Valuation of total vehicle loss for insurer guarantee fund claims: erroneous mileage inputs in specialized evaluation systems

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 august 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, emisă de pârât şi, în consecinţă, modificarea art. 1 al aceleiaşi decizii, în sensul obligării pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în cuantum de 8.288,50 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire datorată până la valoarea maximă de despăgubire, conform art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea depusă la data de 21 martie 2019, reclamanta a modificat cererea introductivă în sensul restrângerii cuantumului pretenţiilor la suma de 7432,50 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1305 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1305 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de fond a ignorat argumentele referitoare la modul eronat de evaluare de către FGA a despăgubirilor, conform sistemului Audatex, din perspectiva kilometrajului autovehiculului, care era mai scăzut decât cel utilizat de Fond şi nici nu a arătat de ce a înlăturat această apărare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Consideră recurenta-reclamantă că, şi în ipoteza utilizării legitime a sistemului Audatex de către intimatul-pârât, datele greşit introduse au condus la un rezultat eronat, respectiv la reducerea valorii de despăgubire.

Invocă recurenta-reclamantă dispoziţiile art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stabilesc modul în care se realizează evaluarea autovehiculului, susţinând că decizia FGA este nemotivată, necuprinzând calculaţia avută în vedere la stabilirea valorii despăgubirii şi nici criteriile pentru alegerea sistemului de determinare a preţului de piaţă, aspect asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat.

Mai arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi că aceasta nu a indicat în cuprinsul sentinţei atacate niciun temei legal care să acorde dreptul FGA de a recurge în mod discreţionar şi de a utiliza greşit un anumit sistem de evaluare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată.

Reiterând situţia de fapt care a condus la prezentul litigiu, intimatul-pârât arată că îşi menţine integral toate apărările formulate în faţa instanţei de fond, considerând că recursul reclamantei nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar motive de netemeinicie. În recurs nu se pot invoca motive care vizează modalitatea în care prima instanţă a administrat ori interpretat probele din dosar, instanţa de recurs având obligaţia de a se raporta la situaţia de fapt stabilită de prima instanţă. Ca atare, solicită a nu fi luate în considerare motivele de recurs care antamează netemeinicia hotărârii recurate.

Mai susţine intimatul-pârât că a analizat şi soluţionat legal cererea de plată, cu respectarea art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, iar scopul FGA este acela de a proteja şi garanta despăgubirea creditorilor de asigurare care dovedesc un prejudiciu efectiv. Limitarea criteriilor de acordare a despăgubirilor în domeniul asigurărilor este agreată în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, intimatul-pârât oferind exemple din legislaţia Poloniei, Franţei, Belgiei, Letoniei, Greciei şi Danemarcei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor intimatului-pârât, că recursul reclamantei se încadrează în motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse în calea de atac vizând greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Aşadar, nu va fi reţinută apărarea intimatului-pârât FGA, prin care s-a susţinut că recursul nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie a sentinţei atacate.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate susţinute de recurenta-reclamantă Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 7291 din 04.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A., pentru suma de 18.565,50 RON, respingând restul pretenţiilor, în valoare de 8.288,50 RON.

Despăgubirea solicitată reprezintă contravaloarea a autoturismului, asigurat CASCO de reclamantă, implicat într-un accident de circulaţie la data de 14.09.2015, în urma căruia s-a produs o daună totală. Accidentul s-a produs din culpa conducătorului auto al autoturismului, asigurat de răspundere civilă auto de către asigurătorul B. S.A. ("B."). Societatea reclamantă l-a despăgubit pe propriul asigurat CASCO, ulterior solicitând Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin cererea de plată nr. x/22.01.2016, achitarea sumei de 28.028,04 RON, datorată de asigurătorul RCA în faliment, B. S.A..

La calcularea despăgubirii şi emiterea deciziei atacate în speţă, autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea de piaţă a autoturismului care a suferit dauna totală, stabilită conform sistemului de specialitate Audatex.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat modul de evaluare a despăgubirilor de către Fond, iar prin sentinţa recurată, prima instanţă a apreciat a fi neîntemeiată contestaţia şi a menţinut decizia emisă de autoritatea pârâtă.

Aşadar, Înalta Curte reţine că, în speţă, chestiunea litigioasă cu care reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ priveşte stabilirea valorii reale a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, valoare care reprezintă baza de calcul a despăgubirii.

Potrivit art. 2217 C. civ.:

"Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăşi valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată.". Prevederi similare se regăsesc şi în art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate), potrivit cărora:

"Despăgubirile nu pot depăşi: b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale."

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât dispoziţiile legale, cât şi cele contractuale prevăd că despăgubirea cuvenită reclamantului se raportează la valoarea reală a autoturismului de la data producerii riscului asigurat.

Cât priveşte modul de determinare a acestei valori, art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 dispune că:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pa baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile. (2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit."

Aşadar, utilizarea unor sisteme de evaluare este de bază, dar fără să fie exclusivă, la stabilirea valorii de piaţă urmând a fi avute în vedere orice alte dovezi şi documente prezentate de petenţi, pentru a stabili valoarea reală a bunului avariat, valoare care se determină pe baza caracteristicilor concrete ale autovehiculului, enumerate în alin. (1) al articolului anterior citat.

Este de observat că textul de lege nu impune utilizarea unui anume sistem de specialitate, autoritatea pârâtă având posibilitatea de a-l alege pe oricare dintre acestea, câtă vreme utilizarea lui nu se face într-o modalitate eronată. Or, în speţă, A. a reclamat tocmai utilizarea greşită a criteriilor de calcul în cadrul sistemului/aplicaţiei Audatex, iar Înalta Curte constată că această susţinere a fost dovedită în faţa instanţei de fond, astfel că soluţia de respingere a acţiunii nu este legală.

Astfel, deşi a utilizat unul dintre sistemele de specialitate existente, respectiv Audatex, evaluarea realizată de intimatul-pârât nu a avut în vedere caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, calculând valoarea despăgubirii prin raportare la un kilometraj mai mare decât cel real. Mai exact, autoturismul în litigiu avea înregistrat un kilometraj de 15.263 km, iar calculul realizat de intimatul-pârât a avut în vedere un autoturism cu un kilometraj de 57.361 km . Astfel cum a învederat reclamanta în fond, această diferenţă se reflectă în valoarea de piaţă a autoturismului, producând o scădere de aproximativ 17.000 RON, iar intimatul-pârât nu a oferit o explicaţie rezonabilă pentru eroarea de calcul şi diferenţa de preţ evidenţiată.

În faţa instanţei de fond s-a administrat şi proba cu expertiză tehnică specialitatea auto, expertul desemnat calculând valoarea de piaţă a autoturismului cu ajutorul sistemului de specialitate DAT, la suma de 25.998 RON. Totodată, prin completarea la raport, expertul a evidenţiat, similar reclamantei, că evaluarea realizată de FGA prin sistemul Audatex nu este clară, din punct de vedere al datei la care se raportează (data generării raportului de evaluare - 26.04.2017 sau data accidentului - 14.09.2015) şi nici a kilometrilor reali parcurşi de autoturism (mai mic decât kilometrajul mediu al auto similare).

Instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte, deşi ele confirmau criticile reclamantei din acţiune privind evaluarea greşită realizată de pârât în procedura administrativă. Aceasta, în condiţiile în care, prin actele procesuale depuse în procedura judiciară, pârâtul FGA nu a prezentat argumente şi dovezi care să confirme corectitudinea operaţiunile de calcul realizate de comisia învestită cu soluţionarea cererii de plată.

Totodată, prima instanţă a înlăturat concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, constatând a fi legală folosirea sistemului Audatex la evaluarea despăgubirii, deşi criticile de nelegalitate ale reclamantei nu vizau atât alegerea de către FGA a acestui sistem, cât modul eronat de utilizare, care a denaturat rezultatul evaluării.

De altfel, este de observat şi că instanţa de fond a omis a arăta, în cuprinsul sentinţei recurate, că reclamanta a modificat cererea introductivă, diminuând cuantumul pretenţiilor la suma stabilită de expertul tehnic specialitatea auto, ceea ce indică o analiză superficială a cauzei.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speţă s-a dovedit că autoritatea pârâtă a utilizat criterii eronate la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantei, raportându-se la alte caracteristici decât cele ale autoturismului în discuţie. Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, coroborate cu art. 2217 C. civ. şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, astfel că decizia emisă de FGA este afectată de o cauză de nulitate parţială, în privinţa diferenţei de despăgubire solicitată de reclamantă.

Mai reţine Înalta Curte că este reală susţinerea recurentei-reclamante în sensul că autoritatea pârâtă nu a prezentat, în cuprinsul deciziei, criterii de evaluare a despăgubirii, însă această împrejurare nu ar fi atras nelegalitatea deciziei emise, dacă documentaţia administrativă ce a stat la baza emiterii actului administrativ ar fi cuprins o calculaţie clară, raportată la caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, indiferent de sistemul de specialitate utilizat de autoritate.

Instanţa de recurs are în vedere că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică auto, care a stabilit valoarea totală a despăgubirilor la suma de 25.998 RON, superioară valorii de 18.565,50 RON, stabilite de pârât prin decizie. Înalta Curte constată că acest raport de expertiză se coroborează cu probele administrate de reclamantă în faţa autorităţii, respectiv cu devizul de reparaţii emis de o unitate de specialitate, existând o diferenţă de aproximativ 2000 de RON în plus stabilită prin deviz, la care reclamanta a renunţat în urma modificării de acţiune, înţelegând să solicite doar diferenţa dintre suma stabilită în decizia FGA şi cea stabilită de expertul auto. Drept urmare, Înalta Curte va valorifica concluziile raportului întocmit de un expert independent, desemnat de instanţa de judecată, apreciind că puterea probatorie a acestei lucrări tehnice, în contextul tuturor celorlalte dovezi depuse la dosar, se impune în faţa calculaţiei întocmite de pârâtul FGA în procedura de soluţionare a cererii de plată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat şi va fi admis, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la greşita aplicare a normelor de drept material incidente cauzei de către instanţa de fond.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va rejudeca pricina, urmând a admite acţiunea modificată şi a anula art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta A. şi a sumei de 7432,50 RON, stabilită conform raportului de expertiză auto administrat în cauză.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta A. a sumei de 2640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 de RON achitată în fond, onorariu expert în sumă de 1000 RON, onorariu avocaţial în sumă de 1190 RON şi taxă judiciară de timbru achitată în recurs, în sumă de 100 de RON .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1305 din 4 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, astfel cum a fost modificată.

Anulează art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, emisă de pârât.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta A. şi a sumei de 7432,50 RON.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta A. a sumei de 2640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.