei competenţe lingvistice în materia limbii române au fost supuse, de către autorităţile statale, unei examinări oficiale, cu ocazia acordării unei astfel de cetăţenii (conform art. 8 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române).

O astfel de atmosferă reprezintă, prin chiar voinţa legiuitorului exprimată în conţinutul normativ art. 15 din O.G. nr. 137/2000, o atingere adusă dreptului la demnitate, ocrotit inclusiv de o astfel de prevedere legală, motiv pentru care, contrar celor susţinute de recurent, instanţa de control judiciar consideră că judecătorul fondului a evaluat corect îndeplinirea în cauză a condiţiei lezării unui drept recunoscut de lege (dreptul intimatului - pârât B. la demnitate).

Totodată, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva atributelor discriminării, recurentul interpretează eronat noţiunea de "situaţie comparabilă". Astfel, situaţia premisă relevantă sub acest aspect este cea a calităţii pârâtului B. de consilier local în cadrul Consiliului local al Sectorului 4, iar nu activitatea acestuia în cadrul şedinţelor Consiliului local sau numărul de intervenţii or aspectele evocate cu ocazia unor astfel de intervenţii, fiind irelevant numărul sau tipul de intervenţii al altor consilieri locali. De asemenea, instanţa de control judiciar subliniază, o dată în plus, că intimatul - pârât a dobândit cetăţenia română, motiv pentru care se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a celorlalţi consilieri locali.

Cât priveşte tratamentul diferit aplicat de recurent intimatului - pârât B., instanţa de control judiciar observă că, prin chiar motivele de recurs, reclamantul afirmă că întrucât "ceilalţi consilieri locali stăpânesc foarte bine limba română (...) nu a fost necesară recomandarea de a-şi îmbunătăţi abilităţile de comunicare", fapt ce confirmă îndeplinirea unei astfel de condiţii necesare reţinerii discriminării (tratament diferit).

De asemenea, instanţa de control judiciar observă că aspectul reţinut cu titlu de criteriu aferent aplicării tratamentului diferit a fost cel al cetăţeniei, afirmaţiile recurentului din cadrul şedinţelor consiliului local făcând trimitere expresă la cetăţenia franceză a intimatului. Activitatea intimatului - pârât în cadrul şedinţelor consiliului local nu are relevanţă în planul determinării criteriului ce a generat aplicarea unui tratament diferit şi nici nu poate reprezenta o justificare obiectivă a acestuia, cu atât mai mult cu cât prin comportamentul manifestat în public ce a fost descris în paragrafele anterioare nu a fost vizat obiectul chestiunilor evocate de intimatul - pârât în cuprinsul intervenţiile sale, ci capacitatea intimatului de a scrie şi citi în limba română.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului privind nestabilirea unei legături de cauzalitate între tratamentul diferit şi criteriul cetăţeniei franceze a intimatului - pârât B., câtă vreme, din contextul integrat al declaraţiilor recurentului referitoare la dificultăţile de comprehensiune a limbii române clamate de recurent ca fiind întâmpinate de intimatul - pârât, în calitatea sa de consilier local al Sectorului 4, rezultă că raţiunea primară a acestora a fost cea a faptului că pârâtul nu este vorbitor nativ de limba română, recurentul afirmând chiar în motivele de recurs că "pârâtul nu se exprimă bine în limba română, aspect pe care sunt convins că îl va îmbunătăţi în timp".

În raport de astfel de elemente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă este conformă prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 950 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A., în calitate de Primar al Sectorului 4 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 950 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.