Clawback tax calculation including commercial markups upheld; appeals dismissed and partial annulment of erroneous data confirmed

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate:

- anularea adresei nr. x din 18.11.2015, comunicată prin fax/poştă în data de 18.11.2015/25.11.2015, prin care CNAS a soluţionat contestaţia/plângerea prealabilă;

- anularea Notificării nr. x/17.08.2015 aferentă trimestrului I 2012 transmisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin poştă la data de 26.08.2015;

- anularea Notificării nr. x/17.08.2015 aferentă trimestrului II 2012 transmisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin poştă la data de 26.08.2015;

- obligarea Autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, pentru următoarele considerente:

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4145 din 20 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

A anulat în parte adresa nr. x/18.11.2015 şi notificarea nr. x/17.08.2015, respectiv în ceea ce priveşte, pentru trimestrul I/2012, valoarea aferentă consumului de medicamente identificate prin codul CIM W54811001 (221,89 RON).

A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Recursul reclamantei S.C. A. SRL

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3672/12 octombrie 2017, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 4 octombrie 2016 prin care au fost soluţionate cererile formulate de aceasta în probaţiune.

Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi a încheierii atacate, şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv, în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii în totalitate a acţiunii, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea procesului. În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că, prin încheierea din 04.10.2016, instanţa a admis în parte probele solicitate, respingând proba cu documentaţia care a stat la a stat la baza actelor administrative contestate şi cu expertiza, solicitate de recurentă în condiţiile în care aceste probe erau absolut necesare soluţionării prezentei cauze.

În concret, recurentei i se impune în mod nelegal de către CNAS obligaţia de a plăti o contribuţie în baza unor date faţă de care nu se oferă nicio garanţie de acurateţe, transparenţă si valabilitate, iar probele solicitat erau absolut necesare pentru a proba susţinerile subscrisei. Astfel, în raport de motivele de nelegalitate invocate (consum calculat greşit; imposibilitatea de verificare a consumului comunicat de CNAS, de către destinatarul actului administrativ atacat, în calitate de contribuabil al taxei clawback; nelegalitatea comunicării faţă de lipsa datelor privind consumul cantitativ), în temeiul obligaţiei organului emitent de a dovedi situaţia de fapt prevăzută de actului administrativ atacat, regulă privind sarcina probei instituită atât de normele generale de procedură civilă (art. 249 C. proc. civ.), cât şi de cele speciale de contencios administrativ şi contencios fiscal (art. 13 alin. (1) Legea nr. 554/2004, art. 65 alin. (2) C. proc. civ. fiscala, art. 43 alin. (2) C. proc. civ. fiscala), prin raportare la normele de drept substanţial special incidente (O.U.G. nr. 77/2011, H.G. nr. 720/2008, Ordinul Ministerului Sănătăţii 1275/2011, Ordinul Preşedintelui CNAS 615/2010, H.G. U7/2013, H.G. nr. 124/2013), CNAS trebuia să depună la dosarul cauzei.

Recurenta a precizat că instanţa de fond nu a analiza motivul de nelegalitate privind lipsa de transparenţă, motivare şi încălcare a principiului certitudinii fiscale, nici prin raportare la consumul individual comunicat acesteia prin notificare şi nici prin raportare la procentul "p" şi indicatorul "CTt" - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cum prin acţiunea introductivă această critică a privit, în special, consumul individual faţă de reclamantă, aceasta solicitând şi administrarea probei cu experiză

nelegal respins de instanţa de judecată, se impune, în opinia recurentei, să se constate că instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări, cu consecinţa casării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentei, referirile instanţei de fond la deciziile Curţii Constituţionale nu sunt relevante în cauză şi nu pot justifica refuzul de a soluţiona prezenta cauză.

In continuare recurenta a susţinut că prima instanţă în mod greşit a înlăturat motivul de nelegalitate invocat de aceasta în sensul că la emiterea actelor contestate CNAS nu a respectat cele stabilite prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2012, precum şi alte hotărâri judecătoreşti privind alţi DAPP şi a stabilit, în consecinţă, valorile VTt, VT2011 şi Vi2011 fără a reflecta realitatea pieţei de consum, (motive de nelegalitate dezvoltate la secţiunea II şi III din cererea de chemare în judecată) - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Apoi, recurenta critică respingerea greşită, de către instanţa de fond, a motivului de nelegalitate referitor la faptul că baza de calcul a taxei clawback include şi adaosul comercial al distribuitorilor şi farmaciilor, hotărârea fiind nelegală deoarece nu răspunde la toate argumentele invocate în susţinerea acestui motiv de nelegalitate şi, totodată, ignorând argumentele legate de aplicabilitatea art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, este nelegală pentru încălcarea acestor prevederi din perspectiva greşitei determinări a consumului său, altfel decât prin raportare exclusiv la vânzările sale, pentru că, în sistemul de calcul impus de CNAS, cu încălcarea prevederilor legale, deţinătorii de APP suportă şi o taxă aferentă vânzărilor altor entităţi juridice (distribuitori şi farmacii), ceea ce este contrar prevederilor normei menţionate.

Totodată, precizează recurenta, distincţia DAPP obligaţi la plata taxei şi DAPP neobligaţi la plata taxei, invocată de Curtea Constituţională în argumentarea Deciziei nr. 484/2014, nu are relevanţă în cauză faţă de motivul de nelegalitate invocat, deoarece acest motiv de nelegalitate are legătură cu alte entităţi care intervin în lanţul de comercializare a medicamentelor (distribuitori şi farmacii), care nu îndeplinesc însă calitatea de DAPP.

Astfel, învederează recurenta, contrar celor reţinute de instanţa de fond, taxa clawback se calculează prin raportare la valorile efectiv decontate ale medicamentelor consumate într-un anumit trimestru şi încasate de DAPP în schimbul vânzărilor efectuate de aceştia - consumul decontat efectiv, iar nu prin raportare la valorile maximale ale preţurilor de decontare - consumul care s-ar fi putut deconta. Fiind într-o materie în care este incident principiul certitudinii creanţei fiscale, nu se poate reţine ca legală determinarea unei taxe prin raportare la valori aproximative, cum sunt valorile determinate în raport de adaosuri maximale, deşi în realitate nu s-au aplicat/încasat valori maximale.

În aceste condiţii, opinează recurenta, că hotărârea recurată este nelegală din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material reprezentate de art. 3ind. 1 din O.U.G. nr. 77/2011. Instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că motivul de nelegalitate indicat de recurentă este este neîntemeiat. Stabilirea taxei clawback se face prin raportare la consumul aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, fără a putea fi incluse şi adaosurile aferente vânzărilor celorlalţi distribuitori şi farmacii.

O altă critică a hotărârii pronunţată de prima instanţă, se referă la împrejurarea că, în mod greşit a fost înlăturat motivul de nelegalitate potrivit căruia actele administrative contestate sunt nelegale întrucât încalcă principiului predictibilităţii şi neutralităţii taxei fiscale imputate şi principiul constituţional al protecţiei sănătăţii populaţiei - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta a învederat că prima instanţă a înlăturat, în mod greşit, motivul de nelegalitate conform căruia actele administrative contestate sunt nelegale întrucât încalcă libertăţile fundamentale prevăzute de dreptul Uniunii europene şi CEDO - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea libertăţilor fundamentale prevăzute de art. 56 alin. (1) şi art. 63 TFUE şi art. 4 al Directivei 88/361/CEE), invocând, în acest sens, hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-163/94, C-165/94 si C-250/94 Sanz de Lera - Diaz Jimenez - Kapanoglu.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, tratamentul instituit ca urmare a contribuţiei prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 creează o povară într-atât de mare asupra DAPP, încât descurajează profund orice investiţie în piaţa farmaceutica din România, fie ea de origine naţională sau dintr-un alt stat membru sau chiar terţ, iar această împovărare excesivă restricţionează serios principiul libertăţii de circulaţie a capitalurilor, conducând, aşadar, la o încălcare a dreptului comunitar care trebuie sancţionată.

Recurenta a mai relavat că, în condiţiile unui regim contributiv deosebit de sever şi nepredictibil, producătorii din afara României sunt profund descurajaţi în a introduce pe piaţă medicamentele incluse în programul de decontare ori sunt determinaţi să reducă substanţial cantitatea acestora, astfel că mecanismul contribuţiei clawback, astfel cum este reglementat şi pus în aplicare prin O.U.G. nr. 77/2011 este apt sa conducă la restrângerea circulaţiei mărfurilor (medicamentelor), în realitate fiind vorba de o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative.

În plus, în opinia recurentei, hotărârea de fond este nelegală deoarece încalcă dreptul de proprietate al particularului contribuabil, fiind dată cu interpretarea greşită a Primului Protocol adiţional la CEDO şi a jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiindcă modul de stabilire a taxei numai în funcţie de nevoile bugetului, independent de situaţia concretă a contribuabilului se constituie atât într-o discriminare faţă de toţi ceilalţi plătitori de taxe şi impozite, discriminare care încalcă articolul 14 al Convenţiei Europene şi art. 16 al Constituţiei, dar şi într-o disproporţie evidentă între restrângerea dreptului de proprietate pe care o suferă particularul obligat la plata taxei şi scopul urmărit prin instituirea taxei, anume finanţarea consumului de medicamente, constituind şi o ingerinţă nepermisă, disproporţionată în dreptul de proprietate al contribuabilului.

În motivarea declaraţiei de recurs s-a mai precizat că, în mod greşit, prima instanţă nu a ţinut cont la soluţionarea cauzei şi de motivul de nelegalitate constând în faptul că erorile strecurate în calculul consumului propriu şi al altor deţinători de APP pentru trimestrul I al anului 2012 se reflectă în consumul total trimestrial de medicamente (CTT) şi în final în cuantumul taxei, sens în care se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Referitor la nelegalitatea încheierii şedinţă din4 octombrie 2016, pentru încălcarea art. 13 şi 22, raportat la prevederile art. 249 C. proc. civ. şi art. 13 alin. (1) Legea nr. 554/2004, art. 43 alin. (2) şi art. 65 alin. (2) Codul de procedură fiscală, respectiv art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi a principiului certitudinii sarcinilor fiscale reglementat de art. 3 Codul fiscal - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că respingerea probelor solicitate se impune a fi sancţionată cu casarea hotărârii de fond şi trimiterea spre rejudecare a cauzei în vederea suplimentării probatoriului cu depunerea/obţinerea întregii documentaţii care a stat la baza actului administrativ contestat, în contextul în care administrarea acestor probe era absolut necesară soluţionării cauzei.

În acelaşi timp, în opinia recurentei, proba cu expertiză contabilă, respectiv obiectivul 2 solicitat de aceasta era, de asemenea, absolut necesară.

În absenţa administrării acestor probe, hotărârea recurată este lipsită de temei, nefiind fondată pe probe, ci pe simple aprecieri ale instanţei.

În absenţa administrării acestor probe, hotărârea recurată este lipsită de temei, nefiind fondată pe probe, ci pe simple aprecieri ale instanţei.

Recursul pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă CNAS a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii în anulare formulată de reclamantă.

În motivarea recursului s-a arătat că, în fapt, instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată şi a admis în parte cererea, în sensul că anulat în parte adresa nr. x/18.11.2015 şi notificarea nr. x/17.08.2015 aferentă trimestrului I 2012, în ceea ce priveşte valoarea aferentă consumului de medicamente identificate prin codul CIM W54811001 (221,89 RON). Totodată a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta CNAS la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (2) noul C. proc. civ.

Referitor la reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că în anexa nr. 1 la notificarea nr. x/17.08.2015, pentru medicamentul identificat prin codul CIM W54811001 este menţionat ca fiind deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă/reprezentant, S.C. B. S.R.L., iar nu reclamanta S.C. A. S.R.L..

În continuare recurenta-pârâtă a arătat că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată. Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă, adică a medicamentelor suportate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii spitale şi centre de dializă.

Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe către CNAS consumurile astfel centralizat.

CNAS a comunicat reclamantei consumul de medicamente aferent trimestrului I 2012 cu resspectarea prevederilor legale şi a sentinţei civile nr. 1149/08.04.2014 pronunţată în dosarul civil nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti.

A mai susţinut recurenta -pârâtă că în completarea cadrului legal aplicabil speţei deduse judecăţii, în conformitate cu art. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către casele de asigurări de sănătate la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente, casele de asigurări de sănătate au obligaţia validării consumului de medicamente, raportat în condiţiile Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.518/890/2011, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu, sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc, şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Recurenta-pârâtă a formulat critici şi în privinţa soluţiei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în contextul în care şi-a executat toate obligaţiile pe parcursul procesului, raportat la dispoziţiile aplicabile în speţă.

Raportat la speţa de faţă, acordarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului şi complexitatea cauzei.

1.4. Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta CNAS, ca nefondat, pentru considerente expuse, în esenţă, în acţiunea introductivă.

La rândul său, prin intermediul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, intimata-pârâtă CNAS a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., reluând considerente expuse în cadrul întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs.

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa pronunţată de instanţa de fond, prin raportare la cadrul legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin prisma criticilor formulate de ambele recurente, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

Asupra cererii de suspendare a judecăţii recursului formulată de recurenta- reclamană.

Cu titlu prealabil, se constată că, având în vedere temeiul juridic în considerarea căruia instanţa sesizată poate suspenda judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferind judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa supremă reţine că susţinerile, formulate de autorul cererii nu au relevanţă în speţă.

Astfel, lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

Asupra recursului declarant de reclamantă

În fapt, reclamanta este o companie înfiinţată în anul 1994 în România, care activează în domeniul farmaceutic, dar nu este producător de medicamente. În vederea realizării obiectului de activitate, reclamanta a devenit deţinător al autorizaţiilor de punere pe piaţă a unor medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, a unor medicamente cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, precum şi a unor medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc.

Prin notificarea nr. x/17.08.2015 emisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (f.29), reclamantei i s-a comunicat, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I al anului 2012.

Prin notificarea nr. x/17.08.2015 emisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (f.32), reclamantei i s-a comunicat, în vederea calculării contribuţiei clawback, valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2012.

Împotriva acestor date reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă de către C.N.A.S. prin adresa nr. x/18.11.2015.

Reclamanta a formulat prezenta acţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere răspunsul primit la contestaţie.

Cu titlu prealabil este de menţionat că pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la cererea ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1149/08.04.2014, definitivă prin respingerea recursului. Prin acea cerere, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anularea actului administrativ prin care C.N.A.S i-a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa de clawback aferentă trimestrului IV al anului 2011, act administrativ materializat prin email-ul transmis în data de 11.02.2012, respectiv prin Adresa x/2012 transmisă prin poştă; anularea actului administrativ prin care CNAS i-a comunicat elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului I al anului 2012, act administrativ materializat prin adresele transmise de CNAS prin e-mail în data de 05.05.2012 şi, respectiv, 11.05.2012. Prin sentinţa civilă nr. 1149/08.04.2014, instanţa a admis cererea şi a anulat actele mai sus-menţionate, hotărârea rămânând definitivă, prin Decizia nr. 2525/17.06.2016 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Se mai reţine că, prin sentinţa civilă nr. 1149/08.04.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2012, instanţa a dispus anularea actelor contestate pentru că în mod eronat includeau TVA în formula de calcul a contribuţiei şi în mod eronat erau incluse unele produse în vânzările de medicamente aferente reclamantei, respectiv pentru trimestrul I 2012 produsele care au următoarele coduri: W 56835003, W 56878008, W 56879008, W 57409002, W 55430001, W 55379001, W 55629002, W 55630002, W 55573005, W 56881003, V 56882003 şi W 547955003 iar pentru trimestrul II 2012, produsele care au următoarele coduri: W 54871001, W 54871006, W 54872001, W 54872002, W 54872004, W 24872005, W 54872006, W 56879004, W 55379001, W 54871001 W 56882003, W 568881003, W 57409002.

Urmare a acestei sentinţe civile, recurenta-pârâta a refăcut actele anulate şi a emis notificările din prezenta cauză, respectiv notificarea nr. x/17.08.2015 şi nr. y/17.08.2015, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea acestor din urmă notificări.

Este de reamintit că, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1) - (3), se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii"

Ca atare ce ceea ce prezintă relevanţă este valoarea medicamentelor suportată potrivit legii din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, valoare care nu a fost modificată prin sentinţele judecătoreşti invocate de reclamantă.

Critica recurentei cu privire la faptul că prima instanţă în mod greşit a înlăturat motivul de nelegalitate invocat de aceasta în sensul că la emiterea actelor contestate CNAS nu a respectat cele stabilite prin hotărârea pronunţată, în dosarul nr. x/2012, precum şi alte hotărâri judecătoreşti privind alţi DAPP şi a stabilit, în consecinţă, valorile VTt, VT2011 şi Vi2011 fără a reflecta realitatea pieţei de consum, nu pot fi primite în contextul în care acelea vizau exclusiv raporturile juridice dintre deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora şi pârâta CNAS în privinţa obligaţiilor de calcul şi plată a contribuţiilor trimestriale, fără a produce efecte asupra valorii medicamentelor ce a fost suportată din buget şi în funcţie de care se realizează calculul taxei claw-back.

Aşa cum bine a punctat şi instanţa fondului, valoarea medicamentelor suportată este cea raportată de casele de asigurări în baza art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011 şi care a rămas nemodificată în urma soluţionării irevocabile a litigiilor dintre deţinătorii de APP şi CNAS.

Or, conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 forma în vigoare pentru consumul aferent trimestrelor I şi II ale anului 2012, Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, o contribuţie trimestrială calculată conform prezentei ordonanţe de urgenţă."

Art. 3 din acelaşi act normativ prevede:

"(1) Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie. (2) Procentul "p" se calculează astfel:

(CTt - BAt)

CTt

unde: CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii; BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, calculat prin împărţirea la 4 a bugetului anual aprobat iniţial prin legea bugetului de stat. (3) Valoarea procentului "p" se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7). (4) Contribuţia trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează şi se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011.". [s.n.]

Valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul III 2013 suportat de FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială, conţinând TVA, ce urma a fi dedus de fiecare DAPP.

În raport cu dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, comunicarea valorii vânzărilor totale trimestriale şi a vânzărilor individuale era absolut necesară pentru ca societatea să aibă posibilitatea să-şi calculeze contribuţia datorată, în raport şi cu celelalte elemente ale formulei de calcul prevăzută de lege.

Astfel, potrivit art. 31 alin. (1):

"începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuţia trimestrială, denumită în continuare Ctd, datorată de fiecare plătitor se calculează astfel:

unde:

Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

Vitr = valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

VTtr = valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Astfel, prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul FNUASS şi din BMS, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, adică a medicamentelor suportate din bugetul FNUASS şi din BMS, este valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienţi prin farmacii, spitale şi centre de dializă. Acest lucru rezultă din modul de centralizare a datelor prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, care prevede că farmaciile cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă care utilizează medicamente raportează consumul de medicamente, casele de asigurări de sănătate raportând mai departe la CNAS consumurile astfel centralizate, iar CNAS centralizează consumul de medicamente şi îl comunică Deţinătorilor de Autorizaţii de Punere pe Piaţă-DAPP. În plus faţă de consumurile individuale, CNAS determină şi valoarea consumului total trimestrial în vederea determinării valorii procentului "p".

Faţă de sintagma din textul de lege mai sus enunţat, respectiv de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie", aceasta trebuie interpretată în înţelesul reglementării generale a O.U.G. nr. 77/2011, respectiv prin raportare la art. 15 şi art. 5 alin. (4) şi (76) din acest act normativ care prevăd că, consumul aferent vânzărilor portofoliului fiecărui DAPP vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din BMS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi TVA.

Valoarea consumului de medicamente se determină în funcţie de valoarea de compensare a medicamentelor şi nu în funcţie de preţul de vânzare practicat de DAPP în lanţul de distribuţie, în acest context este de menţionat faptul că existenţa intermediarilor în lanţul de distribuţie al medicamentelor este reglementată legal, farmaciile şi distribuitorii fiind intermediari în circuitul medicamentelor de la DAPP la pacienţi.

În cea ce priveşte susţinerile Societăţii recurente, potrivit cărora, în esenţă, valorile comunicate de CNAS eronate/false/stabilite în mod arbitrar/nu pot fi verificate, acestea sunt, în opinia instanţei de recurs, aspecte de natură penală, care nu pot face obiectul cercetării instanţelor de contencios administrativ.

Cu privire la soluţia pe fondul cauzei, din perspectiva criticilor subsumate de recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în neanalizarea susţinerilor referitoare la la lipsa de transparenţă, motivare şi încălcare a principiului certitudinii fiscale, nici prin raportare la consumul individual comunicat prin notificare, Înalta Curte menţionează că acest motiv de casare este incident atunci când instanţa de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii.

Astfel, criticile pe care recurenta a înţeles să le formuleze nu se subsumează motivului de casare evocat de acesta.

După cum însăşi recurenta precizează în cuprinsul motivelor de recurs, instanţa de fond a respins acest motiv de nelegalitate invocat prin cererea de chemare în judecată, valorificând prezumţia de legalitate specifică actelor administrative, in condiţiile în care aceasta nu a fost răsturnată de către reclamantă.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fon în opinia recurentei, Înalta Curte menţionează că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse. Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de fond a înlăturat, în mod greşit, motivul de nelegalitate referitor la faptul că baza de calcul a contribuţiei clawback include şi adaosul comercial al distribuitorilor şi farmaciilor, reţinând incidenţa în cauză a dezlegărilor date de Curtea Constituţională prin mai multe decizii, fără a ţine seama de împrejurarea că deciziile de respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate nu produc efecte obligatoriu erga omnes, ci numai inter partes litigantes, critică subsumată de recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că acesta este nefondată.

Înalta Curte reiterează faptul că autoritatea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017). De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Ca atare, din acest unghi de vedere, dată fiind autoritatea de lucru judecat ataşată considerentelor pe care se sprijină deciziile Curţii Constituţionale, nu numai în privinţa celor de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, ci şi a celor prin care au fost respinse asemenea excepţii, distincţia pe care recurenta o face între deciziile de admitere şi cele de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate nu prezintă valoare juridică, constituind alegaţiuni lipsite de suport logic şi juridic.

Prin urmare, corect a reţinut judecătorul fondului relevanţa în cauză a considerentelor regăsite în deciziile Curţii Constituţionale menţionate în cuprinsul hotărârii pronunţate, fapt care exclude incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa criticilor relative nemotivării actului administrativ atacat, respectiv a notificării contestate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 5 alin. (7) coroborat cu art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS transmite în format electronic persoanelor obligate la plata contribuţiei, valoarea procentului "p" şi valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA, suportat din FNUASS şi din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate.

Susţinerile recurentei referitoare la nemotivarea actului sunt greşite întrucât prin notificare s-au pus în aplicare întocmai prevederile arătate. Cu alte cuvinte, potrivit dispoziţiilor exprese ale O.U.G. nr. 77/2011 care instituie contribuţia şi stabileşte procedura de calcul şi declarare a ei, obligaţia CNAS este de a transmite consumul centralizat înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări, iar nu de a comunica explicaţii cu privire la valoarea înregistrată a acestui consum.

Asocierea CNAS cu un organ fiscal, în legătură cu emiterea notificării, nu se justifică, CNAS neavând o astfel de calitate, ci îndeplinind atribuţiile impuse prin actul normativ special (O.U.G. nr. 77/2011), de a comunica datele necesare stabilirii bazei impozabile.

Desigur, referindu-se la date ce vor constitui bază de impunere, notificarea are legătură cu fiscalitatea, însă criticile recurentei privitoare la încălcarea unor principii în procedura de valorificare a elementelor factuale care conduc la stabilirea bazei de impunere vor fi tratate în cadrul următorului motiv de recurs.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de către recurentă a fost încălcarea principiului transparenţei administraţiei publice şi a principiului certitudinii impunerii, al predictibilităţii şi neutralităţii fiscale şi principiul protecţiei populaţiei, precum şi libera circulaţie a capitalşurilor şi a mărfurilor.

Curtea Constituţională a fost sesizată în mod repetat cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 77/2011, în special, a art. 1, art. 3, art. 5 şi art. 6 din ordonanţă, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr. 17/2012, cu motivarea că ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, deoarece sistemul creat de O.U.G. nr. 77/2011 nu conferă contribuabilului posibilitatea de a solicita şi de a obţine informaţiile direct de la farmacii şi spitale, în ceea ce priveşte consumul total de medicamente pe baza căruia se stabileşte valoarea taxei datorate.

Curtea Constituţională a statuat, atât prin decizia nr. 144/2015, cât şi prin decizia nr. 789/2015, că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuţiei trimestriale nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă o consecinţă a eliminării barierelor administrative, în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare şi celeritate în comunicarea informaţiilor. Curtea Constituţională a reţinut şi că datele comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 pot fi contestate de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în procedura administrativă şi, în cele din urmă, prin adresarea instanţei de contencios administrativ, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Ceea ce pretinde recurenta reclamantă, şi anume prezentarea de către CNAS a tuturor raportărilor de pe fiecare canal de consum, însoţite de întreaga documentaţie aferentă acestor raportări, reprezintă o sarcină exorbitantă care se vrea pusă pe seama administraţiei publice însărcinate cu atribuţii care privesc protecţia sănătăţii publice. O astfel de solicitare care nu urmăreşte verificări punctuale, justificate, ci o verificare sistemică, care să dea plătitorului taxei siguranţa corectitudinii raportărilor în format electronic, nu răspunde cerinţei proporţionalităţii şi contravine cadrului normativ.

Cât priveşte includerea în această bază de calcul a adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor, Înalta Curte constată potrivit O.U.G. nr. 77/2011 (art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (7), noţiunile de consum de medicamente, valoarea consumului de medicamente şi, respectiv, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie din cuprinsul dispoziţiilor citate au aceeaşi semnificaţie şi reprezintă valoarea de compensare a medicamentelor, conform datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Prin O.U.G. nr. 69/2014 s-a unificat exprimarea din art. 3 şi art. 5, rezultând în mod clar că informaţia din cuprinsul notificării pe baza căreia se stabileşte valoarea de impozitare pentru contribuţia clawback se referă la valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente suportat de FNUASS şi din bugetul MS.

Interpretând literal, sistematic şi teleologic prevederile O.U.G. nr. 77/2011 atât în forma anterioară amendării lor prin O.U.G. nr. 69/2014, cât şi în forma amendată, rezultă identitatea între noţiunea de consum de medicamente şi noţiunea de valoare a consumului de medicamente, legiuitorul neurmărind să se raporteze la valoarea vânzărilor realizate de DAPP, stabilită pe baza preţurilor de vânzare practicate de acesta, ci la valoarea consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pe baza preţurilor la care au fost eliberate asiguraţilor.

Prin deciziile nr. 789/2015, nr. 802/2015 şi nr. 665/2014, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legală conform căreia valoarea consumului de medicamente se raportează la preţul cu amănuntul al medicamentelor (incluzând o cotă a adaosului de distribuţie şi o cotă a adaosului de farmacie care sunt plafonate prin ordin al ministrului Sănătăţii) nu încalcă nici un principiu constituţional. Sunt relevante în acest sens paragrafele 38-40 ale deciziei nr. 789/2015, prin care s-a statuat:

"38. Referitor la critica privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

39. De asemenea, Curtea a reţinut că reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei, cu şi fără contribuţie personală, la medicamentele acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil, pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context, şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP.

40. Prin Decizia nr. 484 din 25 septembrie 2014, precitată, Curtea a reţinut că deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, Ministerul Sănătăţii stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman, cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC). În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit, aşadar, modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

În contextul precizat, Înalta Curte nu poate reţine criticile menţionate ca fiind întemeiate, prin urmare procedând la înlăturarea acestora.

Cât priveşte procentul "p" al trimestrului de referinţă, Înalta Curte precizează că notificarea are, potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, numai rolul de a comunica valoarea procentului "p". Din coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) cu art. 5 alin. (7) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 7/2011, rezultă că obiectul contestaţiei administrative îndreptate împotriva notificării îl reprezintă (exclusiv) datele comunicate de CNAS potrivit art. 5 alin. (7), adică valoarea consumului centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări.

Împrejurarea că au fost invocate deciziile Curţii Constituţionale în susţinerea punctului de vedere al instanţei de fond nu are ca finalitate negarea atribuţiilor jurisdicţionale, ci o confirmare a argumentelor expuse în precedent.

În fine, în privinţa nelegalităţii încheierii de şedinţă din data de 4 octombrie 2016 prin care a fost admisă doar în parte cererile de probaţiune formulate de reclamantă, Înalta Curte reţine că aceste chestiuni privesc aspecte de netemeinicie a hotărârii pronunţată de instanţa de fond.

În acest sens este de reţinut că în economia C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, ale cărui dispoziţii sunt incidente în cauză, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din cuprinsul acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul alin. (1), la punctele 1-8.

Ca atare, recursul se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate însă nu şi de netemeinicie, cum sunt cele privind efectuarea de verificări ale conformităţii situaţiei de fapt reţinută prin hotărârea instanţei de fond cu probele administrate în cauză sau chestiuni referitoare la aspecte de probaţiune, unicul obiect al recursului constituindu-l verificarea legalităţii hotărârii atacate prin prisma motivelor de casare prevăzute de lege.

Recursul pârâtei CNAS.

Fără să abdice de la considerentele anterioare, referitoare la înţelesul sintagmei "valoarea consumului de medicamente", Înalta Curte constată că, în soluţionarea acestei critici a recurentei-pârâte, sunt relevante concluziile instanţei de fond care a sublniat c a fiind întemeiată critica reclamantei în ceea ce priveşte valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul I/2012 identificate prin codul CIM W54811001 (221,89 RON).

Aşa cum reiese din anexa nr. 1 la notificarea nr. x/17.08.2015 pentru medicamentul identificat prin codul CIM W54811001 este menţionat ca fiind deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă/reprezentant S.C. B. S.R.L., iar nu reclamanta S.C. A. S.R.L..

Aşadar, este mai mult decât evident că pentru acest medicament reclamanta nu este nici DAPP, nici reprezentat DAPP, rezultă că acesta a fost inclus în mod eronat în anexa la notificare, astfel încât în mod corect instanţa fondului a anula în parte adresa nr. x/18.11.2015 şi notificarea nr. x/17.08.2015, respectiv în ceea ce priveşte, pentru trimestrul I/2012, valoarea aferentă consumului de medicamente identificate prin codul CIM W54811001 (221,89 RON).

Din această perspectivă, susţinerile recurentei-pârâte ar fi trebuit să demonstreze consumul pretins pe aceste coduri, de vreme ce DAPP a dovedit că nu a realizat vânzări de medicamente cu codurile CIM enumerate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte privind greşita ei obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs precizează că aceasta are în mod indiscutabil calitatea de parte în prezentul litigiu.

Astfel, admiterea chiar şi în parte a acţiunii îndreptată împotriva acesteia este dovada necesară şi suficientă a culpei sale procesuale, fapt ce a justificat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condiţiile în care, procedând la emiterea notificării contestate, a determinat reclamanta să apeleze la un apărător calificat şi implicit să angajeze cheltuieli suplimentare prin plata onorariului acestuia, al cărui cuantum acordat de prima instanţă, urmare a încuviinţării în parte a acestuia, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în opinia instanţei de recurs, nu depăşeşte condiţia rezonabilităţii prin raportare la criteriile instituite de norma procesuală prevăzută în cuprinsul art. 451 C. proc. civ.

De altfel, analiza recurentei cu privire la prestaţia apărătorului este sumară şi nerealistă în raport cu cea a judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct şi nemijlocit, realizând o justă apreciere a sa în contextul art. 451 din C. proc. civ.

Oricum, Înalta Curte învederează că această critică însă nu se încadrează niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a normei de drept.

Aceasta întrucât stabilirea, prin raportare la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei, a valorii obiectului cauzei, precum şi a muncii îndeplinită efectiv de avocat, instanţa fiind obligată să se raporteze, chiar din oficiu, la aceste criterii şi la circumstanţele cauzei în ansamblu, toate aceste operaţiuni constituind, potrivit celor anterior menţionate, aspecte de fapt şi nu de greşită interpretare sau aplicare a normelor de drept material.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate.

Totodată, va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2016 şi sentinţei civile nr. 4145 din 20 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.