Moral damages in traffic accidents: judicial discretion to exceed internal valuation thresholds under civil liability principles

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 15015/06.06.2018, emisă de pârât, şi obligarea acestuia la plata sumei de 82.125 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând diferenţa dintre suma solicitată prin cererea de plată nr. x/17.10.2016 şi suma acceptată şi plătită de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în cuantum de 17.875 RON, la care să se adauge dobânzile şi penalităţile legale de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la data efectivă a plăţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1905 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 15015/06.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 9625 RON, cu consecinţa obligării pârâtului la plata suplimentar în favoarea reclamantei a unei astfel de sume cu titlu de despăgubiri morale. Totodată, instanţa a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1350 RON, reprezentând taxa judiciara de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate anterior la punctul I.2, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea majorării daunelor morale acordate, respectiv a admiterii în întregime a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 15015/06.06.2018 şi a obligării pârâtului la plata sumei de 82.125 RON, la care să se adauge dobânzile şi penalităţile legale de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până data efectivă a plăţii.

Din sinteza motivelor de recurs rezultă că, în susţinerea căii de atac, reclamanta a invocat nelegalitatea hotărârii de fond, apreciind că, fără o argumentaţie clară, raportată la normele legale în materie, prima instanţă a admis doar în parte cererea sa, considerând eronat că evaluarea cuantumului daunelor morale se poate realiza pe baza valorilor cuprinse în procedura internă de evaluare a daunelor adoptată de pârât.

A susţinut recurenta - reclamantă că, în aplicarea principiilor care guvernează modalitatea de acordare a daunelor morale, instanţa de fond era datoare să verifice dacă legea a fost aplicată corect de către pârât, demers pe care judecătorul de fond nu l-a realizat, câtă vreme s-a limitat, când a stabilit cuantumul daunelor morale, pentru fiecare de zi de îngrijire medicală, la Anexa 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, prin care s-a aprobat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor morale şi materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese şi a acordat doar suma de 500 de RON pe zi de îngrijire medicale, instanţa încălcând, pe această cale, dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 20/2008.

Făcând trimitere la materialul probator administrat în cauză şi realizând o descriere a afecţiunilor medicale cauzate acesteia cu ocazia accidentului de circulaţie din 11 martie 2012, ce a avut loc în comuna Ileanda, precum şi a traumelor psihice şi afective pe care le-a suferit şi a modului în care viaţa sa familială, profesională şi socială au fost restrânse, recurenta - reclamantă a învederat şi că soluţia instanţei de fond încalcă prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., instanţa fondului apreciind eronat circumstanţele de fapt care au fost dovedite în cauză. Din această perspectivă, recurenta a arătat că prin accidentul de circulaţie i-au fost produse numeroase vătămări corporale, precum: fractură de ramură ischivă pubiană stânga, atestată prin diagnosticul pus de medicul primar ortopedie - traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj Napoca, conform Biletului de trimitere nr. 335/27.03.2012, aspecte ce au fost reţinute şi în cuprinsul Certificatului medico - legal nr. 313/23.04.2012 emis de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, prin care au fost constatate leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri, constatându-se şi dureri la nivelul bazinului şi articulaţiilor coxo femurale bilaterale. Astfel, în urma accidentului a suferit numeroase traume, suportând consecinţele negative atât pe plan fizic, dar şi psihic, fiindu-i afectate şi lezate valorile morale, situaţia familială, profesională, socială şi materială.

Din această perspectivă, recurenta - reclamantă a subliniat vârsta pe care a avut-o la data accidentului, de nici 20 de ani, fiindu-i afectată posibilitatea de a beneficia de avantajele acestei vârste, ceea ce-i conferă un drept special la reparaţie, cunoscut în doctrina sub denumirea de pretium juventutis, precum şi faptul că la data accidentului se pregătea pentru a susţine examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie - iulie 2012, însă accidentul din martie 2012 nu i-a mai permis să îl susţină, iar în lipsa unei diplome de bacalaureat posibilităţile de angajare au fost limitate.

Totodată recurenta - reclamantă a învederat că temeiul de drept ce justifică solicitările sale este răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349, 1357, 1381, 1385 şi 1391 C. civ., învederând şi că prevederile din materia asigurărilor pun în sarcina asigurătorilor RCA obligaţia de despăgubire, câtă vreme vehicul condus de şoferul vinovat de producerea accidentului era asigurat.

A mai arătat recurenta că judecătorul de primă instanţă a înlăturat toate criticile aduse de aceasta modului de elaborare a Ghidului emis sub egida FPVS-ului, critici care demonstrau faptul că Ghidul în cauza conţine grave erori, fiind un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid, au fost ignorate dispoziţiile legale în materia daunelor morale, mai precis principiile de drept naţionale şi convenţionale aplicabile în această materie, care impun repararea prejudiciului moral.

A subliniat recurenta că, deşi în situaţia dată nu se poate vorbi despre o reparare integrală a prejudiciului, acest lucru nu însemnă că principiile de drept trebuie eludate, aşa cum încearcă societăţile de asigurare. De asemenea, a arătat că daunele morale sunt şi trebuie să reprezinte o compensare morală efectivă, care să dea substanţă şi sa valideze dreptul constituţional la viaţă, iar reclamanta din prezenta cauză a fost pur şi simplu traumatizată de vătămările suferite, motiv pentru care valoarea de 82.125 RON reprezintă un cuantum adecvat în demersul de compensare a suferinţelor îndurate, în contextul în care suma acordată nu poate avea doar un caracter simbolic.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a situaţiei de fapt, că potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule, iar potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Totodată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei acestuia.

De asemenea, Fondul de Garantare a Asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale sale, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau al beneficiarului asigurării cu asigurătorul şi achitată sau acoperită în numele şi pe seama asigurătorului în faliment, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

În plus, necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit Fondul, respectiv acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare, cu respectarea particularităţii fiecărui caz în parte. Astfel, având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire formulate pentru daune morale şi faptul că tendinţa creditorilor privind cuantumul solicitat este îndreptată către limita maximă a plafonului de 450.000 RON, Fondul a fost nevoit să adopte o procedură internă de acordare a unor astfel de daune, în care au fost folosite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale a asigurătorului, prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în această materie, care a validat procedura FGA şi a menţinut actele administrative emise.

În opinia recurentului - pârât problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciile produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere.

A mai susţinut recurentul - pârât că soluţia primei instanţe încălcă dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreţionar sau abuziv, ci în baza unor reguli clare, cu aplicabilitate generală, fiind astfel, nelegală soluţia primei instanţe de a stabili că se impune acordarea unor despăgubiri într-un alt cuantum.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, recurenta - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 21 iulie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 15015/06.06.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("F.G.A."), prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/17.10.2016, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru prejudiciului încercat în urma accidentului rutier din data de 11.03.2012 a cărui victimă a fost. Astfel, prin Decizia nr. 15015/06.06.2018 cererea de plată a fost admisă pentru suma de 17.875 RON, din totalul de 100.000 RON solicitaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 1905 din 4 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, anulând în parte decizia atacată, prin reţinerea ca fiind parţial întemeiate criticile prin care reclamanta a susţinut necesitatea acordării unui cuantum suplimentar al despăgubirilor menite a acoperi prejudiciul moral ce i-a fost cauzat, anulând în parte decizia nr. 15015/06.06.2018, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 9625 RON, cu consecinţa obligării pârâtului la plata, în favoarea reclamantei, a unei astfel de sume.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamanta A. şi subsumate de aceasta motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dar şi de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin calea sa de atac întemeiată pe cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de prima instanţă, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenţi.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta - reclamantă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deşi a susţinut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurenta nu a detaliat această critică, iar argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentinţa recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanţa a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, indicând elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar şi fără elemente de contradictorialitate silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile evocate atât de reclamanta A., cât şi în ceea ce le priveşte pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi subsumate de ambele părţi cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esenţă, aceeaşi chestiune principală de drept.

Potrivit cazului de recurs reglementat de sus indicatul text normativ, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. Din această perspectivă, de principiu, cuantumul/câtimea despăgubirilor morale stabilite de prima instanţă conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă prin calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentinţa de fond prin prisma criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu şi modul în care acesta şi-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanţa de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Instanţa de control judiciar reţine că Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de plată adresată de recurenţi FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, având îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare ale fiecărui caz.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Astfel, Înalta Curte subliniază că întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Astfel, întinderea despăgubirilor morale este subordonată unui drept de apreciere, a cărui existenţă este reglementată inclusiv de prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., intenţia legiuitorului în acest sens fiind evidenţiată de conţinutul normativ al textului de lege, în care, în sintagma:

"poate fi acordată şi o despăgubire", este utilizat verbului tranzitiv "a putea" (ce este un indicativ al unei opţiuni).

Cu toate acestea, cuantificarea daunelor morale trebuie realizată cu respectarea principiului proporţionalităţii. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor social ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Hotărârea din 13 iulie 1995, cauza Tolstoy Miloslavsky vs. Regatul Unit), fără a fi depăşită sfera unor compensaţii echitabile, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea sa de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat legalitatea actului administrativ atacat, apreciind că valoarea despăgubirilor acordate a fost determinată în raport de utilizarea unor criterii rezonabile şi transparente de evaluare a prejudiciilor, fără a justifica, însă, reperele avute în vedere la stabilirea, prin actul administrativ, a sumei de 325 RON/zi de îngrijire medicală, în contextul în care, potrivit anexei nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016, pragul 2, aplicabil în cazul vătămărilor corporale care au avut consecinţe precum cele suferite de recurenta - reclamantă, prevedea un interval al valorilor despăgubirilor cuprins între 210-500 RON/zi de îngrijire medicală, sau care au fost categoriile concrete de prejudicii morale reţinute în vederea identificării unui astfel de cuantum.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează, în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

Pe de altă parte, contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de aceasta, demersul instanţei nereprezentând o simplă stabilire formală a cuantumului daunelor pe baza unei proceduri care nu ar ţine seama de particularităţile fiecărui caz analizat, din considerentele sentinţei recurate rezultând că judecătorul fondului, analizând caracterul echitabil al despăgubirilor morale, s-a raportat inclusiv la criteriile consecinţelor negative suferite de persoana păgubită.

Astfel, prima instanţă a realizat o analiză a circumstanţelor particulare ale cauzei din perspectiva criteriilor de individualizare a tipurilor de prejudicii morale indicate în jurisprudenţa relevantă, reţinând, în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciilor suferite de recurenta - reclamantă, printre altele, tipurile de afecţiuni medicale generate de accident reclamantei şi consecinţe multiple ale acestora, faptul că accidentul a schimbat radical viaţa reclamantei, ce, dintr-o persoana veselă şi activă, care practica înotul, a devenit o persoana ursuză, retrasă, care şi-a pierdut încrederea în ea, fiind nevoită să stea mai mult în casă, că reclamanta trebuia să susţină examenul de bacalaureat în anul 2012, însă, din cauza accidentului, nu l-a mai susţinut niciodată şi, din acest motiv, nu a reuşit să-şi găsească un loc de munca, că reclamanta a suferit o traumă psihică după accident, fiind nevoită să recurgă la şedinţe de psihoterapie, întrucât avea atacuri de panică dese, că dată fiind vârsta reclamantei la data accidentului, de doar 19 ani, consecinţele negative suferite în plan psihic şi afectiv au fost considerabile, la fel şi intensitatea cu care au fost percepute de reclamantă (pretium juventutis).

Înalta Curte constată că parametrii concreţi ai cauzei au fost analizaţi în mod adecvat de prima instanţă, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 500 RON/zi de îngrijire medicală în raport de intensitatea prejudiciului suferit. Contrar susţinerilor recurentei - reclamante, în analiza sa, prima instanţă a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparaţie nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susţinute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecinţele negative de ordin psihic suportate de reclamantă fiind considerate de prima instanţă ca fiind acoperite prin plata sumei sus indicate.

Înalta Curte reţine ca fiind de necontestat faptul că viaţa familială şi socială a recurentei-reclamante au fost alterate, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată şi nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei - reclamante de consecinţele evenimentului rutier, o asemenea suferinţă nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În acest context, nu pot fi validate criticile recurentei - reclamante, în sensul că nu ar fi fost analizate argumentele sale şi nu s-ar fi procedat la un examen propriu al instanţei, pentru că judecătorul fondului nu s-a limitat la aplicarea unor procente şi la plafonul despăgubirilor prevăzute de lege, ci a administrat probele apreciate a fi utile şi pertinente în raport cu dispoziţiile de drept material incidente. Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanţă a concluzionat că valoarea de 500 RON/zi de îngrijire medicală (ce corespunde, într-adevăr, valorii maximale a pragului 2 din anexa nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016) reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care şi cel al proporţionalităţii raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum şi intensitatea şi gravitatea unei astfel de atingeri.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi este adevărat că procedurile interne ale FGA au doar o valoare orientativă, fiind necesară corelarea lor cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi cu jurisprudenţa instanţelor, nu se poate nega importanţa lor în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condiţiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţă instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri, motiv pentru care orientarea judecătorului fondului către valoarea maximală a pragului 2 din anexa nr. 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 nu poate fi calificată ca nelegală. De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei - reclamante referitoare la credibilitatea şi forţa probantă a Ghidului emis de FPVS, din perspectiva membrilor fondului, întrucât aceste elemente nu fac obiectul analizei instanţei.

În concluzie, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei A. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1905 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.