Reclassification of IT specialists to auxiliary staff salary grid under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.05.2018, reclamanta A., în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nr. 4 din data 20.03.2018, solicitând anularea acesteia şi emiterea unei decizii de salarizare conform art. 22, secţiunea a 6-a, capitolul VIII, anexa V din Legea 153/2017, începând cu data de 01.01.2018.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5365 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploieşti.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. a formulat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ion drept prevederile art. 488 alin. (1) pcgt. 6 C. proc. civ. a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile formulate de recurent au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reluat integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă arată Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea 153/2017, deoarece prin Legea 153/2017 se face o diferenţă salarială între specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor şi ceilalţi specialişti IT din sistemul judiciar.

Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea 153/2017 care susţine că Legea 153/2017 asigură salarii egale pentru muncă de valoare egală.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului importanţei sociale a muncii în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcţie de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din legea 153/2017 dar şi cu încălcarea principiului ierarhizării, pe verticală cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate prevăzut la art. 6 lit. f) din Legea 153/2017.

Încadrarea specialiştilor IT pe grila de salarizare a grefierilor nu prezintă nicio raţiune obiectivă, în condiţiile în care complexitatea muncii, ierarhizarea şi funcţionarea celor două categorii de personal auxiliar de specialitate diferă.

Ideea de uniformizare a specialiştilor IT cu grefierii nu este susţinută nici de faptul că un specialist IT este subordonat administrativ şefului instituţiei (preşedinte de instanţă, procuror general/prim procuror) şi nu primului grefier (aşa cum este subordonat un grefier), iar din punct de vedere profesional, este subordonat Serviciului de Tehnologia informaţiei din cadrul Ministerului Justiţiei/Ministerului Public.

Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din legea 153/2017, precum şi cu încălcarea principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzut de art. 53 din Constituţia României.

Recurenta consideră că prevederile legale din cuprinsul Legii nr. 153/2017 prin care se stabileşte salarizarea specialiştilor II din sistemul justiţiei, prin reducerea salariilor în plată ale personalului deja încadrat pe aceste funcţii sunt neconstituţionale, impunându-se garantarea menţinerii nivelului în plată.

În condiţiile în care drepturile salariale au o natură patrimonială, prin decizia contestată se încalcă un drept de proprietate, se aduce atingere, prin restrângere, unui drept câştigat, contrar prevederilor constituţionale, din moment ce în anul 2017 salariul de bază era mai mare, iar prin emiterea deciziei contestate acesta a fost diminuat, încălcându-se astfel şi principiile şi raţiunea adoptării Legii nr. 153/2017.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti nu a formulat întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 aprilie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) Ut. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentă sunt elemente care ţin de temeinicia admiterii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

De asemenea, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei din cuprinsul motivelor de recurs pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita aplicare de către prima instanţă a normelor de drept material având ca obiect de reglementare salarizarea specialiştilor IT.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin Decizia nr. 12 din 30.01.2018 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (3) şi (4) şi art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, art. 1 lit. c) şi art. 17 alin. (1)-(4) din capitolul VII al aceleiaşi legi, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantei, în calitate de specialist IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, începând cu data de 01.01.2018. Prin Hotărârea nr. 4/2018, a Colegiului de conducere a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă.

Cum corect a reţinut instanţa fondului, din motivarea acţiunii, se observă că reclamanta nu a contestat cu adevărat stabilirea drepturilor salariale, ci nelegala sa reîncadrare în grila de salarizare aferentă personalului lor auxiliar de specialitate.

În acest context, se reţine că actul administrativ, prin care, în aplicarea art. 36 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, reclamanta a fost reîncadrată în funcţie începând cu data de 01 iulie 2017 este Decizia nr. 81/2017 ("la data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38,,), contestată în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată că potrivit art. (3) alin. (2) din Legea 567/2004 "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

Totodată, potrivit art. 17 alin. (1) - (3) din Legea 153/2017 " (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%".

Referitor la stabilirea salariului de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamantei s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Prin Hotărârea nr. 4/20.03.2018 a Colegiului de Conducere al PCA Ploieşti, s-a decis în ceea ce o priveşte pe reclamanta din prezenta cauza, respingerea contestaţiei formulata împotriva Deciziei nr. 12/30.01.2018 emisa de PCA Ploieşti, prin care a fost stabilita salarizarea în temeiul Legii nr. 153/2018.

Astfel, s-a apreciat ca drepturile salariale stabilite începând cu data de 01.01.2018, sunt in conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile si menţionate in preambulul deciziilor, prin raportare la dispoziţiile si interpretările ordonatorului principal de credite (adresa din 18.12.2017, precum si nota x din 14.12.2017 a SRUD din cadrul PICCJ).

S-a mai reţinut că reclamanta a solicitat acordarea drepturilor salariale întemeiate pe dispoziţiile art. 22 din anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv salarizarea la nivelul unui magistrat, aşa cum legislaţia prevede pentru specialiştii din PICCJ, DNA, DIICOT si a celorlalte parchete.

Precizează ca, la momentul emiterii actelor administrative de încadrare in temeiul Legii nr. 153/2018, respectiv cu 01 iulie 2017, PCA Ploieşti a emis Decizia nr. 81/07.08.2017, care a stabilit aceeaşi încadrare pentru toţi specialiştii IT din cadrul unităţilor de parchet aflate in raza de jurisdicţie a PCA Ploieşti.

Aşadar, prima decizie, a fost contestata deja de reclamanta si a făcu obiectul obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul CA Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, care a fost soluţionat la data de 25.04.2018 prin sentinţa civila nr. 1982/25.04.2018 (necomunicata pana in prezent), in sensul respingerii acţiunii.

Înalta Curte constată că ansamblul criticilor formulate de recurentă se rezumă la o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către prima instanţă, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat stabilirea drepturilor sale salariale conform grilelor de salarizare ale Curţii de Apel Bucureşti pentru specialiştii IT din cadrul tribunalelor, ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale4, conform cărora instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 şi art. 126 în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz", al salariului de bază/indemnizaţie de încadrare, precum şi de prevederile art. 120 alin. (7) din Legea nr. 567/2004 şi art. 17 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi (2) din Anexa V, Cap. VIII din Legea nr. 153/2017.

Se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că argumentele recurentei în susţinerea solicitării acesteia privind încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiştilor IT şi din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiştii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiştilor IT este clară, fiind opţiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

De altfel, încă din anul 2011, prin Legea nr 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

În ceea ce priveşte critica, potrivit căreia prima instanţă avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele formulate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, care de altfel a fost analizată în cadrul celuilalt motiv de casare invocat, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că o parte dintre respectivele principii urmează să fie valorificate în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate formulată, iar principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Or, prin validarea aplicabilităţii principiilor invocate, recurenta tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei acestora şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, după criterii necunoscute instanţei, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenţii în susţinerea demersului judiciar.

De altfel, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii.

Legat de necesitatea analizei existenţei sau nu a unei discriminări în cauză invocată, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile legale menţionate, citând Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, faţă de susţinerea recurentei că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, se remarcă, că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 5365 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.