Inadmissibility of appeal against suspension of enforcement in extraordinary cancellation proceedings due to irrevocability of underlying judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by an intimate party against a lower court's order suspending the enforcement of a final judgment, thereby upholding the suspension order issued by the Court of Appeal of Pitești. The dispute arose from a *contestație în anulare* (extraordinary appeal for cancellation) filed by a claimant alleging procedural irregularities due to domiciliation abroad, which the appellate court accepted by suspending execution; the respondent challenged this suspension via *recurs*, arguing the original plea was filed in bad faith. The Supreme Court held that the *recurs* was legally impermissible because, under Article 320(3) of the Civil Procedure Code, decisions rendered in extraordinary appeals involving already-irrevocable judgments are not subject to further appeal to the Supreme Court; consequently, an intermediate procedural order regarding suspension of enforcement cannot be appealed through *recurs*, as such appeal routes are strictly limited by statute (Article 299(1)), and the remedy lies solely in a motion for review under Article 300(5) before the court that issued the suspension.
Legislator headnote
AI generatedart. 3191 C. proc. civ, art. 403 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 320 alin. (3) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 300 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against suspension of enforcement in extraordinary cancellation proceedings due to irrevocability of underlying judgment: Procedând conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că excepția invocată este întemeiată urmând în consecință a fi respins ca inadmisibil recursul în considerarea următoarelor argumente.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, se află înregistrată sub nr. 3366/2003 contestația în anulare formulată de M.A. în contradictoriu cu M.I., Ț.I., P.M. și Consiliul General al Municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 76 din 8 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești.
S-a susținut că are domiciliul în străinătate și pe parcursul procesului a fost citat la o adresă din România, astfel încât se impune anularea deciziei nr. 76/2004. S-a solicitat totodată suspendarea executării deciziei irevocabile atacate.
Prin încheierea din camera de consiliu pronunțată la 4 octombrie 2004 Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 76/2004 până la soluționarea contestației în anulare.
S-a reținut în motivarea soluției că au fost respectate cerințele art. 3191 C. proc. civ., cu referire la art. 300 alin. (3) și art. 403 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P.M., intimat în dosarul nr. 3366/2003 al Curții de Apel Pitești. Prin ample motive depuse, recurentul susține în esență că nu erau îndeplinite în cauză cerințele legale pentru suspendarea executării deciziei irevocabile a Curții de Apel Pitești, cu atât mai mult cu cât este evidentă formularea cu rea-credință de către M.A. a contestației în anulare, în condițiile în care avea mandatar în cauză și a formulat concluzii scrise cu ocazia judecării recursului soluționat prin decizia nr. 76/2004.
La termenul din 24 februarie 2005 Înalta Curte a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității recursului de față.
Procedând conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că excepția invocată este întemeiată urmând în consecință a fi respins ca inadmisibil recursul în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 3191 C. proc. civ., instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiția dării unei cauțiuni.
Scopul pentru care legea stabilește obligativitatea plății unei cauțiuni este tocmai asigurarea acoperirii eventualului prejudiciu suferit de intimatul din contestația în anulare.
Iar conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Cum hotărârea atacată este una irevocabilă, nesupusă vreunei căi de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că nici hotărârea dată în contestația în anulare nu mai este susceptibilă de a fi atacată și cu atât mai puțin o încheiere intermediară, cum este cea prin care se încuviințează sau se respinge cererea de suspendare.
Legea procesual civilă este formală când prevede cauzele ce sunt supuse recursului, acestea fiind enumerate în art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
De aceea, prezentul recurs nu poate fi primit, el nefiind prevăzut de lege.
Accesul liber la justiție, garantat de Constituție, presupune executarea căilor de atac prevăzute de lege, în speță de Codul de procedură civilă, cu respectarea principiului legalității căilor de atac.
În privința măsurii suspendării executării deciziei atacate printr-o cale extraordinară de atac de retractare, cum este cazul în speță, poate primi aplicare art. 300 alin. (5) C. proc. civ., instanța care a dispus-o putând reveni asupra ei, dacă i se aduc argumente temeinice. Asemenea argumente, cum sunt cele formulate de recurent, nu pot fi folosite într-o cale de atac neprevăzută de lege și ca atare, inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul P.M. împotriva încheierii din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pronunțată în dosarul în dosarul nr. 3366/2003, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.