Former mayor's incompatibility finding upheld as dual commercial roles breached integrity law

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x mai 2018, comunicat la data de 14.12.2018.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1610/19.11.2018, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinând dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că Agenţia Naţională de Integritate este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, fiind organizată ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, conform art. 13 din Legea nr. 144/2007, reclamantul optând pentru o instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul său, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/22.05.2018 emis de pârâtă.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii şi anulării în totalitate a raportului de evaluare atacat, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că a exercitat funcţia de Primar în cadrul Primăriei comunei Mateeşti în perioada 2012-2016, deţinând în continuare această funcţie.

De asemenea, mai arată că, prin Raportul de evaluare atacat s-a apreciat că sunt întrunite elementele stării de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, reţinându-se că în timpul exercitării mandatului de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateesti, în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, a ocupat simultan funcţia de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 19.07.2014, comerciant persoana fizica în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată.

Susţine nulitatea absolută a Raportului de evaluare pentru nerespectarea regimului juridic al datelor cu caracter personal de către intimata A.N.I., sens în care invocă dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, conform cărora datele cu caracter personal reprezintă orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Mai arată că la nivel european, Consiliul Europei a adoptat în anul 1981 Convenţia 108 pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, iar în anul 1995 Uniunea Europeană a armonizat legile naţionale în această materie prin adoptarea Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, arată că instanţa europeană a interpretat noţiunea de date cu caracter personal, în sensul art. 2 lit. a) din Directiva 95/46/CE, stabilind care sunt datele cu caracter personal ocrotite de legislaţie.

Precizează că operatorul sau reprezentantul său au o obligaţie de informare, ale cărei condiţii sunt prevăzute la articolele 10 şi 11 din Directiva 95/46, iar cerinţa informării persoanelor vizate de prelucrarea datelor lor cu caracter personal este necesară exercitării de către aceste persoane a dreptului lor de acces şi de rectificare a datelor prelucrate, definit la articolul 12 din Directiva 95/46 şi a dreptului de opoziţie al acestora faţă de prelucrarea datelor respective.

Sub acest aspect, arată că intimata-pârâtă a primit datele sale cu caracter personal, fără ca acesta să fi fost informat despre transmiterea datelor, ceea ce conduce la nulitatea absolută a demersurilor intimatei-pârâte, inclusiv a Raportului de evaluare din speţă, sens în care invocă Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza Bara şi alţii vs. CNAS şi ANAF C-201/14, referitoare la transferul datelor cu caracter personal între instituţii. În respectiva cauză, reclamanţii erau persoane care obţin venituri din activităţi independente, iar ANAF a transmis CNAS datele privind veniturile lor declarate pentru calcularea contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate. În acest sens, invocă pct. 30, 31, 32, 33, 34, 35 şi 46 din hotărârea CJUE, prin care s-a concluzionat că articolele 10, 11 şi 23 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Recurentul-reclamant a mai arătatat că intimata-pârâtă a solicitat şi prelucrat datele sale cu caracter personal înainte de data când reclamantul a fost înştiinţat pentru prima dată că împotriva sa se instrumentează o lucrare specifică A.N.I. Astfel, a precizat că a primit prima înştiinţare despre declanşarea procedurii la data de 04.03.2016, conform menţiunii din raport, dosar, verso, în condiţiile în care începând din anul 2015, intituţii ale statului, deţinătoare de date cu caracter personal ale reclamantului, fuseseră solicitate şi furnizaseră către A.N.I. astfel de date, fără ca reclamantul să fi fost avizat în prealabil, ceea ce, în opinia sa, conduce la nulitatea absolută a raportului de evaluare.

Mai susţine că instanţele naţionale s-au pronunţat constant în sensul constatării nulităţii absolute a actelor astfel întocmite de către A.N.I., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea art. 8 din Legea nr. 176/2010.

Consideră că se impune a se reţine în cauză Hotărârea CJUE pronunţată în Cauza Bara, care are caracter obligatoriu pentru toate instanţele statelor membre, întrucât instanţa care intenţionează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligaţia să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, motivându-şi opinia divergentă şi solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuţie.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate reţinută în temeiul art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, pe considerentul că în timpul exercitării mandatului de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateesti, în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, recurentul-reclamant a ocupat simultan funcţia de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 19.07.2014 şi comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, consideră că, în speţă, concluziile raportului de evaluare sunt greşite.

Astfel, arată că nu avea calitatea de agent comercial, ci era în derularea unui proiect european şi condiţia finalizării acelui proiect era să nu schimbe documentaţia, deoarece într-o asemenea ipoteză ar fi fost obligat să returneze întreaga finanţare, şi, mai mult, nu a efectuat relaţii comerciale cu U.A.T. Mateeşti.

În privinţa celuilalt motiv de incompatibilitate, arată că, deşi şi-a depus demisia în cele 15 zile de la validarea mandatului de Primar, aceasta nu a fost operată în Revisal.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte nulitatea raportului de evaluare ca urmare a nerespectării regimului juridic al datelor cu caracter personal, respectiv a legislaţiei Uniunii Europene privind prelucrarea datelor cu caracter personal, arată că a respectat procedura stabilită de Legea nr. 176/2010, recurentul-reclamant fiind informat de către inspectorul de integritate cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor prin adresa nr. x/10.03.2016.

Susţine că, faţă de recurent, a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legală impusă, fiind respectate prevederile referitoare la utilizarea informaţiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate.

Intimata-pârâtă precizează că, pentru reţinerea nelegalităţii raportului de evaluare, recurentul-reclamant trebuia să facă dovada existenţei vătămării dreptului recunoscut de lege sau interesului legitim privat, conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, recurentul-reclamant a formulat punct de vedere în timpul procedurii de evaluare, în baza datelor şi informaţiilor obţinute de către inspectorul de integritate de la instituţiile şi autorităţile publice solicitate, în raport cu care recurentul a formulat apărări concrete.

De asemenea, arată că nici hotărârile de validare a mandatului de primar, nici istoricul societăţilor comerciale sau cuantumul veniturilor realizate de către recurent, în calitate de primar, nu reprezintă date sau acte cu caracter nepublic, ci sunt informaţii de interes public, motiv pentru care apreciază că în cauză nu sunt incidente considerentele Deciziei pronunţate de către CJUE în Cauza Bara, având în vedere că, în speţă, datele solicitate sunt ulterioare înştiinţării reclamantului cu privire la declanşarea procedurii, iar pe de altă parte, premisele celor două speţe nu sunt similare.

Susţine că prevederile speciale în materie din Legea nr. 176/2010 nu contravin dreptului unional conţinut în Directiva nr. 95/46.

Mai arată că în mod eronat invocă recurentul-reclamant soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013, câtă vreme în respectiva speţă raportul de evaluare a fost anulat în parte pentru motivul că reclamantul din acel dosar nu a exercitat în mod efectiv funcţia care a generat situaţia de incompatibilitate; că nici sub aspectul reglementării legale incidente nu există similitudine între cauza de faţă şi Cauza Bara, întrucât Legea nr. 176/2010 abilitează Agenţia Naţională pentru Integritate să solicite şi să prelucreze informaţii nepublice necesare stabilirii stării de incompatibilitate sau de conflict de interese, stabilind şi garanţii corespunzătoare, prin reglementarea unei proceduri administrative detaliate, care impune obligaţia de informare a persoanei evaluare şi creează cadrul legal pentru exercitarea de către aceasta a dreptului la apărare.

Pe fond, susţine că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru reţinerea situaţiei de incompatibilitate reglementate de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant exercitând simultan funcţiile de primar, de angajat cu contract individual de muncă (agent comercial) în cadrul S.C. B. S.R.L., precum şi pe aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 21 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x mai 2018, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-au reţinut elementele stării de incompatibilitate, prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, reţinându-se că acesta a exercitat funcţia de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateeşti, în mandatul 2012-2016, simultan cu calitatea de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, precum şi cu aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, începând cu data de 27.06.2011.

De asemenea, s-a reţinut că în Registrul Comerţului recurentul-reclamant figurează ca deţinând: calitatea de persoană fizică autorizată la A. Persoană Fizică Autorizată, încapând cu data de 27.06.2011, calitatea de reprezentant asociat persoană juridică la S.C. Gospodărie Com. Mateeşti S.R.L., începând cu data de 06.03.2014; funcţia de administrator (în intervalul 28.03.2002 - 14.08.2009) şi calitatea de asociat la S.C. B. S.R.L., începând cu data de 25.02.1992; funcţia de administrator (în intervalul 27.03.2007 - 14.08.2009) şi calitatea de asociat la la S.C. B. S.R.L., începând cu data de 27.03.2007.

O primă critică formulată prin cererea de recurs vizează nelegalitatea procedurii din perspectiva obţinerii de către intimata-pârâtă a datelor ce au stat la baza întocmirii raportului de evaluare.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate şi nu pot conduce la nulitatea raportului de evaluare.

În esenţă, recurentul a invocat faptul că procedura de evaluare a incompatibilităţii, prevăzută de Legea nr. 176/2010, încalcă legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Smaranda Bara şi alţii.

Înalta Curte constată că situaţiile nu sunt similare, întrucât în cauza amintită, reclamanţii din litigiul principal au sesizat instanţa naţională cu o acţiune prin care au contestat legalitatea transferului efectuat de către o autoritate a administraţiei publice a statului a unor date fiscale cu caracter personal în vederea prelucrării lor de către o altă autoritate a administraţiei publice (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - ANAF şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - CNAS). Aceştia au susţinut că, pe baza unui simplu protocol intern, datele menţionate au fost transmise şi utilizate în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră comunicate iniţial către ANAF, fără consimţământul lor expres şi fără informarea lor prealabilă.

Din decizia de trimitere, reiese că entităţile publice sunt abilitate, în temeiul Legii nr. 95/2006, să transmită date cu caracter personal caselor de asigurări de sănătate pentru a le permite acestora din urmă să stabilească calitatea de asigurat a persoanelor vizate. Instanţa de trimitere a urmărit să stabilească dacă prelucrarea datelor de către CNAS necesita informarea prealabilă a persoanelor vizate în ceea ce priveşte identitatea operatorului şi scopul în care au fost transmise aceste date.

În această cauză, Curtea Europeană a reţinut faptul că art. 10, art. 11 şi art. 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Or, în ceea ce priveşte situaţia recurentului, Înalta Curte observă că Agenţia Naţională de Integritate a demarat procedura evaluării, urmând paşii procedurali impuşi de Legea nr. 176/2010, lege specială în materie, inclusiv în privinţa informărilor persoanei evaluate, a căror lipsă ar atrage nulitatea raportului de evaluare, sancţiunea fiind prevăzută expres.

Astfel, recurentul a fost informat despre declanşarea activităţii de evaluare, care presupune culegerea de date cu caracter personal referitoare la posibile activităţi/funcţii incompatibile, prin adresa nr. x/10.03.2016, aflată la fila x din vol. 1 al dosarului Tribunalului Vâlcea, fiind înştiinţat şi de faptul că, în ipoteza constatării unor elemente de incompatibilitate, va fi informat şi va avea dreptul să depună un punct de vedere.

Faţă de conţinutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului, Înalta Curte reţine că Legea nr. 176/2070 conţine prevederi exprese în acest sens, informarea persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorie pentru legalitatea raportului de evaluare. Ca urmare, nu se poate reţine aplicabilitatea directă a normei unionale, atâta timp cât în legislaţia naţională există normă expresă care reglementează respectiva situaţie.

Trebuie făcută distincţia între actul administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) şi actul normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă (Legea nr. 176/2010). Transmiterea de date şi de informaţii de la instituţiile sau autorităţile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conţinutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, prin protocol fiind reglementate doar procedurile administrative pe care această transmitere le implică. Situaţia este semnificativ diferită faţă de cea din cauza Bara, în care normele erau cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorităţi publice centrale.

Pe de altă parte, esenţa celor statuate prin hotărârea din cauza Bara a fost aceea că: pe de o parte, definiţia informaţiilor transmisibile şi modalităţile de efectuare a transmiterii acestor informaţii au fost elaborate nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul protocolului, care nu fusese publicat oficial; pe de altă parte, CNAS nu a oferit reclamanţilor din litigiul principal informaţiile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) - c) din directivă, respectiv identitatea operatorului, scopul prelucrării, orice alte informaţii suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corectă a datelor (respectiv categoriile de date în cauză şi existenţa dreptului de acces la datele care o privesc şi de rectificare a datelor cu caracter personal).

În esenţă, s-a reţinut că art. 10, art. 11 şi art. 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naţionale precum cele în discuţie în litigiul principal, care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Or, ceea ce face diferenţa de esenţă între prevederile art. 315 din Legea nr. 95/2006 şi art. 15 din Legea nr. 176/2010 este reglementarea specifică din ultimul act normativ, care prevede în conţinutul art. 13 următoarele:

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

O asemenea prevedere referitoare la informarea persoanei controlate nu exista în conţinutul Legii nr. 95/2006. În plus, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 asigură o mai mare detaliere a informaţiilor şi a modului de transmitere a acestora, comparativ cu textul art. 315 din Legea nr. 95/2006.

Ca urmare, în speţă nu se regăseşte ipoteza identică din contextul pronunţării hotărârii în Cauza C-201/14, pentru a fi transpuse direct considerentele acesteia în cauza de faţă, motivul de recurs fiind nefondat din această perspectivă.

De altfel, sub acest aspect, prima instanţă a reţinut în mod corect că datele solicitate de la B. S.R.L. sunt ulterioare înştiinţării reclamantului cu privire la declanşarea procedurii, iar aspectele comunicate de Primăria Mateeşti sunt, de asemenea, transmise începând cu luna aprilie 2016, fiind ulterioare înştiinţării reclamantului, tot ulterioare înştiinţării fiind şi datele furnizate de ONRC cu privire la Gospodărie Com. Mateeşti S.R.L., B. S.R.L. şi A. persoană fizică autorizată emise la 05.05.2016 şi 14.11.2017, ulterior informării reclamantului cu privire la declanşarea procedurii. De asemenea, Serviciul Fiscal Orăşenesc Horezu transmite la 1.03.2018 adresa x şi declaraţiile de venituri depuse de reclamant .

Referitor la susţinerea că instanţele naţionale s-au pronunţat constant în sensul constatării nulităţii absolute a actelor astfel întocmite de către A.N.I., aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunţate ca urmare a aplicării normelor de drept material situaţiei de fapt din cauza respectivă, în alte situaţii fiind pronunţate decizii ce pot avea soluţii contrare.

De asemenea, Înalta Curte constată că este lipsită de relevanţă susţinerea recurentului-reclamant în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea art. 8 din Legea nr. 176/2010, în condiţiile în care acesta nu arată în concret în ce dosar s-a formulat o astfel de sesizare. Cu privire la această critică, se impune a se reţine că textul art. 8 din Legea nr. 176/2010 nu a fost declarat neconstituţional până în prezent.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că aceasta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) din Legea nr. 161/2003, care prevăd că:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică; (...) k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale."

Aceste prevederi se impun a fi interpretate coroborat cu dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Examinând prevederile de mai sus, se observă că legiuitorul a prevăzut că atunci când o asemenea stare de incompatibilitate se iveşte, persoana aflată într-o asemenea situaţie să beneficieze de o perioadă de graţie de 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie, în care are obligaţia de a demisiona din una dintre funcţiile incompatibile, or, recurentul-reclamant din speţă nu a uzat de această posibilitate.

Recurentul-reclamant a exercitat funcţia de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateeşti, în mandatele 2012-2016 şi 2016-2020, concomitent cu calitatea de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, precum şi cu aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, începând cu data de 27.06.2011, activităţi ce au fost remunerate, astfel cum reiese din adresa din 17.05.2016, emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Horezu (aflată la filele x din vol. 1 al dosarului Tribunalului Vâlcea), cuprinzând veniturile nete realizate şi declarate de către recurentul-reclamant în perioada 2012-2016.

Faptul că recurentul-reclamant s-a aflat în situaţie de incompatibilitate reiese şi din datele furnizate de ONRC referitoare la Gospodărie Com Mateeşti S.R.L., B. S.R.L. şi A. persoană fizică autorizată, precum şi din adresa x, emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Horezu la data de 01.03.2018, respectiv din declaraţiile de venituri depuse de reclamant.

Dincolo de acest aspect şi de cele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată dispoziţiile legale prevăd în sarcina reprezentantului întreprinderii familiale anumite atribuţii, de care acesta nu se poate degreva şi care se impun a fi îndeplinite pentru bunul mers al întreprinderii.

Astfel, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 44/2008:

"Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale şi reprezentantul întreprinderii familiale vor ţine contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

Din interpretarea textului de lege de mai sus reiese că intenţia legiuitorului a fost ca, în cadrul acestor întreprinderi, reprezentantul entităţii să fie persoana care coordonează întreaga activitate, atribuţiile pe care legea i le conferă dovedind cu prisosinţă acest aspect. Mai mult, legiuitorul nici nu a dat membrilor întreprinderilor individuale vreo atribuţie în acest sens.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 şi nu a renunţat la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţia de primar.

Din această perspectivă, prima instanţă a reţinut în mod corect că în cauză sunt nefondate susţinerile referitoare la faptul că, deşi reclamantul şi-a depus demisia în 15 zile de la validarea mandatului de primar, din calitatea deţinută în cadrul societăţii B. S.R.L., aceasta nu a fost operată în REVISAL, câtă vreme din actele de la dosar nu se verifică acest aspect, decizia nr. 78/1.03.2013 fiind emisă de B. S.R.L. mult ulterior validării, urmare a acordului părţilor, potrivit art. 55 lit. b) din Codul muncii, motiv pentru care instanţa a concluzionat că încetarea contractului nu s-a produs ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi (demisie), iar pentru perioada anterioară emiterii deciziei, nu era posibilă menţionarea în REVISAL a încetării contractului.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în raport cu textele de lege ce reglementează situaţia de incompatibilitate, nu prezintă relevanţă faptul că persoana constatată incompatibilă se afla în derularea unui proiect european, ci aceasta se impunea să facă demersurile legale şi necesare pentru încetarea situaţiei de incompatibilitate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.