Hospital manager loses annulment bid; conflict-of-interest finding upheld over self-signed employment contract

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.03.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/04.02.2019, întocmit la data de 4 februarie 2019, prin care, în mod nelegal, au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, conform art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării în tot a Raportului de evaluate contestat.

În motivarea recursului arată că fapta ce a condus la întocmirea raportului de evaluare contestat o reprezintă împrejurarea că recurenta a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care aceasta a fost numită şef de secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, atât în calitate de manager al Spitalului, cât şi în calitate de salariat (şef secţie ORL).

Arată că în perioada pentru care s-a desfăşurat activitatea de evaluare (15.02.2016 - 12.02.2018), în calitate de manager al Spitalului Urgenţă Ilfov, nu a exercitat nicio altă activitate sau funcţie de manager şi nu s-a aflat în nicio situaţie în care să fi avut vreun interes de natură patrimonială, care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv instanţa a reinterpretat situaţia conflictului de interese invocat de A.N.I., fără a indica temeiul de drept aplicabil.

Arată că, deşi instanţa a invocat art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ, ci la un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

Consideră că instanţa a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fără a o motiva în mod corespunzător şi fără a indica temeiul de drept ce a stat la baza respectivei interpretări, în condiţiile în care noţiunea de conflict de interese este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin coroborarea cu dispoziţii legale ce au un alt obiect de reglementare, aspect ce reiese din chiar conţinutul Legii nr. 176/2010, motiv pentru care recurenta apreciază că orice coroborare cu prevederi din alte acte normative, ce ar conduce la extinderea sferei de reglementare a conflictului de interese, reprezintă o măsură nelegală şi contrară legii.

Susţine că, în lipsa unei motivări temeinice, se găseşte în imposibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare, cât timp suportă efectele unei sancţiuni nemotivate corespunzător.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care intimata-pârâtă face confuzie între incompatibilitate şi conflictul de interese şi, mai mult, în raportul de evaluare contestat, A.N.I. face confuzie cu privire la încadrarea faptei imputate recurentei, întrucât deşi iniţial a invocat temeiul unui caz de incompatibilitate, a concluzionat că ar fi vorba despre un conflict de interese.

Mai susţine că, aceeaşi confuzie este menţinută şi de prima instanţă, care, în opinia recurentei, a aplicat definiţia stării de incompatibilitate pentru a justifica conflictul de interese, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Precizează că fapta care a stat la baza emiterii raportului de evaluare contestat este semnarea contractului individual de muncă şi în calitate de manager al angajatorului şi în calitate de angajat; că intimata-pârâtă a dat dovadă de rea-credinţă când a apreciat că managerul a luat decizia de a-şi acorda o funcţie în vederea exercitării acesteia în paralel cu cea de manager, în condiţiile în care ar fi exercitat în paralel cele două funcţii. Or, reclamanta arată că nu a exercitat niciodată în paralel cele două funcţii, întrucât: prin Decizia nr. 548 din 9 februarie 2017, în urma concursului susţinut, s-a dispus numirea sa pe postul de Şef de lucrări titular şi acordarea titlului universitar aferent la Facultatea de Medicină - Departamentul Discipline Medico-Chirurgicale şi Profilactice, la disciplinele ORL, Urgenţe ORL şi nursing ORL, iar prin Hotărârea nr. 60 din 21 martie 2017, Senatul Universităţii "B." din Bucureşti a recomandat-o pentru ocuparea funcţiei de Şef al secţiei Clinice de Otorinolaringologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, în contextul în care, conform art. 19 alin. (5) din Metodologia adoptată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 1515/2007:

"În secţiile clinice universitare, funcţia de şef de secţie se ocupă de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituţiei de învăţământ medical superior în cauză", recurenta-reclamantă arătând că era singura care putea ocupa funcţia de Şef de secţie al Spitalului, fiind cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare.

Mai arată că prin Procesul-verbal nr. x din 3 mai 2017 s-a emis acordul Consiliului de Administraţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, în ceea ce priveşte recomandarea Senatului Universităţii "B." din Bucureşti şi s-a aprobat, de către acest organ colectiv de conducere, încheierea contractului de muncă aferent între Spital şi recurentă, sub condiţia suspendării imediate a acelui contract până la data încetării contractului de management.

De asemenea, arată că în executarea Hotărârii nr. 1 din 3 mai 2017 a Consiliului de Administraţie, a încheiat contractul individual de muncă, înregistrat sub nr. x din 3 mai 2017, în registrul general de evidenţă a salariaţilor, precum şi Actul adiţional nr. x din 3 mai 2017 la acest contract individual de muncă, prin care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de Medic Şef secţie - Doctor în Ştiinţe Medicale, Clinica O.R.L., temporar, până la încetarea Contractului de Management", actul adiţional intrând în vigoare la 4 mai 2017, dată prevăzută pentru începerea activităţii.

Susţine că de altfel, Consiliul de Administraţie al Spitalului a precizat că este de acord cu numirea sa, dar că, ţinând cont de prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, începând cu data de 3 mai 2017, recurenta se suspendă din funcţie până la dispariţia stării de incompatibilitate.

Menţionează că până la data de 12 februarie 2018, când au încetat raporturile contractuale dintre recurentă şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, inclusiv Contractul Individual de Muncă nr. 1774 din 3 mai 2017, funcţia de Şef de secţie a fost ocupată de o altă persoană, prin delegare, împrejurare în raport cu care apreciază că decizia Consiliului de Administraţie a Spitalului a fost luată tocmai pentru a nu se reţine o situaţie de incompatibilitate în sarcina sa.

Consideră că în mod greşit a reţinut instanţa că în cauză este vorba de un conflict de interese, câtă vreme de esenţa conflictului de interese este ca persoana să aibă un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager, condiţie care apreciază că nu este îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, susţine că nu a luat decizia de a-şi acorda funcţia de şef de secţie şi că semnarea contractului individual de muncă a fost exclusiv o operaţiune materială, de ordin administrativ, în executarea deciziei Consiliului de Administraţie a Spitalului, şi nu o decizie luată de recurentă pentru crearea de foloase materiale pentru sine. Astfel, arată că prin semnarea contractului, în calitate de manager al angajatorului, doar a aplicat Hotărârea nr. 1 din 03.05.2017 a Consiliului de Administraţie, care are la bază Decizia nr. 548 din 09.02.2017, emisă de Rectorul şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii "B." şi Hotărârea nr. 60 din 21.03.2017, emisă de Senatul Universităţii "B.".

Mai arată că prin cererea înregistrată la Consiliul Judeţean Ilfov sub nr. x din 30 ianuarie 2018 a solicitat încetarea Contractului de management nr. 7832 din 30 iunie 2016, aceasta fiind aprobată prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov nr. 52 din 12 februarie 2018.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că nu a existat un interes de natură patrimonială care să poată influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager, în condiţiile în care nu a desfăşurat activitate în funcţia de Şef al secţiei ORL, nu a încasat vreodată salariul aferent ori alte venituri, contractul său individual de muncă fiind suspendat în ziua în care a fost încheiat şi a încetat la data de 12.02.2018, concomitent cu încetarea contractului de management.

În acest sens, invocă dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că intimata-pârâtă nu a dovedit în raportul de evaluare contestat existenţa vreunui interes al său de natură patrimonială în legătură cu încheierea Contractului individual de muncă nr. x din 3 mai 2017, aşa încât simplul fapt că s-a încheiat acest contract nu poate prezuma existenţa vreunui interes de natură patrimonială.

De asemenea, susţine că dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu pot fi interpretate în modalitatea expusă de către instanţă, întrucât ipoteza normei impune existenţa unui interes patrimonial, care în speţă nu a existat, câtă vreme recurenta nu a exercitat cele două funcţii în paralel şi nu a primit în plus vreun salariu sau altfel de beneficii.

Pe de altă parte, consideră că intimata A.N.I. trebuia să probeze că prin semnarea contractului de muncă, recurenta s-a găsit în situaţia de a nu-şi îndeplini cu obiectivitate funcţia de manager.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinic şi legal a raportului de evaluare contestat, arătând că recurenta a deţinut funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgentă Ilfov începând cu data de 24.06.2016, fiind numită în baza Dispoziţiei nr. 151/24.06.2016, după ce anterior deţinuse funcţia de manager interimar (Dispoziţia nr. 35/11.02.2016); prin Dispoziţia nr. 152/27.06.2016 s-a aprobat încheierea contractului de management între recurentă, ca manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, iar la data de 03.05.2017, recurenta, în exercitarea funcţiei de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, şi-a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017 prin care a fost numită Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, precum şi actul adiţional nr. x la contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care s-a suspendat din funcţia de Medic Şef secţie Clinica ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Mai arată că, prin adresa nr. x/29.11.2018, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a comunicat că recurenta figurează în evidenţele sale cu contract individual de muncă în perioada 15.02.2016-11.02.2018, respectiv pe perioada exercitării funcţiei de manager, motiv pentru care în această perioadă nu a realizat venituri, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a transmis prin adresa nr. x/19.07.2018 un raport din registrul de evidenţă al salariaţilor, conform căruia recurenta figurează înregistrată cu următoarele contracte individuale de muncă: contract de muncă încheiat cu Spitalul Universitar de Urgentă Bucureşti, funcţia de medic primar, în perioada 08.02.2010-12.02.2018; contract de muncă încheiat cu Universitatea B., funcţia de lector universitar, în perioada 17.02.2017-19.07.2018 şi contract de muncă încheiat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, funcţia de medic şef secţie, în perioada 03.05.2017-12.02.2018.

Consideră că recurenta-reclamantă a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, prevăzut de art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, întrucât: a deţinut funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov începând cu data de 24.06.2016, fiind numită în baza Dispoziţiei nr. 151/24.06.2016, după ce anterior deţinuse funcţia de manager interimar (Dispoziţia nr. 35/11.02.2016); în data de 03.05.2017, în exercitarea funcţiei de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, şi-a semnat contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017 prin care a fost numită Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, motivul de nelegalitate fiind invocat în mod generic, fără a se arăta în concret care sunt argumentele aduse în sprijinul acestei critici. Pe de altă parte, susţine că instanţa de fond a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, analizând în mod complet toate chestiunile deduse judecăţii de către ambele părţi din proces.

Faţă de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate, instanţa reţinând în mod corect că reclamanta s-a aflat în situaţia de conflict de interese.

Consideră că în speţă este evident că recurenta-reclamantă a avut un interes personal în încheierea/semnarea contractului său individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care aceasta a fost numită sef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, atât în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Ilfov, cât şi în calitate de salariat (sef secţie ORL).

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/04.02.2019, întocmit la data de 4 februarie 2019, prin care au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, conform art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Circumscris acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv instanţa a reinterpretat situaţia conflictului de interese invocat de A.N.I., fără a indica temeiul de drept aplicabil; că, deşi instanţa a invocat art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ şi că în speţă nu a existat un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.

Examinând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, că instanţa de fond a indicat temeiul de drept ce a stat la baza reţinerii situaţiei de conflict de interese în persoana recurentei-reclamante, respectiv art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, iar în ceea ce priveşte critica conform căreia acest text de lege nu face referire la un interes personal de ordin administrativ şi că în speţă nu a existat un interes de natură patrimonială, Înalta Curte constată că această critică se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Instanţa de recurs apreciază că şi critica conform căreia instanţa a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, în condiţiile în care noţiunea de conflict de interese este de strictă interpretare, se subsumează aceluiaşi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sens în care va fi avută în vedere ca atare.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 parag. 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză şi de conţinut, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, iar faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei nu poate atrage casarea hotărârii.

Tot nefondat se constată a fi şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, o primă critică formulată prin cererea de recurs şi subsumată acestui motiv de casare se referă la faptul că art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 se referă la un interes de natură patrimonială şi nu la un interes personal de ordin administrativ.

Critica este nefondată, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut în mod corect că, din perspectiva legiuitorului, simpla posibilitate ca actul să fie încheiat fără existenţa unor garanţii de obiectivitate generează conflictul de interese, fiind suficient ca beneficiul să aibă caracter potenţial, nu şi efectiv.

Potrivit art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006:

"(2) Constituie conflict de interese: (...) c) alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b) în care managerul sau soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager."

În acest sens, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă, că aceasta are un interes de natură patrimonială, în sensul art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, întrucât prin semnarea, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, a contractului individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care a fost numită Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, recurenta-reclamantă are o speranţă întemeiată la obţinerea unor foloase patrimoniale de natură salarială, aferente postului pentru care contractul individual de muncă a fost semnat.

Este adevărat că veniturile salariale aferente postului de Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov urmau a fi încasate de către aceasta la încheierea contractului de management, dar acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia inexistenţei conflictului de interese, câtă vreme recurenta-reclamantă a avut un interes patrimonial în a-şi semna propriul contract individual de muncă, chiar dacă veniturile salariale urmau a fi încasate de către aceasta ulterior.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu poate susţine cu suficient temei că nu a avut un interes patrimonial în semnarea contractului său individual de muncă, în condiţiile în care textul art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu face distincţie între un interes de natură patrimonială manifestat imediat sau la un moment ulterior.

De altfel, nici nu trebuia demonstrată efectivitatea avantajului patrimonial, câtă vreme scopul reglementării conflictului de interese este acela de evitare a situaţiilor în care deciziile luate în exercitarea funcţiei publice pot fi influenţate de interese personale. Or, în speţă, recurenta-reclamantă şi-a semnat, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, contractul individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care a fost numită Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, fiind evidentă situaţia cu potenţial de a influenţa decizia luată în exercitarea funcţiei publice.

În ceea ce priveşte critica conform căreia instanţa a completat în mod nepermis norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, reţinând dispoziţii din conţinutul Legii nr. 176/2010, în condiţiile în care noţiunea de conflict de interese este de strictă interpretare, Înalta Curte constată că reţinerea cazului de conflict de interese a fost motivată de către instanţă exclusiv pe norma de la art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, ale cărei dispoziţii au fost încălcate de către recurenta-reclamantă, iar referirea la art. 32 şi la art. 22 din Legea nr. 176/2010 se referă la completarea dispoziţiilor acestei legi cu dispoziţii din acte normative care reglementează alte incompatibilităţi sau conflicte de interese, şi nu invers, iar în ceea ce priveşte art. 22 din Legea nr. 176/2010 acesta se referă la procedura de întocmire şi contestare a raportului de evaluare întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate cu privire la conflictele de interese sau incompatibilităţile constatate.

Înalta Curte reţine că, reglementând situaţii interdictive de drepturi, regimul incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extins, prin analogie, la funcţii sau calităţi pe care legiuitorul nu le-a prevăzut în cuprinsul textului de lege, oricât de similare ar putea fi considerate acestea, prin prisma atribuţiilor exercitate, cu funcţiile/calităţile supuse în mod expres acestui regim, aspect invocat în mod corect prin cererea de recurs.

Însă, examinând considerentele hotărârii recurate sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a procedat la o interpretare extensivă a textului de lege ce a constituit temeiul situaţiei de conflict de interese din cauză, aşa încât critica recurentei-reclamante este nefondată.

O altă critică vizează faptul că instanţa ar fi făcut confuzie între situaţiile de incompatibilitate şi conflicte de interese.

Şi această critică este nefondată, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în privinţa reclamantei doar situaţia de conflict de interese, respectiv încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006, fără a reţine vreo situaţie de incompatibilitate.

Mai mult, instanţa de fond a şi reţinut în considerente că în cauză este vorba de un conflict de interese în lumina prevederilor legii speciale, iar nu de existenţa unei situaţii de incompatibilitate generată de deţinerea simultană a două funcţii reglementate de către legiuitor ca fiind incompatibile.

Înalta Curte reţine că prin reglementarea situaţiilor de conflicte de interese, deşi constituie o limitare a exercitării funcţiei publice, legiuitorul le-a instituit cu scopul respectării principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public.

Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Europene este în sensul că funcţionarii publici, în special cei care ocupă posturi cu un grad înalt de răspundere exercită o parte din suveranitatea statului, iar interdicţiile în exercitare funcţiei publice sunt prevăzute pentru a asigura loialitatea persoanelor responsabile pentru protejarea interesului general.

Or, din această perspectivă, nu prezintă relevanţă faptul că recurenta-reclamantă nu a exercitat în paralel cele două funcţii, câtă vreme situaţia de conflict de interese din speţă a fost reţinută în raport cu împrejurarea că recurenta-reclamantă a semnat, în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, propriul contract individual de muncă nr. x/03.05.2017, prin care era numită Şef secţie Clinică ORL din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Dincolo de aceste aspecte şi în raport cu dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 95/2006 nu prezintă relevanţă nici faptul că prin Procesul-verbal nr. x din 3 mai 2017 s-a emis acordul Consiliului de Administraţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov pentru încheierea contractului de muncă între Spital şi recurentă, sub condiţia suspendării imediate a acelui contract până la data încetării contractului de management şi nici împrejurarea că prin Actul adiţional nr. x din 3 mai 2017 la contractul individual de muncă nr. x din 3 mai 2017, s-a dispus suspendarea sa din funcţia de Medic Şef secţie - Doctor în Ştiinţe Medicale, Clinica O.R.L., până la încetarea Contractului de Management.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 662 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.