Guarantee Fund's use of standardized guidelines to cap moral damages and deny unproven funeral expenses in road accident claims.

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 februarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), au solicitat:

(i) anularea în parte a Deciziei nr. 18955/08.02.2019, respectiv în ceea ce priveşte:

- respingerea diferenţelor dintre contravaloarea daunelor morale solicitate de numiţii A. (tatăl defunctei), B. (mama defunctei), C. (sora defunctei) şi D. (fratele defunctei) în urma trecerii în nefiinţă a numitei H. si sumele acordate de Fond;

- respingerea cererii de plată cu privire la daunele materiale înregistrate de numita F. (mătuşă) în urma decesului nepoatei sale, daune materiale ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi pomeni;

- respingerea cererilor de plată formulate de numiţii F. (mătuşa defunctei), E. (bunicul defunctei), G. (bunica defunctei);

(ii) obligarea pârâtului la plata în întregime a sumelor solicitate prin cererea de plată din data de 11.05.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1012 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat parţial Decizia nr. 18955/08.02.2019, cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru reclamanţii A. şi B. şi cu privire la temeinicia daunele morale ce se cuvin reclamanţilor E. şi G.;

(iii) a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor A. şi B. suma de 100.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale urmare a decesului fiicei lor şi reclamanţilor E. şi G. 25.000 RON, cu titlu despăgubiri morale urmare decesului nepoatei lor;

(iv) a obligat pârâtul să plătească reclamantei F. suma de 48.176,62 RON cu titlu daune morale;

(v) a respins în rest acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1012 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-pârât susţine existenţa unei contradicţii între considerentele sentinţei atacate, în sensul că, deşi instanţa de fond apreciază a fi fost corectă procedura urmată de FGA la stabilirea cuantumului daunelor solicitate de reclamanţi, totuşi admite cererea acestora şi măreşte cuantumul despăgubirilor.

Totodată, sesizează recurentul-pârât, în considerentele sentinţei se precizează că suma care ar trebui acordată către fiecare dintre părinţii victimei, cu titlu de daune morale, este de 10.000 RON, iar în dispozitiv este menţionată suma de 100.000 RON.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susţine că majorarea cuantumului daunelor morale pentru părinţii victimei este greşită, instanţa de fond neţinând cont de scopul şi atribuţiile legale ce revin FGA, care, potrivit art. 12-13 din Legea nr. 213/2015 şi art. 16 şi 21 din Norma ASF nr. 16/2015, are obligaţia de a face propria analiză a cererilor de plată şi a înscrisurilor doveditoare depuse de reclamanţi. Existenţa şi utilizarea procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a cererilor de plată nu a fost criticată sub aspectul temeiniciei şi legalităţii de către instanţa de judecată, astfel că, majorând cuantumul despăgubirilor, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Dezvoltând aceste critici, recurentul-pârât arată că, potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul nu preia funcţiile şi obligaţiile asigurătorului aflat în faliment, nu preia riscul neexecutării în contracte şi nu plăteşte despăgubirile în temeiul răspunderii contractuale, neavând un raport contractual cu creditorul de asigurare. Acoperirea creanţelor de asigurări se face în virtutea principiului protecţiei consumatorilor, în cadrul mecanismului de garantare, nefiind obligaţii proprii ale Fondului.

În acest context, subliniază recurentul-pârât necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA şi a stabilirii unor criterii obiective cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală şi/sau deces, argument ignorat de prima instanţă. Această procedură stabileşte condiţii echitabile, nediscriminatorii faţă de creditorii de asigurare, fiind respectate şi particularităţile fiecărui caz în parte. În lipsa unor criterii şi limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură standardizată este legală şi nu lezează dreptul persoanei îndreptăţite la plata daunelor morale.

Mai arată recurentul că nici intimaţii-reclamanţi, nici instanţa de fond nu au criticat procedura FGA de stabilire a cuantumului daunelor sub aspectul legalităţii şi temeiniciei sale.

O altă critică în recurs vizează daunele morale stabilite în beneficiul bunicilor victimei, intimaţii-reclamanţi E. şi G., pârâtul apreciind că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 1390-1391 C. civ., prevederile Legii nr. 213/2015, art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 503/2004.

În acest sens, susţine recurentul-pârât că instanţa de fond nu putea dispune obligarea directă a FGA la plata acestor despăgubiri, ci doar obligarea sa la reanalizarea cererii de plată, întrucât fondul cererii de plată nu a fost analizat în procedura administrativă.

Totodată, susţine că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1390 C. civ., bunicii nefiind beneficiarii vreunei obligaţii de întreţinere din partea nepoatei decedate. Pe de altă parte, deşi instanţa de judecată poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, colateralilor sau soţului victimei în temeiul art. 1391 C. civ., este necesar a se face dovada prejudiciului moral, neputând fi acordate despăgubiri doar în temeiul legăturii de rudenie.

Recurentul-pârât prezintă şi critici referitoare la daunele materiale acordate mătuşii victimei, intimata-reclamantă F., considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. a) şi b) coroborate cu art. 13 alin. (3) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 309 C. proc. civ.

Consideră recurentul-reclamant că daunele materiale în sumă de 48.176,62 RON au fost acordate nejustificat, în lipsa unor documente fiscale justificative, nefiind confirmată efectuare acestor cheltuieli de către reclamantă. Apreciază că au fost depuse acte justificative doar pentru suma de 2425 RON, reprezentând aranjament funerar, contravaloare sicriu, şi taxă act. Referitor la suma de 3000 RON, pentru masă pomenire, arată că nu a fost depusă decât factura, nu şi chitanţa care atestă plata serviciului, iar pentru pomenirile ulterioare şi pentru contravaloarea monumentului funerar au fost depuse doar devize.

Prin urmare, susţine recurentul-pârât că sunt încălcate prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Norma nr. 14/2011, câtă vreme reclamanta a făcut doar o dovadă parţială a prejudiciului, însă instanţa de fond a acordat suma totală.

Mai arată că, şi în acest caz există o contradicţie în cuprinsul considerentelor sentinţei de fond, prima instanţă reţinând că suma de 48.176,62 RON reprezintă daune materiale, pentru ca, ulterior, să menţioneze că obligă pârâtul FGA la plata acestei sume, cu titlu de daune morale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F. şi G. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră intimaţii-reclamanţi că sentinţa recurată nu cuprinde considerente contradictorii şi nici nu este afectată de vreun motiv de nelegalitate. Nu există neclarităţi referitoare la obligarea FGA la plata daunelor morale şi materiale, această obligaţie derivând din calitatea sale de garant al plăţii despăgubirii rezultate din contractele de asigurare, conform art. 2 din Legea nr. 213/2015, art. 9 alin. (1) şi art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 22 din Legea nr. 503/2004.

În ceea ce priveşte majorarea daunelor morale, intimaţii-reclamanţi apreciază că instanţa de fond a stabilit corect acest cuantum, ţinând cont de probele administrate. Recurentul-pârât FGA nu a prezentat, punctual, care au fost criteriile avute în vedere la acordarea despăgubirilor din decizie, prezentând doar o enumerare exemplificativă a acestora. Acordarea despăgubirilor nu conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a intimaţilor, în raport de suferinţa provocată de decesul lui H..

Arată intimaţii că raportarea Fondului la Ghidul FPVS, în stabilirea despăgubirilor, a fost infirmată de jurisprudenţa instanţelor naţionale, iar normele care au stat la baza lui au fost abrogate. Susţin că acest ghid nu reprezintă un instrument obiectiv de stabilire a cuantumului daunelor şi că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este un organism imparţial, fiind finanţat din sumele virate anual de asigurători. Cât priveşte modul de calcul al daunelor morale, Ghidul a fost elaborat în anul 2012, pe baza jurisprudenţei instanţelor de judecată din anii 2006-2011, care a suferit modificări în ultimii ani, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor acordate. De asemenea, acest ghid nu are în vedere nici prevederile noilor coduri intrate în vigoare ulterior.

Consideră intimaţii-reclamanţi că este nefondată critica referitoare la imposibilitatea instanţei de judecată de a analiza fondul pretenţiilor, câtă vreme procedura prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 stabilesc caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ.

Referitor la despăgubirile stabilite de instanţa de fond în beneficiul bunicilor defunctei, arată intimaţii-reclamanţi că bunicii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubirile datorită legăturii emoţionale pe care au avut-o cu nepoata lor, nu doar prin prisma legăturii de rudenie.

În fine, în ceea ce priveşte daunele materiale, intimaţii-reclamanţi arată că au fost făcute o serie de cheltuieli cu înmormântarea şi pomenirile defunctei, dovedite cu acte justificative, pe care nu le pot recupera. Data înscrisă în documentele justificative atestă că cheltuielile au fost efectuate pentru defunctă, fiind emise în preajma decesului acesteia, aspecte confirmate şi de martorul audiat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

II.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

La data de 24.10.2016 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DJ 212, din direcţia Tufeşti - Braila, la km 23+200m, în afara localităţii Tufeşti. Acesta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune frontală cu un pom din afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat decesul numitei H..

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea de asigurări I. S.A. ("I."), cu poliţa nr. x

În temeiul art. 36 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanţii au formulat cerere de plată, înregistrată la FGA la data de 11.05.2017, prin care au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suportat prin decesul victimei H., astfel:

- 48.176,62 RON prejudiciu material cuvenit reclamantei F. (mătuşa defunctei), pentru cheltuielile de înmormântare şi pomenile efectuate, inclusiv contravaloarea monumentului funerar;

- 400.000 RON daune morale pentru fiecare dintre părinţii defunctei, mama B. şi tatăl A.;

- 400.000 RON daune morale pentru sora defunctei, C.;

- 350.000 RON daune morale pentru D., fratele defunctei;

- 250.000 RON pentru fiecare dintre bunicii defunctei, E. şi G.;

- 100.000 RON daune morale pentru F., mătuşa defunctei.

Prin Decizia nr. 18955/08.02.2019, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis cererea de plată formulată de A., tatăl defunctei, pentru suma de 75.097 RON, daune morale; B., mama defunctei, pentru suma de 75.097 RON daune morale; C., sora defunctei, pentru suma de 29.912 RON daune morale; D., fratele defunctei, pentru suma de 29.912,00 RON daune morale. A fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor morale formulată de E. şi G., bunicii defunctei şi cea formulată de F., mătuşa defunctei, pentru despăgubiri morale şi materiale.

Prin sentinţa ce face obiectul prezentului recurs, Curtea de Apel Bucureşti a anulat parţial decizia FGA, majorând cuantumul daunelor morale cuvenite părinţilor defunctei, A. şi B., la suma de 100.000 RON fiecare, acordând despăgubiri morale bunicilor defunctei, E. şi G., în sumă de 25.000 RON fiecare, precum şi admiţînd cererea de plată formulată de F., mătuşa defunctei, pentru despăgubiri materiale în sumă de 48.176,62 RON.

II.2. Analiza motivelor de recurs formulate de recurentul-pârât

II.2.1. Cât priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Recurentul-pârât a susţinut existenţa unei contradicţii între considerentele instanţei de fond, în ceea ce priveşte criteriile după care se calculează cuantumul despăgubirilor morale/materiale cuvenite reclamanţilor, în sensul că, deşi a apreciat a fi corectă utilizarea unei proceduri standardizate de către Fond, totuşi a mărit cuantumul despăgubirilor. Or, aceste considerente nu pot fi considerate a fi contradictorii, câtă vreme instanţa de fond, chiar apreciind că procedura urmată de FGA este una corespunzătoare, are posibilitatea de a verifica modul în care a fost aplicată şi caracterul adecvat al sumelor acordate reclamanţilor, în raport de dispoziţiile legale incidente şi jurisprudenţa instanţelor naţionale, putând interveni asupra sumelor stabilite de FGA, dacă este cazul.

Înalta Curte constată că acest argument se circumscrie, în realitate, cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, urmând a fi analizat din această perspectivă.

A mai susţinut pârâtul FGA, circumscris tot cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., existenţa unor neconcordanţe între considerente şi dispozitiv, respectiv: menţionarea în considerente a sumei de "10.000 RON" cu titlu de daune morale cuvenite fiecăruia dintre parinţii victimei, însă a sumei de "100.000 RON" în dispozitiv; menţionarea în considerente a acordării daunelor "materiale" către mătuşa victimei, pe când în dispozitiv se menţionează acordarea către această parte a daunelor "morale".

Înalta Curte constată că aceste menţiuni diferite nu au natura unor contradicţii între considerente şi dispozitiv, ci reprezintă erori materiale ce pot fi îndreptate în procedura prevăzută de 442 C. proc. civ.. Suma stabilită de prima instanţă cu titlu de despăgubiri morale cuvenită părinţilor victimei nu poate fi de 10.000 RON, ci de 100.000 RON, câtă vreme judecătorul cauzei a decis majorarea sumei de 75.097 RON stabilite prin decizia FGA pentru fiecare dintre părinţi, iar majorarea nu poate fi dispusă la o sumă inferioară. Iar în ceea ce priveşte natura daunelor acordate reclamantei F., din considerentele sentinţei recurate rezultă cu prisosinţă că acestea sunt daune materiale reprezentate de cheltuielile suportate de mătuşa victimei cu înmormântarea şi pomenirile defunctei, detaliate conform documentelor justificative reţinute de prima instanţă; totodată, prima instanţă a arătat că respinge cererea de acordare a daunelor morale solicitate de reclamanta F., astfel că menţiunea acordării daunelor "morale" din cuprinsul dispozitivului sentinţei reprezintă o evidentă eroare materială.

Pentru toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2.2. O primă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la majorarea de către prima instanţă a cuantumului daunelor morale acordate de Fond părinţilor victimei, reclamanţii A. şi B..

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

În speţă, în stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii şi la dispoziţiile amintite din cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014. Înalta Curte constată că FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, procedura stabilită de ghid fiind o procedură validată de asigurătorul I. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond. Recurgerea la o procedura internă/ghid elaborat la nivelul unei autorităţi publice nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, precum si a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum. Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea valorilor stabilite pe baza procedurii interne adoptate de FGA.

Însă, în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unei astfel de situaţii, aspectele invocate de către reclamanţi în cererea de chemare în judecată, în sprijinul cuantificării daunelor morale la o valoare superioară celei acordate de Fond nereprezentând un argument solid care să determine majorarea acestui cuantum. Aceştia au invocat caracterul desuet al Ghidului FPVS şi necesitatea actualizării cuantumului despăgubirilor prevăzute de acest ghid în raport de jurisprudenţa naţională şi, totodată, au prezentat argumente referitoare la relaţia afectivă dintre victimă şi părinţii săi, respectiv la şocul emoţional suferit de aceştia în urma decesului fiicei. Or, argumentele referitoare la criteriile avute în vedere la elaborarea Ghidului sau cele fondate pe relaţia de familie şi afecţiune sunt insuficiente în justificarea majorării cuantumului despăgubirilor morale de la suma de 75.097 RON la 100.000 RON. Reclamanţii nu au motivat de ce apreciază că această din urma sumă este cea care poate aduce o reparaţie morală adecvată părinţilor defunctei, respectiv nu au dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul fiicei excede valorii stabilite prin decizia contestată.

Pe de altă parte, instanţa de fond, deşi a făcut referire la aceleaşi criterii avute în vedere şi de pârât la soluţionarea cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept inadecvate sumele acordate de Fond, considerentele expuse ("împrejurările decesului, relaţia interpersonală dintre victimă şi familia sa, vârsta victimei, în strânsă corelaţie cu gradul de imprevizibilitate al decesului, reacţiile emoţionale similare ale oricărei alte persoane care şi-a pierdut un copil") nereprezentând elemente de noutate sau cu caracter extraordinar în raport de criteriile avute în vedere de FGA la emiterea deciziei contestate.

Înalta Curte reţine, aşadar, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper ce trebuie avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în faţa instanţei de judecată, care să releve circumstanţe care să conducă, în mod evident şi neîndoielnic, la concluzia că sumele stabilite de pârât cu titlu de daune morale sunt derizorii/inadecvate. Totodată, principiul reparării integrale a prejudiciului nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate în procedura administrativă sau în cea judiciară nu conduc spre această concluzie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată o aplicare greşită a legii de către prima instanţă, prin majorarea sumelor acordate reclamanţilor A. şi B., sumele stabilite iniţial de către autoritatea pârâtă fiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că se constată caracterul fondat al acestui motiv de recurs, impunându-se casarea în parte a sentinţei, în sensul menţinerii sumelor acordate de pârât prin decizia atacată.

II.2.3. Înalta Curte constată fondate în parte criticile de nelegalitate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la acordarea daunelor morale către bunicii defunctei, reclamanţii E. şi G..

Recurentul-pârât a susţinut că respingerea cererii de stabilire a daunelor morale cuvenite bunicilor victimei se întemeiază pe dispoziţiile art. 1390 C. civ., întrucât bunicii nu sunt beneficiarii unei obligaţii de întreţinere din partea nepoatei defuncte. Însă acest argument nu poate fi reţinut, întrucât textul de lege se referă la persoanele care sunt în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile materiale cauzate prin decesul unei persoane; persoanele în drept să primească despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate prin decesul unei persoane sunt indicate la art. 1391 din acelaşi cod; în aceste condiţii, în mod greşit pârâtul a avut în vedere, la soluţionarea cererii reclamanţilor E. şi G. de acordare a daunelor morale, dispoziţiile art. 1390 din C. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei ascendenţii, descendenţii, fraţii şi surorile şi orice altă persoană care poate dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu. În consecinţă, sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea victimei şi bunicii acesteia.

Însă, deşi au o vocaţie la acordarea daunelor morale, bunicii victimei nu pot beneficia de aceste despăgubiri doar în temeiul legăturii de rudenie de gradul al II-lea, ci trebuie să facă dovada existenţei şi a intensităţii prejudiciului suferit. Dacă în cazul părinţilor victimei, rude de gradul I, se poate prezuma o relaţie afectivă apropiată, în cazul bunicilor sunt necesare probatorii suplimentare referitoare la gradul de afecţiune existent între aceştia şi nepot/nepoată, respectiv la consecinţele negative de ordin moral suferite prin decesul nepoatei. Totodată, deşi nu poate fi negat un prejudiciu moral determinat de decesul unui membru al familiei, suferinţa cauzată de acest deces trebuie să aibă o asemenea intensitate încât să justifice o dezdăunare financiară a bunicilor.

Din analiza dosarului administrativ depus la FGA, respectiv a documentaţiei care însoţeşte cererea de plată, nu rezultă că ar fi fost depuse probe care să-i privească direct pe bunicii victimei. În faţa instanţei de fond, reclamanţii au administrat proba testimonială, martorul declarând doar că "Bunicii defunctei erau apropiaţi de familie, îi ajuta financiar.", rezultând, aşadar, existenţa unor relaţii afective fireşti între defunctă şi bunici, care nu determină un prejudiciu de ordin moral de o asemenea intensitate încât să impună repararea lui prin stabilirea unei despăgubiri băneşti.

Prin urmare, nefiind dovedită necesitatea stabilirii unei despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral în favoarea bunicilor victimei, Înalta Curte constată fondat acest motiv de recurs invocat de FGA, urmând a casa sentinţa recurată şi a respinge, din această perspectivă, cererea de anulare a deciziei emise de pârât.

Faţă de această soluţie, Înalta Curte constată că nu mai este necesară analizarea criticii referitoare la obligarea directă a FGA la plata sumei stabilite cu titlu de daune morale către bunicii victimei, câtă vreme această obligaţie a fost înlăturată de instanţa de control judiciar.

II.2.4. Înalta Curte constată că este fondat şi motivul de recurs referitor la plata daunelor materiale către mătuşa victimei, reclamanta F., subsumat tot cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă în limitele ce vor fi arătate.

Potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) şi art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane, se au în vedere următoarele:

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

În speţă, reclamanta F., mătuşa victimei decedate, a solicitat FGA plata sumei de 48.176,62 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentate de cheltuieli care se înscriu în normele legale amintite anterior, respectiv:

- 250 RON contravaloarea sicriului;

- 175 RON contravaloarea îmbălsămării;

- 589,50 RON contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru priveghi;

- 3.000 RON cheltuieli de pomenire după înmormântare;

- 2.000 RON cheltuieli pentru aranjamentul funerar;

- 3 x 3.610 RON cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la decesul lui H.;

- 31.332,12 RON cheltuieli pentru monumentul funerar.

Înalta Curte observă că, deşi prin Decizia nr. 18955/08.02.2019 şi prin apărările expuse în primă instanţă pârâtul FGA a contestat integral dreptul reclamantei la plata acestor sume, în recurs a recunoscut ca fiind dovedite cheltuieli în sumă de 2425 RON, compuse din contravaloarea aranjamentului funerar, a sicriului şi a unui serviciu prestat. Prin urmare, faţă de recunoaşterea acestor cheltuieli de către autoritatea pârâtă, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza caracterului lor justificat.

Totodată, Înalta Curte constată că este nefondat recursul pârâtului FGA în ceea ce priveşte cheltuiala în sumă de 3000 de RON, reprezentând pomenirea de după înmormântare. Deşi intimata-reclamantă nu a depus decât o factură fiscală care să ateste această cheltuială, fără a depune şi chitanţa de plată, este rezonabil a prezuma că s-au realizat toate datinile creştineşti ale înmormântării, inclusiv pomana de după înmormântare, împrejurare ce a fost confirmată de martorul audiat de instanţa de fond. Prin urmare, Înalta Curte va obliga pârâtul FGA şi la plata acestei sume.

În ceea ce priveşte restul cheltuielilor, Înalta Curte constată că se confirmă susţinerile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, sumele solicitate cu titlu de despăgubiri materiale nefiind probate cu documente justificative, potrivit art. 26 alin. (1) lit. a) şi art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 589,50 RON, solicitată cu titlu de contravaloare a cheltuielilor efectuate pentru priveghi, Înalta Curte constată că reclamanta a depus factura fiscală nr. x/24.10.2016, emisă de J. pe numele K., iar nu pe numele reclamantei F. . Instanţa de recurs apreciază că nu se poate face o legătură între achiziţia efectuată de terţ şi priveghiul defunctei H..

În ceea ce priveşte suma de 10.830 RON (3 x 3.610 RON), reprezentând cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la deces, Înalta Curte constată că reclamanta nu a depus decât o ofertă a unei unităţi de administraţie publică, fără indicarea datei emiterii acestei oferte, iar prestarea efectivă a serviciului nu este confirmată de factura şi chitanţa aferente acestor cheltuieli. Totodată, oferta este emisă pentru o singură pomenire, nu pentru trei, cum susţine reclamanta.

Cât priveşte depoziţia martorului audiat în cauză, acesta a arătat doar că reclamanta F. a suportat cheltuielile de înmormântare, fără a face menţiuni cu privire la existenţa pomenirilor ulterioare şi a persoanei care a suportat cheltuielile aferente.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi pentru monumentul funerar reclamanta nu a depus decât un deviz, în sumă de 31.332,12 RON, fără a prezenta vreo dovadă a realizării şi montării acestuia de către firma specializată, respectiv factură fiscală, chitanţă/ordin de plată/extras de cont. Înalta Curte mai reţine şi că acest tip de monumente se realizează de firme specializate şi autorizate să desfăşoare această activitate, iar valoarea lor este într-un cuantum ridicat, astfel că înregistrarea contabilă a serviciului prestat şi a plăţii acestuia este obligatorie pentru firma specializată. Prin urmare, în măsura în care monumentul funerar a fost realizat, reclamanta trebuia să prezinte documente justificative eliberate de societatea prestatoare în acest sens.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi întemeiate susţinerile FGA în sensul că reclamanta nu a făcut dovada realităţii cheltuielilor în sumă de 589,50 RON, solicitată cu titlu de contravaloare a cheltuielilor efectuate pentru priveghi, 10.830 RON (3 x 3.610 RON), reprezentând cheltuieli pentru pomenile de 40 de zile/6 luni/1 an de la deces şi 31.332,12 RON, reprezentând monument funerare.

Este de observat că instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamantei, nu a avut în vedere apărările pârâtului FGA, referitoare la lipsa documentelor justificative aferente acestor cheltuieli, reţinând succint că realitatea efectuării lor a fost probată prin depoziţia martorului L.. Or, aspectele arătate de martor nu confirmă decât că reclamanta F. ar fi efectuat o serie de cheltuieli pentru înmormântarea nepoatei sale, fără a confirma că valoarea cheltuielilor este cea solicitată la plată şi nici că aceste cheltuieli cuprind şi sumele necesare priveghiului, pomenilor ulterioare şi realizării monumentului funerar.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli cu documente justificative, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală de obligare a pârâtului la plata lor către reclamantă, fiind necesară casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea parţială a deciziei atacate şi obligarea Fondului la plata sumei de 5425 RON, cu titlu de daune materiale către reclamanta F., cu menţinerea ca legală a deciziei contestate, în ceea ce priveşte diferenţa până la suma de 48.176,62 RON, solicitată prin cererea de plată.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite în parte cererea reclamantei F., va anula în parte Decizia nr. 18955/08.02.2019, emisă de pârât, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată referitoare la daunele materiale solicitate de această reclamantă, va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei F. suma de 5425 RON, cu titlu de daune materiale, respingând celelalte pretenţii, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi G., ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimaţii-reclamanţi la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1012 din 18 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F..

Anulează în parte Decizia nr. 18955/08.02.2019, emisă de pârât, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată referitoare la daunele materiale solicitate de reclamanta F..

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei F. suma de 5425 RON, cu titlu de daune materiale, respingând celelalte pretenţii.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimaţii-reclamanţi la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.